Competiţia slăbiciunilor: statul şi protestatarul. Lecţii pentru Naumovici

Costi Rogozanu pe VoxPublica

Mişcările de protest din acest ianuarie au însemnat o confruntare între doi oponenţi extraordinar de slăbiţi: statul român şi cetăţeanul român. Lupta pare dramatică, dar unora din afară li se poate părea puţin ciudată. Pentru că sînt competitori deja epuizaţi. Protestatarii se strîng cu miile şi deşi au o vigoare incredibilă, deşi suferă de frig, ploaie, sînt totuşi puţini. Sîntem puţini – mă duc în Piaţa Universităţii nu în primul rînd ca ziarist. Mă duc pentru că cer lucruri cu care v-am împuiat capul pe aici de ani de zile.

Nu mi-aş dori nici situaţia din Ungaria. În care ies 70 ooo împotriva lui Orban şi apoi ies să-l susţină 100 000. Aia e o stare chiar fără ieşire, nici nu vreau să mă gîndesc ce poate să urmeze. Un interviu despre mişcarea anti-Orban, aici.

Cine lipseşte din ecuaţie? Lipseşte un mediu gri, capitalist de stat sau cu privilegii de la stat, un mediu cu care la un moment dat va trebui să înceapă un dialog dur şi clar. Lipseşte problema scăderii democraţiei prin puterea crescîndă a soluţiilor de urgenţă în centrele politic-financiare europene. Lipseşte problematizarea influenţei incredibile a FMI asupra politicilor statului.

Statul şi-a luat mîna de pe angajaţi la presiunea unui mediu de business puternic şi sclipicios, cum le place celor din partidul lui Naumovici. Multe alte drepturi sau facturi au vulnerabilizat şi mai mult tot la semnul unor presiuni “din piaţă”. Statul este acum huiduit pentru că şi-a ales drept aliaţi în ultimul deceniu exclusiv partenerii de afaceri şi contribuitorii importanţi la campaniile electorale şi a lăsat deoparte tot ce nu era “client”. Băsescu a pierdut meciul cu Arafat în timp ce companiile de profil aşteptau mişcarea cu salvările gata cumpărate şi garate. Şablonul succesului în afaceri s-a impus de foarte mult timp – şi, atenţie, nu e o problemă românească. Citiţi anchetele despre Stadion Naţional publicate de Gazeta Sporturilor – aveţi acolo scenariul clasic al succesului.

Ce mai lipseşte? Lipseşte îndrăzneala de a lega ferm mesajul din Universităţii cu un clar strigăt de tip “noi sîntem 99%”. Credeţi că bogaţii şi privilegiaţii României au înţeles ceva? Mă îndoiesc.

Lecţii pentru Naumovici

Bogdan Naumovici a făcut tot posibilul să fie luat în serios cu mesajul său politic, asta după ce a fost în Piaţa Universităţii, pe partea unde nu sînt activişti Roşia Montană.

Tolontan scrie că toţi avem pete în CV dacă le căutăm atent, deci mai bine ne-am bucura că oameni care au demonstrat că se pricep la ceva intră şi în politică. Eu am lucrat la Vîntu, dar nu am lucrat nici o clipă ca să-l fac pe Vîntu mai frumos şi mai curat. Am lucrat cum lucrez şi acum, fără să lezez sau să induc idei false despre cineva.

O întrebare dificilă poate fi formulată printr-o scurtă anecdotă. Să zicem că lucrez într-o bancă. Fac training în care sînt învăţat să bag steluţe, condiţii ascunse, să le dau clienţilor contracte de 30 de pagini imposibil de citit fără trei avocaţi. Fac ceva rău sau îmi fac doar treaba? Nu aş acuza niciodată un om pentru că lucrează într-o bancă. Sistemul îl împinge să-i fraierească pe alţii. Se poate opune? Da, doar organizat. Poţi să te organizezi azi? Foarte greu. Cum să faci un sindicat cu contracte pe termen determinat de muncă? ce să mai zic de o organizaţie de etică bancară? Şi cercul vicios poate fi la nesfîrşit povestit. E Naumovici într-o astfel de situaţie? Nu. S-a băgat mult mai voluntar în proiectul cu Roşia Montană. Nu l-a forţat sistemul să aleagă o parte controversată într-o chestiune extrem de fragilă. El vrea exploatare, adică crede foarte mult într-un stat slab pe care, cu lobby serios, să-l forţezi să-şi cedeze resurse, oameni, drepturi (cît timp anexele vitale din contract sînt secretizate, permiteţi-mi să cred că asta e esenţa). E dreptul lui să vrea asta cît timp nu face nimic ilegal, dar e problematic cînd se revendică de la o Piaţă unde majoritar e discursul exact opus.

