Flexibilizarea muncii: privilegii şi marginalizați

 TEMA: Privilegiaţi şi marginali

În perioada fanariotă, între 50 şi 80% din cheltuielile totale ale statului mergeau către Poartă, fiind alocate haraciului, mucarerului, ruşvetului şi altor plăţi neo­fi­ciale [1]. Un alt procent important mergea pentru plata datoriei publice. Ca atare, cheltuielile pentru bunuri şi servicii publice erau neglijate sau lăsate în voia localităților. Multe dintre funcțiile oficiale – dregătoriile- nu presupuneau un venit fix, ci dregătorii percepeau diferite taxe care nu ajungeau în vistieria statului.

Această perspectivă istorică ne poate ajuta să înțelegem cine sunt privilegiații şi cine sunt marginalii în ultimii ani în România. Precum în perioada fanariotă, întâietate are profitul. Urmează apoi presiunile pe bugetul de stat de a reduce cheltuielile, mai ales că statul are de rambursat noi datorii. În consecință, cetățenii de rând au suportat în recesiune două presiuni : pe de o parte ca angajați cu venituri şi program de lucru incert- obiectivul angajatorului fiind menținerea profitului, pe de altă parte ca beneficiari de bunuri publice mai rare.

Cultura întâietății profitului presupune atomizarea muncii până la un nivel la care indivizii negociază individual cu angajatorul pentru orele lor de muncă dar angajatorul poate selecta liber dintre mii de solicitanți. O astfel de atomizare se realizează prin slăbirea puterii sindicatelor, favorizarea muncii prin contracte pe perioadă determinată, part-time sau prin prevederile legii  zilierilor. Relația de muncă nu mai vizează relația cu o comunitate sau responsabilitatea pentru asigurarea unui nivel de subzistență angajatului. Relațiile de muncă devin cu atât mai impersonale cu cât angajatorul nici nu mai recrutează direct forța de muncă ci apelează la agenții de muncă temporară.

Criza a însemnat consființirea unor privilegii pentru marile companii din România şi top managementul acestora, privilegii încetățenite prin legislația care favorizează angajatorii şi investitorii străini:

–          Deşi salariile reale ale angajaților au scăzut, profiturile marilor companii au crescut în criză.

–          Impozitarea veniturilor are un caracter parțial regresiv în România, cea mai mare povară fiind suportată de angajații cu venituri medii.

Marginalizați se pot considera angajații din economie:

–          Salariile lor au scăzut în termeni reali în perioada recesiunii.

–          Munca lor a fost segmentată prin legislația muncii de dreapta.

 Salarii în scădere, profituri în creştere în recesiune

Tabelul de mai jos arată evoluția veniturilor nete în economie per gospodărie, pe percentile, în perioada recesiunii, conform datelor Eurostat.  Pentru grupele superioare de venit, reducerea salariilor bugetarilor, şomajul tehnic sau pierderea locului de muncă, reducerea primelor sau a surselor de venit din activități independente au condus la situația în care veniturile reale după patru ani de recesiune sunt mai mici decât în 2007.

Pentru nivelurile foarte joase de venit, Institutul Național de Statistică (INS) înregistrează contravaloarea consumului de produse agricole din resurse proprii. Pentru decila 1 de pildă, Institutul de Statistică lua în 2009 în calcul 45.3% din veniturile familiei ca provenind din consumul de produse agricole de producție proprie. Acest procent rămânea ridicat chiar şi pentru decila 4 de venit, la 20.7% din veniturile totale. Veniturile din prestații sociale reprezintă o altă componentă importantă a veniturilor din decilele inferioare, atingând şi 32% din venitul familiei (decila 4). Pentru cele mai reduse categorii de venit, autoconsumul, prestațiile sociale, introducerea pensiei minime şi mărirea salariului minim au reprezentat o supapă pentru a evita scăderea veniturilor în criză. Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre “clasa mijlocie”- gospodăriile cu două salarii din decilele superioare.

Situația veniturilor în criză este complicată de creşterea fenomenului muncii la negru. Conform Consiliului Fiscal, ponderea angajaților care muncesc fără forme legale a crescut de la 24.1% în 2007 la 35.3% în 2011. [2] Pe de o parte, măsura neraportării veniturilor permite angajatorului să plătească salarii relativ mai mari față de ce ar putea plăti suportând toate costurile. Pe de altă parte, angajații care acceptă munca fără forme legale nu sunt protejați în fața angajatorului, riscând să nu îşi primească salariul, să îl primească diminuat sau să muncească mai mult pentru sumele promise.

