Un borş de culoarea curcubeului, gătit la Spălătorie

de Petru Negură

Teatrul-Spălătorie ne-a obişnuit de mai bine de doi ani, de cînd a apărut, cu spectacole care-şi propun să ne pună în faţa unor probleme sociale, existenţiale, să ne dea hrană de gîndit, cum se spune, şi, în spiritul tragediei antice, să ne cureţe. După Aristotel, tragedia are misiunea de a trezi spectatorului o stare de catharsis, altfel zis să-l „spele” de pasiunile sale rele, precum mila sau teama. Prin această din urmă misiune, Teatrul-Spălătorie îşi justifică denumirea, recuperîndu-i ironia în registru tragic.

Deunăzi am fost la premiera unui spectacol montat la Spălătorie: Dragă Moldova, putem să ne pupăm puţin de tot?. E un spectacol mai puţin obişnuit în lumea teatrului de la Chişinău şi asta din cîteva motive. În primul rînd, pentru că este jucat de actori neprofesionişti (cu o singură excepţie: actorul Ion Borş, cu un nume care pică la ţanc), mai mult chiar, de oameni care, prin acest spectacol pus în scenă de autori şi regizori profesionişti (Nicoleta Esinencu şi Jessica Gause), îşi povestesc propria dramă. După modelul docu-teatrului, spectacolul foloseşte documente şi mărturii autentice pentru a le expune într-o manieră directă, firească, „din prima sursă“. A doua particularitate a acestui spectacol este că face să vorbească nişte oameni care ţin de o categorie de persoane discriminate, stigmatizate în societatea noastră şi care, prin urmare, se feresc, în mod explicabil, să-şi facă cunoscută o trăsătură importantă a identităţii lor: orientarea sexuală. Personajele acestei piese document sînt gay, lesbiene şi persoane din familiile lor, „contaminate“ prin procură de acest stigmat. În limbajul consacrat al persoanelor LGBT, acest spectacol reprezintă un soi de coming-out colectiv, orchestrat şi prezentat de o manieră expresivă cu ajutorul resurselor acestui gen de artă.

Faptul că spectacolul este jucat de actori neprofesionişti, de „experţi“ ai propriei vieți, arată publicului că nu are de a face cu nişte „personaje” închipuite dintr-o „ficţiune”, ci că aceşti oameni există, că ei sînt printre noi; e suficient să deschidem ochii pentru a-i vedea, să întindem mîna pentru a-i atinge, să ne descuiem mintea pentru a-i recunoaşte şi a-i accepta aşa cum sînt, în umanitatea lor. Poveştile acestor „personaje“ reale alternează, dialoghează, se contrazic şi se completează, formînd un „borş” colorat de mărturii personale (personajele participă la pregătirea unui borş real pe durata spectacolului), asezonat cu citate din afirmaţiile unor celebrităţi mondiale (Michel Foucault, Elton John, Lady Gaga…) şi cu crîmpeie din discursurile homofobe ale unor notabilităţi locale (Petru Bogatu, Mihai Ghimpu, Fiodor Ghelici ş.a.). „Acţiunea“ se desfăşoară într-o bucătărie, spaţiu eminamente familial (şi familiar), aflat în opoziţie latentă faţă de spaţiul public. Spectatorul este invitat să pătrundă în acest univers cu aer de familie, în care personajele se înrudesc în virtutea unei drame comune, cea a neacceptării majoritare, şi să guste din acel „borş“ de culoarea curcubeului. Am gustat şi eu din el. Avea gustul borşului făcut de mama.

După un alt spectacol, Clear History (despre holocaustul evreilor din Basarabia şi Transnistria), jucat acum cîteva luni la acelaşi teatru, am participat la o discuţie între public şi echipa artistică. Cineva din public întrebă la un moment dat, cu o inocenţă senină: de ce au ales realizatorii să monteze un spectacol despre evrei? La această întrebare, o actriţă, Doriana Talmazan, răspunse că nu este (sau nu este doar) un spectacol despre evrei; e un spectacol despre noi toţi, despre societatea noastră, într-un moment greu de istorie.

Spectacolul Dragă Moldova, putem să ne pupăm puţin de tot? nu este (doar) un spectacol despre homosexuali. E un spectacol despre noi, despre felul în care ne putem accepta (sau nu) aproapele şi, prin urmare, pe noi înşine, fără să ne învăluim de o ignoranţă protectoare şi de o moralitate ipocrită. E un spectacol care ne face să intrăm în universul unor oameni, invizibili pentru că neacceptaţi ca atare, deşi existenţi pretututindeni şi dintotdeauna. Va reuşi oare să ne cureţe de milă şi de teamă faţă de noi înşine? Mergeţi de vedeţi şi gustaţi…

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.