Despre coruperea corupţiei

serbanutaCând se aude vuruind maşina gunoierilor la colţul străzii în fiecare dimineaţă de miercuri, mama mea sare cu portofelul la poartă să-i întâmpine. « Să le dau nişte bani.. » « Păi de ce să le dai, doar au salariu. Uite aşa îi învăţaţi să aştepte şi să nu-şi facă treaba dacă nu primesc » mă supăr eu cu spirit cetăţenesc. Şi aflu cu ocazia asta că în periaoda de convalescenţă a mamei, când eu eram plecată spre orizonturi cetăţeneşti mai luminoase, gunoierii intrau în curte şi îi scoteau tomberonul afară, ba o mai ajutau şi să care ghivece şi alte lucruri grele.

Am tăcut deci. Dar mă întreb de ce am introdus atunci acest mic schimb benign, care creează o legătură socială, în sfera neguroasă a corupţiei, a practicilor economice nesănătoase care trebuie măturate dintr-o societate normală. Cuvântul corupţie ne îndeasă din toate părţile şi ca orice buzzword conţinutul lui e tot mai nebulos. Nu lipseşte literatura critică în raport cu direcţiile în care discursul public are grijă să ne fixeze înţelegerea fenomenului, şi răsfoind prin ea se pot identifica trei teme care merită rezumate :

  • Tehnocratizarea procesului politic, prin care se pierde tocmai partea cu politicul. Printr-o tendinţă globală, actul guvernării devine governance, adică (în măsura în care termenul ăsta se poate circumscrie altfel decât în limbă de lemn) o treaba tehnică, de administrare de sistem, care trebuie încredinţată desigur experţilor. Cunoaştem foarte bine cântecul, încă din anii tranziţiei. Politicul, care presupune dezbatere de pe poziţii ideologice asumate, e strivit sub blocul de expertiză ‘obiectivă’ (şi una din consecinţele care sar în ochi e înstrăinarea omului de rând de treburile publice, absenteismul la vot). În schema asta corupţia devine şi ea o problemă tehnică şi mai puţin politică/etică. Doar un exemplu: preşedintele Băncii Mondiale Jim Yong Kim ‘announced that the World Bank Group will be creating a single pool of technical experts în rule of law, public sector, financial and state management, and public procurement. He said this “global practice on good governance” will become a major player în the anti-corruption effort for years to come’ (aici1). Corupţia împiedică bunul mers al economiei, adică huzurul pieţelor şi slăvitele investiţii străine. Deci diferitele lobby-uri, practici care arată, sună şi miros a corupţie însă ung bine mecanismele economiei de piaţă nu mai intră sub incidenţa legală corespunzătoare, ba constituie chiar motoraşe legitime ale organizării neo-liberale.

 

  • E interesant că discursul public începe să se încarce masiv cu corupţie de abia de prin anii ‘90 şi în general cu sens unic, de la marile organisme finanţatoare de programe de reforme structurale (FMI, Banca Mondială) către ţările amărâte cărora li se adresează programele. Una din cauze e indicată aici2 ca fiind o deplasare de atitudine a Occidentului faţă de Lumea a treia – odată cu terminarea Războiului Rece a dispărut şi politeţea cu care erau pomădaţi posibilii aliaţi împotriva blocului sovietic. Toată lumea a sărit în trenul liberalismului învingător, iar cine călătoreşte la clasa a treia primeşte tratamentul pe care îl merită. “In the developing world, corruption is public enemy number one,” mai zice preşedintele Kim. Nu ştiu dacă se poate contra-argumenta, dar aici e mai puţin vorba de realitate şi mai mult de modelarea percepţiei publice. Un exemplu : în şedinţele delegaţiei pentru relaţiile cu Afganistan a Parlamentului European se înfierează cu dreapta mânie a donatorului bogat şi just corupţia endemică într-o ţară făcută harcea-parcea printre altele şi de politici de dezvoltare nu foarte bine gândite. Când reprezentantul Afganistanului, aflat în sală, îndrăzneşte să aducă în discuţie anumite scandaluri lobby/corupţie care zgâlţâiau Parlamentul european în vremea aia, măcar ca să echilibreze dinamica discursului, reacţia e «nu, păi staţi, nu vorbim despre acelaşi lucru.. » Tocmai că vorbeau despre acelaşi lucru, dar nu despre aceiaşi subiecţi ai corupţiei, şi aici se face diferenţa. Interesant e şi tratamentul mediatic al scandalului cu Gulnara Karimova (fiica preşedintelui Uzbekistanului, un fel de Elena Băsescu mai bine articulată) şi compania suedeză de telecomunicaţii TeliaSonera, acuzată că ar fi plătit 300 milioane de dolari mită pentru acces la grasa piaţă telecom uzbecă. Partea emitentă (suedezii) a fost tratată de media cu mult mai multă discreţie decât partea receptoare (Karimova) căreia i-a cam stat capul unde-i stau picioarele, pe când TeliaSonera nu au fost decât mustraţi într-un număr mic de articole şi rapoarte, fără consecionte legale serioase.