 În ceea ce priveşte stabilitatea salariului şi a locului de muncă, soarta angajaților din multinaționale nu era cu mult mai bună decât cea a angajaților din restul economiei. Un studiu PwC realizat în 58 de mari companii din România arăta că profitul brut anual per angajat fusese în România în 2008 de 2.910 euro, dar concedierile  generaseră o creştere a profitului. Mediana profitului brut per angajat în 2009 în România fusese de 5.898 de euro față de 5.472 de euro în filialele din Europa de Vest ale aceloraşi companii [3] . Multinaționalele din România nu au ezitat însă să reducă personalul pentru a-şi creşte profitatibilitatea. Angajatorii au profitat de criză şi pentru a negocia salarii de pornire mult mai mici:  conform unui studiu Paylogic citat de Ziarul Financiar, “fata de primele sase luni ale anului 2008, pentru primele sase luni ale lui 2009, numarul angajatilor noi cu venituri de peste 1.000 de euro a scazut cu 86,8%”. [4]

 Tabelul de mai sus arată estimări asupra veniturilor celor mai bogați 1% dintre români. Aceste estimări sunt însă conservatoare, anchetele statistice asupra bugetelor familiilor nereuşind de regulă să surprindă veniturile celor mai bogați cetățeni. O altă anchetă INS, asupra salariilor, arăta că în octombrie 2011 erau 190.000 de români cu salarii brute mai mari de 5.000 de lei pe lună (salarii nete de 3.500 RON).  

 În jur de 90% din salariile mari din economie sunt concentrate în mediul privat, deşi sectorul bugetar cuprinde aproximativ 25% din angajații cu normă întreagă din economie. Ancheta salariilor din octombrie 2010 arăta că dintre cei 205.000 de salariați ce câştigau peste 4.000 RON lunar brut , aproape 30.000 erau personal bugetar. Din grupa de salarii de peste 8.000 RON brut, personalul bugetar reprezenta 10%, iar în grupa de salarii 4.000- 8.000 RON, personalul bugetar reprezenta 15%.  [5]

 Cele mai mari salarii din economie merg însă către cetățeni străini. Se estimează că sunt 10.000 de manageri străini în companiile multinaționale din România, iar salariile lor însumează 1.2 miliarde de euro. [6] Echivalentul a 1.2 miliarde de euro îl reprezintă salariile anuale a 250.000 de profesori ce încasează un salariu lunar de 400 de euro. Pachetele salariale ale managerilor străini includ locuințe de serviciu, taxele pentru şcoala privată a copiilor, vizite periodice in țara de origine si asigurări medicale în clinici private.  

 Managerii din România sunt privilegiați în raport cu managerii din Vestul Europei din perspectiva costului relativ redus de trai dar şi a fiscalității reduse asupra veniturilor. “Creşterile salariale pe pozitii de management, stagnarea preturilor la imobiliare si recesiunea economica de pe pietele intenationale au propulsat Romania pe locul 8 lume in functie de puterea de cumparare a managerilor”, nota Ziarul Financiar, citând un studiu realizat de compania de consultanta in management Hay Group.[7]

 Privilegiile pentru manageri rezultă şi din caracterul regresiv al impozitării în România. Beneficiind de asigurări medicale private deductibile din impozitul pe venit şi având obligația de a plăti contribuții de pensii doar pentru veniturile care echivalează cinci salarii medii brute pe economie, managerii cu venituri foarte mari încasează un salariu net procentual mai mare din salariul brut decât salariații cu venituri medii. În cazul salariaților cu venituri mici există o serie de deductibilități fiscale care limitează impozitul. În final însă, persoanele cu venituri medii suportă , procentual, din salariu, cele mai mari impozite şi contribuții.

