Ce reprezintă Monica Macovei?

TEMA: Alegerile prezidențiale

bogdan_popaÎmi aduc aminte vag când am vazut-o pe Monica Macovei prima dată, și cred ca era un seminar despre reparație morale și justiție organizat la GDS la începutul anilor 2000. Țin minte că am văzut o femeie aprigă, care cred ca era așezată neconvențional pe podea și vorbea cu forță și direct. Mi-a placut atunci, și m-am uitat admirativ la femeia care nu se teme de consecințele comunicării fără formule obosite. Cu mintea mea de atunci, denunțarea fără mănuși a comunismului mi se părea curajoasă și un act de dreptate.

Dupa aproape cinsprezece ani îmi dau seama cât de ideologizate îmi erau percepțiile și cât de marcată de anii respectivi îmi este amintirea.[1] Ce mi-am adus aminte este produsul de atunci al așteptării și nevoii mele de eroi, de oameni incoruptibili care să se ia la trântă cu sistemul. Monica Macovei ocupa spațiul pe care îl umpleam cu dorința pentru disidență, care era un model contra-cultural atractiv pentru radicalismul meu. Imaginea asta a disidenților, care începuse să fie produsă timpuriu de Memorialul Durerii, de recuperarile lui Gabriel Liiceanu ale lui Cioran și Țuțea, de invocarea permanentă și producătoare de vină colectivă a Havelului care ne lipsește, se lipea, acum condensată, de figura femeii care vorbea fără mănuși. Ideea de disidență, ca fenomen care începuse să fie fabricat în vest in plin război rece și care atenție, era pus ca termen în ghilimele de oameni ca Havel, avea două surse de idealizare majoră. Mai întâi, era generată de povestea Helsinkului și a garantării drepturilor omului, unde disidenții deveneau in socialism conștiința morală a societății, sau purtătorii de cuvânt ai adevarului care era greu de rostit.[2] În al doilea rând, era produsă de dorința de a avea societatea civilă, care devenise totemul sacru de luptă împotriva totalitarismului.

Imaginea asta a omului curajos care denunță și atacă un sistem corupt a avut două consecințe majore.[3] Ea era purtătoarea unei istorii triumfaliste nascută din succesul Vestului în războiul rece. În povestea asta, deși nu se știa precis ce au facut dizidenții, important era că ei erau vocile celor care ne iubeau pe noi, cei care i-am învins pe sovietici. A doua consecință majoră a fost că a trasat o directivă morală și un împărțire între cei buni, sau cei care s-au opus sistemului, și cei răi, marea majoritate, cei care au fost conformiști și lași. Dizidenții s-au transformau încet, din spectrul ironic invocate de Havel la începutul Puterii celor fără de putere într-o sectă care deține adevarul și poziția de superioritate morală.

Imaginea Monicăi Macovei mi-a venit în minte, ciudat, când m-am uitat la prima serie din producția HBO The Leftovers. În serial, există un grup radical și activist care se numește The Guilty Remnants (GR, sau cum să spun, resturile vinovate) și care are un singur scop și anume să aducă în memorie un eveniment pe care toată lumea încearcă să îl uite. Premisa serialului este că 2% din populația globului a dispărut subit. Cei care au supraviețuit încearcă să înțeleagă, să proceseze, să bocească, să uite ori să administreze trauma dispariției celor apropiați. În urma evenimentului catastrofal, există un grup de oameni, organizați în jurul unor practici care fac să destabilizeze lumea și așa fragmentată din The Leftovers. Ei fumează în permanență, se îmbracă în alb și folosesc tactici subversive care reamintesc tuturor de trauma colectivă. Ce fac ei cu îndârjire este să reamintească celorlalți că unii oameni au dispărut, că a existat un moment privilegiat pentru asta, și că orice altceva în fond nu contează.[4] Ceea ce contează este a existat o catastrofă, și că trebuie ca ceilalți să se simtă vinovați că vor să o uite.[5] Radicalismul Monicăi Macovei mi se pare că se suprapune foarte bine peste imaginea unui lider al resturilor vinovate, care trebuie profetic sa ne aducă în memorie “tragedia”  declanșată de comunism.

Povestea din serialul HBO m-a facut să mă gândesc la cum s-a transformat România după 1989. Mi se pare că aici resturile vinovate au ajuns la putere și au produs o anumită ideologie politică legată de trauma comunismului, de moralitate, de idealul unui societăți “normale” vestice, pe care trebuie să ne-o dorim. Resturile vinovate mi se pare o imagine foarte bună pentru a descrie un grup de intelectuali care o susțin în ultima vreme public pe Monica Macovei. Ei vorbesc despre problema comunismului, sau a traumei unui regim catastrofal, și ne îndeamnă să nu uitam. Ei produc un anumit sentiment al vinei, și anume că cei dispăruți în comunism vor fi uitați. Ei sunt acolo, îmbrăcați în alb, desigur, să ne amintească de o tragedie pe care cu greu o explicăm. Candidata la președenție trebuie votată pentru că cei dispăruți, sau reperele noastre morale, ar vota cu ea.[6] Ea trebuie votată pentru că, așa cum spune un alt susținător care apropriază retorica civismului activist, ea face parte dintr-un grup care are capacitea de a schimba lumea.[7] Ea trebuie votată pentru că îi judecă moral pe comuniști și urmașii lor.[8] Ea este sabia legii care a ruginit în teacă.[9]

Modelul Monicăi Macovei—al activistului îmbrăcat în alb care este sabia legii—pare să aibă un impact serios și asupra altor voci publice care își imaginează ori discută despre un model de președinte. Claudiu Crăciun, care pare să se poziționeze ca un onest susținator, îi sugerează să îmbrace mai bine haina activistă și să devină un politician anti-sistem integru.[10] Soluția lui este ca Macovei să denunțe, pe modelul nesupunerii civile, legea celor 200.000 de semnături necesare pentru candidatură. Reperul moral este din nou imaginea dominantă din articolul lui Claudiu Crăciun.

Insă poate mai insidios, imaginea dizidentului care se opune sistemului cu principii face parte din intervenții care se opun în răspăr moralizarii politicului, cum este articolul lui Florin Poenaru despre Victor Ponta.[11] Florin Poenaru ne spune că trebuie să ne gîndim la Ponta ca fiind asemenea nouă, celor care care am trecut prin tranziție, și ca o întruchipare „perfectă” a societății românești de astăzi. Spre deosebire de cei care o laudă pe Macovei ca reper moral, eu înțeleg din articolul lui că Ponta este sociologic o reprezentare adecvată a ceea ce suntem. El este “numele oportunismului, parvenitismului și carierismului” de după 1989. Florin Poenaru demitizează ideologia superiorității morale și ne propune de pe poziția celui care înregistrează fapte sociologice să ne spună cine suntem cu adevărat.

Mai întâi, mi se pare că discuția despre ce este Ponta, sau ce este Macovei, duce la o polarizare neproductivă legată de moralitate și oportunism în politică. Termeni dezbaterii devin altceva decât ideile si practicile candidaților, și discuția se orientează din nou în termenii produși de ideologia resturilor vinovate, adică cine e moral, cine spune adevărul, cine condamnă trecutul, cine este pragmatic, și așa mai departe. O a doua consecință este că argumentul pare deja pierdut de stânga de tip Critic Atac pentru că plagiatul lui Ponta, să spunem oportunist și pragmatic, pare să fie întotdeauna deficitar față de moralitatea aparent dreaptă a candidatei partidului resturilor vinovate. În al treilea rând, a naturaliza oportunismul ca strategie de viață, în fața omagierii dizidenței, mi se pare că este un gest critic important. Dar el nu este suficient pentru că nu ne spune ce poate fi imaginat ca alternativă, ce poate fi criticat atât la Ponta cât și la Macovei ca strategii de putere și discurs politic.

Pentru mine este esențial ca cei care se plasează intelectual la stânga să continue să critice imaginea “săbiei legii care a ruginit,” care continuă discursul de tip război rece, unde Ponta este comunist, și Vestul și NATO sunt organizații teribil de bune. În retorica de acest tip, Monica Macovei întruchipează visul american al moralității și capitalismului, care se opun trecutului catastrofal. Principala problemă este că batalia pe imaginarul politic se dă pentru ocuparea acestui spațiu al visului american, care devine referința indiscutabilă a vocabularului politic. De pildă, în multcomentată comparație a debăsificării cu denazificarea, imaginea care este mobilizată de Ponta este a soldatului american care salvează poporul german de nazism. Macovei și Ponta se bat pentru a umple mai bine spațiul imaginar al românilor cu o putere dominantă, unde noi suntem americanii care, nu-i așa, sunt morali și salvează victimele celor răi. Ca Macovei, Ponta ne propune să ne imaginăm ca repere morale, dar de alt tip, în competiția pentru salvarea unor victime. Victimele pe care trebuie să le salvăm se înmulțesc accelerat în spațiul public românesc, de la cele ale comunismului și ale băsismului la cele ale neoliberalismului, patriarhalismului și heteroronormativității în discursuri de stânga.

Pe scurt, o alternativă de stânga pornește, așa cum deja o face în alte intervenții de pe Critic Atac, de la critica atât a lui Macovei cât și a lui Ponta. O alternativă poate să sugere mai întâi ce este comun lui Ponta și Macovei ca discursuri deja cooptate de un anumit tip de neoliberalism. Alternativa poate să înțeleagă cum ideologia traumei, a moralității și a salvatorilor devine un spațiu privilegiat al producției de biopolitică în România post-comunistă. Ea poate să genereze un alt tip de câmp intelectual care să se distanțeze de falsa dihotomie stânga actuală vs. dreapta actuală. Cred că un pas important îl reprezintă aici să vedem de ce modelul Monica Macovei poate încă să aibă o influență puternică asupra celor care au afinități cu stânga intelectuală. Activismul incoruptibil al dizidenților trebuie criticat și înlocuit cu un alt tip de viziune, care ne propune să observăm complicitatea și ambiguitatea alegerilor noastre morale și politice. Dar noul spațiul intelectual care se creează nu trebuie, cred, doar să reabiliteze parvenitismul și carierismul ca strategii dominante. El trebuie să vadă cum retorica moralității superioare este dependentă de ideologia carierismului, și cum o produce în același timp. Doar dacă ne distanțăm de cele două viziuni poate reușim să fim mai liberi în raport cu activismul resturilor vinovate.

______________

[1] Asta nu însemnă că perceptiile mele de acum nu sunt ideologizate, dar încerc să fiu mai atent și critic față de cadrele care îmi organizează percepția.

[2] Pentru tipologia asta, vezi Jonathan Bolton, Worlds of Dissent Charter 77, The Plastic People of the Universe, and the Czech Culture under Communism, Harvard University Press, 2012.

[3] Vezi din nou Bolton, 37.

[4] Pe lângă The Guilty Remnants, serialul ne arată și alte moduri de a răspunde la trauma dispariției subite. Kevin Garvey Jr, polițistul orașului și unul din persoanjele principale, se mișcă ambivalent între negarea suferinței, acte disociative și momente de re-amintire. Matt Jamison este un pastor care recurge la tactici radicale de tipul publicării unor amănunte rușionase din viața celor dispăruți tocmai pentru a contracara idealizarea lor. Nora Durst, sora lui Matt, aplează la serviciile unui guru pentru a se elibera de suferința pierderii întregii familii. Ce e fain și fascinant în serial este că toate pozițiile luate de personaje par motivate de un anumit adevăr, care îi face să reacționeze în anumite moduri față de problema traumei.

[5] Intenția serialului HBO este să atingă mai multe audiențe, și în subtext se poate citi fie momentul de rapture pe care îl invocă anumite grupuri religioase in America de Nord, fie poate memoria evenimentelor legate de 11 Septembrie 2001 sau Shoah.

[6] Vezi Doina Jela, “Votez cu Monica Macovei,” “Voi vota cu Monica Macovei, fiindcă în mod sigur cu ea ar vota Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Vladimir Bukovski, Vaclav Havel, Constantin Ticu Dumitrescu și toți acei oameni dispăruți, din păcate, fără de a căror onestitate, principialitate, consistență morală eu însămi aș bâjbâi oarbă și orbită în descurajanta, confuza, corupta noastră lume,” http://macoveipresedinte.ro/posts/doina-jela-contre-tout-espoir

[7] Vezi Vladimir Tismaneanu, „Pentru Monica Macovei”: „Spunea o mare antropoloagă americană, Margaret Mead: “Nu vă îndoiți că doi sau trei oameni pot schimba lumea. De fapt, doar astfel s-a schimbat lumea”. Monica Macovei a început să transforme lumea cu ani în urmă, cât se poate de concret și dedicată” http://macoveipresedinte.ro/posts/vladimir-timaneanu-poarta-noastra-catre-normalitate

[8] Vezi Gabriel Liiceanu, “Manifest pentru Monica Macovei. Să credem în basmul democrației” http://macoveipresedinte.ro/posts/gabriel-liiceanu-manifest-pentru-monica-macovei

[9] Ibid.

[10] Vezi Claudiu Crăciun, „Alegerea Monicăi Macovei” http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/alegerea-monicai-macovei-108135.html

[11] Veri Florin Poenaru, „Ce reprezintă Victor Ponta,” http://www.criticatac.ro/26307/ce-reprezint-victor-ponta/

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.