IEŞIM ÎN STRADĂ pentru Roşia Montană – PIAŢA CONSTITUȚIEI, 28 ianuarie

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

VREI SĂ SALVEZI ROȘIA MONTANĂ: DEMONSTREAZĂ!

Prieteni ai Roşiei Montane, cetăţeni lucizi, conştienţi de pericolul ce planează asupra Apusenilor,

Astăzi, după ani şi ani de rezistenţă civică, prin acţiuni în instanţă, manifestaţii culturale, petiţii, campanii de presă, festivaluri şi mobilizare pe internet, s-a ajuns în situaţia de a nu mai  putea ocroti Roşia Montană decât ieşind în stradă.

E UN MOMENT CRUCIAL PENTRU SOARTA ROŞIEI MONTANE!

Ministerul Mediului şi Guvernul se pregătesc ca, în dispreţul legilor şi procedurilor necesare, să elibereze acordul de mediu pentru proiectul exploatării de suprafaţă, cu cianuri. Pe de altă parte, în Parlament se doreşte votarea unei legi prin care companiile miniere private ar putea expropria în voie cetăţenii pentru terenurile de care au nevoie pentru proiectele lor!

Se pregăteşte pasul decisiv în distrugerea Roşiei Montane, iar dacă acest bastion al rezistenţei se prăbuşeşte, vor urma, alte şi alte exploatări similare în întreaga Transilvanie.

Acum, numai solidaritatea noastră manifestată în stradă mai poate sta pavăză pentru ocrotirea Roşiei Montane şi a României. Roşia Montană ne cheamă să o apărăm şi, prin aceasta, să ne apărăm pe noi înşine! Haideţi să ne unim forţele în cel mai mare marş de protest organizat vreodată  de societatea civilă românească!

Manifestaţia va avea loc în Bucureşti, pe 28 IANUARIE, la ORA 11.00, cu plecare din PIAŢA CONSTITUŢIEI.

Veniţi să spunem NU unui proiect care va înstrăina aurul României, va distruge patrimoniul naţional, mediul înconjurător şi vieţile semenilor voştri din Roşia Montană! Veniţi să spunem NU cianurii, să spunem NU minciunii Preşedintelui / Guvernului, corupţiei şi nepăsării din Ministerele Economiei, Mediului şi Culturii! Roşia Montană e a noastră şi nu o dăm pentru tot aurul din lume! E momentul să mergem dincolo de nemulţumirea manifestată prin intermediul internetului, al petiţiilor şi al discuţiilor teoretice. Toate acestea au fost utile, dar acum a devenit necesar să ne depăşim comoditatea, inerţia, făcându-ne auziţi, văzuţi, înţeleşi la modul cel mai concret.

Acum, participarea fiecăruia dintre noi e cum nu se poate mai importantă.

Roşia Montana e şi casa ta. Vino să o aperi!

Precizare importantă: vă rugăm să folosiţi pe durata manifestării doar mesaje şi însemne pe bannere, steaguri şi pancarde distribuite prin intermediul Campaniei Salvaţi Roşia Montană. Suntem oameni cu cele mai diverse orientări politice, ideologice şi/sau religioase, cu viziuni economice şi sociale diferite, provenind din toate straturile societăţii şi din toate grupurile etnice. Proiectul-catastrofă ce vizează distrugerea Apusenilor a avut, dincolo de toate relele, efectul pozitiv de a ne aduce împreună; haideţi să ne respectăm unii pe alţii, gândindu-ne, sâmbătă, 28 ianuarie, la ceea ce ne uneşte şi ne determină să acţionăm împreună – Roşia Montană.

Roşia Montană e România. S-o păstrăm întreagă!

Aici poti sa afli si sa intelegi ce inseamna acordul de mediu si de ce ne aflam intr-un moment crucial pentru Rosia Montana.

Vă punem la dispoziție în continuare diverse materiale în format pdf, printabile pentru promovarea evenimentului: afișe, fluturași, bannere, etc. Deasemenea veți găsi și materiale generale pentru marș și campanie.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole