Din nou despre Ha-Joon Chang şi samaritenii cei răi

Òðè áîãàòûðÿ íà äàëüíèõ áåðåãàõ ñìîòðåòü îíëàéí áåñïëàòíî

Despre economistul sud-coreean Ha-Joon Chang (profesor de economie la Cambridge) am mai avut prilejul să scriu. Mai mult, în Marea Britanie fiind, am avut prilejul să-l ascult într-o conferinţă ţinută la School of Geographical Sciences (University of Bristol). Parte a cercetările acestui economist indică un adevăr simplu: globalizarea defavorizează economiile mici, ţările în curs de dezvoltare, ca să folosim jargonul instituţiilor internaţionale.

În România, cărţile acestuia adresate marelui public, de popularizare, sunt traduse la Polirom. Anul trecut a apărut „23 de lucruri care nu ţi se spun despre capitalism”, iar acum a venit rândul acum mult mai cunoscutei „Samaritenii cei răi. Mitul liberului schimb şi istoria secretă a capitalismului”.

Ha-Joon Chang se raportează critic la curentul dominant, la globalizare, propunând o premisă simplă pe care, pe parcursul cărţii, o demonstrează: economia neoliberală nu ajută ţările în curs de dezvoltare să crească economic. Dimpotrivă. Plecând de la exemplul simplu al dezvoltării Coreei de Sud (ţara sa natală) – o ţară care în 1961, al opt ani de la încheierea războiului cu Coreea de Nord, avea un venit anual de 82 de dolari pe cap de locuitor (mai puţin de jumătate decât un cetăţean din Ghana – 179 de dolari la acea vreme) şi o economie ce exporta în principal tungsten, peşte şi bunuri de folosinţă primară (în acest context nu încape îndoială că era unul din cele mai sărace ţinuturi din lume, o „ţară sărmană”, după cum însuşi autorul se exprimă) – Chang, cu o maximă scrupulozitate, arată cum acest lucru se produce în contra globalizării şi a pieţei libere, ci mai degrabă graţie protecţionismului economic. Când spune economie neoliberală, Chang se referă la seturile de măsuri agreate de majoritatea economiştilor, respectiv principii dure legate de piaţa monetară (inflaţie mică), guvernare limitată, întreprinderi private, liber schimb şi încurajarea investiţiilor străine. Sunt principiile după care se coordonează şi „marionetele ţărilor bogate” (în cuvintele autorului de la Cambridge), respectiv „Treimea Păgână”, adică FMI, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

Nu, Coreea de Sud nu este un exemplu izolat de dezvoltare economică în sensul protecţionismului. Toate exemplele de succes economic major (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Japonia, ca să enumerăm doar exemplele cele mai la îndemână) folosesc aceeaşi schemă devenită clasică: mărfurile proprii produse de economia naţională sunt protejate în faţa concurenţei străine. Când sunt pe propriile picioare şi deja pot fi aruncate în apa adâncă a pieţei libere, ţările de acum dezvoltate pot aplica un alt limbaj, al economiei neoliberale. Toate referinţele folosite de Chang sunt extrem de savuroase şi elocvente: citiţi paginile despre viziunea lui Hamilton în Statele Unite sau dinastia Tudorilor în Anglia şi veţi avea perspectiva unui mod pragmatic şi deloc pernicios despre economie: a proteja o economie în faza incipientă înseamnă a o pregăti pentru succes pentru mai târziu (compania Nokia a avut pierderi 17 ani consecutivi până să ajungă să facă profit şi să ajungă marca de impact de azi; în termenii zilelor noastre, ar fi trebuit închisă şi abandonată pentru că genera pierderi, numai că ceea ce predică ţările bogate azi nu a fost şi norma aplicată în propriile ţări în vremuri de acum apuse). În acest sens autorul foloseşte un exemplu banal, derivat din dezvoltarea unui copil: dacă este trimis să muncească de la vârste precoce (10-11 ani, cum de altfel se mai practică în diverse spaţii ale lumii largi), neglijând educaţia, va putea deveni un bun lustragiu, încărcător-descărcător, în fine, meserii sordide şi în general slab retribuite. În acest mod, viitorul adult nu va fi pregătit suficient pentru cerinţele pieţei muncii şi nu va putea concura niciodată cu elevii ce au primit investiţia pe termen lung a educaţiei inclusiv universitare. Aşa şi cu economia. Dacă fabricile cu picioare nesigure ale unei ţări ce tocmai se industrializează sunt aruncate în vâltoare pieţei libere, foarte probabil că vor sucomba. Dacă vor fi protejate şi ajutate să crească mari, atunci cu siguranţă că posibilitatea lor de a fi eficiente şi profitabile creşte exponenţial.

