Cărţi şi filme despre Revoluţia din Octombrie 1917. Recomandările lui Vasile Ernu

Se fac 100 de ani de la Revoluţie. Un bun moment de reflecţie: cum a fost posibil acest mare eveniment şi ce a însemnat el pentru istoria secolului XX. Propun mai jos cîteva cărţi de non-ficţiune, cîteva de ficţiune şi cîteva filme care au ca subiect Revoluţia din Octombrie 1917 precum şi fenomene legate de acest eveniment. Mi-am propus să fac o listă de cărţi şi filme din ce-mi amintesc, cu care m-am întîlnit, fără a face o cercetare prealabilă. Fireşte, e o listă subiectivă însă sînt cărţi şi filme de bună calitate, garantez. Puteţi aduga şi voi la ea.

Non-Ficţiune

Alexander Rabinowitch – The Bolsheviks Come To Power: The Revolution of 1917 in Petrograd

Este cartea unui istoric american care analizează fenomenul Revoluţiei ruse urmărind atent cauzele ei şi felul în care diversele grupuri politice au şansa să preia puterea. El analizează ce se putea şi ce nu se putea face în acest context politic, social şi econimic. Autorul nu e un fan al lui Lenin dar arată că victoria lui nu e deloc întîmplătoare şi că e vorba chiar de o Revoluţie şi nu de o lovitură de palat sau de o „manevră” externă.

 


Lev Troţki – Istoria Revoluţiei Ruse

O carte scrisă din interior dar privită de la distanţă de omul care alături de Lenin a fost “regizorul” acestui fenomen care a marcat secolul XX. Troţki nu este doar foarte inteligent şi cu o experienţă politică enormă ci ştie mai ales să explice şi să scrie cu un talent de mare scriitor. Fără Lenin Revoluţia ar fi putut avea loc. Fără Troţki la fel. Dar fără cei doi ea este de neimaginat. Şi Troţki ne explică şi de ce. Este mărturia celui care a făcut Revoluţia. Cartea tocmai a apărut la Tact.

 


Nicolai Berdiaev – Originea și sensul comunismului rus

Berdiaev scrie din perspectiva unui gînditor conservator dar care vine dinspre şcoala şi experienţa marxistă. Importanţa acestei cărţi constă în incercarea lui Berdiaev de a gîndi Revoluţia rusă, comunismul rus în corelaţie cu diverse fenomene culturale şi religioase specifice spaţiului rus. Şi chiar dacă este un pierdant al Revoluţiei el încearcă să înţeleagă şi să explice fenomenul nu să-l codamne cum o fac conservatorii de azi. Unde sînt conservatorii de altădată?

 

John Reed – Zece zile care au zguduit lumea

O carte clasică, o carte mărturie a unui jurnalist american care transmite „de la faţa locului”. El este acolo şi notează tot ce vede, ce observă şi sugerează anumite lucruri. Fireşete că este cartea unui jurnalist care are simpatii “de stînga” dar cine cunoaşte contextul acelor vremuri ale Rusiei e greu de crezut că se putea altfel. Cartea însă este un document-mărturie foarte valoros.

 

György Lukács – Istorie și conștiință de clasă, Lenin: A Study on the Unity of his Thought

Un important filosof al secolului XX care încearcă să ne explice scopul şi sensul Revoluţiei Ruse. Acest fenomen major al secolului XX este plasat într-o cauzalitate istorică mai amplă şi ne ajută să îneţlegem mai buine lumea în care trăim şi fenomenele economice şi sociale majore care se întîmplă în jurul nostru. E opusul lui Berdiaev dar aşa înţelegem mai bine astfel de fenomene.

 

Eric Hobsbawm – Epoca extremelor

Pentru mine Hobsbawm este unul dintre cei mai importanţi istorici ai modernităţii. Ar trebui citite toate cărţile lui. Însă Epoa extremelor – O istorie a secolului XX -1914-1991, care debutează cu Primul răuboi mondial şi Revoluţia din Octombrie şi se termină cu prăbuşirea regimului comunist, e o amplă reflecţie despre cauzele unor mari fenomene politice, sociale şi economice. În toată ecuaţia istorică a secolului XX Revoluţia din Octombrie are un rol crucial. Nu putem găndi transformările secolului XX fără ea. E o carte fundamentală.

