Articole de Calin Lucaci

Despre Calin Lucaci

Călin Lucaci Născut în 1975 la Arad, România. Absolvent al Facultății de Arte și Design din Timișoara (2000). Studiile sunt completate de un master în „Management și impresariat artistic” (2004) și un doctorat în teoria artei (2007), ambele la Universitatea de Vest din Timișoara. În prezent este conferențiar universitar la Facultatea de Design din Arad, Universitatea „Aurel Vlaicu”, unde predă cursurile de Istoria Artei, Tendințe în Arta Contemporană și atelierele de Ilustrație și Grafică de Carte.

Cum mâncau românii în perioada interbelică

Din felul în care un popor mănâncă, și din obiceiurile ce însoțesc alimentația, putem lesne să ne facem o imagine despre nivelul de trai și dezvoltarea economică a unei epoci. Felul în care un popor mănâncă ne arată, de asemenea, nivelul de civilizație atins. Putem spune că ceea ce mâncăm ne arată cine suntem ca popor. Pentru că în ultimi 20 de ani s-a spus, în mod obsedant, că perioada interbelică a fost apogeul dezvoltării economice și a democrației românești am crezut, cei mai mulți dintre noi, că așa și este. Dorind să știu dacă acesta este adevărul am căutat date statistice, care să lămurească într-un mod obiectiv situația, din perioada la care facem referire. Așadar, … Continuă să citești

În categoria Enter | Comentariile sunt închise pentru Cum mâncau românii în perioada interbelică