Alegeri prezidențiale SUA 2012. Să învingem plictiseala

Astăzi sunt alegeri în Statele Unite ce vor desemna noul președinte pentru următorii patru ani. La ora asta, sondajele spun că președintele în exercițiu Barak Obama va câștiga un nou mandat cu o diferență de 3 procente. Acest rezultat scontat, precum și campania electorală, arată că aceste alegeri au fost de fapt un non-eveniment. Probabil una dintre cele mai plictisitoare și previzibile curse din istoria alegerilor americane. Mult mai interesant de urmărit astăzi sunt alegerile pentru Senat și pentru Camera Reprezentanților –unde democrații speră să redobândească majoritatea, ceea ce pare însă improbabil.

Unul dintre motivele pentru dezinteresul față de aceste alegeri, nu numai în America spre deosebire de acum 4 ani, dar și în lume, este pentru că rezultatul acestora chiar nu contează. Fie că va câștiga Obama, fie că va învinge Romney nu se pot aștepta schimbări structurale la nici un nivel, probabil doar de nuanțe și de accent. În fapt campania electorală a relevat faptul că ambii candidați au evitat subiectele cu adevărat sensibile –în principal cele economice și sociale ale SUA – preferând să se ascundă în spatele unor scheme complicate de taxare și finanțare a Medicare sau a unor teme culturale precum avortul sau dreptul la căsătorii gay. Astfel, problema pare a fi că nici unul dintre candidați nu prea are soluții la ceea ce se întâmplă din punct de vedere economic la scară globală: criza structurală a capitalismului a depășit puterea de control chiar și a imperiului american. Această impotență structurală a fost apoi mascată de retorică culturală, celebra poveste a celor două Americi fracturate pe linii de credințe religioase, civilizație și practici culturale și evident nu de clasă.

În fapt, în ciuda retoricii și a mașinăriei ideologice ce a generat doi candidați cum nu se poate mai diferiți, ambii candidați sunt de fapt extrem de similari: adică blocați în poziții centriste pe majoritatea subiectelor importante și extrem de bine susținuți de mediul financiar-bancar. Pentru cei care au uitat, merită amintit faptul că atunci când a fost guvernator de Massachusetts, Romney a susținut cam tot ceea ce a susținut Obama în această campanie: bi-partizanism, asigurare medicală obligatorie, dreptul la căsătorii gay, taxe mai mici pentru middle-class.

Faptul că Romney a trebuit să se mute pe poziții mai conservatoare în campanie are de-a face cu dinamica internă a Partidului Republican aflat în criză profundă de câteva decenii, o criză ce a fost abia mascată și în fapt exacerbată de cei 8 ani la putere ai lui G.W. Bush înconjurat de neoconservatori duri. Dependent aproape exclusiv de un electorat alb, religios și situat în sud, republicanii par incapabili de a-și mări și diversifica baza, în raport cu schimbările demografice mai largi ale SUA – în principal descreșterea procentajului populației albe. Tea Party a fost concepută ca o mișcare grass-roots tocmai ca reacție la această încremenire a partidului – însă în afara unor succese inițiale, mișcarea a rămas fără mari efecte până acum. Astfel, republicanii sunt nevoiți să exagereze retorica culturală și religioasă până la maimuțăreală. Cine a avut nervi să urmărească campania pentru nominalizarea candidatului partidului pentru prezidențiale a putut observa cum Romney părea un sfânt printre niște oameni care, precum Rick Perry, guvernatorul Texasului, se lăuda că are la activ peste 200 de execuții și căruia independența Texasului i s-ar părea de rigueur, asta ca să nu mai amintesc nimic despre intervențiile celorlalți republicani cu privire la săraci și homosexuali.

Astfel, centrismul lui Romney i-a adus nominalizarea în partid pentru a nu-i oferi șansa lui Obama de a concura cu un candidat de circ, însă l-a pus într-o poziție inconfortabilă după aceea, pentru că nu era destul de radical și prin urmare nu prea avea cum să mobilizeze cu adevărat votanții centrali al votanților partidului– o contradicție ce-l va costa alegerile cel mai probabil. În plus, Romney este pur și simplu un capitalist fără scrupule, dintr-o familie extrem de bogată, fără nici o legătură cu viața americană obișnuită –practic, parte nu din 1% ci 0.1%. Nici acest aspect nu are darul de a-l face popular printre alegătorii republicani, în principal oameni destul de modești ca viață și ocupații. Romney, departe de a fi parte din soluția la problemele Americii, este de fapt chiar întruchiparea acestora.

