Zahar Prilepin, un scriitor rus de care v-am mai povestit aici, spunea zilele trecute pe BBC despre Putin (pe care-l şi simpatizase cîndva) că principalul eşec al fostului şi viitorului preşedinte nu e că ar fi prea puternic, prea autoritar etc. Ci exact invers: că nu e puternic precum spune că e, că îşi înscenează vînători cu trigri, dar nu poate conduce cu adevărat Rusia. Cînd unul din opt ruşi e sub pragul de sărăcie (atenţie, sînt datele lui Putin) nu mai ai despre ce forţă prezidenţială să vorbeşti.
Simplificăm şi trecem la aventura lui Traian Băsescu. Care promisese că o să fie jucător, că o să fie mare şi tare. Ori exact aici a eşuat. Sînt ridicoli cei care-l acuză că ar fi dictatorial sau chiar dictator. Problema acestui om e că nu poate ieşi din retorica “ţine-mă că-l bat”. A promis “jucătorul” şi ne-am ales cu o marionetă ridicolă care recită cifrele troicăi.
Băsescu tiran? Da, poate pentru că i-au spus ăia de la FMI să calce în picioare clase defavorizate, să facă pe dracu-n patru să facă lobby pentru bănci, firme private de pază, de farmaceutice, de combustibili.
Dar nu e tiranie asta. E supuşenie ridicolă. Traian Băsescu a plecat ca jucător şi a ajuns un arendaş pentru măsuri îndoielnice – colonizare în forţă a utilităţilor, eliminarea drepturilor pentru angajaţi etc. Au cedat atît de mult teren încît FMI a ajuns să ceară şi schimbarea programului Metrorex (vezi aici). A condus perfect politica demarată de Adrian Năstase (care măcar avea scuza că e presat de “integrare”). Avem un preşedinte atît de jucător că nu mai avem suveranitate nici în hotărîrea programului metroului din Bucureşti. Ăsta e adevăratul eşec al lui Traian Băsescu: obedienţă totală dublată de agresivitate în limbaj.
România ca experiment pentru FMI. Moise Guran a vorbit bine zilele trecute la TVR2 şi despre cazul incredibil FMI-Metrorex, şi despre cearta Reuters-FMI (are şi o postare mică despre asta). Acolo se vorbeşte inclusiv despre un “extremism” care ar ameninţa România. Aş menţiona că e vorba de mai multe extremisme. UNul se manifestă zilele astea printr-o agresivitate a autoritoţilor inclusiv la adresa cadavrelor lăsate în urmă de viscol – vezi declaraţiile lui Mircea Toader (care azi şi-a cerut scuze, ca şi cum n-am avea deja o enciclopedie de jigniri aduse categoriilor defavorizate şi aflate acum în suferinţă). Un alt extremism este cel al privatizării – vulnerabulizare totală iarăşi.
Ce e cu adevărat important e că puterea nu înţelege că în aceşti ani s-a erodat definitiv mitul Vestic. La 20 de ani de la credinţa naivă în tot ce e Vest şi tot binele care vine de acolo, ne-am întors într-un punct dificil al lucidităţii (da, de aici se poate derapa în orice direcţie, depinde numai de noi să n-o facem). Dar nu e de speriat, e de lucrat. Atîta tot. Şi mai ales e de luptat cu populismele cu adevărat periculoase sponsorizate de putere – pe scurt, protejarea completă a puterii financiare, crearea de pieţe profitabile pentru ei, totul dublat de un discurs extremist neoliberal şi ultraconservator.
Daniel Barbu scria că intrarea în UE a fost extrem de derutantă pentru politica românească – practic a însemnat dispariţia ţelurilor mari, de importanţă strategică. Singura modalitate de exprimare a unei credinţe politice a ajuns FMI. Puterea de acum a găsit în împrumuturi (uneori peste nevoi) şi în în austerităţile experimentale o formă de a face politică pe termen lung. Cu cît a crescut vorbăria anticorupţie cu atît a crescut şi “corupţia legală”: lobbyul de diverse facturi, slăbirea companiilor profitabile de stat, dereglementarea şi deresponsabilizarea.
Deci. Traian Băsescu un tip puternic şi prea autoritar? Nici vorbă. Doar încă un tip care n-a fost în stare nici să-şi înţeleagă propriile vorbe. Nu un jucător, ci doar un manipulat. Atenţie, se închid uşile.