Ciprian Şiulea pe VoxPublica
În sfîrşit, s-a luat o decizie. Să repetăm, din nou, faptul fundamental pentru ce s-a petrecut pînă acum: tot scandalul enorm din ultimele săptămîni, care a dat la o parte orice discuţie despre guvernare şi politică reală, se referea nu la vot, ci la procentul de participare la vot. Nu ne dăm seama cît de aberant e acest lucru tocmai pentru că e singurul lucru pe care l-am consumat în ultimul timp, dar chiar este aberant.
Pe cît de absurd e ca soarta unui conflict politic în care e angajată total toată clasa politică şi o parte semnificativă a societăţii să depindă de ceva atît de irelevant cum este nivelul participării la vot, pe atît de arbitrar a mers procesul de decizie în sine. Din multele etape ciudate ale întregului proces aş reţine două: recursul la arbitrajul extern şi eşecul intern al justiţiei.
În ce-l priveşte pe primul, aş lăsa de o parte acum partea externă a procesului, respectiv care e stilul obişnuit de intervenţie în politica altor state al UE şi SUA. Ce cred că ar trebui subliniat foarte tare acum este că ambele părţi implicate în conflictul intern au solicitat sprijin extern şi au recunoscut, foarte pe faţă, normalitatea intervenţiei şi arbitrajului străin. Cu toate obrăzniciile pentru galerie ale lui Ponta şi Antonescu faţă de unii oficiali americani sau europeni, de fapt asta e ceea ce s-a întîmplat şi e destul de gravă situaţia.
În ce priveşte al doilea aspect, dincolo de implicarea politică a parchetelor care trebuie tratată separat, trebuie să subliniem din nou eşecul lamentabil al CCR. Am mai scris despre el aici şi aici. Ca să nu repet prea mult, aş spune aşa: este normal faptul că CCR a invalidat referendumul. E absurd ca nivelul de participare la un proces electoral să se calculeze după alte liste decît cele folosite la respectivul proces. Că asta e nedrept, că listele ălea nu au nici un sens, etc. etc. Da, evident, nu nici un sens şi sînt complet eronate. Dar formal vorbind, ele sînt listele valabile.
Pe de altă parte, dacă luăm în calcul chiar deciziile anterioare ale Curţii, situaţia se complică. În unele din aceste decizii, Curtea însăşi a coborît de la nivelul formal la care se presupune că se desfăşoară activitatea ei (de ultim arbitru al legalităţii) la un nivel material la care eu cred că nu ar fi trebuit să ajungă. Sigur, rolul CCR e ceva complicat şi specializat, dar pînă la urmă ea e un angrenaj dintr-un întreg mecanism politic, aşa că măcar din perspectiva asta rolul CCR ar trebui să poată fi clar pentru orice cetăţean profan.
Coborînd la acest nivel material, Curtea a dezavuat ea însăşi ideea formală că listele valabile sînt ălea dinainte şi punct. Atunci cînd s-a pierdut în speculaţii despre cine ar trebui şi cine n-ar trebui să fie pe liste (de ex., susţinînd, cel puţin la un anumit moment dat, că românii rezidenţi în străinătate n-ar trebui să fie pe listele permantente), CCR a deschis ea însăşi în mod evident calea actualizării listelor. Că a făcut-o din cauza nefuncţionalităţii ei care o face să apere pe rînd şi aleator interesele părţilor în joc şi întotdeauna interesele lor proprii, ceea ce face ca CCR să fie o instituţie care se ocupă prin definiţie cu împăcat capra şi varza, asta nu mai contează. Contează că s-a întîmplat.
În acelaşi sens mergea şi primul termen anunţat pentru decizia finală a CCR, 12 septembrie. Un termen de peste o lună nu putea avea altă justificare posibilă decît actualizarea listelor. Pur şi simplu nu există altă explicaţie raţională. Datorită acestei indecizii cronice, CCR a amînat cît mai mult momentul nasol, fără să îşi dea seama că în felul ăsta legitimează o anumită interpretare şi induce o lună de haos extrem de costisitor doar pentru că ei nu sînt capabili să ia o decizie.
E bine că s-a luat în sfîrşit o decizie, prima decizie clară a CCR, astfel că nu trebuie să recurgem la un arbitraj extern şi mai explicit decît pînă acum. Decizia de invalidare e normală, chiar dacă e una absurdă şi revoltătoare; mă rog, normală în măsura în care poate fi normală o decizie care vine împotriva unui şir întreg de decizii anterioare.
Însă acest absurd şi revoltător nu se datorează CCR decît la acest nivel al iresponsabilităţii şi incapacităţii lor totale de a judeca imparţial. Principala problemă a referendumului nu e la CCR, e la ce s-a întîmplat înainte, e la sistemul politic. CCR nu a fost decît o lupă care a amplificat ce s-a întîmplat înainteea ei.
Pînă să se ajungă la CCR, problema care a generat această situaţie este un vid politic evident. O clasă politică delegitimată global, o opoziţie (ajunsă nouă putere) delegitimată care alege calea complet greşită de legitimare, un preşedinte care se confundă cu clasa politică. În siajul deciziei de azi, acestea sînt lucrurile importante a căror evoluţie ar trebui urmărită în viitorul imediat, şi despre care vom vorbi în continuare.