 

Ficţiune

Viktor Şklovski – Călătorie sentimentală

Şklovski, teoreticianul formalismului, scrie poate una dintre cele mai bune însemnări, cu un talet scriitoricesc deosebit, despre acele vremuri tulburi. Multe observaţii excepţionale, multă ironie tristă, multă fineţe stilistică. Prinde bine sunetul, sau mai degrabă, vuietul vremii. Iar asta e foarte important.

 

 

Maxim Gorki – Mama, Viața lui Klim Samgin

Este poate cel mai important scriitor rus care se ocupă de viaţa oamenilor simpli şi de problemele sociale ale acestora. Nimeni nu arată mai bine condiţia păturilor de jos şi conflictele sociale care existau în Rusia prerevoluţionară. Cînd citeşti fresca lui socială înţelegi că Revoluţa era doar o chestiune de timp pe care toţi o aşteptua cu excepţia elitei rupte de realitate. Gorki este un mare scriitor astăzi uitat pe la noi. Şi tot mai actual.

 

Ivan Bunin – Zile blestemate

Primul scriitor rus care ia Nobelul citeşte şi descrie Revoluţia rusă din perspectiva celui învins. Tot ce vine e rău, catastorfal şi barbar iar tot ce dispare e o civilizaţie bună. Dar vede aceste fenomene într-o notă apocaliptică, ca pe un destin pe care trebuie să ţi-l asumi. Ruşii chiar ştiu să descrie bine apocalipsa. Şi după orice apocalipsă vine o nouă lume…

 

 

Muhail Bulgakov – Fuga, Garda albă, Inimă de cîine

Un scriitor prins între două lumi. Două lumi radical diferite. Încearcă să le împace şi le povesteşte, le descrie. Are o putere de observaţie sclipitoare, o ironie acută, sfîşietoare şi o înţelegere profundă a dramei vremurilor pe care le trăieşte. La el se simte intens un conflict interior asemenea lumii rupte în care trăieşte: dorinţa de a intra în noua lume şi neputinţa de a părăsi vechea lume. Din acest conflict au ieşit cîteva cărţi geniale.

 

Isaac Babel – Armata de cavalerie

„Lumea este pentru mine ca un spectacol uriaş, în faţa căruia eu sunt singurul spectator fără binoclu. Orchestra anunţă preludiul celui de-al treilea act, scena este departe, ca într-un vis, inima îmi tresaltă de plăcere – n-ar fi pacat ca în faţa unui asemenea spectacol să fiu orbit de o banală pereche de lentile?” Acesta este inegalabilul Babel.

 

Mihail Şolohov – Donul liniştit

Ştiu că e depsre Războiul civil. E cea mai bună carte depsre Războiul civil însă eu nu rup Revoluţia de acest război. Iar Şolohov ca nimeni altul ne povesteşte drama imensă a Rusiei acelor vremuri. Şi nu-i doar o drama ci şi multe transformări colosale care au loc în urma acestul eveniment. Eu în continuare nu înţeleg cum de a fost tipărită şi premiată această carte în epoca stalinistă. Este la toate capitolele peste Doktor Jivago a lui Pasternak care astăzi e recomandată de mai toţi în devafoarea lui Şolohov văzut ca „scriitor al regimului”. Total fals.

 

Film

Greva, Crucișătorul Potemkin, Octombrie – Regia: Serghei Esenstein

Se spune despre el că a „revoluţionat cinematografia”. Aşa e. Şi a fost un copil al Revoluţiei. Un copil matur. Acestor schimbări cruciale le dedică o „trilogie a Revoluţiei”: Greva, Crucișătorul Potemkin, Octombrie. În Octomrie avem un fel de „revoluţie ideală”: aşa cum trebuie să arate ea. Aici apare pentru prima oară în cinema chipul lui Lenin. Practic Esenstein pune bazle şi construieşte „dogma” imaginarului sovietic care pe parcurs va căpăta multe transformări.

