După referendum: impresii la rece într-o vară aridă

Câteva precizări necesare: nu sunt fanul preşedintelui suspendat şi, implicit, „flacăra democraţiei” nu mă încălzeşte. Dimpotrivă. Pe de altă parte, nu sunt nici suporter USL (la alegerile locale din 2012 nu am votat USL, nici la primăria generală, nici la sectorul 5 unde locuiesc). Nu am fost şi nu sunt membru vreunui partid politic. Aşadar, să purcedem la drum.

 Anumite aspecte legate de acest referendum mi se par relevante.

1.      Întrucât pragul electoral nu a fost atins, referendumul nu va fi validat de Curtea Constituţională (CC). Nu au existat cei peste 9 milioane de alegători care să voteze.

Aberaţie: dacă pragul electoral a fost impus la aproximativ 9 milioane de alegători, asta înseamnă că majoritatea absolută pentru demitere necesară ar fi de 4.500.001. Deci 4.500.001 de voturi da înseamnă demitere, peste 7 milioane, dar fără atingerea pragului, nu înseamnă nimic. În consecinţă, legea referendumului este ilogică şi vădit partizană (construită de CC). Mai corectă, legea ar fi trebuit să precizeze:

Referendumul va fi validat dacă: i) va fi atins pragul electoral de 9 milioane de alegători, iar majoritatea absolută va vota pentru demitere (adică 4.500.001 voturi) sau ii) în caz că pragul nu va fi atins, mai mult de 4.500.001 alegători vor vota pentru demitere.

USL nu a luat în calcul toate variabilele dependente posibile care puteau influenţa jocul, aşa încât acum stau şi filosofează. Este greu să ai performanţe când acţionezi diletant.

2.      Aberaţie: dimensiunea corpului electoral. Iarăşi USL sunt prinşi în offside. Această variabilă extrem de importantă nu i-a preocupat. Legea electorală, cu ale sale liste electorale improvizate la nivel local, trebuia schimbată, iar dimensiunea corpului electoral reconsiderată.

Pentru a demonstra aberaţia, citez dintr-un studiu avizat, Traian Rotariu, Mircea Comşa, Câteva consideraţii statistice asupra alegerilor, în Traian Rotariu, Mircea Comşa, coordonatori, Alegerile generale 2004. O perspectivă sociologică, Eikon, Cluj-Napoca, 2005. Voi cita cu generozitate, să înţelegem bine cât de vlăguită este flacăra democraţiei pe plaiuri româneşti.

Aşadar: „Dar după părerea noastră, marele semn de întrebare apare aici în legătură nu cu cifra exactă, ci cu ordinul de mărime al numărului de alegători. Cum s-a ajuns la aproape 18,5 milioane de alegători rămâne un mister pentru oricine este capabil să efectueze câteva calcule simple. Dacă ne raportăm la recensământul din martie 2002, vom găsi că la o populaţie a României de 21.680.974 locuitori înregistraţi, persoanele de peste 18 ani şi peste erau 16.833.541, reprezentând 77,64% din totalul populaţiei. Presupunând că în doi ani şi jumătate structura pe vârste a populaţiei nu s-a modificat sensibil, un efectiv de 18,45 milioane de alegători ar presupune o populaţie totală de circa 23,8 milioane de locuitori, cifră pe care nici statistica dictatorului comunist nu a îndrăznit să o avanseze.” – p. 31. Atenţie, vorbim despre alegerile generale din 2004. Dacă folosim acelaşi calcul şi pentru recensământul din 2012, la o populaţie de 19 milioane de locuitori, cei peste 18 ani ar fi în jur de 14.800.000. Rezultă referendum validat: prezenţă peste 57%. Dar să continui să citez din cei doi autori amintiţi: „Ceea ce ni se pare absolut de neînţeles din toată această situaţie este modul în care sunt vehiculate cifrele statistice oficiale la nivel oficial. Chiar dacă sursele de date sunt diferite – recensământul e întocmit de Institutul Naţional de Statistică iar listele electorale sunt «fabricate» la nivel local – cineva trebuie totuşi să sesizeze marile inadvertenţe şi, deşi diferenţele nu au consecinţe asupra rezultatului votării[1], acestea trebuie, într-un fel eliminate. Credem că un asemenea rezultat atât de straniu este simptomatic pentru capacitatea modestă a instituţiilor statului român de a gestiona problemele cetăţenilor ţării; practic o eroare de 10% în estimarea volumului populaţiei unei naţiuni nu se mai întâlneşte astăzi nici în ţări din lumea a treia cea mai subdezvoltată. ” – p. 32. Nu au consecinţe asupra rezultatului votării? Da, nu au avut în 2004, în 2008, în 2009, dar iată au avut un efect hotărâtor în 2012. Iată câte parale fac instituţiile statului român în anul de graţie 2012. USL iarăşi nepregătit. USL – PDL 0-2. Deocamdată.

3.      Aberaţie: CC impune prag electoral la referendum. Politizarea acestei instituţii evidentă.

Constituţia României, Articolul 61 (1): Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Citim bine? Unica autoritate legiuitoare a ţării? Deci cum impune CC prag electoral? Este ea for legislativ? Pe ce bază face acest lucru? UE acoperă tacit acest abuz al CC. Neoconservatorismul din România merge bine, preşedintele este un supus fidel al măsurilor de austeritate, de ce nu am încerca să-l păstrăm? Chiar de ce?

Să recapitulăm scorul: USL – PDL/CC 0-3. Scor de forfait, deşi neprezentarea la vot a fost la PDL.

4.      Aberaţie: populism à la Traian Băsescu înainte şi după referendum: duşmanul României este foarte viclean şi poartă un nume derivat din climatologie – seceta.

Deci să trecem la deconstruirea populismului preşedintelui suspendat şi la dovedirea aberaţiei.

Până în 2010 (anul anunţului privind măsurile de austeritate draconice) sistemul de irigaţii Sadova – Corabia din Câmpia Olteniei (Dăbuleni, patria pepenilor şi a legumicultorilor se află aici) funcţiona şi ţăranii aveau posibilitatea de a-şi iriga culturile plătind un preţ piperat, deşi subvenţionat (pentru 6 ore de irigaţii – jumătate de hectar – se plătea aproape 6 milioane de lei vechi, iar în lunile de vară, când este secetă, este nevoie şi de două irigaţii pe săptămână). Din 2011, an cu administraţie PDL la Dolj, sistemul de irigaţii a fost abandonat (numele celei care conducea din funcţia de director sistemul se cunoaşte şi se poate verifica; este membru PDL, subordonat docil al lui Radu Berceanu şi la alegerile prezidenţiale din 2009 avea şi funcţia opţională de şef al grupului de turism electoral pentru Băsescu, activitate răsplătită din plin cu funcţii politice importante la nivel judeţean – Dolj). Cică este neperformant (agricultura nu se face pe mici suprafeţe, este rudimentară şi nu merită investiţii; bref, „Agricultura ţărănească, dominantă în multe ţări în curs de dezvoltare, a fost considerată multă vreme înapoiată, judecând după teoriile evoluţioniste. Cercetările mai recente constată însă, chiar la micile gospodării ce practică o economie preponderent de subzistenţă, o flexibilitate considerabilă şi o deschidere spre relaţiile de piaţă. Cum aproximativ 85% din producţia agricolă a ţărilor în curs de dezvoltare provine din gospodăriile ţărăneşti familiale, politica de dezvoltare rurală ar trebui să aibă în primul rând în vedere încurajarea micilor gospodării ţărăneşti. Micile gospodării sunt în multe ţări în curs de dezvoltare vizibil mai productive decât marile gospodării, astfel că o iniţiativă de acest fel ar promite succese mai mari.” [Werner Rösener, Ţăranii în istoria Europei, traducere de Maria-Magdalena Anghelescu, Polirom, Iaşi, 2003, p. 15]).

Ce se întâmplă acum cu sistemul? Este al doilea an când canalele de irigaţii sunt seci, staţiile de pompare au fost devastate de hoţi (o staţie de pompare costă sute de mii de euro, iar în zonă existau sute de asemenea staţii de pompare a apei – de-a dreptul un jaf de proporţii colosale), cablurile electrice, pompele, conductele au fost furate de hoţii de fier vechi (toţi angajaţii au fost concediaţi, iar staţiile de pompare abandonate, părăsite, aflate la bunul plac al hoţilor de pretutindeni). Şi să vrea cineva acum să irige şi ar fi imposibil. Este nevoie de investiţii de milioane de euro pentru re-funcţionarea acestui sistem. Sistemul a fost construit în anii ’70 de o companiei britanică şi la vremea respectivă, chiar şi după 1990, era un sistem de irigaţii modern ce a contribuit la schimbarea profilului agricol al locuitorilor din sudul Câmpiei Olteniei (înainte vreme ţăranii de aici erau cu preponderenţă ciobani, culturile agricole de azi, pepeni, legume, neavând nici o şansă în condiţiile climatului extrem de arid de aici). Din 2010 praful şi pulberea s-a ales de munca în fond a unor oameni ce au construit cu truda lor acel sistem de irigaţii. Şi vine acum un om, preşedintele Traian Băsescu, şi vorbeşte de irigaţii şi alte cele. Curat populism. Dar să privim puţin retrospectiv. Scrie în Idei în dialog, numărul 6 (21) – iunie 2006, în prezentarea cărţii lui Traian Ungureanu, Tehnica neputinţei la români: „Realitatea politică românească a fost dictată de trei momente succesive de mare încordare populară. Eseurile lui Traian Ungureanu pleacă de la această idee şi descriu cele trei trepte care au condus la fixarea momentului politic pe care îl locuim astăzi: violenţa de la începutul anilor 1990, consolidarea oligarhiei la sfârşitul aceluiaşi deceniu şi apariţia populismului, odată cu victoria lui Traian Băsescu la alegerile din 2004[2].” Apariţia populismului cu Traian Băsescu? Unde este acum Traian Ungureanu? A fost lider al campaniei lui Traian Băsescu pentru referendum. Scorul USL – PDL i-a proporţii şi la populism Traian Băsescu & TRU punctând decisiv: 0-4.

Merită menţionat şi diletantismul unui agitator ce se imaginează lider de partid politic (Mihail Neamţu este numele domniei sale). Aflat la o televiziune, Mihail N. propunea, nici mai mult, nici mai puţin decât irigarea terenurilor agricole utilizând camioanele pompierilor. În fine, asemenea aberaţii nici măcar nu ar trebui amintite, dar enumerarea lor dă seama de starea deplorabilă a nivelului unor oameni închipuiţi reformatori ai României şi apărători ai democraţiei. Vina nu este a lor, vina cade în sarcina televiziunilor care invită asemenea personaje rizibile ce perorează continuu un darwinism înfricoşător.

În consecinţă, lucrurile sunt extrem de clare: pe segmente precise şi foarte importante PDL şi Traian Băsescu & echipa AGITPROP au jucat cu cărţile instituţiilor statului „reformat” à la Traian Băsescu. Scorul a fost şi este concludent: 0-4. Despre USL? Mai cu atenţie domnilor, mai cu atenţie. Cât despre instituţiile statului democratic şi despre flacăra democraţiei debile, Dumnezeu cu mila!

_________________

[1]Sublinierea mea.

[2]Sublinierea mea.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.