Educația polițienească și furtul academic

Sistemul educațional din România dă constant rateuri: la nivelul celor abilitați să-l conducă, farseuri care se erijează în profesioniști, la nivelul metodologiei inflexibile de predare-învățare, la nivelul strucutării manualelor – mostre de informații concepute indigest și livrate anost, și la nivelul inflației de diplome care produc doctori fără instrumente de gîndire critică, oameni ai hîrtiilor cu valoare incertă. Sistemul educațional din România este faultat continuu de iresponsabilitate programatică a celor care reproduc mecanisme de proliferare a ”gradelor” fără acoperire.

În timp ce ce portofoliul educației este dubios și haotic administrat, declarația lui Victor Ponta întărește ipocriziile unui discurs care se agață de forme și soluții aparent eficiente, ignorînd conținuturile rigide și inepțiile administrative cu care educația se confruntă. Iată ce ne spune ferm moralizator domnul Ponta despre bacalaureatul din 2012 în emisiunea După 20 de ani de la PRO TV (http://stirileprotv.ro/emisiuni/dupa-20-de-ani/victor-ponta-duminica-la-dupa-20-de-ani-de-la-ora-10-00-pe-protv-si-voyonews.html – 40:00 – 43.05): „Rămâne exact sistemul de anul trecut, inclusiv cu faimoasele camere de luat vederi. Eu urăsc și detest frauda și furtul și tot ce se poate face ca să nu existe fraudă și furt o să facem”. Cum se face că cei puși să conducă Ministerul Educației în ultima vreme se îndeletnicesc tocmai cu furtul, în variate forme de manifestare? Să fie o practică aprobată doar de la o anumită funcție în sus? Cum le poți cere elevilor să nu copieze la BAC, cînd numești Ministru al Educației – e vorba de Ioan Mang –  om de afaceri, parlamentar și profesor, care este suspectat de plagiat? Cu ce autoritate le poți vorbi unor elevi despre onestitate profesională cînd cei care au sau ar putea avea poziția legitimă să dea dovadă de profesionalism sunt compromiși și compromit, la rândul lor, un întreg instrumentar academic?

În timp ce asistăm la un slalom bîjbîit printre nume incompatibile cu funcția de ministru tocmai din cauza fraudării sistemului academic, primul ministru al României declară că urăște ceea ce, paradoxal, girează.

După ce nominalizarea Corinei Dumitrescu la funcția de Ministru al Educației a fost retrasă deoarece s-au descoperit falsuri în CV-ul său, după ce Ioan Mang, ministrul care și-a dat demisia ieri, a fost acuzat că ar fi plagiat câteva lucrări științifice, și, după ce, în CV-ul noului ministru numit – Liviu Pop – s-au găsit greșeli de ortografie flagrante, Victor Ponta vorbește despre nevoia de a eradica furtul pe care îl comit cei care copiază la BAC. Plasînd frauda și furtul în intervalul de timp al examenului de bacalaureat, supravegheat polițienesc, Victor Ponta se raportează la un plan unic de acțiune: o să facem totul să nu se mai fure la BAC. Dar până la BAC? Cine sînt, pînă la urmă, cei care susțin acest sistem de terorism educațional? Cei care fură capitole din lucrări de doctorat de pe internet? Cei care girează iincompetența pentru a se putea mai ușor pierde în infrastructura ei? Cum se întemeiază frauda și furtul în întregul sistem de învățământ din România și câte ilegalități se produc până în momentul cheie al depistării neregulilor? Când ar trebui combătute frauda și furtul dintr-un sistem axat pe abuzuri: la bacalaureat sau pe tot parcursul ciclurilor de învățământ? Să fie oare supravegherea intruzivă singura modalitate de a lupta împotriva furtului? Și, pînă la urmă, despre ce tip de furt vorbim și pe ce baze generic-legale îl putem incrimina? În cazul elevului care fură din manual sau de la un coleg la examenul de bacalaureat, vigilența este extremă. Se plasează în clase camere de luat vederi pentru ca elevul să fie prins și dat afară din examen. Sistemul de urmărire este pus la punct cu maximă acuratețe înaintea începerii examenului. Cînd un ministru al educației comite un furt major prin plagiat și cînd declară că ar trebui să ne ocupăm de bacalaureat nu de nimicuri, atenția acordată supravegherii dinaintea numirii sale este zero. Cu alte cuvinte, ceea ce funcționează într-o anumită zonă de verificare, nu funcționează peste tot. Ceea ce elevii nu au voie să facă, ministrul are voie.

Din secunda în care un elev intră în școală, sistemul lui de gândire și reacție critică este fraudat. I se predau lecții succesive de obediență și tăcere. Este dresat să fie ipocrit, să spună ceea ce vor alții să audă, să-și uniformizeze până la alienare punctele de vedere, să-și exerseze umilința pentru că ea îl crește supus și, deci, individ comfortabil pentru o societate precară civic. Elevul este învățat să se lupte obsesiv ca să fie primul într-o competiție care îl depersonalizează și-l face să se plieze pe reguli a căror utilitate nu o înțelege. I se fură constant dreptul de a greși și de a nu ști, dreptul de a nu reuși, de a nu fi un mic manager de succes cu potențial productiv.

Într-un sistem educațional bazat, în mare parte, pe strategii de furt de idei, competențe și poziții, camerele de luat vederi ar trebui să fie ultima problemă care să ne preocupe.

how to get rid of razor bumps
crane federal credit union
immigration and naturalization
dish network careers
amazon kindle support

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.