Grecia, testul democratic al Europei

vlad-viski-150x150Alexis Tsipras, premierul Greciei, a anunţat convocarea unui referendum privind decizia finală în negocierile cu creditorii ţării, cu troika UE (Comisia Europeană)-FMI-BCE (Banca Centrală Europeană). Aşa cum zice Paul Krugman, este pentru prima dată când un guvern ţine piept triumviratului, refuzând în mod real austeritatea. Până acum am avut negocieri de tot soiul cu diverse guverne, care într-un final, în ultimul moment, au cedat presiunilor şi au acceptat în mare condiţiile impuse. După ce au încercat să negocieze cu bună credinţă, propunând măsuri mai degrabă social-democrate decât marxiste, cum ar fi creşterea taxelor pentru marile companii şi pentru bogaţi, liderii Syriza s-au văzut nevoiţi să recurgă la consultarea populară. Dacă în 2000 corporaţiile plăteau 40% taxe, în 2010 această taxare a scăzut la 20 de procente, iar azi este de 26%. Pentru a compara, în SUA rata e de 39 de procente, în Franţa e 33.3, în Germania e 29.5, în Marea Britanie e 23, samd.

Ce oferă Comisia Europeană votanţilor greci? Întrebarea are şi un răspuns real, căci Comisia a publicat o listă cu zece puncte în care îşi apară cauza. De ochii lumii sau nu, Comisia a simţit că puţină democraţie directă şi comunicare cu votanţii europeni este necesară. Unul dintre cele mai importante puncte se referă la TVA, care azi este diferenţiat, în funcţie de domeniu, serviciile din turism având, evident, o rată mai mică decât cea maximală de 23%. Bruxelles-ul propune unificarea tuturor TVA-urilor într-unul standard la valoare maximală. Propunerea pare cel puţin aberantă, în condiţiile în care turismul reprezintă o industrie de bază. Oare aşa se sporeşte creşterea economică ? Se trece parte a poverii şi mai mult pe spatele celor mulţi şi mici din domeniul privat.

Comisia mai oferă o uşoară creştere a taxării corporaţiilor, de la 26 la 28 de procente. O creştere modestă, care să arate că până şi cei de la Bruxelles sunt dispuşi să negocieze. Creşterea nu ar asigura solvabilitatea Greciei şi e greu de crezut că după cinci ani în care investitorii s-au retras din Grecia, orice măsură i-ar aduce înapoi. Bruxelles-ul se chinuie din răsputeri să salveze loviturile aplicate marelui capital încă prezent în Grecia.

De amintit, un lucru interesant, este felul în care înţeleg liderii europeni să îşi facă datoria în faţa pieţelor. Mare parte a crizei se datorează şi plecării, migrării capitalului dinspre zona de sud a Europei spre zona de nord. Încrederea investitorilor este fluctuantă şi se bazează nu doar pe statistică, ci şi foarte mult pe impresie. Scăderile şi creşterile burselor sunt şi rezultatul percepţiei realităţii de către investitori. Liderii Europeni constant, prin ieşirile lor alarmiste, au întărâtat pieţele şi au subminat încrederea investitorilor în Grecia. Mai mult, Germania se împrumută astăzi la dobânzi record, de 0,19% la obligaţiunile pe zece ani. Acest lucru este nu doar rezultatul performanţelor economiei Germaniei, ci şi a redirecţionării capitalului dinspre sud spre nord, din cauza crizei din sud. Evident, o eventuală ieşire a Greciei din zona euro ar fi prezentată pe modelul Lehman Brothers, o evitare a “hazardului moral”. Este, totuşi, sistemul euro “too big to fail” (prea mare pentru a falimenta)?

Alte măsuri oferite sunt o lege a salarizării unice în sistemul bugetar şi deja faimoasa prevedere a reformei sistemului de pensii, pe lângă descurajarea pensionarii timpurii şi descurajarea pensionarilor pe caz de boală. E adevărat că mare parte a povarei bugetului public se duce pe salarii, pensii şi beneficii sociale, însă realităţile (şi problemele) acestor deficite există în întreaga Europă, care e un continent ce îmbătrâneşte şi pentru care soluţia ar fi imigraţia, pe care UE o gâtuie constant. Să nu ajungem să transformăm social democraţia europeană în capitalism japonez, fără creştere economică timp de decenii. Oricât ar fi flexibilizată piaţa muncii, se pare că această măsură nu este panaceul care ne este prezentat constant.