Kino-Pravda – Regia: Dziga Vertov

Vertov, unul dintre teoreticienii şi fondatorii filmului documentar, vine cu un proiect cinematografic deosebit: cinepublicistica, filme-cronici. Importanţa lor e legată nu doar de tehnicile noi pe care le foloseşte regozorul ci şi de valoarea de document-imagine pe care ni le oferă. Indiferent cum privim acele filme vedem o lume într-un proces profund de transformare şi schimbare accelerată, progresivă. Vedem asta mai ales în cele Trei cîntece despre Lenin.

Fuga – Regia: Alexandr Alov şi Vladimir Naumov (1970)

Filmul este făcut după operele lui Bulgakov şi prinde foarte bine acea explozie şi derută a unei bune părţi a populaţiei. E o continuă căutare şi fugă spre nu se ştie ce. Filmul cumva ne prezintă frămîntările şi temerile oamenilor care rămîn în afara marelor lupte: omul de pe lîngă Revoluţie.

Inimă de cîine – Regia: Vladimir Bordko (1987)

Una dintre cele mai reuşite ecranizări ale oprei lui Bulgakov. E făcut în cheie liberală, foarte iubită de elita rusă din perioada anilor 80. El devine unul dintre filmele cele mai citate în maistreamul liberal. Filmul are însă calităţi indiscutabile: prinde bine o mulţime de transformări paradoxale şi conflictuale ale societăţii. În adolescenţă acest film m-a marcat poate şi pentru că eram fan Bulgakov.

Raskol –Regia: Serghei Kolosov (1993)

Filmul lui Kolosov este de fapt un serial care încearcă să refacă istoria PSDMR-ului, partidul fanion al mişcării revoluţionare. Totul se învîrte în jurul celui de al II-lea congres al PSDMR cînd partidul se rupe în bolşevici şi menşevici. Chiar dacă e discutabilă grila de interpretare filmul ne oferă toate discţuţiile politice ale acelor vremuri, în stil rusesc. Avem aici grămadă şi toate personaşejele social-deomcaraţiei ruse şi chiar europene.

 

Troţki – Regia: Alexandr Kot (2017)

Un serial lansat cu mult tam-tam internaţional zilele acestea la Cannes. Acest film e improtant pentru a înţelege noua grilă de interpretare a Revoluţiei lansată de Kremlin. Revoluţionarul internaţional nr.1 e un erou foarte ofertant. Abordarea este conservatoare, pe model holliwoodian. Filmul ne prezintă un Troţki „dezlănţuit”, „iraţional”, dus de patosul revoluţionar producînd „stihia haosului” şi distrugînd o lume „bună şi aşezată”. Fireşete că Revoluţa e prezentată ca rezultatul unui amestec diabolic: „geniul răului politic” care vine cu banii germani şi influeinţele externe şi distruge Imperiul Rus, distruge o „epocă de aur”. Troţki apare aici ca o combinaţie de star rock, cu mesianism revoluţionar, ceva sex simbol şi geniu diabolic politic. Evreul malefic nu lipseşte. Troţki iese însă şi de această dată victorius. Pare ca un erou antic prin comparaţie cu pigmeii politici de acum.

 
  • La cărți aș mai adăuga:
    Richard Pipes ”The Russian Revolution”.
    Autobiografia Aleksandrei Kolontai (oferă o perspectivă feminină a revoluției).
    Emma Goldman ”My Disillusionment in Russia” – Revoluția văzută de anarhiști. O critică de stânga și de jos a bolșevicilor.
    Apoi, Mihai Zâgar, cel care a scris cartea despre apropiații lui Putin a scos o carte nou-nouță despre 1917. Problema cărții e că Zâgari vrea cu tot dinadinsul să facă paralele între epoca de azi și vremea aia și le citește ca și cum ar fi o simplă repetiție (intelighenția e la el clasa creativă, moșierii – oligarhii și tot așa, guvernul provizoriu – guvern tehnocrat).
    Dar e o bună galerie de figuri.