Mai e şi o problemă culturală : ţări ca Afganistan sau China au de obicei o cultură a instituţiilor mult mai personalizată, cu structuri bazate pe legături de familie, de cin, etnie etc. Despre variaţiile culturale numai lucruri de bun simţ aici3. Revenind la gunoierii noştri, mă gândesc că ar muri de urât să lucreze într-o ţară ca Belgia în care nimeni vreodată nu le da bună ziua, ce să mai vorbim de bacşiş, nici nu cred că ar observa cineva dacă ar fi înlocuiţi peste noapte cu nişte roboţi pe şenile. Şi care nu intră niciodată în curţile convalescenţilor să le care pubelele. Nu e nevoie de şi mai mult relativism cultural, ci doar de mai multă fineţe şi echitate în formarea percepţiei publice asupra corupţilor lumii. Căci în faimosul index al Transparency International Afganistan e pe locul 175 din 177, în timp ce Arabia Saudită e 63/177 (România 77/175, aşa pentru context), fiindcă nepotismul/clientelismul afgan e al naibii de păgubos pe când cel saudit miroase a mosc. De altfel e mai convenabil să se măsoare percepţia asupra corupţiei decât anumite realităţi în cifre, ca de exemplu sumele colosale vehiculate pe sub masă în tranzacţiile cu arme şi echipamente militare. Comisioanele neautorizate (adică şpaga) plătite de firma engleză BAE familiei regale saudite şi sateliţilor lor în afacerea Al-Yamame – vânzare de avioane britanice Arabiei Saudite între 1985 şi 2006 – se ridică la glorioasa sumă de 9.37 miliarde de dolari. Pentru ca România şi Afganistan să se afle mai jos respectiv mult mai jos decât Arabia Saudită şi desigur Marea Britanie pe scara indexului TI e nevoie de multă percepţie a corupţiei pe bază de caltaboş şi ouă.

  • În fine, despre corupţia în sectorul privat se vorbeşte mai puţin decât despre cea din sectorul public. Statul e prezentat ca marele generator de corupţie sau altfel spus, foarte pe şleau, reformele neoliberale inhibă corupţia «politică » (aici4, unde coruptul e indicat limpede ca funcţionarul public sau cineva sprijinit de vreo funcţie publică). Dar corupţia proliferează ca peştele în deltă în zona de interacţiune public/privat, ca în cazul Al-Yamame şi cunoscutele exemple româneşti, şi asta mai ales când privatul beneficiază de dereglementări şi indulgenţă juridică consistente (Tony Blair a blocat ancheta în noroaiele BAE în 2007). Logica e strâmbă : ipoteza e că oportunităţile de corupţie scad odată cu scăderea implicării statului în economie, şi nu că funcţionarii statului au un comportament negustoresc, animat de pulsiunea maximizării profitului. Oricum, de la nivelul cetăţeanului obişnuit nu se vede prea bine unde se termină publicul şi unde începe privatul în sferele rarefiate ale puterii, deci o definiţie mai cinstită a corupţiei aici5 e « comportamentul actorilor care domină nodurile de putere în contravenţie cu noţiunile de reciprocitate şi obligaţie faţă de cetăţeni ».

De fiecare dată când se pierde uzul decent al unei noţiuni, o soluţie igienică e întoarcerea la sensul ei de bază, etimologic. Rădăcina cuvântului e rumpere, adică a rupe în latină, cu sufixul de intensificare co(m). A rupe e a distruge un ţesut, fie el textil, social sau moral. Sau legal/constituţional. Astfel văzută, poate că în sfera corupţiei nu intră numai contabilitatea falsă şi joaca cu minore a lui Berlusconi, ci şi violarea constituţiei italiene prin numirea tehnocratului Mario Monti, fost consilier Goldman Sachs, la cârma treburilor publice ale Italiei.

 

Surse :

  1. http://www.worldbank.org/en/news/press-release/2013/12/19/corruption-developing-countries-world-bank-group-president-kim
  2. https://www.academia.edu/225885/Key_Myths_about_Corruption_Ed_Brown_Jon_Cloke_and_Mohammad_Sohail
  3. http://web.tepper.cmu.edu/jnh/corruption08s.pdf
  4. http://journals.cambridge.org/action/displayAbstract?fromPage=online&aid=278403
  5. https://www.academia.edu/225882/Neoliberal_reform_governance_and_corruption_in_Central_America_Exploring_the_Nicaraguan_case_Ed_Brown_and_Jonathan_Cloke

 

 

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.