Autocritica luptătorului antifascist la a doua tinereţe

(Florin Iepan îşi va prezenta proiectul “Odessa”: Luni 21 martie, ora 20.30 la MTR-Noul Cinematograf al Regizorului Român în cadrul Festivalului de film documentar One World Români. La dezbatere este invitată şi echipa CriticAtac)

Sunt sigur ca toti cunoastem personajul ANTIFASCISTUL DE SERVICIU –  un individ, un ipocrit, un jeg, un tradator al propriului neam, ce se leaga la cap cu o problema care nu este a lui si care ar fi gata sa o vanda si pe maica-sa de dragul corectitudinii politice. Va rog sa ma compatimiti, se pare ca eu ma intalnesc cu individul asta in fiecare dimineata cand ma opresc in fata oglinzii de la baie. Luptatorul antifascist de serviciu sunt  eu, Florin Iepan  – autor de film documentar care a primit recent un telefon de la un coleg indignat:”De ce o faci pe antifascistul de serviciu in juriul de la premiile Gopo? Care este problema ta cu cel mai interesant debut din 2010, filmul `Portretul luptatorului la tinerete ` regia Constantin Popescu jr?”  

I-am explicat colegului producator ca, din punctul meu de vedere, acest film nu face apologia Miscarii Legionare. El face ceva mult mai grav, denatureaza cu vadita abilitate istoria. Bun sau rau, era un film posibil despre rezistenta anticomunista in munti, daca regizorul nu ar fi plusat pe ideea ca tot ce vedem este o reconstituire a unei situatii reale in mijlocul careia troneaza biografia lui Ion Gavrila Ogoranu, un patriot si un personaj tragic dar despre care autorul filmului omite sa ne spuna ca a fost un membru activ in Miscarea Legionara, care nu s-a dezis niciodata de apartenenta la aceasta organizatie si care a fondat dupa `89 partidul Pentru Patrie (va trebuie doar trei clik-uri pe site-ul cu pricina de la P.P. sa va lamuriti despre ce formatiune “politica” este vorba…)

Ideea ca legionarii lui Ogoranu fugiti in munti erau un soi de haiduci despletiti si idealisti care intre doua schimburi de focuri cu Securitatea ascultau blues la radio, nu m-a facut sa zambesc. Mi-am adus aminte de filmul `Oglinda` a lui Sergiu Nicolaescu , tot un portret al unui patriot anticomunist ca si Ogoranu , de data asta ceva mai cunoscut-Ion Antonescu, o biografie selectiva in care cuvantul “ evreu “ este pomenit o singura data, in treacat. Si Ogoranu si Antonescu sunt recuperati de doi autori de film care vor sa ne ofere modele, repere, care s-au hotarat sa ne spuna odata adevarul.  

In cazul lui Ceausescu recuperarea a fost mai subtila, fascinanta si indraznesc sa spun accidentala, fara intentia autorului. Ea a avut loc cu ocazia premierei filmului ` Autobiografia lui Nicolae Ceausescu ` regia Andrei Ujica. De data asta un autor adevarat ne propune un experiment, o joaca, o conventie (cum ar fi aratat autobiografia lui Ceausescu facuta din materialul clientului) si realizeaza astfel o fabuloasa incursiune in trecutul comunist. Ni se ofera un film fara comentariu, care sunt sigur ca  ar fi primit bun de difuzare tocmai din  partea  lui Ceausescu, daca ar fi avut ocazia sa o faca, aspect la care presupun ca Andrei Ujica a reflectat cand a facut filmul.

Extrapoland, ma intreb cum s-ar prezenta Ujica in Germania, unde domiciliaza, cu ` Autobiografia lui Adolf Hitler`, un film de montaj despre Hitler Omul, cu Eva Braun, cu multimi in delir, cu o misiune de indeplinit si cu Blondi,cateaua in prim plan,  dar un film in care nu vezi camerele de gazare sau copiii care au murit de foame in ghetoul din Varsovia ? Romania fata de Germania suporta multe, tine la tavaleala pentru ca noi.. si nici Ceausescu nu este Hitler, ar zice unii. Si ce ne facem daca au si ei dreptate ? …Eu personal admit ca in 2006, cand am facut parte din comisia de analiza de la CNC, m-am lasat fascinat de scenariul lui Ujica, care mi s-a parut exceptional si am sustinut Autobiografia lui N.C. convins fiind ca acest autor poate sa tina in frau o solutie de cinema provocatoare,  chiar daca a fost gasita la marginea moralei si a respectului fata de victimele regimului Ceausescu. Motiv pentru care imi fac autocritica. Tardiv.

Daca rafuiala cu Romania comunista atinge in prezent proportiile unui sport national, Romania fascista ramane un termen interzis, inexistent, invizibil, desi un document asumat de statul roman in 2004, denumit generic “ Raportul Wiesel “ care avea sa-l inspire pe domnul Tismaneanu cativa ani mai tarziu, spune negru pe alb ca tara noastra a fost responsabila de uciderea a peste 300.000 evrei si romi in timpul razboiului, fapt care ne plaseaza pe locul doi dupa Germania nazista, intre natiunile ce au practicat exterminarea in masa a civililor ca politica de stat. Episodul cel mai dramatic s-a petrecut in octombrie 1941 la Odessa, unde represaliile ordonate de Antonescu, in urma aruncarii in aer a comandamentului militar, au dus la uciderea a peste 20.000 de civili, in marea lor majoritate copii, femei si batrani. Este acesta momentul cel mai intunecat din istoria noastra moderna?  “ so far “ constat ca foarte multi dintre compatriotii mei sunt absenti sau nu par sa fie de acord cu mine, iar argumentul lor este acela ca, insumate, crimele regimului comunist sunt mai importante si mai demne de a fi analizate, mai ales de catre un autor roman de film documentar, nu–i asa? nascut, crescut si finantat de stat, sa dea cu comunistii de toti peretii pana o sa iasa la pensie.

La noi, political correctness-ul este luat la misto de o parte din vocile publice care conteaza si formeaza. Iar Nae Ionescu, Noica, Cioran si Eliade nu au mancat usturoi in perioada interbelica si nici gura nu le miroase, pentru ca toti trebuie sa intelegem ca altfel se face tandari tezaurul national! Cu ceva timp in urma, doi amici ( Puiu si Mungiu ) semnau alaturi de mai multe personalitati o scrisoare de sustinere a doamnei Eugenia Voda, acuzata de catre CNA de o prestatie incorecta la TVR  unde l-a avut ca invitat pe un nostalgic notoriu al legionarismului si al lui Ion Antonescu, domnul Cristoiu. Semnatarii scrisorii reprosau public CNA-ului ca nu impune mediei un tratament egal al celor doua “ isme “ care au dominat istoria,comunismul si fascismul. Dar acest demers ascunde o fisura de atitudine des intalnita – incercarea de a opune analizei critice a extremei drepte frustrarea determinata de absenta unei atitudini critice fata de regimul comunist.

Discursul anticomunist incepe invariabil cu  accentul pe “ tancurile sovietice “ fara sa realizam ca Romania Democrata a fost aruncata la gunoi in 1938 cand s-a renuntat la Constitutia din 1923 si a fost desfiintat regimul parlamentar, un gest fundamental care a dus la venirea la putere a lui Antonescu, urmata de episoade ca masacrul de la Odessa, parte dintr-o operatiune larga de purificare etnica pusa in opera de statul roman. Daca ne imaginam ca decizia politica din 1938 ii apartine numai lui Carol al II-lea,  iar ca partidele istorice, biserica, armata, mediul de bussines, institutia regala si intelectualii erau “ plecati in calatorie de afaceri “,  este ca si cum am spune ca  intre miile de femei care au murit in urma avorturilor ilegale, spitalele de exterminare a copiilor cu handicap cum era cel de la Cighid, moartea inginerului Ursu sau frontieristii ucisi la Dunare si opera lui Paunescu nu exista nici cea mai mica legatura.  Ce pretentie putem avea de la media din Romania daca primul presedinte roman care si-a asumat condamnarea publica a regimului comunist s-a dus la catafalcul lui Adrian Paunescu?  Asta mie imi spune ca Romania are momente cand este adevarata, cand nu poate sa fie ipocrita,  sa opereze cu principii sau cu political correctness–ul importat din Vest. Ea este din cand in cand sincera si consecventa, chestiune care marturisesc ca imi da fiori de fiecare data cand citesc marturiile soldatilor romani despre copiii arsi de vii la Odessa.

Cu doua minoritati “ care pun probleme “, cu un stat la a carui disolutie asistam neputinciosi si intr-un context international volatil, cred ca este o problema de cativa ani pana cand o rezolvare extrema  va fi imbratisata larg de societatea romaneasca, la fel ca in `38. Este foarte posibil ca generatia noastra sa prinda niste vremuri in care Vadim Tudor o sa ni se para un demagog echilibrat si constructiv in comparatie cu noii patrioti dispusi sa joace totul pe o carte si sa treaca la fapte. Din acel punct nu mai exista cale de intoarcere. Acesta este motivul pentru care filmul documentar la care lucrez nu este un documentar istoric cu imagini de arhiva si interviuri despre un eveniment de acum saptezeci de ani . El isi propune printre altele sa-l determine pe presedintele Basescu sa faca o vizita discreta la Odessa( cum a fost cea de la catafalcul poetului de curte) si sa spuna acolo, la locul crimei, in numele natiunii romane, ca ne pare rau pentru ce s-a intamplat in 1941 si ca noi suntem altfel. Buncarul pretentios si neinspirat din centrul Bucurestiului unde oficialii romani s-au obsinuit sa–si tina speech-urile legate de Holocaust nu inseamna nimic pentru domnul Zaslawski de la Odessa, care intr-o singura zi a anului 1941, in mai putin de o ora si-a pierdut fratele, surorile, mama si o matusa.

Daca ascensiunea extremei drepte a fost o opera colectiva, ea presupune si o vinovatie colectiva, motiv pentru care refuz sa realizez de unul singur acest film ca si cum ar fi  “ geschaft-ul “ meu personal . Toti cei care se considera romani sunt invitati sa participe la acest experiment social, aducerea in dezbatere publica a celui mai intunecat moment din istoria noastra moderna. Avem o obligatie fata de memoria victimelor Romaniei Fasciste dar in egala masura avem si o obligatie fata de conditia noastra de oameni liberi in viitor.

Timisoara 9 martie 2011

Foto slide: Familie de evrei din Odessa 1941.

Text integral (o variantă scurtă a apărut şi în Dilema Veche) 

 

Comentariile sunt închise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.