Arhiva categoriei: Criticart

Infernul este Biutiful?

Biutiful a  venit in cinematografele din România. La Scala, a doua zi după premiera filmului, abia daca se adunaseră vreo 15-20 de spectatori,  ceva mai mulţi  totuşi decât acum câţiva ani când am mers să văd 21 de grame, de acelaşi regizor,  şi unde eram 4 spectatori cu totul în sala. Filmele lui Inn ..

Marx după Duchamp sau Cele Două Corpuri ale Artistului

Continuăm publicarea unor autori importanţi contemporani. Invitatul special din această săptămîna este este filozoful și teoreticianul Boris Groys. La sfârşitul secolului XX, arta a intrat într-o epocă nouă, cea a producţiei artistice de masă. În timp ce epoca precedentă fusese una a consumului artistic ..

~ featuring Dan Perjovschi

Nu vi se pare că de fiecare dată când un autor literar ajunge să fie supralicitat prin popularitate, când titlurile semnate de acesta ajung să depășească a n-șpea ediție, iar tirajele merg în cruce de-a latul rețelelor de distribuție, se face apel la câte un ilustrator care să-i resusciteze valențele? ..

Casa Poporului

Spectacol de teatru comunitar / proiect de artă activă pentru reintegrare socială și educație creativă. cu: Dragoș Măru Bran, Alex Calangiu, Mircea Ionașcu, Iulia Lazăr, Marius Pampu, Dumitru Pandele, Cristi Pătru și Raluca Păun autor proiect – Bogdan Georgescu Spectacolul de teatru înţeles ca spectac ..

Dispozitive estetice emancipatoare

Dispozitive estetice emancipatoare. Mai multe intrebări și câteva răspunsuri cu privire la proiectul expozițional O muncă ce nu scapă de sub incidența reflecției pe care o produce. În ultima vreme un anumit aspect al artei contemporane are o poziție preeminentă în cursul dezbaterilor teoretice: arta văzut ..

Existenta ca razboi de ocupatie*

Organizarea politica a unui spatiu e decisiva in modelarea activitatii ce se desfasoara in locul respectiv. Undeva la baza politicilor, a raporturilor de putere, a ideologiilor politice, sta felul in care proprietatea e conceputa, protejata si legitimata. Mai mult, modul de abordare al proprietatii conditioneaza decisi ..

Protest inedit la MCPN

Protest inedit la MCPN from veioza arte on Vimeo. Protest inedit al coregrafilor si dansatorilor in fata Ministerului Culturii si Patrimoniului National! astazi, miercuri 6 aprilie, ora 11.00 In 2005 dansatorii si coregrafii independenti protestau dansand in fata Ministerului Culturii si Cultelor pentru cauza Centrului ..

Film simplu ca un brici. Periferic

Am văzut filmul lui Bogdan George Apetri, Periferic. De azi,, 1 aprilie, intră în cinematografe şi, în oraşele unde nu mai sînt cinematografe, va putea fi accesat online plătind biletul prin SMS (citiţi aici mai mult despre lansarea pe webkino.ro, o premieră interesantă de marketing). Scenariul e scris de Ap ..

Ready made. De-a viul

Primul ready-made: cîmp cultural, artă pentru mase, piață de produse simbolice. Și desigur că trebuie ținut seama că omul vrea să aibă o sculuptură sau o pictură suprarealistă, dar care să n-o înțeleagă, altul vrea să aibă un peisaj și atunci cel care vrea să vîndă să se ducă și dacă cineva ..

Puterea televiziunii vs. puterea documentarului

Unul dintre cele mai interesante filme ale festivalului de documentar dedicat drepturilor omului One World Romania (ediţia a patra, 16-21 martie a.c.) a fost „Videocraţia” („Videocracy: Basta apparire”, Suedia-Danemarca, 2009). Regizorul suedez, de origine italiană, Erik Gandini şi-a prezentat filmul la Buc ..

Videocraţia: „Cultura banalității vrea să lase impresia că este inofensivă”

Interviu  cu Erik Gandini autorul documentarului “Videocraţia”, film care a fost interzis în Italia. Amintim că în cadrul festivalului de film documentar One World Romania,  sîmătă 19 martie, ora 14:00, la Teatrul Arca – Club La Scena, se va proiecta documentarul “Videocraţia”, urmînd apoi o dezbat ..

groys

„Arta trăiește cu stigmatul absenței legitimării democratice”.

 Invitatul din această săptămînă este filozoful și teoreticianul Boris Groys. El i-a explicat Ekaterinei Degot (colaborator la CriticAtac şi editor al site-ului independent www.openspace.ru/art) de ce artistul îi amintește de circarul de altădată, ce artă va avea succes în viitor și unde mai e spațiu de ..