Anchetă: Noaptea Muzeelor

Valentina Iancu
Valentina Iancu (n.1985). Critic de artă, doctorand în cadrul școlii doctorale “Spaţiu, Imagine, Text, Teritoriu” cu o teză despre politica suprarealismului românesc. De la sfârșitul anului 2008 lucrează în cadrul departamentului de artă românească modernă al Muzeului Național de Artă al României, unde în 2010 a semnat împreună cu Monica Enache proiectul „Destine la Răscruce. Artiști evrei în perioada Holocaustului”. A publicat studii, articole și interviuri în cataloage de expoziții românești și internaționale și în revistele Acum, Artmargins, Arta, Modernism.ro, Observator Cultural, Tataia.

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment de marketing cultural organizat anual în luna mai din iniţiativa Ministerului Culturii din Franţa. Evenimentul aduce în fiecare an un public enorm, divers care cu alte ocazii nu trece pragul muzeelor. Sub umbrela unui eveniment dedicat muzeelor, anual se organizează evenimente în tot felul de spaţii mai mult sau mai puţin culturale.

Acest amestec eclectic, evident nu urmăreşte aceleaşi principii conform căruia a fost gândit evenimentul în restul Europei.  Promovarea muzeelor, apropierea muzeului de public devine fragilă în condiţiile în care Arhivele Naţionale, Biblioteca Universitară sau Cimitirul Bellu etc. devin pentru o noapte muzeu. Scopul iniţial se pierde, publicului îi este servită o porţie de ceva, orice… noaptea muzeelor cu multă publicitate să fie!

Am hotărât să realizez o ancheta pentru Critic Atac, care sa reunească părerile mai multor persoane active în cultură despre modul în care apare instituţia muzeală din aceasta asociere.

Cf. legii 311/8 iulie 2003 muzeul este definit astfel:

Muzeu – instituţia publică de cultură, aflată în serviciul societăţii, care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expune, în scopul cunoaşterii, educării şi recreării, mărturii materiale şi spirituale ale existenţei şi evoluţiei comunităţilor umane, precum şi ale mediului înconjurător

Întrebări:

  1. Credeţi că asocierea eclectică din cadrul Nopţii Muzeelor delegitimează muzeul ca instituţie publica? De ce?
  2. Ce rol are Noaptea Muzeelor pentru societate (în felul în care este organizată în România).

Răspunsuri

A.    Radu Stern, Musee Elysee, Lausanne

1. Nu cred că asta deligitimează muzeul, dar încearcă să “legitimeze” spaţii mai mult sau mai puţin culturale, care sunt puse, cel puţin pentru o noapte, pe acelaşi picior ca o veritabilă instituţie muzeală. Să admiţi alte instituţii ca cele muzeale sub umbrela “noaptea muzeelor” mi se pare nu numai ambiguu, ci şi abuziv!
 
2.  Ne mai locuind în Romania de aproape 32 de ani, nu pot sa răspund la a doua întrebare.

B.     Răzvan Ion, Pavilion Unicredit, Bucureşti

1. Nu cred că delegitimează nimic. Oricum muzeele nu prea sunt “legitimate” ca instituţii respectabile în România. S-au autodecimat prin programele foarte slabe. Poate că o noapte exclusivă a muzeelor le-ar fi obligat să fie mai vizibile cu programe mai bine articulate. În rest nu vad o mare problemă.

2.Nu cunosc prea bine cum e organizată în Romania. Dar eu cred că trebuie să vizităm   muzeele şi ziua, nu numai noaptea. Cred că un rol esenţial îl are programul muzeelor şi nu orarul lor.

C.    Dan Perjovschi, artist vizual

Toate “nopţile’ este că sunt tehnici de consum. Arta devenită spectacol şi entertainment. Nu vine nimeni un an şi se înghesuie toţi într-o singură noapte. Eu ca artist n-am nevoie de public somnambul. 

Dar ca să-ţi răspund, nu ar trebui să existe elite la muzee…. Nu ar trebui să-ţi tremure picioarele ca treci pragul măritei instituţii. Muzeele contemporane trebuie să fie spaţii deschise dialogului, platforme de schimb de cunoștințe, chestii vii unde praful nu stă două deşte pe rame de tablou. Lumea nu mai trebuie adusă prin hipnoză în muzeu musai să admire sau sa cadă pe spate. Publicul este un partener al instituţiei. Ei analizează împreună teritorii fascinante ale societăţii şi culturii umane.

Am văzut odată la Barcelona muzeul privat al unui marinar care şi-a umplut casa de tot soiul de minunăţii cumpărate din porturile lumii, felul în care le prezenta si poveştile legate de fiecare compas, scoica sau rechin îmbălsămat făceau locul de o mie de ori mai interesant decât vitrinele unde dorm istoriile manipulate de un regim politic sau altul, de un gust sau altul. 

D.    Dan Basarab Nanu, Muzeul de Artă Vizuală, Galaţi

1.Dacă asocierea este făcută la iniţiativa muzeului în scopul de a intra pe segmentul Interferența Artelor este OK. Muzica, teatrul, coregrafia, poezia fac parte din categoria promovării stării de contemplaţie artistica, de comunicare,de cunoaştere a sinelui şi a evoluţiei. comunităţilor.
Daca exista o imixtiune în sfera strict artistică, ştiinţifică nu este altceva decât o recunoaştere ca Muzeele chiar înseamnă ceva. Bine ar fi ca importanţa muzeelor să nu fie recunoscută numai o noapte pe an.   

Mai mult ………….este aberant ca cineva să se folosească de ideea de MUZEU.

2.Pentru PRIETENII Muzeului … Noaptea Muzeelor înseamnă enorm. La nivel societal cred ca este vorba de un impact minim. Un meci de fotbal înseamnă mult mai mult -din păcate- pentru marea, uriaşa, covârşitoarea masă a elementului receptor.
Noi însemnăm cred cam 0,1% din potenţialul de înţelegere a noţiunii de MUZEU.
DAR ……………… fiecare 0,00000001 % este un bun câştigat.
Păcat că nu se ştie ce se întâmplă în alte părţi ale Europei.
Comparativ…………..noi aparţinem preistoriei.

E.     Bahamat Ingrid, Muzeul de Istorie, Galaţi

1. Ca tot ce este eclectic, o astfel de asociere poate avea aspecte pozitive, dar şi negative. Dacă accentul cade pe susţinerea şi promovarea rolului educativ al muzeului şi se evită clişeele, nu poate fi decât benefică. Capcanele unei astfel de asocieri deşi sunt  reale, într-o lume grăbită, ca cea de azi,  pot fi ocolite cu inteligenţă şi creativitate.

2. Societatea românească de azi are nevoie de supape….ineditul,, evenimentul care ne scoate din cotidian, atrage. Depinde de MUZEU, ca şi de VIZITATORUL AVIZAT SAU OCAZIONAL, ca această întâlnire nocturnă să fie un SUCCES PENTRU OCHI, GÂND ŞI SUFLET……..pentru că tot vorbeam de eclectism!

F.     Vladimir Bulat

1.„Asocierea eclectică” este inevitabilă – cînd e vorba de un oraş mare sau de o metropolă, cum e Bucureştiul. Acest lucru este un fapt de la sine înţeles, şi nu are puterea de a „deligitima” muzeul. Dimpotrivă. Cu cît sînt mai neasemănătoare şi mai diverse ca tematică sînt muzeele existente într-o urbe, cu atît mai multă lume capătă acces la acestea. Iar oferta de vizitare în acest an este cu atît mai generoasă cu cît avem cîteva suprize deosebit de plăcute – din perspectiva varietăţii mai ales. Şi aici doresc să nominalizez cîteva instituţii deloc neglijabile în acest sens: Muzeul Bellu, Fundaţia Culturală Greacă din Bucureşti, Muzeul Aviaţiei, Arhivele Naţionale ş.a.

2. Noaptea Muzeelor în România nu poate avea un alt scop şi sens decît în alte părţi! Nu văd nicio tensiune şi nu simt niciun frison să fie altceva la mijloc (vorbesc în nume propriu), decît voinţa a cît mai multor instituţii publice, cu statut naţional sau local, de a-şi arăta rodul muncii, a eforturilor de peste an, strategiile pentru viitor, patrimoniul pe care-l gestionează, în ultimă instanţă. Eu mă bucur foarte tare să aflu că foarte multă lume din acest oraş face turul muzeelor şi a instituţiilor muzeale, află despre existenţa acestora, petrec ore în perspectiva cunoaşterii, amestecate cu fervoarea plăcerii de a pierde timpul cu folos…

G.    Ştefan Constantinescu, artist vizual

1.Mereu există victime colaterale. Un posibil scenariu ar fi ca un întreprinzător, făcător de kebab să speculeze momentul şi să creeze un lanţ de tarabe pe lângă muzee. Ideea nici nu ar fi chiar atât de rea. Eu cred sunt rele mai rele decât asta.

2. Acum o luna a fost şi aici, la Stockholm, noaptea muzeelor. Am fost la muzeul de artă naţională. Era un puhoi de oameni şi din păcate nu am reuşit să văd mare lucru. În Romania chestia asta cu “noaptea …” a luat amploare enormă în ultima vreme. La început am considerat-o ca pe o chestie bună dar acum am mari îndoieli fata de acţiunile de genul asta. Oamenii nu sunt cu adevărat interesaţi de ceea ce se întâmplă ci doar să bifeze şi să iasă pe faleză. A devenit o activitate cumva obligatorie, o chestie socială de bon ton. Exista tendinţa să trăim într-un soi de festival permanent într-un Eurovision global.

H.    Igor Mocanu

1. Dacă urmăm cu strictețe litera legii, eclectismul din cadrul Nopții Muzeelor este conferit, paradoxal, de participarea la acest eveniment a câtorva spații care nu au statut de muzeu, ci de galerie de artă contemporană ori de fundație culturală, sau și una, și alta. Din perspectiva legii, Anaid Art Gallery, Centrul Cultural Art Society, LC Foundation, Fundația Culturală Greacă din București, Fundația Löwendal, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și Arhivele Naționale ale României nu au ce căuta în cadrul acestui eveniment, întrucât nu se supun tuturor subpunctelor definiției muzeului. Ceea ce rămâne comun este determinanta cercetării. Atât galeriile, cât și fundațiile afirmă că cercetează, educă și recreează. Așadar nu cred că participarea acestor spații în cadrul Nopții Muzeelor delegitimează muzeul ca instituție publică, dimpotrivă, muzeul are numai de câștigat de pe urma acestei asocieri. Întrucât, ce înseamnă a fi instituție publică? Înseamnă nu doar a fi la cheremul publicului, ci a te și implica în principalele dezbateri care bântuie acest public. Spre exemplu, nu voi înțelege niciodată absența unui comunicat oficial al MNAC în care acesta să-și exprime poziția clară față de fenomenul Catedralei Mântuirii Neamului. Până mai ieri, a fost cea mai avizată instituție care să pornească o dezbatere în jurul acestei teme, prin expunere, cercetare, educare și, de ce nu, recreere. Cât privește celelalte muzee nu neapărat artistice, dar culturale da, cum ar fi Muzeul Aviației sau cel de Geologie, participarea lor mi se pare mai mult decât salutabilă, pentru că lărgește cunoașterea, educarea și recreerea. În plus, participarea acestor muzee joacă și un rol compensator. În lipsa unui Muzeu Național al Fotografiei, voi merge la Muzeul Național de Istorie al României ca să văd cum arată în realitate un Thornton-Pickard cu burduf și cremalieră, aparat pe care îl folosea și Brâncuși pentru a-și „documenta” lucrările. De altfel, acesta este și punctul de pornire al unui proiect contemporan cu prestigiu internațional, cum este Muzeul Cunoașterii, creat de Lia Perjovschi, în care postulatele culturale din definiția muzeului sunt devansate de cele ale cercetării științifice aplicate. Este exact ceea ce lipsește culturii române în general, o cultură estetizantă până la disoluție. Ceea ce scârțâie în toată povestea asta cu Noaptea Muzeelor este rolul pe care îl are evenimentul pentru societate, însă cu asta trecem la cealaltă întrebare a anchetei.

