Ce să facem cu 10 canale naţionale de ştiri? Istoria televiziunilor din România în funcţie de preşedinţi

Costi Rogozanu
S-a nascut în 1977. A absolvit Liceul „Unirea” din Focsani, specializarea informatica. A urmat cursurile Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Bucuresti. I-au aparut la Editura Polirom volumul de critică “Agresiuni, digresiuni” (2006) şi culegerea de proză scurtă “Fuck the cool. Spune-mi o poveste” (2007). A coordonat împreună cu Şiulea, Ernu şi Ţichindeleanu antologia “Iluzia anticomunismului”, apărută la Editura Cartier.

Trăim epoca ştirilor, a breakingnews-ului. Vom avea minimum 10 televiziuni de ştiri. Digi24, TVH2.0 (noua invenţie Bondrea-Lăzăoiu), Giga, B1, Realitatea, Antena 3, TVRinfo, TRansilvania live (care a început să emită şi naţional, pe dolce, cel puţin), RTV, Money Channel (ştiri predominant economice, dar şi cu buletine “generaliste” de ştiri).

Mihnea Măruţă se întreba pe bună dreptate dacă vor încerca fiecare strategii diferite sau vor da aceleaşi lucruri de cîte 10 ori (bine, unele sînt din start ceva mai nişate), dacă vor rămîne înfipte în breaking news sau vor încerca să atace publicul altfel.

Eu, ca să înţelegem cum am ajuns aici, aş face o ffwd-istorie politico-mediatică. Şi cred că vom vedea că explozia de ştiri ţine cumva şi de explozia de tabloid dintr-o anumită epocă politică.

Prima domnie Ion Iliescu. TVR face legea, e televiziunea unică. Singura pondere e presa scrisă care îşi trăieşte momente de maximă glorie. Jurnaliştii de atunci care apar şi la TV, care au şi vizibilitate maximă sînt încă şi acum la putere mediatică. Mulţi au şi fost răsplătiţi financiar pe măsură de acele vremi. În conţinut, se redescoperă pamfletul politic, atacul la persoană, mitologizarea unor personaje sau investigaţia jurnalistică. Reviste precum 22 sau România Mare se transformă sau în noi grupări de intelectuali-ideologi ai momentului sau de-a dreptul în partide (PRM). Iliescu a fost preşedintele “TVR”. Aveai TVR, aveai tot.

Emil Constantinescu. Începe epoca “telecomanda”. Mai multe televiziuni româneşti (ProTV, Antena 1). TVR pierde din forţă, presa scrisă încă face bani, încă are influenţă. Cîştigă foarte mult teren televiziune prin cablu – opţiunea prin telecomandă devine vitală. ProTV e adînc politizat – pro-Europa, pro-NATO etc. O perioadă de exuberanţă pentru media, pamfletizarea s-a adîncit poate şi datorită guvernelor amatoricesc-dezastruoase. Zgomot mare, conţinut din ce în ce mai puţin. La sfîrşitul epocii, Sârbu vede apocalipsa cu ochii, cînd Antena lui Voiculescu se ridică pe valul pro-pesedist.

Epoca Iliescu 2. De fapt, epoca Adrian Năstase. Antena 1 ajunge competitor de la egal cu ProTV. TVR scade dramatic. Se lansează noi posturi private romanesti. Presa scrisă se împarte în aia cu Năstase şi aia care nu prea e cu el. Bani publici se scurg în publicitatea pt. media. Intră pe piaţă diverse trusturi străine. Ultimul val de bani pentru jurnaliştii-patroni-manageri-acţionari care se îmbogăţesc din presă tot vînzînd şi cumpărînd.

Epoca Traian Băsescu. Un preşedinte care se ridică pe un val anti-putere, dar şi anti-presă. Practic, se foloseşte de presă desfiinţînd-o în discursurile sale. Mogulizarea – patronii de presă devin vedete. Apar investiţii majore în canale de ştiri, ziare etc. Însă principala caracteristică a epocii Traian Băsescu este tabloidizarea. Găina cu pui vii s-ar ruşina. Se alătură forţa internetului în promovarea noului tip de subiecte. Pamfletul îşi vede de drum, dar e însoţit de violenţă, sexism, vulgaritate dublă tolerată la greu de CNA. Presa scrisă se surpă. Ipoteza trădării consumatorului e veşnic vehiculată, dar pe mine mă face să rîd. Presa mainstream  e de cînd se ştie ea cu puteri de diverse feluri, financiare, politice etc. Îl reprezintă pe cetăţean doar în măsură în care acesta îi tolerează obligaţiile contractuale. TVR, de unde putea veni salvarea “quality”, scade dramatic. Boom-ul economic al creditării este urmat de criză – tabloidul rămîne un opium eficient pentru mase.

Unde sîntem acum? Iată, avem 10 televiziuni de ştiri. Unele vădit pro, altete vădit anti-putere. Unele la mijloc. Dar toate se raportează strict la putere politică. Multe sînt apariţii dedicate campaniei electorale. Logic, imediat ne gîndim la “cine îi reprezintă pe ăia scîrbiţi de politică?”. Dar e o întrebare de o naivitate înduioşătoare. Niciodată n-o să poţi activa pasivitatea scîrbită şi scepticismul plin de mulţumire de sine.

Un segment tematic complet neacoperit e o critică puternică a consumatorului, monitorizarea spaţiului privat (cazurilor de monopol în servicii etc.). Pentru asta trebuie multă investiţie. N-o să se lupte nimeni cu adevertiserii, pînă la urmă. Petrom anunţă – chiar în ziua răspîndirii cifrelor uriaşe de profit – că trebuie în continuare să scumpească benzina, ca să ne lipim de standardele internaţionale! Un astfel de tupeu trebuia călcat în picioare măcar de una din cele zece televiziuni. Nu se va întîmpla.

Vom avea acelaşi discurs multiplicat de zece ori. Sigur că da. Ne vom scîrbi de politică şi mai mult? Sigur. Mai aşteptăm soluţii de ieşire din criza civică de la televiziuni? Sper că nu, sper să ne vindecăm de naivităţi. Ştirile sînt entertainment. Epoca-de-distracţie-mediatică-Traian-Băsescu nu face decît să-şi trăiască un moment straniu de expansiune apropiată de metastază. Ţipetele, înjurăturile acoperă de multe ori faptul că cele două tabere sînt de acord în chestiuni extrem de controversate. Dar asta-i altă poveste.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole