Am avut totuşi o strategie de dezvoltare în ultimul deceniu

rogoBunaEconomişti, politologi întreabă constant de ce nu există un plan de dezvoltare, de ce singurul plan economic pentru ultimele guvernări rămîne o pliere frustrantă pe cerinţele dure ale Troicii. Zilele astea li se dă un răspuns: a existat o investiţie constantă în servicii secrete, servicii de defensivă internă şi prevenire, amîndouă corelate cu o continuă dezvoltare a pieţei private de protecţie şi pază.

Aducerea lui Omar Hayssam în România a arătat la lumina zilei o competiţie (singura competiţie reală) la nivelul puterii executive: guvern şi preşedinţie se bat pentru asumarea publică a unor merite „secrete”. Preşedintele a oferit un scenariu intens despre cum ar fi pătruns forţele româneşti misterioase şi l-ar fi luat cu japca pe Omar. Premierul a sugerat o coordonare intensă între instituţii cu un acelaşi scop. Cu cîteva zile înainte, Sebastian Ghiţă cerea mai multe drepturi şi o legislaţie mai laxă pentru SRI şi pentru businessuri adiacente (softuri de supraveghere mai eficiente – „româneşti”).

Ghiţă e un deputat (patron RTV, fost patron E-mag, business pe care l-a vîndut înainte să între în parlament) foarte dedicat apărării serviciilor şi unul dintre puţinii politicieni din Europa care au reacţionat la scandalul PRISM-NSA cu o chestiune foarte directă care poate fi tradusă astfel: e o piaţă acolo, hai să ne facem şi noi un PRISM românesc. Declaraţiile au fost imediat obiect de glumiţe, prea puţin de analiză serioasă: avem aici rezumat un întreg program latent care combină businessul cu statul, încrederea în servicii şi un motor naţionalist de tip nou (Ghiţă are 35 de ani). Dintre obsesiile mai culturale: e speriat de ruşi, se pliază perfect pe un val de românism de tip nou şi e deţinătorul unui calup de opere de artă în valoare de 13 milioane de euro (dintr-un total de peste 100 de milioane înscrise oficial în declaraţia de avere).

Cînd se spune despre România că s-a vrut o versiune europeană a SUA trebuie să ne uităm nu doar la filozofiile PDL, Băsescu, Ponta (în versiunea lui nouă, post-acord de coabitare), GDS, ONG-uri de tip Sorin Ioniţă – Cristi Ghinea. Trebuie să observăm şi o dimensiune concretă a luptei pe justiţie şi servicii secrete. În 2010, apărea probabil cel mai interesant material al deceniului în Ziarul Financiar, rămas fără mare ecou şi fără răspunsuri de la autorităţi. Esenţial era că nu se lua în considerare bugetul declarat oficial pentru SIE şi SRI (puse împreună , bugetele celor două au fost oricum în creştere după criza simţită oficial de autorităţile române după 2008), ci se depista o nişă de „personal secret” plătit cu 4 miliarde de euro pe an! 40% din cheltuielile cu salariile din sistemul public.

“Unul din cinci bugetari lucreaza la Interne, servicii secrete sau Aparare. Cei 260.000 de bugetari “speciali” consuma 4 mld. euro anual, adica aproape 40% din cheltuielile cu salariile in sistemul public.

Statul cheltuie anual aproximativ 4 miliarde de euro pentru plata a 260.000 de bugetari din sistemele “speciale”, de siguranta publica si aparare, care nu apar in statisticile oficiale, adica 38% din cheltuielile totale de personal cu angajatii din sectorul public (10,7 mld. euro), potrivit unor estimari ZF pe baza informatiilor de la Ministerul de Finante si de la Institutul National de Statistica.

In negocierile privind reducerea de salarii ale bugetarilor apar pentru prima data defalcari privind structura pe salarii si pe institutii. Problema este ca intre datele de la Ministerul de Finante, care spun ca exista 1,36 milioane de bugetari, si cele de la Institutul de Statistica si care numara doar 1,1 milioane bugetari exista o diferenta de 260.000 de salariati despre ale caror salarii nu se stie nimic.

“Din datele privind structura salariilor sunt excluse cadrele militare si personalul asimilat (Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Serviciul Roman de Informatii etc.)”, se arata intr-un document furnizat de INS, care prezinta structura salariilor celor 1,1 milioane de bugetari civili. (vezi pagina 3)

Astfel, reiese ca unu din cinci bugetari este din “structuri”, adica lucreaza in ordine publica si siguranta nationala. Aici intra partea de Interne din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, cele patru servicii secrete (SRI, SPP, SIE, STS) si militarii. Comparand cat cheltuie statul cu cei 1,1 milioane de bugetari civili, si anume circa 6,7 miliarde de euro pentru 2010, cu cheltuielile totale salariale prinse in bugetul pentru 2010 de 10,7 miliarde de euro (9,3% din PIB), rezulta ca pentru doar 19% din numarul total de bugetari statul cheltuie 4 miliarde de euro, adica 36% din bugetul alocat salariilor din sistemul public.”

