Cum a ajuns să cultive canabis industria lui Ceauşescu – reportaj inedit despre "talibanii" din România

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Un reportaj despre cum a fost distrusă industria românească apărut în cotidianul Gândul.

În ultimii 20 ani, aproape toată industria a fost pusă la pământ: fabrici, uzine, centre de cercetare, combinate, locuri pe care nimeni nu a fost în stare să le menţină în picioare. Un reportaj din seria “România, te iubesc”, de la PRO TV

Combinatul Siderurgic “Victoria” Călan a fost de mult înfrânt. Prin ruinele lui scormonesc sute de “talibani” – cum au fost porecliţi căutătorii de fier vechi. Talibanii nu fură, ci fac ecologizare printre ruinele rămase în urma firmelor specializate în demolări. De ani de zile, aici doar se distruge. Ne oprim lângă un turn de răcire ale CET-ului. Înăuntru nu mai este nimic: s-a săpat şi în pilonii de rezistenţă, apoi au venit “talibanii”. “Prima dată m-am urcat până sus şi tăiam şi coboram cu fiecare tronson de scară. Până la ultimul nivel… cam timp de o săptămână. Scoteam cam 150-200 de kg. Atât avea o scară”, povesteşte un căutător de fier.

În 1869 s-a început construcţia primului furnal la Călan. Clădirile din acea perioadă ar trebui trecute în patrimoniul naţional, dar acum se adună cărămidă din ele. În 1916, la Călan erau angajaţi 1.116 oameni. La începutul anilor ’90, combinatul se întindea pe 200 de hectare, avea peste 6.000 de oameni şi producea fontă. În 1998, a fost scos la privatizare şi divizat în 12 societăţi. Rând pe rând au intrat în faliment.

publicitate “A fost o treabă înspăimântătoare… Jaf, jaf cu cărţile pe masă, frate”, spune Adrian Iovănesc, primarul Călanului. Austrieci, nemţi, saudiţi, sârbi, turci, români. Toţi au venit aici cu promisiunea că vor salva combinatul. Îi interesa însă doar fierul vechi. Din colosul “Victoria” mai funcţionează doar două societăţi, cu nici 70 de angajaţi. Am intrat într-una din cele trei hale rămase în picioare cu directorul societăţii şi liderul sindical. În toată hala – un singur muncitor, asistat de o doamnă. Pare straniu, dar se lucrează în două schimburi: dimineaţa – muncitorul pe care l-am văzut, după-amiaza – alţi doi muncitori. Utilajele din hală sunt mană cerească pentru hoţii de fier vechi, aşa că hala e tot timpul sub asediu. Muncitorii au căptuşit geamurile cu table. “Ei iau pietre din alea de pe calea ferată şi ne bombardează, uitaţi. Sparg geamurile ca să patrundă… şi ca şi chestie de ameninţare. Pătrund câte 10, 15. Haite…”, explică Nicu Stanciu, liderul de sindicat.
Culmea, centrul de fier vechi e chiar în incinta combinatului.

Călăraşi: cum au fost devorate 2 miliarde de dolari

Combinatul siderurgic de la Călăraşi a fost construit pe o suprafaţă de 700 de ha. Pe 500 nu mai e nimic. Maldăre de beton, fiare contorsionate şi câinii care urlă a pustiu.
Combinatul a fost visul lui Ceauşescu. Aproape două miliarde de dolari s-au investit aici înainte de revoluţie, pentru a produce şină de cale ferată. În 1989, 90% din combinat era finalizat. “Tot ce era aici era nou şi urma, cu o investiţie minimă, să se pună în funcţiune sau, mă rog, măcar dacă erau valorificate ca şi utilaj şi nu ca fier vechi. Dar a fost pur şi simplu devorat”, spune Georgeta Carjila, contabil Siderca şi lider sindical peste ce a mai rămas din sindicat. Societatea e în faliment şi mai are 34 de angajaţi.

La începutul anilor ’90, Combinatul Siderca a început să acumuleze datorii uriaşe. Cu toate acestea, statul a continuat să investească în el: 65 de milioane de dolari pentru producţia de cale ferată. Cum CFR-ul intră şi el în declin, combinatul nu a mai avut clienţi. În 1999 Siderca intră în lichidare. Închis, combinatul mânca 8 miliarde de lei vechi pe lună, doar pentru întreţinere. Aşa că se trece la privatizare.
Partea funcţională a combinatului este vândută în 2003, cu mare pompă, unei firme din Italia cu aproape 20 de milioane de dolari. Presa vremii reclama atunci faptul că a fost o afacere păguboasă pentru stat, preţul obţinut fiind mult mai mic decât valoarea activelor vândute.

Aproape tot ce a mai rămas neprivatizat din vechiul combinat a fost tăiat de firma “Lemtrans”, a lui Contantin Bercaru. Cum a ajuns Bercaru, fost ofiţer de securitate, să taie la Călăraşi? Povesteşte chiar el: “Geominul, în ’95-’97, la rugăminţile mele, a livrat cărbune coxificabil la Siderca. Mi s-a făcut milă, dacă vreţi… Eram într-o relaţie bună, o relaţie normală, firească, cu directorul, cu conducerea Siderca de la data respectivă. Ei, ştiind că am relaţie bună la Geomin, m-au rugat să discut cu Geomin să le livreze lor cărbune”. Conform Geomin, a rezultat o datorie a combinatului de circa 10 milioane de dolari. Bercaru preia creanţa de la Geomin, înfiinţează “Lemtrans” şi se angajează să recupereze datoria de la Siderca. În 2002, Tribunalul Călăraşi dă câştig de cauză firmei lui Bercaru, iar Siderca este somată să achite datoria: 10 milioane de dolari plus o dobândă, acumulată în 4 ani, de 22 de milioane de dolari. Cum Siderca nu are de unde să dea banii, Bercaru preia combinatul şi începe să taie.

