Articole din: September 2010

Manifestul cărţii

Ceea ce urmează se referă la o problemă culturală majoră, dar care porneşte de la un exemplu concret: situaţia cărţii în ansamblul său. Ştiu că în România e bine să spui doar ceea ce e bine să se audă şi să deranjezi doar atît cît îţi permit diversele centre de putere. Voi încălca această regulă. Ceea ce urmează nu e nici o condamnare, nici o tragere la răspundere, nici o analiză exhaustivă, ci o încercare de a depista problemele profunde, de a le pune în discuţie şi de a propune anumite soluţii. Nu am pretenţia de originalitate, căci o bună parte din idei „plutesc în aer” şi sînt cunoscute destul de bine în mediile de specialitate;  … Continue reading

Posted in Enter | 7 Comments

Bibliotecile publice și legile lor opționale

 Text realizat în cadrul Grupului ProLibro ( www.prolibro.eu ) – redactare finală Claudia Șerbănuță În timp ce la noi, in Romania, bibliotecile publice te ajutau să evadezi în imaginar fiind închise în cenzura politică a perioadei comuniste, aceleași biblioteci își redefineau misiunea în restul lumii. Societățile democratice au avut timp să exploreze necesitatea existenței unor spații publice unde oamenii să aibă libertatea de acces la informațiile de care au nevoie și pe baza cărora să ia decizii în cunoștintă de cauză. Bibliotecile publice au reușit să ocupe o poziție repectabilă ca un al treilea spațiu în societate (după casă și servici) însă și ca primul și cam unicul loc unde oamenii sunt liberi să se informeze, … Continue reading

Posted in Biblioteca, Enter | 1 Comment

Cîteva observaţii asupra traducerilor din ţara noastră

Sectorul traducerilor din România are caracteristici de bază (şi performanţe) asemănătoare cu multe alte sisteme de la noi: este închis, arbitrar şi nefuncţional. Prin închis mă refer la piaţa de carte jalnică din România, de 5-10 ori mai mică, per capita, decît cea a altor ţări est- sau central europene. Asta înseamnă că banii sînt puţini şi tarifele plătite traducătorilor foarte mici. Sigur, sînt enervanţi şi stupizi cei care se plîng că nu cîştigă cît omologii lor europeni; totuşi, dacă disparitatea dintre salariul mediu din România şi cel din UE este cam de 1 la 4, la tarifele pentru traduceri ea este cam de 1 la 8. Tarifele mizerabile implică, evident, calitate proastă a traducerilor. Este … Continue reading

Posted in Enter | 18 Comments

Librăriile şi soarta lor după `89

Cine cunoştea o librăreasă în anii 80 era un om fericit. Avea acces la tilturi nou apărute, fără să stea la cozi interminabile, nu trebuia să ia un roman de Ivasiuc la pachet cu Tezele Partidului sau vreun manual de strungărie, uneori putea prinde chiar un roman poliţist (colecţia Enigma) sau, şi mai şi, unul din seria Romanului de dragoste de la Editura Eminescu. În mod cert statutul librarului s-a schimbat dramatic după 89. Până să ajungă să se zbată pentru a vinde cărţile care sufocă astăzi rafturile librăriilor, librăresele post- 89 au avut, în anii 90,  parte de propria revoluţie.  Câţi dintre  clienţii fideli ai librăriilor de azi ştiu că în primii ani 90 librăriile … Continue reading

Posted in Enter | Leave a comment

Industria cărţii, în plină criză: cine şi cum va supravieţui revoluţiei tehnologice?

Deşi, în perceptia împătimiţilor de lectură, literatura are o aură de transcendenţă şi pare ruptă de contextul socio-economic în care a fost creată, genurile şi chiar stilurile literare au fost modelate de forţe financiare şi depind de starea generală a economiei şi de evoluţiile tehnologice.  Romanul a apărut în secolul XVIII, atunci când circumstanţele financiare şi tehnologice au permis apariţia sa ca gen. Noile tehnologii de printare la nivel industrial permiteau scoaterea unor tiraje relativ mari la un preţ scăzut, iar piaţa capitalistă emergentă în acea perioadă a făcut pentru prima oară literatura accesibilă maselor, devenind o formă de entertainment a clasei mijlocii. Odată ce lectura romanelor s-a instaurat ca modă, aceasta a putut fi transformată în business. … Continue reading

Posted in Enter | 4 Comments

Răspuns la “manifestul cărţii”: mai poate România SRL gîndi dezinteresat?