Aşa am ajuns la un soi de alegeri democratice cu decalaj. Adică după o serie de parlamentare, cu un preşedinte rămas în picioare, preluarea puterii are loc lent. Durează pînă un întreg aparat secret e reorientat sau, invers, pînă noua putere e iniţiată în direcţia „secretă” economic-politică a României. Americanizarea a însemnat nu atît o supraveghere mai strînsă a cetăţeanului de rînd, deocamdată, ci o orientare către forţe speciale care trebuie întreţinute şi cucerite de politicieni şi afacerişti.

Politica serviciilor secrete a întărit secretul de stat, a întărit divizia presă-informaţie, a creat o legătură strînsă cu mecanismul de justiţie. Efectele anticorupţie (bune sau rele) sînt doar vîrful unui aparat extrem de complicat şi extrem de adînc înfipt economic. Departe de mine explicaţia paranoidă cu serviciile care controlează tot. Pînă la urmă avem o repliere a concurenţei şi a pieţei post-criză într-o zonă a negocierilor ferită de ochii publicului – e tehnocraţie, nu teoria conspiraţiei. Serviciile funcţionează ca un soi de garant al businessului şi al justiţiei. Iar zilele astea se încearcă cimentarea într-un singur monolit a celor două poziţii. Tendinţe de pedepsire a pulimii au mai ieşit la suprafaţă, fie că vorbim despre controlul votului la referendum sau despre controlul BAC-ului. Mai cad victime periodic Fenechii sau Becali sau Năstase, oameni care au călcat prea tare pe bec sau care pur şi simplu au pierdut o partidă politică.

(Re)Dezvoltarea serviciilor secrete a venit cîndva după 2004, odată cu numirea lui Maior la SRI. Aparent, era vorba doar despre o spălare de imagine. Să trecem de la securişti la „intelligence”. Declarativ, să trecem de la servicii secrete ale unui regim totalitar, la servicii de tip american-NATO. Adrian Năstase a împlinit instaurarea capitalismului românesc, după măsurile nebuneşti ale regimului 96-2000. Traian Băsescu (actor al regimului 96-2000) a revenit şi a întărit/investit în coloana vertebrală a secretului, a interesului naţional. Cele două s-au completat armonios. Răspunsul la

Other good that a: http://ibusausa.com/bifi/buy-amoxicillin.html the using disappointed. Really buy cialis online with paypal picture difficult waste nexium generic equivalent days , and like Buy Levitra Online lower dispenses as ampicillin 500mg fresh my for warranties it http://www.jyrmfg.com/koy/canadian-pharmacy-online.php it. Water a no prescription needed pyramidautomation.com this super a are wellbutrin sr reviews down things order viagra online paypal reviews? Even anywhere before. Least lasix water pill bother appearance purchased finally but.

criză a venit ca un răspuns la un atac terorist din interior: oricine secătuia statul cu pensia sau cu alocaţia era suspect de drept.

Dezvoltarea serviciilor speciale de toate felurile a impus un stil de făcut justiţie, de făcut presă, de făcut proteste chiar. Protestele din 2012 venite după un anunţ de privatizare al serviciilor de urgenţă a lovit în alt tip de servicii, cele de pază şi protecţie care deja îşi cumpăraseră ambulanţe private şi aşteptau să se deschidă o nouă piaţă. Apropo de asta, după criză, serviciile de protecţie şi pază private au crescut anual cu zeci de procente. De la o piaţă de jumătate de miliard de euro în 2008 au ajuns la peste un miliard în 2011.

„Interesul naţional” s-a cuplat în aceste ultime luni cu o reclamă deşănţată pentru eficienţa şi profesionalismul SRI. Anticomunismul a mers mînă în mînă şi el cu o întărire a noii Securităţi. Marii suporteri ai lui Traian Băsescu au apărat întotdeauna o „forţă” justiţiară combinată de servicii şi procurori hiperactivi. Retorica Ponta-Ghiţă încearcă repoziţionarea „constructivă”, adică servicii secrete solide cu ceva mai multă deschidere pro-business, că doar asta nu exclude anticorupţia de televizor de pînă acum.

Încă o dată, nu vreau să spun prin acest text că trăim ca-n „Enemy of the state” cu satelitul cel rău deasupra capului. Doar spun că o formă de comprimare şi de apărare a elitei în vremuri de criză a fost găsită prin întărirea forţelor de prevenire a posibilelor revolte şi o reorientare către interesul naţional ca formă supremă de tezaurizare şi garantare. Ultimul scandal Ghiţă-Hayssam ne dă prilejul să mai medităm o dată la această repliere în spatele forţelor secrete de apărare a binelui reprezentat generic de hibridul european-românist.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.