S-au tăiat utilaje “nepipăite”

Clădiri întregi au fost puse la pământ. “Închipuiţi-vă că toate resturile astea pe care le vedeţi dvs., în momentul în care s-a început tăierea erau nepipăite. Ele erau doar aduse, asamblate de antreprenori şi urmau să fie puse în funcţiune”, povestesc ultimii muncitori ai combinatului.

Bercaru spune că, din fierul vechi, a scos 3 milioane de dolari şi a investit totul în combinat. “Poftiţi investiţia: au reparat nişte geamuri pe afară, au mai pus nişte geamuri şi au pus nişte uşi de termopan acolo. Şi asta este investiţia”, spun oamenii locului. Intrăm într-o hală uriaşă, fără utilaje, ajunsă un fel de seră: “Ştii ce e asta? E o cânepă indiană. Canabis. Păi trebuie să anunţăm pe domnul Bercaru că are producţie aici şi să vină să recolteze. E din familia aia… dacă mâncăm o frunză poate chiar vedem investiţia aici”.

În 2006, prin alt ordin judecătoresc, se întrerupe executarea făcută de Lemtrans în combinat. Reprezentanţii Siderca spun că, de fapt, datoria combinatului către Geomin era nu de 10 milioane de dolari, ci de doar 50.000 – un comision pentru livrarea cărbunelui, restul banilor fiind datorie la stat. Toată această nenorociere, de la 50.000 de dolari. Este incredibil dar aşa pare să fie. În multe documente oficiale se arată acest lucru şi faptul că decizia Tribunalui Călăraşi din 2002, prin care s-a executat Siderca, a fost ilegală, iar fierul s-a vândut la preţuri derizorii. Constantin Bercaru şi Geomin, aflat un etaj mai jos, sub firma lui Bercaru, susţin cu acte că tot ce au făcut la Siderca este legal.

Tractorul Braşov, lichidat de trei de Gheorghe

În anii de glorie, la Braşov se fabrica un tractor la fiecare 9 minute, într-o uzină cu 25.000 de angajaţi. Tractorul Braşov exporta în peste 50 de ţări, din Brazilia până în China. Dar majoritatea halelor au fost puse la pământ şi vândute la fier vechi, iar altele urmează. În locul Tractorului se va construi un cartier rezidenţial cu peste 6.000 de apartamente şi 200 de magazine.

La începutul anilor ’90, uzina acumulează datorii uriaşe către diverşi furnizori. În loc să găsească soluţii, politicienii de la Bucureşti, aceiaşi pe care îi avem şi astăzi, se certau între ei şi blocau şedinţele de guvern. Uzina producea doar 8 tractoare pe lună şi avea datorii de peste 200 de milioane de euro. În imaginile acelor vremuri pe scenă apar: Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Adrian Năstase, Gabriel Oprea şi mulţi alţii, politicienii care căutau şi încă mai caută soluţii pentru noi toţi. Gheorghe Apostu, lider sindical până în 2007, când s-a închis uzina, face o sinteză: “Meritul deosebit pentru lichidare îl au trei de Gheorghe: Gheorghe Flutur, Gheorghe Barbu, Gheorghe Pogea”.

Intrăm în fostul laborator central de control şi cercetare. Pe perete a rămas un calendar din 2001. Cam de atunci n-au mai fost muncitori: i-au trimis acasă şi ei au lăsat atelierele cum erau. Au rămas în urma lor filme, ziare, documente, o periuţă de dinţi, schiţe. Parcă suntem într-un film de Hollywood în care specia umană a dispărut.

Din 14 combinate a mai rămas unu

Şi Siderurgica Hunedoara are o poveste tristă. Până în 1999, combinatul a acumulat datorii. Director în acea perioada era Gheorghe Pogea, viitor ministru de finanţe în guvernul Boc. Sub conducerea lui s-a oprit fluxul tehnologic, iar societatea a fost divizată. În cele din urmă, combinatul a fost cumpărat de indienii de la Mittal. Un întreg colos întins pe jumătate din Hunedoara vândut cu doar un milion de dolari. Noii patroni au tăiat tot ce nu le-a trebuit, iar de curăţenie se ocupă acum statul român. Aşa a fost prevăzut în contract.

La Bucureşti, Uzina Republica a fost înfiinţată în 1938 de Nicolae Malaxa, şi a exportat ţeavă în toată lumea. În ’90 a intrat în declin, iar în 2003 a fost vândută unor ruşi care, după ce au vândut o parte din uzină la fier vechi, au plecat, iar fabrica a intrat în faliment. Terenul Republicii este scos acum la vânzare: valorează circa 35 milioane de euro, însă datoria e de 60 de milioane.
Din 14 combinate siderurgice, câte avea România, doar la Galaţi se mai lucrează. Conducerea combinatului nu a vrut să ne permită accesul înăuntru, pe motiv că acum se fac modernizări. “Păi, a început să se taie. Oţelaria, deja se taie din ea”, spune un muncitor. (Alex Dima, Cristian Corchis, Gabriel Anghelescu – reporteri PRO TV)

how to get rid of gas
california dream act
new family search
kohls coupon codes
articles on abortion

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole