A apărut raportul despre corupţia în toată Uniunea Europeană, raport alcătuit de Comisia Europeană. Au trecut deja cîteva zile şi ecourile n-au depăşit nivelul “ce corupt e estul şi mai ales România”. La atîtea sentimente anticorupţie s-a adăugat şi un eurobarometru cu “percepţii”. Am citit documentaţia propusă şi m-am minunat de ipocrizia şi contradicţiile abordării. Nu trebuie să ne mirăm, sînt aceeaşi cîţiva raportori anticorupţie, de fapt ideologi de serviciu numiţi “experţi” – experţi în percepţii cu ambiţii tehnocrate. Documentul e un exemplu de incoerenţă şi eludare.
Cumva, reiau raţionamentul unui comentator care a criticat eficient raportul Transperency International despre corupţie în care se vorbea de pierderile provocate de corupţie în ţările în dezvoltare, dar nu se mai complica să vorbească şi despre daunele uriaşe făcute de evaziunea făcute de marile companii vestice.
According to the World Bank, corruption in the form of bribery and theft by government officials, the main target of the UN Convention, costs developing countries between $20bn and $40bn each year. That’s a lot of money. But it’s an extremely small proportion – only about 3 percent – of the total illicit flows that leak out of public coffers. Tax avoidance, on the other hand, accounts for more than $900bn each year, money that multinational corporations steal from developing countries through practices such as trade mispricing. (sursa)
Ipocrizia se păstrează şi la nivel UE, cu diferenţe mai puţin flagrante, dar tot evidente. Nu se vorbeşte decît în jumătate de pagină despre chestiunea paradisurilor fiscale şi tot extrem de puţin despre scheme de evaziune şi netransparenţă bancară susţinută de membrii UE. Şi atunci despre ce vorbim? Evaziunea marilor companii provoacă cele mai mari pagube sistemelor publice, asta în timp ce Comisia îi dă cu percepţia corupţiei.
Şi din acest document se înţelege că în EST se întîmplă ceva ştiut, corupţie multă, mare şi mai ales mică. În Vest nu se ştie exact ce e, mai ales că mulţi membri vestici se comportă exemplar. Un exemplu dintr-un material DW despre transparenţă financiară:
What Luxembourg is for private investors, the Netherlands is for large corporations. Business taxes are incredibly low, with many tax advantages for interest and licensing income.
With the “Dutch sandwich,” a parent company has a subsidiary in the Netherlands, which it uses as a cheap tax base to develop its European business. (sursa)
Ascunderea averilor, lipsa de taxare a marilor corporaţiilor, astea nu există pentru Comisie şi pentru experţii anticorupţi, deşi fac de departe cele mai mari ravagii sociale. E obsesie pentru fonduri publice care merg la companii-client. Nu e nici o observaţie pentru megacorporaţii care eludează taxe cu sume cît mii de cazuri de nepotism politic. Rareori se poate vedea într-un document mai clar inutilitatea şi birocraţia infernală pe care o propune ACEST TIP de organizare a UE. Dezbaterile pentru alegerile în Parlamentul European vor ocoli ca de obicei toate aceste grave probleme.
Ce mi-a atras atenţia din document, că poate nu aveţi chef, şi vă înţeleg, să citiţi aşa ceva.
Cea mai interesantă observaţie desprinsă din raport ar fi următoarea: de ce unii europeni, mai ales cei din ţările “foarte cinstite” spun totuşi că e corupţie cînd nu e? poate pentru că nu de corupţie în înţelesul specialiştilor europeni e vorba? De aici extragem ideea că în Est e clar e corupţie multă, dar în VEST se întîmplă ceva misterios: deşi nu sînt corupţi, simt corupţia. Fabulos.
Answers confirm a positive perception and low experience of bribery in the case of Denmark, Finland, Luxembourg and Sweden. Respondents in these countries rarely indicated that they had been expected to pay a bribe (less than 1 % of cases) and the number of people who think that corruption is widespread (20 %, 29 %, 42 % and 44 % respectively) is
significantly below the EU average. In the case of the UK, only 5 persons out of 1115 were expected to pay a bribe (less than 1 %), showing the best result in all Europe; nevertheless, the
perception data show that 64 % of UK respondents think corruption is widespread in the country (the EU average is 74 %).In countries like Germany, the Netherlands, Belgium, Estonia and France, while more than half of the respondents think corruption is a widespread phenomenon, the actual number
of people having had to pay a bribe is low (around 2 %). These countries also appear among the good performers on the Transparency International Index. Austria shares similar
features with this group with the exception of a somewhat high number of respondents (5 %) who reported to have been expected to pay a bribe.
Poate aceste diferenţe există pentru că oamenii numesc “corupţie” altceva decît vrea Comisia să numească “corupţie”. Unui englez nu i se cere mită, dar simte aşa cumva că e furat. Interesant. În Est misiunea e mult mai uşoară pentru că acest gol e umplut cu instituţii care se vor privatizate. Am aflat asta la un moment dat chiar dintr-un interviu al Laurei Ştefan, expertul nostru anticorupţie care, da, a participat şi la acest raport. Ea spunea într-acel interviu că nu mai vrea sănătate cu mica şpagă, vrea să fie totul privatizat, cu bon fiscal, cu tot ce trebuie. Ideologie tehnocrată la înalte cote.
Hungary (13 %), Slovakia (14 %) and Poland (15 %). In these countries, one sector, namely healthcare, provides the bulk of instances of bribery.
Estul rezolvă în parte acest mister. Gaura dintre ce o fi corupţia după capul centrului şi ce e ea în capul cetăţenilor periferici e acoperită cu micile şpăgi care ţin în viaţă vechi idei care sînt încet decuplate de la banul public şi de la ideea de “drepturi”. Sănătatea şi educaţia sînt cele mai importante. Şi uite aşa apar instant cifre imense la dat şi luat şpagă. Şi tot, uite aşa, după inferenţe europene pe care le duc la absurd, dacă dai şpagă la medic nu intri în Schengen pentru că eşti corupt.
Nu lilpsesc aburelile cu proteste anticorupţie, blablaul oficial european:
Provoked by the crisis, social protests have targeted not only economic and social policies, but also the integrity and accountability of political elites. High-profile scandals associated
with corruption, misuse of public funds or unethical behaviour by politicians have contributed to public discontent and mistrust of the political system.
Raportul anticorupţie pentru toată Uniunea Europeană nu răspunde îngrijorărilor europenilor în ce priveşte fragilitatea banului public în faţa reţelelor de lobby şi ale firmelor mari – şi eurobarometrul vorbeşte despre percepţia că marile companii private iau partea leului din banul public, nici măcar după o competiţie la vedere. Raportul este centrat, deşi nu explicit, pe corupţie mică şi pe “mentalităţi”. Efortul de mascare a evidenţelor duce la acest frumos efect special în care se exacerbează o corupţie în timp ce alta este mai mult o metaforă cu jumătăţi de adevăruri spuse.