Femeile și scenariile ascensiunii lor politice

Lupul Sur 

În fiecare ciclu electoral se vorbește despre locul femeilor în politică. Se recunoaște în general faptul că promovarea femeilor este necesară. Fiecare partid se străduie să-și asambleze listele în așa fel, încât să poată spune că nu discriminează femeile.

În electorala 2014 am examinat listele partidelor care s-au înscris în cursă și care au șanse reale de a intra în viitorul legislativ: PLDM, PD, PL, PLR, PCRM, PS ”Patria-Rodina” și PSRM. În total, pe primele 10 locuri ale acestor 7 formațiuni se regăsesc în total numele a 16 femei, ceea ce constituie mai puțin de un sfert din toți candidații.

Cele mai multe femei, patru la număr, le găsim la PCRM, urmat de PLDM (3 femei), PD (2),  PS ”Patria-Rodina” (2), PL (2) PSRM (2) și PLR (1).

Este mult sau puțin? O întrebare la care se poate răspunde cu un ”depinde”. Pentru că nu doar cantitatea, numărul, este ceea ce contează. Nici calitatea în sensul de pregătire profesională și politică a candidatelor. Pentru a putea spune că primii pași pe calea egalității de gen au fost făcuți, este important să se analizeze și scenariile sau căile pe care trebuie să meargă o femeie care, ca și Cenușăreasa din poveste visează să lepede, metaforic vorbind, zdrențele de sclavă domestică și să ajungă la Marele Bal Politic.

Cum au reușit, așadar, să ajungă acolo cele mai vizibile și cele mai de succes femei din politica moldovenească?

Fenomenul Cenușăresei sau cucerirea piscurilor rezervate femeilor

O altă modalitate de a intra în viața politică pentru o femeie este să se orienteze către locurile  tradițional rezervate lor la bucătăria politicului în lumea gender-binară. Adică, să concureze în propria cutie, unde competitori le vor fi în mare parte alte femei. Este vorba, desigur, de asemenea nișe tradițional feminine ca educația, sănătatea, protecția socială și cultura, precum și de domenii feminizate mai de curând – finanțele și mass media. Valentina Buliga și Monica Babuc de la PD, Maia Sandu și Liliana Palihovici de la PLDM, Tatiana Potâng de la PLR, dar și Zinaida Greceanîi de la PSRM, sau Corina Fusu de la PLs-au manifestat pe și au crescut din exact în aceste câteva domenii tradițional feminine.

Sunt aproximativ aceleași locuri pe care femeile le ocupau și pe timpurile URSS, atunci erau promovate în funcții de conducere de pe pozițiile de profesoare, contabile, sau doctorițe. Faptul însă nu însemna obligatoriu egalitate. Când în anii 70 cercetătorii occidentali au manifestat interes pentru ideile egalității declarate, în premieră, în URSS și au început a cerceta fenomenul ascensiunii femeilor la putere, ei au aflat cu surprindere că femeile erau fie absente, fie marginalizate în politică. În pofida ideologiei care declara că fiecare bucătăreasă poate să conducă o țară, drumul către pozițiile cele mai importante în stat le era închis în această țara socialistă.

Ca și acum 40 de ani, în Moldova modernă, în anul 2014, femeile politice cele mai vizibile din țara noastră se lovesc de plafonul de sticlă al nișei lor. Putem aduce un singur exemplu când o femeie a fost promovată până în funcția de prim-ministru, dar nici aici nu este cazul să ne îmbătăm cu apă rece și excepții care confirmă regula. Mai ales că Zinaida Grecianîi, care a deținut funcția de premier, nu dădea impresia (pe care o dădea, de exemplu, Vlad Filat) că deținea și puterea reală, că putea influența lucrurile și era un decident, nu un simplu executor, sau o cenușăreasă politică.

Se poate spune că femeile prezente în politică au prea puțin spațiu de manevră, și din acest motiv deservesc sistemul, reproducând ierarhiile și inegalitățile existente, cel mai ilustrativ exemplu în acest sens fiind incidentul cu ”spălatul pelincuțelor”.

