Anticorupția și stânga

Ciprian Șiulea a postat recent pe pagina lui de Facebook un text intitulat „Nici un compromis cu anticorupția”, în care critică anticorupția din România și trage concluzia că nu poate exista o anticorupție de stânga. Sunt total de acord cu analiza lui Ciprian, nu neapărat și cu concluzia sa.

Pe de-o parte, frontul anticorupției de la noi are niște caracteristici și tendințe inacceptabile dintr-o perspectivă de stânga. Și asta nu e pentru că stânga ar lua partea corupției, ori a PSD, ori a oricăror alți corupți de pe lumea asta, așa cum cred talibanii de dreapta de pe la noi, a căror logică binară ucide în fașă orice posibilitate de dialog, după cum s-a văzut și din reacția lor viscerală la textul lui Ciprian. După cum am scris și cu altă ocazie și după cum surprinde și Ciprian, sunt cel puțin cinci probleme majore cu modul în care lupta împotriva corupției s-a articulat până acum la noi la nivel ideologic și instituțional:

1) S-a eludat în mod sistematic corupția marelui capital, în special a corporațiilor străine, care au colaborat în nenumărate rânduri și modalități cu corupția autohtonă, de la cazurile Roșia Montană, Chevron și Microsoft la practicile ilegale ale băncilor străine despre care abia dacă s-a scris un rând în presa noastră de dreapta.

2) Discursul anticorupție a jucat un rol foarte clar în delegitimarea ideii de stat social (și de stat în genere) și în legitimarea măsurilor de austeritate prin propagarea, printre altele, a stereotipurilor despre „leneșii care păcălesc sistemul și trăiesc pe banii noștri” ori „angajații corupți și ineficienți din serviciile publice”.

3) Au fost marginalizate problemele socio-economice dintr-o țară în care jumătate din populație suferă de lipsuri materiale severe (oameni pentru care atacurile împotriva statului de drept sunt perfect irelevante): probleme ori complet ignorate, ori percepute, reducționist, ca simple efecte secundare ale corupției.

4) Se ignoră ipocrit derapajele nedemocratice ale luptei anticorupție înseși, îndeosebi metodele îndoielnice ale DNA, pomenite și în raportul celor de la Henry Jackson Society (culmea, un think tank neo-conservator) – nu poți pretinde că aperi statul de drept prin abateri grosolane de la statul de drept.

5) Există un aspect neo-colonial (și auto-colonial) în discursul anti-corupție, o dihotomie deja penibilă între Occidentul civilizat și corect și Estul înapoiat și corupt – un discurs fals, pentru început, căci ignoră corupția sistemică din Vest (vezi constelația de paradisuri fiscale de sub tutelă britanică, unde mulți dintre dictatorii și mafioții lumii își spală bine-mersi banii); un discurs care, în al doilea rând, contribuie la legitimarea hegemoniei occidentale (odată stabilită superioritatea Vestului, tot ce vine de acolo e mai bine primit, inclusiv proiecte de autostradă care nu se materializează niciodată ori rachete care costă mai mult decât bugetele anuale pentru sănătate și educație la un loc) și la consolidarea acesteia (dojenile pe teme de democrație și drepturi sunt folosită ca pârghie pentru realizarea altor interese).

Pe de altă parte, cred că monopolul dreptei asupra temei corupției nu înseamnă automat că aceasta nu poate fi recuperată dinspre stânga (la fel cum, păstrând proporțiile, monopolul dreptei naționaliste asupra retoricii anti-UE n-ar trebuie să împiedice stânga să ofere propria sa opoziție față de UE, ba din contră). După cum implicit admite și Ciprian când amintește de mafia retrocedărilor, putem concepe o anticorupție de stânga. Nu doar că putem, dar cred că trebuie s-o facem, atât din punct de vedere programatic, căci nimeni nu neagă impactul corupției asupra calității serviciilor publice și a funcționării statului în genere, cât și dintr-o perspectivă pur tactică, căci anti-anticorupția riscă să izoleze și mai mult o stângă și-așa marginală și s-o alieneze de secțiuni ale societății care altminteri ar fi deschise către politici de stânga.

Evident, o anticorupție de stânga ar trebui să denunțe clar corupția de la toate nivelurile lumii politice, de la Dragnea & Co. la ultimul primar de comună, însă ea ar trebui să meargă mult mai departe și mai profund de-atât. Ea trebuie să se deosebească în mod calitativ de anticorupția descrisă mai sus (inclusiv prin nume). Mai mult, trebuie să se delimiteze în mod categoric de ea – într-adevăr, nici un compromis cu anticorupția de dreapta. Căci, dincolo de toate problemele listate mai sus, anticorupția de dreapta – prin abordarea sa îngustă, legalistă, a „corupției”, care până și în DEX are o definiție mai largă de-atât – nu face, pe fond, decât să camufleze forme mai sistemice de corupție și să obscureze faptul elementar că întreg sistemul capitalist e fondat pe corupție și se alimentează în mod necesar din ea.

Așadar, nu doar că stânga poate și trebuie să lupte împotriva corupției, dar e singura care o poate face în mod autentic. Mai precis, o anticorupție de stânga ar trebui să-și asume cel puțin următoarele funcții (în simetrie cu cele cinci puncte de mai sus):

  • Să denunțe corupția mediului privat și în special a marelui capital, de la privatizările frauduloase la contractele dubioase de tip Bechtel la abuzurile împotriva angajaților la evaziunea fiscală la practicile arbitrare ale băncilor.
  • Să coreleze anticorupția nu cu nevoia de tăieri bugetare și demantelare a statului, ci cu nevoia de finanțare adecvată și extindere substanțială a serviciilor publice, ceea ce presupune politici structurale noi, inclusiv de renaționalizare.
  • Să coreleze problema corupției cu problema sărăciei, a inegalităților sociale, a lipsei de oportunități, a slujbelor precare și salariilor mici etc. (toate aflate într-o interdependență structurală față de corupție) – cu alte cuvine, lupta împotriva corupției ca parte a luptei pentru justiție socială.
  • Să denunțe derapajele acelor instituții și personaje care, în cruciada lor împotriva corupției, apelează la metode nedemocratice și care, totodată, instrumentalizează politic această cruciadă.
  • În sfârșit, să respingă retorica maniheist-colonială din jurul corupției și folosirea acesteia ca unealtă de promovare a intereselor marilor puteri – nu primim lecții de democrație și stat de drept de la state care au început războaie ilegale ori care poartă responsabilitatea pentru mare parte a evaziunii fiscale la nivel global.

 

 

Comments are closed.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.