Europa le cere grecilor şi ne cere nouă, europenilor, să continuăm în liniile acestei ideologii a austerităţii, deşi există din ce în ce mai multe dovezi că nu este una viabilă economic şi social. Pe lângă cinci ani de criză continuă în Grecia, care sunt dovada cea mai facilă a eşecului austerităţii, există şi voci din lumea academică ce pun la îndoială calculele trecute privind legătura dintre surplus la buget, creştere economică şi datoria publică a unei ţări. A cere unei ţări să aibă surplus la buget de 1%, pentru ca acesta să crească până spre 3% înseamnă nu doar o suprimare a ideilor keynesiene (care sugerează că statul ar trebui să investească în economie pe timp de criză, cu deficit), ci este profund anti-economic şi prezintă imaginea celui mai minimal stat posibil. Mai apoi, a trăi cu iluzia unei datorii sustenabile, care să poată fi plătită integral este contra-productiv şi nerealist. Nici ţările care s-au recuperat cât de cât pe baza acestei ideologii a austerităţii nu au reuşit să recupereze din decalaje, ci fie au stagnat, fie au deregularizat piaţa muncii atât de mult încât şi-au subordonat angajaţii aproape total marilor companii (fie ele locale sau internaţionale). Pe scurt, troika nu are credibilitate pentru a-şi susţine cauza, îi lipseşte partea practică a teoriei.

Tsipras, pe de altă parte, joacă o carte puternică, a democraţiei şi a plebiscitului, însă nu spune clar ce ar însemna un “Nu” la referendum. Întrebarea priveşte acceptarea sau respingerea acordului cu creditorii. Dacă votanţii resping acordul, care sunt paşii de urmat? Ar fi vorba de o ieşire din zona euro? Şi-ar permite Grecia aşa ceva şi are Syriza suficienţi oameni care să facă această trecere din punct de vedere administrativ, financiar şi economic? În orice caz, grecii trebuie să facă o alegere ei înşişi, iar un rezultat în defavoarea troika îi va conferi legitimitate lui Tsipras, iar Europa se va vedea nevoită să adreseze problemele deficitului său de democraţie. După impunerea unor lideri tehnocraţi şi ne-aleşi în diverse ţări europene (Italia, România), după felul în care au fost prescrise deiverse politici de austeritate (vezi Pactul Fiscal), după felul în care au decurs chiar alegerile europene, UE trebuie să-şi înfrunte frica cea mai mare, democraţia.

Şi liderii europeni îşi dau seama de implicaţiile unui Grexit. Nu ar fi afectate doar relaţiile economice între Grecia şi zona euro, ci ar fi lovită ideea invincibilităţii monedei unice europene. Iar o astfel de pierdere a încrederii investitorilor ar duce la atacuri speculative în toată zona periferică a zonei euro, ceea ce ar împovăra enorm Bruxelles-ul şi Banca Centrală Europeană, cu direct efect dispariţia euro sau eventual folosirea monedei doar în zonele nordice.

În Grecia spiritele sunt împărţite. Partidele mainstream, Noua Democraţie a fostului premier Samaras sau socialiştii din PASOK se pronunţă în favoarea acordului cu troika, pe când fasciştii de la Zorii Aurii, partenerii de coaliţie Grecii Independenţi şi Syriza îndeamnă la un vot de “Nu”. Sondajele arata că grecii sunt în favoarea înţelegerii cu troika, între 47% şi 57% ar vota “Da” la referendum. Evident, ştim bine, mereu contează prezenţa la vot, iar timpul scurt până duminică ar putea avea diferite efecte asupra stării de spirit. În orice caz, o campanie agresivă pro-înţelegere nu ar putea avea loc, sponsorizată de grupurile de interese care beneficiază de pe urma austerităţii. Comuniştii şi-au încurajat votanţii (puţini, de altfel, dar nu de ignorat) să voteze de două ori “Nu”, să scrie “Nu” pe buletinele de vot, însemnând efectiv o anulare a votului. Pe strazile Atenei oamenii îşi retrag banii de la bancomate, băncile sunt închise pentru a feri economia de o “bank run”, iar votanţii nu sunt hotărâţi complet.

Dacă Tsipras pierde în jocul de şah cu Europa, referendumul îi asigură supravieţuirea politică, căci nu va putea fi acuzat că a semnat o alegere fără dorinţa celor care l-au ales şi/sau a grecilor. Testul grecesc este unul profund democratic şi este absolut necesar. Alegătorii trebuie să facă o alegere care înseamnă rezolvarea unei dileme: fie rămânerea în zona euro, fie acceptarea unor condiţii care înseamnă o povară şi mai mare pe spatele lor. Tertium non datur.

 

7 Responses to Grecia, testul democratic al Europei

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.