 În vreme ce salariile scădeau în termeni reali în România, majoritatea companiilor listate la Bursa de la Bucureşti anunțau profituri mai mari în 2011. 48 de companii din cele 72 de companii listate raportau venituri în creştere iar profiturile cumulate creşteau cu 62%. [8] Firma Spedition UMB a lui Dorinel Umbrărescu realiza profituri de 182 milioane de lei în 2010 şi 161 milioane în 2011. EuroConstruct Trading98 realiza profituri de 82 de milioane de lei la afaceri de 270 de milioane de lei în 2010 iar în 2011 profitul era de 38 milioane de lei. [9]

Creşterea profiturilor în recesiune nu viza însă toate companiile din economie, aşa cum nu toți angajații din economie îşi vedeau salariile tăiate sau diminuate în termeni reali. Creşterea profiturilor depindea de două seturi de privilegii: statutul de investitor străin şi legislația şi fiscalitatea redusă ce favorizează marile companii precum şi contractele cu statul sau accesul la “dregători” în cazul firmelor locale. În vreme ce Spedition UMB sau EuroConstruct Trading98 realizau marje de profit foarte mari în recesiune, CNADNR înregistra un deficit record de 1.35 miliarde RON în 2009- deficit acoperit din taxele plătite de angajați. 

 Mecanismele marginalizării

 Prin modificările aduse Codului Muncii, Legii Dialogului Social şi prin Legea Zilierilor, Guvernul PD-L a susținut, la recomandarea FMI şi a Băncii Mondiale, o politică de flexibilizare a pieței muncii.  Chiar înainte de schimbările legislative din 2011, angajatorii români crescuseră cu 20.25% în 2010 numărul contractelor cu timp parțial pe perioadă nedeterminată, cu 35.78%  numărul contractelor pe perioadă determinată cu normă întreagă şi cu 59.75% numărul contractelor pe perioadă determinată cu timp parțial (conform raportului anual 2010 al Inspecției Muncii). Aceste mecanisme legale permiteau marilor angajatori să dispună de forța de muncă în aşa măsură încât să mențină profitabilitatea în criză.

 Măsurile de eficientizare ajung pentru marile companii la un control perfect al orei suplimentare de  muncă. Eforturile merg în direcția planificării perfecte a necesarului de muncă şi la reducerea costurilor cu personalul. Pentru angajați în schimb, acest nivel de eficientizare nu are echivalent: un angajat part-time trebuie să facă eforturi substanțiale pentru a combina venituri din mai multe astfel de slujbe şi să suporte cheltuieli suplimentare de transport. Angajații ale căror venituri sunt diminuate în perioada crizei din diverse motive- austeritate, şomaj tehnic, trecerea la program part-time-    trebuie să suporte toate consecințele şi stresul ce rezultă din instabilitatea veniturilor în raport cu cheltuielile fixe ale gospodăriei. Riscul de sărăcie creşte pentru angajați, costurile de găsire a unui loc de muncă în recesiune crescând pe măsură ce slujbele devin mai rare. În tot acest proces, angajații suportă toate consecințele recesiunii, în timp ce companiile mari ce atomizează forța de muncă îşi permit menținerea ratelor de profit.

 Nivelul de sărăcie în muncă (in work poverty) a atins cota de 19% în 2011 în România, în creştere de la 17.3% în 2010, conform Eurostat. Nivelul acestui indicator este alarmant: Bulgaria vecină înregistrează o rată de 7.7% iar Ungaria 5.3%.

 Nivelul indicatorului este de 15.3% pentru persoanele care muncesc cu normă întreagă dar de 58% pentru persoanele care lucrează part-time. Acest nivel este de asemenea un semnal de alarmă: media acestui indicator pentru persoanele cu muncă part time este de 12.4% în UE-27. Nivelul riscului de sărăcie pentru persoanele care muncesc part-time este aproape dublu în România față de a doua țară din listă, Portugalia, care înregistra un nivel de 32.7% în 2010.

 Marginalizarea persoanelor cu contracte part-time a fost explicită: vechiul Cod al Muncii reglementa salarizarea persoanelor angajate prin agenții de muncă temporare, stabilind că acestea nu pot fi plătite, proporțional cu munca depusă, mai puțin decât persoanele care depuneau o muncă similară. Guvernul Boc a schimbat această prevedere,  lăsând plata persoanelor angajate part-time la libera negociere a părților.

 La nivelul actual de salarizare din România, munca part-time presupune riscul sărăciei. Acest aspect a fost ignorat de guvernanți, care au ascultat sfaturile FMI şi ale investitorilor străini de “flexibilizare” a muncii.