Poate se va replica că doar anumite ţări şi culturi sunt capabile de dezvoltare economică, cumva în sensul dat de Max Weber în „Etica protestantă şi spiritul capitalismului”, numai că sud-coreeanul are şi aici unele lămuriri de adus. Nu există culturi cu o predispoziţie mai mare pentru dezvoltare, iar în sprijinul acestui argument sunt puse pe tapet toate lucrurile comune care se vânturau despre germani şi japonezi în urmă cu o sută şi ceva de ani în urmă. Despre Japonia se spunea ca este ţara leneşilor. Iată ce le spunea un consultant australian pe teme de management oficialilor din guvernul japonez care îl invitaseră: „Impresia mea legată de forţa dumneavoastră de muncă ieftină mi s-a destrămat imediat când i-am văzut pe oamenii voştri muncind. Nu e nicio îndoială că sunt prost plătiţi, dar şi randamentul este mic; văzându-i pe oamenii voştri muncind, mă gândesc că sunteţi o naţiune mulţumită, liniştită, care nu îşi face probleme în privinţa timpului. Când am vorbit cu unii manageri, aceştia m-au informat că este imposibil să schimbi obiceiurile moştenirii naţionale”. Ţara aceasta indolentă era Japonia la 1915, deci cu mai puţin de 100 de ani în urmă. Nici germanii nu se puteau lăuda că aveau o imagine mai bună. Imaginarul cultural britanic din secolului al XIX-lea îi descria pe germani ca pe un popor greoi şi obtuz, indolenţa fiind asociată cu firea germanilor. Chiar şi francezii se plângeau de apatia acestora (un angajator francez se plângea că germanii muncesc cum vor şi când vor). Ce să mai spunem despre coreeni, aceştia fiind descrişi de Beatrice Webb (liderul socialismului fabian britanic), pe la 1911-1912, ca fiind „12 milioane de sălbatici murdari, degradaţi, posaci, leneşi şi fără religie care umblă cocârjaţi de colo-acolo în veşminte idioate de un alb-murdar şi care trăiesc în colibe de pământ”. Totuşi cum se împacă toate acestea cu imaginea şi dezvoltarea acestor ţări de azi? Adepţii neoliberalismului vor spune că piaţa liberă i-a adus aici. Chang ne spune altceva. Nu a fost şi nu este singurul. Acum 150 de ani, Friedrich List (un economist german) a criticat Marea Britanie întrucât propovăduia povestea liberului schimb altor ţări, asta după ce şi-a câştigat supremaţia economică uzitând de legile dure ale protecţionismului şi subvenţiilor extinse. Este o luptă unfair, aşa încât ţările care acceptă această luptă inegală nu vor avea nicio şansă. Chang critică aceşti samariteni răi şi ne spune în principiu că:

–        liberul schimb reduce libertatea de alegere pentru ţările sărace;

–        interzicerea companiilor străine poate fi benefică pentru ţările sărace pe termen lung;

–        o inflaţie scăzută şi prudenţa guvernului pot dăuna dezvoltării economice;

–        piaţa liberă şi democraţia nu sunt parteneri naturali;

–        ţările sunt sărace nu pentru că cetăţenii lor sunt leneşi; cetăţenii lor sunt „leneşi” pentru că sunt săraci.

Ha-Joon Chang nu este vreun marxist excentric. Nici pe departe. Pur şi simplu el doar a demonstrat că mai întâi a fost protecţionismul şi subvenţiile masive şi mai apoi dezvoltarea. Chestiunea este simplă cât să înţeleagă şi neoliberalii naivi: piaţa liberă şi dezvoltarea unor ţări sărace nu sunt evenimente sincrone. Pur şi simplu piaţa liberă le sărăceşte şi mai mult pe ţările prinse în vârtejul neoliberal. Da la Ha-Joon Chang citire. O ultimă remarcă. Priviţi cum se închină politicienii români la „Treimea Păgână” (FMI, OMC şi BM) şi veţi avea răspunsul pentru „avântul” economic ce a cuprins România în ultimii 23 de ani de piaţă liberă.

Articol apărut şi în revista Cultura.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.