Din manifestul lui Naumovici desprind aceeaşi indiferenţă a cetăţeanului “ajuns bine” faţă de restul. Şi o naivitate înduioşătoare faţă de tot ce înseamnă politică.

Lecţia numărul 1. Stat nu înseamnă “al nimănui“. (citatul exact: “Prin impozite pe salarii, profit si dividende, CAS, TVA, taxe de drum, accize la benzină sau impozite pe casă şi maşină, în marele coş al statului, adică al nimănui”). Nici pînă acum statul nu a fost nimeni, statul devine nimeni exact prin gîndirea de tip Statul SRL. Statul nu e o firmă. Relaţia stat cetăţean nu pate fi privit în termeni angajat-patron sau invers.

Lecţia numărul 2. Din manifestul vostru subînțeleg că România e făcută din două bucăți: ăia care duc țara înainte, românii de succes, cu studii, valorile etc. Și ceilalți. POLITICA ÎI IMPLICĂ TOTAL ȘI FĂRĂ REZERVE ȘI PE ACEI “CEILALȚI”. De cîte ori clasa mijlocie de succes are cîte o idee totul sucombă în acelaşi rahat: valorile, românii superiori care ne salvează şi alte discursuri violente social (pe cît de paşnic şi afectat sună). Elitismul clasei de mijloc înstărite e pe cît de infantil apolitic, pe atît de agresiv.

Lecţia numărul 3. Mişcările din stradă nu vor emanciparea politică a decreţeilor de succes. Vor echitate, egalitate de şanse. Asta inclusiv pentru iubitorii pieţei libere. Cînd toate contractele sînt servite, cînd şcoala şi spitalul se depărtează de 30-40% cei mai săraci din România, nu ai cum să ceri şi mai multe drepturi pentru cei care sînt peste linia de plutire. De aceea avem de-a face cu indignados români. Poate discursul nu e încă articulat, dar ideile îmi par clare: acolo se transmit mesaje puterilor de orice fel, şi bogaţilor, şi oamenilor de afaceri, puterii în orice formă. E doar o lipsă de retorică faptul că protestul deocamdată se articulează doar cu nume de politicieni. Esenţa însă este şi mai şi. Se schimbă filozofia. Şi exact filozofia nu vreţi voi s-o schimbaţi, dragă Bogdan Naumovici.

Lecţia numărul 4. Învăţaţi să nu mai cereţi lucruri doar pentru voi. Ştiu, dragă grup Naumovici, sînteţi valoroşi, simpatici, cu privirea curată şi sănătoasă ca un zid de mall. Sînteţi obsedaţi de “normalitate”, normalitate însemnînd să băgăm tot ce nu ne convine undeva în afara vederii (sărăcie, boală, drepturi incomode cum a ajuns cel la sănătate). Eu zic că occupy-indignados au anunţat că “normalitatea” de ieri e o anormalitate îngrozitoare azi. Vi se pare normal să poţi fi tratat de o boală grea doar dacă ai bani? Asta e lumea voastră? Nu şi a mea. Am dat doar un exemplu ne-negociabil care probabil ne va rupe unii de alţii din ce în ce mai dur.

Cătălin Tolontan vorbeşte despre lumea post-protest ca despre o lume a non-reproşului. De acord. Eu nu-i reproşez lui Naumovici că a lucrat sau lucrează pentru Roşia Montană (deşi îi înţeleg şi reproşul lui Mihai Goţiu). Eu îi spun doar că, deşi pretind că fac ceva nou că vor să se ridice într-o mişcare nouă, fac de fapt ceva foarte vechi, fac ce vrea să facă şi Neamţu, şi mulţi alţii: neoconservatorism pur şi dur. Îi tot trag cu visul din Piaţa Universităţii 90 – lumea aia a ţinut două decenii şi nu a fost deloc cea mai bună dintre lumi. Lumea de azi spune că ori plătim criza toţi la fel, cît mai echitabil, ori ne vom îneca împreună.

Cine sare vrea schimbare. Naumovici nu sare.

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.