Alegeri în periferie

TEMA: Alegerile au fost. Ce ne mai rămîne de făcut?

Este campanie electorală în România: una plată, cenuşie – Cărămidă rea/ Dă Doamne să stea –, confuză, trivială – Cărămidă lucitoare/ Dă Doamne să iasă soare –, frivolă şi fără noimă – Cărămidă veche/ Dă, Doamne, să-ncete. Cum ar veni, după un 2008 jalnic din punct de vedere al prezenţei la vot (puţin peste 39%, electorat obosit să asculte la variantele dogite ale unor politicieni uimiţi şi ei de ce minunăţii li se întâmplă), ar trebui să alegem un nou for legislativ. Ca mai mereu până acum, se bat, chipurile, în idei politice cei care aleg calea dreaptă, europeană (ARD) şi cei care vor să se facă dreptate (USL) – am folosit aici chiar opiniile emise de partide despre ele însele, şi nu vreo realitate intrinsecă. În această luptă a titanilor periferici purtată printre ciulinii stepei autohtone, s-a inserat şi capra răpciugoasă a mahalalei naționale (PPDD).

O privire aruncată asupra programelor de guvernare dă seama asupra confuziei şi precarității în care se zbat cele două alianţe majore ce populează spectrul politic autohton. Să parcurgem absurdul platformelor însăilate în laboratoarele secrete gestionate de specialiştii patriei noastre în ale politicii publice. Să începem cu ARD.

ARD

Spicuim din sinteza-program „Reporneşte inima României”. O singură nelămurire: cum adică să repornim inima României? Ea nu mai bate, sau a bătut cu guvernul Boc şi a fost brusc decuplată de la aparate de naivul domn Ponta? Şi altceva, putem cumva să asociem inima României care va reporni cu luminiţa de la capătul tunelului trâmbiţată cu ani în urmă sub domnia lui Victor Ciorbea Întâiul? Întrebăm aşa naiv, în contextul în care observăm predilecţia „dreptei” autohtone către cuvinte şi prelegeri magistrale de tipul „luminiţa de la capătul tunelului”, „reforma instituţiilor statului”, „europenizare”, „repornirea unor inimi oprite” şi alte asemenea voroave bombastice.

Pentru început, câteva oferte economice de nerefuzat: creşterea salariului minim pe economie de la 700 de lei la 850 de lei la 1 ianuarie 2013 şi la 1.000 de lei în ianuarie 2015; reducerea cotei unice de la 16% la 12% şi, bonus, aşa ca de la partid către supuşii săi plebeieni, reducerea contribuţiilor sociale şi de sănătate (CAS) cu 5% din contribuţia angajatorului (din 2015). Dacă developăm filmul vechilor campanii, avem şi soluţia problemei ce se cere rezolvată: acum oferte şi după, realităţi devastatoare – criza economică ce face ravagii (Vreţi cumva să ajungem ca Grecia, chiar nu va e ruşine, cetăţeni nerecunoscători, aşa vreţi să degradaţi ţara asta?), leneşul ce s-a urcat în cârca harnicului (La muncă, şi nu la cerşit, voi nu ştiţi că asistaţi sociali sunt peste 13-14 milioane de români? Nu vă e ruşine să cereţi 1000 de lei pe lună, când preşedintele republicii, care munceşte 14-15 ore pe zi, abia se descurcă cu salariul? Nu vi se pare că profesorii care au 700-800 de lei salariu pentru 16-18 ore pe săptămână chiar sunt supra-răsplătiţi, în comparaţie cu preşedintele şi miniştrii super-surmenaţi?) şi chiar umbrela de vreme rea – dacă nu vă convine aici în ţară, de ce nu plecaţi aiurea prin lume?

Ce să facem, oameni buni, dacă statul nu îşi poate permite să-şi răsplătească medicii şi inginerii, mergeţi cu Dumnezeu unde vedeţi cu ochii, noi aici nu putem face mai mult pentru voi. Bun, aici ne-am lămurit, apă chioară, lucruri imaginare inserate acolo din reflex prostesc. Numai că în dezordinea promisiunilor electorale s-au strecurat şi indicii care ar conduce către creşterea economică: energie şi industrii extractive & agricultură şi industrie alimentară. Adică agricultura se va revitaliza prin investiţii în sisteme de irigaţii şi dezvoltarea sectorului industriei alimentare. După ce ani la rând PDL a făcut tot cu i-a stat în putinţă pentru devastarea sistemelor de irigaţii şi distrugerea gospodăriei ţărăneşti, acum îşi permit să fluture steagul creşterii economice via agricultură. Tupeu, prostie sau şi una, şi alta?

Trecem la capitolul justiţie. Aici trebuie să recunoaştem, contribuţia celor ce ARD pentru România este una colosală, pe măsura ambiţiilor celor ce-şi sacrifică viaţa și cariera ştiinţifică liniştite pe altarul binelui public (sunt aparatciki care chiar aşa s-au exprimat, ei sunt cei ce se scarifică pentru noi, noi ar trebui să le mulţumim, dar noi, ingraţi, le neglijăm sacrificiul). Să cităm, ca să nu deteriorăm mesajul magnific: egalitatea legii „înseamnă independenţă totală pentru justiţie şi legi mai aspre pentru cei care încearcă să umble la butoanele justiţiei. Dacă un politician e condamnat pentru corupţie, el nu trebuie să aibă dreptul la suspendarea pedepsei pentru tot felul de motive”. Şi iată cum, folosind cuvântul buton în contexte diferite, numiţii Borcea şi Becali şi-au adus şi ei prinosul pe altarul reformei justiţiei. Într-adevăr, când candidații ARD gândesc într-un asemenea mod plenar, ferice de ţărişoara blagoslovită cu asemenea corifei ai gândirii în materie juridică. Şi noi care, naivi, credeam că independenţa justiţiei înseamnă de fapt să foloseşti fel şi fel de butoane. Mai vreţi? Iată mostre de gândirea ARD-entă: timpul nu trebuie să mai fie detergentul infractorilor; funcţiile importante din justiţie trebuie să fie asigurate de oameni integri şi care au demonstrat curaj în faţa politicienilor tentaţi să pună greutăţi suplimentare pe talgerele justiţiei; o justiţie care se mişcă încet nu-i ajută pe oameni, ci mai mult îi încurcă (dacă nu credeţi, citiţi şi vă cruciţi: aici).

La educaţie, vorbele goale înlocuiesc ideile, nimic din ceea ce spun cuvintele lor nereușind să treacă de cadrul formal al unei limbi de lemn de toată frumuseţea propagandistică. Numai că oamenii dreptei au şi viziuni în ceea ce priveşte familiile tinere şi încurajarea acestora (inclusiv financiară). După ce luni în şir ni s-a perorat despre naţiunea de mămici şi copilaşi asistaţi, acum, brusc, se gândesc să sprijine familiile tinere. Şi uite aşa, telegrafic, cu liniuţă, partidul are o viziune grotescă despre tot şi despre nimic: economie, educaţie şi piaţa muncii, justiţie şi relaţii internaţionale, politici sociale şi resurse naturale & mediu, administraţie publică şi proprietate. În consecinţă, ne-am lămurit: când praful şi pulberea s-au aşternut peste guvernarea celor de dreapta, când peste parcurile din câmp (investiţiile mileniului trei) au crescut bălăriile ignoranţei, ei bine, nici măcar efortul scrierii unei platforme de guvernare inteligibile nu mai merită făcut.

Când rotativa guvernamentală s-a oprit la USL, ce rost are să mai ticluieşti programe economice? Nu-i mai convenabil să aştepţi cuminte ca roata să se învârtă din nou şi „pleaşca guvernării” (T. Paleologu) să vină natural? Se pare că oamenii din ARD şi-au însuşit cuminte spusa unei mahalagioaice în viaţă: ciocu’ mic, băi, că acum sunt alţii la guvernare. Când realitatea transcende imundul vieţii politice, vorbăria goală devine îndulcitorul perfect pentru ceaiul reîncălzit al unei alte campanii electorale. O sugestie: dacă tot nu sunt idei, nu ar fi mai bine să apelaţi încă o dată la pompierul de serviciu, pentru ca acesta să mai lanseze, a câta oară?, sloganul reconfortant al alegerilor furate, veşnic furate?

USL

USL este prima forţă politică a ţării şi alianţa electorală care va câştiga la scor alegerile parlamentare. Acest lucru se întâmplă în logica electorală postdecembristă, care pornește de la premisa că nici o alianţă sau partid nu a reuşit până acum minima performanţă de a câştiga două alegeri consecutive. Exceptând alegerile din mai 1990, în 1992 FDSN a câştigat, în 1996 a venit vremea celor 15.000 de „specialişti” ai CDR, în 2000 s-au reîntors vechii – PDSR –, în 2004 românii au pariat pe dreptate şi adevăr – Alianţa DA –, şi în 2008 alegătorii au lipsit masiv de la vot, rezultatul fiind un melanj politic ce a predispus la fel şi fel de formule guvernamentale chinuitoare pentru români, iar acum ştim perfect ce se va întâmpla (landslide USL).

Pentru început, să privim puţin la mesajele electorale USL-iste ce au invadat oraşul. Aflăm că sunt români ce s-au unit împotriva corupţiei şi vor să se facă dreptate până la capăt (ei nu sunt nişte români oarecare, ordinari, sunt nişte români excepţionali, prin urmare demni de crezare, ei sunt aciuaţi prin USL – partidul dreptăţii). De pe un panou electoral de dimensiuni apreciabile, zâmbeşte sardonic Croitoru Cătălin, un personaj ce-şi spune cadru didactic. Cadru didactic? Nu am auzit de profesorul Croitoru. Am auzit în schimb de sindicalistul Croitoru, un ins ce nu a făcut nimic pentru învăţământul preuniversitar pe care, chipurile, îl reprezenta. A făcut multe pentru domnia sa, aranjându-şi apele şi devenind deputat în parlamentul României. E drept, se practică în România ruta foarte scurtă a devenirii întru românism, Sindicat – Parlament; mai ştim exemple şi mai şi, clasici ai genului, „sindicaliştii” Victor Ciorbea şi Miron Mitrea. Asta unu la mână. Mai an, Croitoru Cătălin a făcut parte din PDL şi din formula parlamentaro-guvernamentală ce a susţinut programul draconic de austeritate impus brutal de un preşedinte parcă apucat şi de un organism internaţional neoliberal şi opac la suferinţele generate de austeritate (FMI). Chiar l-am ascultat la un moment dat pe fostul sindicalist Croitoru Cătălin cum vorbea împleticit despre virtuţile austerităţii economice şi despre pericolul derapajului şi căderii în abisurile economiei, dacă nu ascultăm ce spun specialiştii (Băsescu, Boc, cum care specialişti?), la categoria specialişti incluzându-se probabil şi domnia sa. Asta doi la mână.

Ce ne arată afişele electorale de acum? Păi, nici mai mult, nici mai puţin decât lupta domnului Croitoru cu sistemul corupt şi inaugurarea dreptăţii şi justiţiei sociale, inclusiv cu aportul dumnealui. Aici este desigur o premieră: să lupţi împotriva ta însuţi, împotriva a ceea ce până mai dăunezi perorai, sau poate că suntem noi mai out of date, mai romantici şi nu am învăţat încă mici detalii semnificative, că nu-i prea grav să spui azi un lucru şi mâine să fii senin, să zâmbeşti şi apoi să treci mai departe, flecărind verzi şi uscate ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Iată ce ciorbă dizgraţioasă ne serveşte USL, un meniu ce include şi dezagreabilul fel numit Cătălin Croitoru. Asta trei la mână. Nu mulţumesc, nu servesc mâncăruri râncede, prefer postul negru. Asta patru la mână.

Mergem mai departe pe străzi bucureştene şi iată ce ni se arată în cale: fostul ministru al apărării, actualul candidat Gabriel Oprea, viguros susţinut de Onţanu, un primar ce a străbătut toate erele politicii româneşti (pare desprins din imaginile clasice cu deputaţii Marii Adunări Naţionale). Gabriel Oprea, după interludiul trădării (UNPR ca partid parazit ce nu poate supravieţui politic decât cu ajutorul altui partid a fost trădat, urmează USL, şi lista va continua până la alte regrupări şi inginerii politice), ne propune impozitarea marilor averi pentru a avea bugetul bani pentru pensionari şi asistaţii sociali. Ieri demon pentru pensionari şi salariaţi bugetari, azi mumă pentru aceleaşi categorii sociale. Iarăşi spun pas, iarăşi orice mesaj aşa-zis justiţiar al USL este lovit de nulitate, atâta vreme cât pe listele electorale găsim personaje de tipul celor amintite. Iarăşi spun nu, şi orice mesaj electoral al USL îl percep distorsionat atâta vremea cât de pe stâlpi, agăţaţi pe clădiri şi pe panourile electorale îmi fac cu ochiul Gabriel Oprea şi Cătălin Croitoru.

Cât despre programul de guvernare, aceleaşi platitudini răzbat, numai că aici detaliile ne induc imaginea unui baroc electoral, mai înfrumuseţat în comparaţie cu liniile aspre ale unui cubism al realităţilor şi posibilităţilor alianţei, pentru viitorul apropiat. Dar poate că arta politica românească nu se revendică de la realism şi gestionarea judicioasă a resurselor, ci,dimpotrivă, flecăreală şi înfrumuseţarea realităţii e marea capacitate a politicienilor autohtoni. Şi în programul România puternică totul se scrie schematic, cu liniuţă și de la capăt, oricum, cine mai are chef să citească fel şi fel de închipuiri care de care mai fanteziste? Avem nişte scheme, cum se va produce totul nu ni se spune. Vom afla (cât de curând?) că realitatea e mult mai aspră, că greaua moştenire e greu de surmontat şi că asta e, regulile neoliberalismului economic sunt dure, nu pot fi eludate aşa, cu una cu două.

Să cităm din programul „Agricultura – prioritate naţională”. Iată cu liniuţă ce au gândit agricultorii USL:

  susţinem înfiinţarea de centre de colectare, sortare, calibrare şi depozitare în cadrul zonelor specializate în producerea anumitor legume şi fructe;

susţinem înfiinţarea de micro-fabrici locale de procesare care să deservească producătorii de legume şi fructe din zona respectivă;

promovăm cardul de acces în pieţele locale;

susţinem atragerea fondurilor necesare funcţionarii sectorului agricol şi încurajăm investiţiile prin pregătirea, elaborarea, aprobarea şi implementarea pndr 2014 – 2020.

Cum se vor produce toate acestea, cu ce bani, ce deadline-uri sunt pentru fiecare măsură propusă, ei bine, la acest capitol nu se suflă nici un cuvânt. Ne rămâne vorbăria. Nu era mai simplu să se scrie acolo că, spre exemplu, se va crea un fond de sute de milioane de euro şi se vor înfiinţa, până în 2014, să zicem, în Câmpia Română șapte micro-fabrici locale de procesare a legumelor? Nu de alta, dar în acest fel am fi putut şi noi să observăm şi să apreciem cât la sută se va realiza din variatele promisiuni electorale. Aşa rămâne logoreea şi contabilizarea unor simple rostiri fără sens. Şi aşa se întâmplă la toate capitolele care compun acest program la fel de însăilat: accelerăm absorbţia banilor UE, stimulăm sectorul privat şi investiţiile, punem taxe mici – buget mai mare, justiţie independentă, egală pentru toţi şi aşa mai departe. Spre exemplu, la capitolul educaţie scrie negru pe alb că alianţa USL va susţine o şcoală la standarde europene, dotată cu mijloace didactice moderne şi microbuze şcolare în fiecare comună. O şcoală modernă la standarde europene? Cum, prin ce mijloace, cu ce resurse umane şi capital financiar? Nu se scrie nimic despre gap-ul incredibil dintre finanţarea mediului universitar şi a învăţământului preuniversitar (inclusiv la nivelul dureros al salarizării) şi, mai mult, dintre zonele rurale şi şcolile din oraşe, despre lipsa cronică a cadrelor didactice calificate (mai ales în şcolile rurale).

Cum vom deveni moderni în materie şcolară? Cu şcoli medievale în lumea rurală şi cu microbuze? Fără profesori calificaţi? Cu salarii de 700 de lei pentru debutanţi? Cu numiri politice în funcţiile de conducere? Despre asta vor să afle profesorii, nu despre închipuirile cu şcolile moderne europene. Dar când trebuie să fim concreţi, brusc devenim opaci şi previzibili. Citiţi toate capitolele aflate pe tabloul programului USL şi veţi descoperi o culegere de îndemnuri electorale de tipul vom face, vom drege, vom lega şi dezlega… La capitolul marilor viziuni sunteţi neputincioşi şi predictibili, domnilor. Marile realizări nu derivă din sloganuri, sunt doar consecinţa logică a gândirii riguroase (economice, sociale), rigurozitate care nu transpiră din programul USL de guvernare. În plus, mai sunt şi pietre de moară care atârnă greu de piciorul partidului. Omenesc, prea omenesc..

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.