În fond, calea tuturor acestor femei este calea Cenușăresei. Ele au ales kilograme de  linte din cenușă și astfel și-au meritat fotoliile care li se potrivesc exact cum i s-a potrivit doar Cenușeresei pantoful de cristal. Doar că spre deosebire de Cenușăreasa, pentru politicienele moldovene povestea încă nu s-a terminat.

Calea Cenușăresei este și cea mai des întâlnită cale. În fond, este o cale demnă de respect și una care are și valoare aplicativă. Mii de tinere care aspiră la o carieră politică ar avea ce învăța de la aceste femei. Șansele lor vor fi însă mai mari dacă, în afară de ambiție, carismă și dorința de a munci din greu au avut și posibilitatea să învețe despre viața politică din ”prima sursă”.

‚Fenomenul văduvei’ în viața politică

Tradiția politică de la începutul secolului XX în SUA și un șir de alte țări era că soțiile politicienilor deveneau succesoarele lor în cazul în care ei decedau în timpul mandatului. Majoritatea femeilor care ocupau un loc în Congres și în alte structuri ale puterii în acea vreme ajunseseră acolo doar pentru motivul că soții lor decedaseră, și asta era o modalitate pentru partidele politice respective de a păstra un loc și un vot în legislativ, evitând riscul conflictelor interne cauzate de competiția pentru acel loc.

Odată cu expirarea mandatului, era de așteptat că văduva care l-a exercitat se va retrage fără a pune întrebări sau a pretinde la un rol politic pe viitor. În 1932 ziarul New York Post într-un articol despre o asemenea văduvă scria că  ”deși unele femei demonstrează anumite abilități politice, majoritatea se supun unui cod inventat al cavalerismului, își exercită funcția cu demnitate și bun gust, la expirarea mandatului retrăgându-se în tăcere și întrebându-se la ce s-o fi gândit bărbații care au inventat succesiunea în politică.”

Pornind de la această realitate istorică, fenomenul ascensiunii unei femei grație rudeniei cu un politician bărbat în lumea modernă a fost botezat ”fenomenul văduvei”. Faptul nu subminează nicidecum calitățile personale ale acestor femei, care azi nici nu mai sunt literalmente văduve. Dimpotrivă, lumea a cunoscut multe femei cu adevărate calități de lider care au intrat pe ușa din față a politicii deschisă anterior de un bărbat.

În ziua de azi este vorba  în pimul rând de soții, surori și (cel mai frecvent) fiice de politicieni care, grație acestei legături de rudenie, au putut intra într-un mediu închis și destul de ostil femeilor până și în societăți patriarhale unde nu poate fi nici vorbă de egalitatea de gen. Indira Gandhi nu a fost doar cel de al treilea premier al Indiei – singura premier femeie pe care a avut-o țara, ci și și fiica primului său prim ministru. Benazir Bhutto, al 11-lea premier al Pakistanului, este și fiica celui de-al 9-lea său premier, ulterior devenit președinte al țării. Cel mai cunoscut exemplu rămâne, totuși, Hillary Clinton, care în pofida caracterului său de lider ar fi putut avea o traiectorie politică mult mai modestă dacă n-ar fi fost soția celui de-al 42-lea președinte american Bill Clinton.

‚Fenomenul văduvei’ este prezent și în viața politică din Moldova. MAEIE, un minister care nu este considerat tradițional o nișă feminină, –este condus de Natalia Gherman, care pe lângă numeroasele calități pe care le are, este și fiica primului președinte al țării.

Legăturile de rudenie cu un politician constituie un avantaj în special pentru femei. Și nu este vorba de nepotism, ar fi o abordare extrem de simplistă să reducem succesele unei femei în politică la norocul de a se fi născut în familia potrivită. Este vorba în primul rând de faptul că o femeie are încă nevoie de un sol fertil care să neutralizeze piedicile care i se pun și agresiunea cu care se confruntă atunci când aspiră spre o carieră politică, sau când vrea pur și simplu să depășească acea condiție de Cenușăreasă politică.

Continuarea aici

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.