Dar la fel stau lucrurile și cu Obama. Entuziasmul colosal suscitat de acesta acum 4 ani a lăsat locul unei dezamăgiri pe măsura. Nu numai că Obama nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor inițiale, dar nici nu a fost cu mult diferit de GW Bush. Uneori a fost chiar mai rău, în special modul în care a purtat politica externă și războiul împotriva terorismului – acea Obama doctrine, caracterizată de netransparență și folosirea pe scară largă a dronelor cu efecte devastatoare pentru populația civilă. Mai mult, Obama a continuat complicitatea cu sectorul financiar-bancar, salvându-l de la faliment. Da, Obama este un socialist: pentru bogați, însă. Încercările sale de reformă a sistemului de asigurări medicale au fost caracterizate prin compromisuri și jumătăți de măsură sub pretextul bi-partizanismului, dovedind însă incapacitatea de a ieși dintr-o zonă centristă. Prin urmare, răspunsul la criză a fost nul. Dacă Obama va fi reales, va fi singurul președinte de după Roosevelt care va reuși această performanță cu o rată a inflației ridicată: 7,9% în octombrie. Prin comparație, media somajului american de după al doilea război mondial până azi a fost de 5,8%.

Dezamăgirea produsă de primul mandat Obama a fost recodificată pozitiv anul trecut în cadrul mișcării Occupy Wall Street. Promisiunea, șansa, speranța întruchipate de Obama s-au mutat în stradă, fiind purtate acum de activiști și studenți. Dar și mișcarea Occupy, precum Tea Party, a fost una de scurtă durată și incapabilă să genereze adeziuni mai largi în afara unui cerc restrâns de tineri albi din clasa de mijloc urbană. Acum, rețeaua Occupy de anul trecut pare a mai avea relevanță doar sub formă de voluntariat civic, fiind implicată în efortul de ajutorare a victimelor uraganului Sandy, în special la New York. Din punct de vedere politic relevanța mișcării este nulă, iar rolul acesteia în aceste alegeri a fost de asemenea inexistent în ciuda unor predicții anterioare.

Sistemul este astfel efectiv blocat în bi-partidism, iar toată speranțele voluntariste de a-l clătina din exterior (Occupy + Tea Party) s-au dovedit la fel de utopice precum credința ca schimbarea va veni din interior cu Obama. De fapt, probleme sunt mai structurale și mai vechi. America este de fapt o țară foarte veche, prinsă într-un sistem constituțional și electoral de final de secol 18, foarte puțin democratic, ce nu permite apariția unor candidați sau idei noi în mainstreamul politic. Mai degrabă structurat pe principii aristocratice și de castă decât pe principii moderne de clasă și populare, sistemul american actual nu poate fi reformat, ci doar fundamental schimbat. Acest impas structural nu face decât să adâncească problemele reale cu care se confruntă societatea americană în acest moment: șomaj ridicat, creșterea accelerată a sărăciei și a numărului de americani dependenți de cupoane de masă, creșterea constantă a prețului reproducerii forței de muncă și în special a costului îngrijirii medicale, în condițiile în care peste 50 de milioane de americani nu au asigurare medicală, creșterea gradului de deteriorare a infrastructurii, mare parte neschimbată din anii 50, creșterea numărului de absolvenți șomeri în condițiile în care nivelul datoriilor studenților către banci (student loans) a depășit un trilion de dolari anul acesta. Dacă adăugăm aici problemele legate de deficitul enorm, provocat în mare parte de costul războaielor din ultimii ani, de ratele de îndatorire publică și privată, de prăbușirea prețului locuințelor care a sărăcit și lăsat în stradă milioane de oameni din 2008 încoace, precum și dependența structurală față de China pentru a ține toată mașinăria în funcțiune, situația nu arată deloc roz pentru SUA. Din contră.

Așa cum spuneam însă aceste alegeri nu vor aduce nici un răspuns la aceste probleme, indiferent de câștigător – cu ceva excepții probabil pe plan extern, în special în ceea ce privește situația din Orientul Mijlociu (Obama fiind împotriva unei intervenții împotriva acestui Iranului). În rest, continuitățile structurale sunt mult mai importante. Probabil că schimbarea de la vârful Partidului Comunist Chinez ce se va produce tot în această lună este mai importantă pe plan global decât rezultatul din această seară. Însă, pentru cei pasionați de ceva suspens astăzi, merită să stea totuși cu un ochi pe ceea ce se va întâmpla în Ohio, un swing state care ar putea înclina balanța în favoarea candidatului republican precum Florida în 2004, dacă strategia de de-mobilizare a votanților democrați va reuși. Anul acesta, președintele Obama a oferit un bail-out industriei auto din acest stat, având așadar mare parte din suportul muncitorilor de acolo, transformând această decizie într-un element cheie al campaniei sale. Nu ne putem întreba însă cum ar fi fost recepționată în România oferirea de ajutoare de stat directe în plină campanie electorală? Alte state interesante de urmărit sunt Pennsylvania (unde se pare că Obama a pierdut teren în ultimile zile) și evident Florida.

Într-o intervenție memorabilă, Slavoj Zizek spunea că americanii ar fi singurii care nu ar trebui să voteze în alegerile prezidențiale, ci restul lumii, pentru că aceste alegeri au mai mult impact global decât acasă. Poate asta ar face alegerile ceva mai interesante. Până atunci însă putem măcar să comentam: vă invit să puneți la comentarii, idei și linkuri interesante despre ce se întâmplă azi în alegeri.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.