2. Până acum am vorbit despre Noaptea Muzeelor în termeni de eveniment, de act cultural. Mă tem însă că Noaptea Muzeelor este, mai degrabă, o serbare națională ori, cel puți, comportă ingredientele unei astfel de manifestații publice. Aproape jumătate din instituțiile participante flutură în titulatură cuvântul „național”. Definiția oferită de lege vorbește despre „mărturii materiale și spirituale ale existenței și evoluției comunităților umane, precum și ale mediului înconjurător”, dar implicatura paradigmatică presupune, de fapt, mărturiile materiale și spirituale ale existenței și evoluției națiunii, precum și ale comuniunii sale cu natura, așa cum răstălmăcit o afirmaseră pașoptiștii romantici, pe urmele revoluțiilor franceze, care – o afirmă atât Rancière, cât și Derlughian – au determinat, pe de o parte, emanciparea proletariatului, iar pe de altă parte, emanciparea acestui proletariat în spiritul unei cauze comune în caz de forță majoră, cum ar fi războiul, și nemercenare, în caz de criză a capitalului investit în armată. Cu alte cuvinte, oricine poate privi un tablou francez, cu condiția să se simtă francez. Resurecția unor serbări naționale de tipul Nopții Muzeelor, aflată acum la a III-a ediție, a devenit imperios necesară odată cu redistribuirea și naționalizarea responsabilității pentru criza capitalului mondial, izbucnită în 2008. Rezolvarea unei crize provocată de transnaționalizarea capitalului a fost pusă pe seama naționalizării măsurilor de austeritate. Ca atare, în 2009 a și avut loc prima ediție a Nopții Muzeelor. Ne adunăm, odată pe an, ca să ne mândrim cu isprăvile înaintașilor noștri, să ne-mbărbătăm și să mai facem un împrumut la bancă. Sau la biserică. De aceea muzeul este obligat în prezent să-și mai adauge o funcție la definiția care-i revine de drept, aceea prin care, sustrăgându-se societății spectacolului, să revină la obiectivul emancipării sociale, de data aceasta de sub dictatura capitalului mondializat.

 I.       Xandra Popescu, curator

1. Nu cred ca asocierea eclectică din cadrul Nopţii Muzeelor delegitimează muzeul ca instituţie publică.
Există şi alte spatii care care colecţionează, conservă, cercetează, restaurează, comunică şi expun, în scopul cunoaşterii, fără ca acestea sa fie instituţii publice.  Faptul ca în restul Europei, lucrurile se petrec altfel, nu mi se pare neaparat o problemă.  În principiu mi se pare un lucru ok faptul ca instituţii publice şi private colaborează atunci când au un scop comun. 

2. Cred că rolul nopţii muzeelor este acela de a extinde publicul muzeelor, să facă din muzeu ceva cool, să aducă tineri în muzeu. Nu ştiu dacă în România este organizat altfel decât în alte locuri. Poate ca nu este la fel de bine. Singurul meu termen de comparaţie este Noaptea Muzeelor la Paris. Eu am m-am distrat şi la noaptea muzeelor in Bucureşti şi la Paris, iar spre sfârşitul nopţii era acelaşi gen de haos vandalism popular sau populism vandal. Dar mie mi-a plăcut.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole