Circul continuă. Pâine mai avem?

Care este rezultatul cel mai evident al referendum-ului din 29 iulie? Un preşedinte câştigător din punct de vedere legal, dar lipsit de legitimitatea populară. În 2004, Traian Băsescu a fost ales cu 5.126.894, iar în 2009 – cu 5270000 voturi. În 2012,  7400000 de români au votat pentru demitere. Orice afirmaţie de-a lui Traian Băsescu de genul « Sunt mai puternic decât niciodată[1] » este fie o fanfaronadă iresponsabilă, fie sindromul ruperii contactului cu realitatea. Legalitatea nu este totuna cu legitimitatea, iar Train Băsescu este azi un preşedinte căruia îi lipseşte legitimitatea în mod clar.

Şi totuşi, în toate intervenţiile, Train Băsescu se legitimează prin cei aproape 55% alegători  care nu au  participat la referendum. Dar acest tip de  strategie suferă de incoerenţă pentru  că în 2007 o rată similară de absenteism l-a  menţinut pe Băsescu în funcţie. Atunci, Traian Băsescu a rămas în funcţie ca urmare a prezentării la urne a 44.45 % din  alegători, dintre care majoritatea au spus NU demiterii. Azi, Traian Băsescu  nu este demis ca urmare a prezentării la vot a  46% din alegători, dintre care majoritatea au spus DA. Evident, din punct de vedere constituţional şi legal acest referendum nu este valid, cum a fost cazul în  2007, când legea era diferită. Atunci, Curtea Constituţională  a admis ca fiind constituţională prevederea care elimina obligativitatea quorum-ului pentru referendum-ul de demitere a preşedintelui. Dar acesta e  un aspect care vorbeşte încă o dată despre instabilitatea legislativă şi incoerenţa deciziilor Curţii, însă nu schimbă fondul problemei: faptul că în 2007 o rată similară de absenteism nu a fost transformată într-un alibi moral  care să confere legitimitate vreunei părţi. Acum, Traian Băsescu confundă legalitatea cu legitimitatea. Înţelept şi de bun simţ ar fi fost să se mulţumească cu faptul că a câştigat acest referendum din punct de vedere juridic, abandonând pretenţiile de legitimitate, dar, ca de obicei, Preşedintele se vrea câştigător pe toate planurile.

A confisca absenteismul şi a-l transorma într-o sursă de legitimitate nu este doar o  incoerenţă, ci şi o inadecvare crasă în raport cu realitatea. Dacă despre alegătorii care s-au prezentat la urne pe 29 iulie se poate spune cu certitudine că reprezintă votanţi ai USL în proporţie de aproape două treimi[2], despre absenteişti nu se poate afirma nimic fără a cădea în speculaţii sălbatice. Câţi dintre ei sunt simpatizaţi ai PDL sau ai lui Traian Băsescu – 10, 20 sau 30%? Câţi dintre ei sunt absenteişti cronici? Câţi sunt pur şi simplu anti-sistem sau scârbiţi de manevrele politicianiste? Cunosc destui oameni care, deşi nu simpatizează deloc cu Traian Băsescu, nu au mers la vot pentru că nu au subscris metodei prin care s-a ajuns la convocarea acestui referendum. Altfel spus, au penalizat USL sau chiar întreaga clasă politică – dar penalizarea USL nu înseamnă premierea lui Băsescu! Mulţi dintre cei care au stat acasă pe 29 iulie au invalidat referendum-ul, fără a-l valida pe Traian Băsescu.

Altfel, cu privire la structura votanţilor şi prezenţa la vot, remarcăm câteva aspecte interesante. În primul rând, decalajul de participare între urban şi rural. Prezenţa la vot a fost mai mereu superioară numeric în rural, dar de data aceasta diferenţa se ridică la aproape 10 puncte procentuale (41% si 51%). La alegerile prezidenţiale din 2009 diferenţa urban-rural a fost de doar 5 puncte procentuale (54,72% şi 60,11%), iar faţă de referendumul de demitere a lui Băsescu din 2007, situaţia este acum pe dos. În 2007,  prezenţa la vot în urban a fost mai mare decât în rural. Asta arată că profilul electoral al votanţilor lui Traina Băsecu-PDL a rămas neschimbat în timp, aceştia fiind concentraţi într-o mare mare proporţie în urban.

Aşa cum se ştie deja, există şi un ţap ispăşitor pentru pragul jos de participare la referendum – cetăţenii români de etnie maghiară[3]. Prezenţa la vot în Harghita şi Covasna a fost, între-adevăr, mică. Să fie din cauza îndemnului adresat comunităţii maghiare de către premierul Ungariei, Viktor Orban, de a nu participa la referendum? Sau, aşa cum spunea un lider al UDMR, absenteismul la urne se explică prin aceea  că maghiarii nu au avut o miză directă[4]? Înainte de a sări cu acuzaţii sau speculaţii, e bine să nu pierdem din vedere faptul că la alegerile prezidenţiale din 2009, cât şi la referendum-ul de demitere din 2007, judeţele Covasna, Harghita şi Satu Mare au înregistrat o participare la vot considerabil mai scăzuta decât media naţională. Asta nu vorbeşte despre nici un soi de conspiraţie sau pact secret între Băasescu şi secuime, ci despre faptul că cetăţenii români de etnie maghiară pur şi simplu se simt reprezentaţi de clasa politică de la Bucureşti mai puţin decât o fac cei de etnie română (şi ei deja alienaţi în mare măsură).

În ceea ce priveşte participarea pe judeţe, analiza rezultatelor anunţate  de către BEC arată că judeţele cu participare mare sunt toate judeţe în care, la alegerile prezidenţiale din 2009 s-au înregistrat scoruri favorabile  pentru PSD (Mircea Geoană). Altfel spus, mobilizarea s-a făcut mai ales în zonele tradiţional susţinătoare ale USL, votul pentru Geoană în 2009 fiind un predictor al participării la votul din 29 iulie. Acest fapt e confirmat şi de analiza structurii votanţilor de la referendumul recent efectuată de Mirel Palada, în baza datelor de la exit poll-ul CCSB: aproape 5 milioane şi jumătate dintre cei care s-au prezentat duminica trecută la urne au votat la alegerile locale din acest an cu USL[5]. Şi structura ocupaţională a votanţilor confirmă această teză: la vot s-au prezentat în jur de 3 milioane de pensionari, categorie socio-demografică susţinătoare a USL. Şi invers, acele judeţe în care s-a votat masiv în 2009 în favoarea lui Traina Băsescu se află azi la coada clasamentului în privinţa participării.

Ambele tabere – şi USL, şi Băsescu, susţin că victoria este de partea lor. De fapt, este o situaţie de tip lose-lose, în care fiecare a pierdut. Şi mai ales, au pierdut cetăţenii României: este evident că hărţuiala politică va continua, iar asta spre dezavantajul nostru, al tuturor. Nu ştiu dacă pentru democraţie e mai bine să ai o singură grupare, care controlează toate instituţiile statului sau mai multe găşti care se controlează ( sau răfuiesc) reciproc. Cert este că la noi, în România, atunci când diferitele găşti partinice se iau la trântă, problemele care afectează bunăstarea cetăţeanului pe termen lung sau cele economice trec pe planul doi. Ştirea despre privatizarea Poştei Române a rămas aproape neobservată în presă, deşi  în iarnă în Piaţa Universităţii mesajele anti-privatizare au dominat agenda, iar Guvernul MRU a picat în aprilie şi din cauza tentativei de privatizare a CupruMin. Avem, iată,  în dezbatere publică un proiect de lege a sănătăţii, un soi de copy paste după  proiectul care a scos lumea în stradă în ianuarie şi care a condus la prăbuşirea Guvernului Boc, dar nimeni nu discută despre legea respectivă decât printre altele. Captivaţi de circul politic, trecem cu graţie peste chestiuni care acum câteva luni puteau să conducă la căderi de guverne.  Între timp, se privatizează sănătatea, se privatizează companiile româneşti, iar seceta pare că va avea efecte devastatoare asupra economiei. Cu alte cuvinte, riscăm să ne trezim fără pâine, la propriu şi la figurat. Nu-i nimic, ne rămâne circul…

_____________

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.