 Contractele pe perioadă determinată reprezintă acelaşi risc de sărăcie, probabilitatea ca aceste contracte să fie reînnoite în perioade de decline economic fiind foarte redusă. Deputatul PD-L Cezar Preda deplângea recent în Parlament soarta românilor cu contracte temporare suspendate sau care nu vor fi reînnoite. Din poziția recentă de politician de opoziție, Preda critica starea economiei folosind un indicator nou: numărul de contracte reînnoite. Critica lui Preda era ipocrită: cu doar doi ani în urmă  guvernul PD-L deplângea numărul scăzut de contracte de muncă temporare sau part time şi promova legislație pentru facilitatea creşterii numărului acestor contracte.

 Guvernul PD-L mai introducea şi registrul zilierilor. La momentul apariției acestei legi, deputatul social democrat Ioan Cindrea critica proiectul considerând statutul de zilier ca o excepție care va transforma anumiți oameni în “sclavi pe moşiile unora”.   Atât statutul de zilier cât şi cel de muncitor part-time pun muncitorii în situația riscului de sărăcie. Salariul minim stabilit pentru zilieri, 2 lei/oră, face ca la sfârşitul lunii un zilier lucrând 21 de zile să aibă un salariu minim de sub 350 RON, jumătate din salariul minim pe economie. Nu numai că remunerația minimă este net inferioară celei pentru un angajat cu normă întreagă, dar zilierii se văd lipsiți de  plata unor contribuții de sănătate sau de pensii.

 În materie de venituri şi profit, privilegiile şi marginalizarea în societatea românească s-au construit de-a lungul anilor printr-o legislație şi un regim fiscal care favorizează marile companii, managerii lor de vârf, companiile româneşti care au afaceri cu statul şi “dregătorii” din administrație care nu câştigă oficial la fel precum omologii lor din mediul privat ci câştigă alocând privilegiile. 

 Cheltuielile pentru protecție socială, educație şi sănătate sunt reduse în România pentru că nivelul taxării a fost redus în încercarea de a atrage investitori străini. Criza financiară a adus datorii suplimentare în condițiile în care nivelul fiscalității nu mai putea să acopere deficitul bugetar. Odată cu noile datorii, un regim de austeritate în care populația şi-a văzut veniturile reduse, a suportat consecințele unor cheltuieli publice mai reduse şi a trebuit să lupte să mențină unele drepturi precum pensiile sau unele cheltuieli publice esențiale în educație sau sănătate.

 Marile companii  au avut tot sprijinul PD-L în noi legi prin care costurile lor de personal să fie reduse. Consecința este că sărăcia în muncă a crescut simțitor în România, iar măsurile de dreapta de flexibilizare a muncii fac ca munca part-time să fie sinonimă cu sărăcia.

 Regimul fiscal regresiv avantajos persoanelor cu venituri foarte mari a fost de asemenea neatins în recesiune. O impozitare progresivă a veniturilor de peste 5.000 de euro din România ar fi putut duce la evitarea scăderii brutale a salariilor personalului medical sau al profesorilor. Costurile austerității nu au fost împărțite în mod egal, mecanismul cel mai pregnant de creare a unor privilegii fiind cel al flexibilizării muncii.

_____________

[1]  http://hist.ro/structura-cheltuielilor-tarii-romanesti-1750-1830/

[2] http://www.zf.ro/companii/statul-pierde-2-7-mld-euro-pe-an-din-munca-la-negru-9676293

 [3] http://www.zf.ro/profesii/angajatii-romani-din-multinationale-mai-profitabili-decat-vesticii-7941207

 [4] http://www.zf.ro/zf-24/ponderea-angajatilor-cu-venituri-peste-1-000-de-euro-a-scazut-cu-o-treime-in-primele-sase-luni-4794673/

 [5] http://www.zf.ro/infografice/repartizarea-bugetarilor-pe-grupe-de-salarii-8999772

 [6]  http://www.banknews.ro/stire/20055_zf_expatii_adusi_de_multinationale_costa_peste_un_miliard_de_euro_pe_an.html

 [7] http://profesiionline.zf.ro/articole/3379918/Romania-refugiul-executivilor-pe-timp-de-criza.html

[8] http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/162376.html

[9] http://economica.rtv.net/un-rege-al-asfaltului-isi-surclaseaza-concurenta-top-4-constructori-la-profit_29076.html

Temele SocialAtac sînt sprijinite de Fundaţia Friedrich Ebert România
Opiniile exprimate de autori nu reprezintă cu necesitate poziţia FES
 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.