Pornesc de la Manifestul cărţii semnat de Vasile Ernu. O temă interesantă şi o abordare provocatoare. Poate fi cartea salvată de stat? cum se face că încă trăim din ce a produs regimul Ceauşescu la nivel educaţional şi cultural? Am observaţiile mele, criticile mele şi propunerile mele. Piaţa de idei Două probleme. Una specific locală: izolarea cărţii ca atribut al elitei intelectuale. Şi una specific globală: izolarea cărţii ca suport – celuloza pur şi simplu nu mai ţine pasul cu nevoile şi libidoul cunoaşterii în rîndul noii generaţii. Deplîngem decăderea obiectului carte? Eu nu mi-aş pierde timpul cu asta.Nu ştiu cum să fac ca în Diverta sau FNAC să reduc rafturile de “self help” şi să redau spaţiul … Continue reading

Posted in Enter | 1 Comment

Scurtă şi dramatică descriere a vieţii editorului român

La inviţia noastră a răspuns Silvia Colfescu, directoarea editurii Vremea. Când prietenul Vasile m-a rugat să scriu un scurt text despre „edituri şi problemele lor”, în câteva clipe mi-au trecut prin faţa ochilor câteva variante, mai mult sau mai puţin interesante. Desigur, cea mai ispititoare opţiune era aceea de a nu scrie nimic, conformându-mă astfel ancestralului spirit mioritic, nuanţat întrucâtva de o modernă şi banală şovăială în faţa muncii.  Mi s-a însă părut unfair faţă de un om care se preocupă, în ziua de astăzi, de destinele acestui fragil dinozaur care este cartea, menită poate unei quasi-dispariţii pe cât de triste, pe atât de puţin regretate de majoritatea negânditoare a membrilor societăţii noastre.   Am fost … Continue reading

Posted in Enter | Leave a comment

Cartea şi Statul: măritiş cu de-a sila?

 Vasile Ernu are o încredere în stat de-a dreptul înduioşătoare. Într-un fel bizar, aduce aminte de un citat pe care-l colportează Tennessee Williams în memoriile lui – „Marii bogătaşi au o încredere înduioşătoare în eficacitatea sumelor mici“. Într-un text foarte amplu intitulat Manifestul cărţii, Ernu încearcă să-şi consolideze nu doar reputaţia de om de stînga şi critic al capitalismului de toate felurile, ci şi statutul de „intelectual controversat“, atacînd cu virulenţă toate nivelurile producţiei şi ale distribuţiei de carte. Ceea ce propune el e o analiză globalistă (şi surprinzător de impresionistă pentru cineva cu experienţă editorială, atît într-o editură de nişă – Idea –, cît şi într-una foarte mare – Polirom) a publicării de carte, a … Continue reading

Posted in Enter | Leave a comment

Am fumat prea mult pipa păcii

Draga Iulia, Tocmai am ajuns de la Chişinău unde am avut o expoziţie de carte, „Cele mai frumoase cărţi din Germania“ şi sînt în drum spre Tîrgul de carte de la Leipzig, aşa că stau niţel cam prost cu timpul. Am citit textul tău din Observator cultural (nr. 516 „Cartea şi Statul: măritiş cu de-a sila?“) şi am rămas puţin descumpănit. M-a descumpănit nu încercarea ta de a critica „platforma“ mea, ci lipsa mizei acestui text şi mai ales, faptul că-mi atribui nişte idei care nu-mi aparţin şi pe care nici nu le împărtăşesc. Am un prost obicei atît cînd scriu un text de o asemenea importanţă pentru mine, cît şi cînd citesc un text pe … Continue reading

Posted in Enter | Leave a comment

Cultura scrisă în România – industrie, creativitate şi criză

Industria cărţii –o industrie culturală şi creativă în mişcare. Cultura pe timp de criză realizat de Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii. PREZENTARE BOOKFEST (documentul în format pdf).   Texte pe aceeaşi TEMA: Soarta cărţii: edituri, librării, biblioteci, traduceri Manifestul cărţii Bibliotecile publice și legile lor opționale Cîteva observaţii asupra traducerilor din ţara noastră Librăriile şi soarta lor după `89 Industria cărţii, în plină criză: cine şi cum va supravieţui revoluţiei tehnologice? Răspuns la “manifestul cărţii”: mai poate România SRL gîndi dezinteresat? Scurtă şi dramatică descriere a vieţii editorului român Cartea şi Statul: măritiş cu de-a sila? Am fumat prea mult pipa păcii Cultura scrisă în România – industrie, creativitate şi criză         … Continue reading

Posted in Enter | Leave a comment