Adevărat a înviat?

Ni se tot anunţă de către autorităţi ieşirea din criză la sfârşitul lunii martie. Este o profeţie care se împlineşte singură, în sensul că Institutul de Statistică nu va cuteza, probabil, să se pună de-a curmezişul. Dacă economia României chiar a înviat din morţi, sau dacă are doar un spasm în timpul autopsiei, rămâne să ne con­vin­gem în trimestrele următoare.

O creştere de 0,1% – cum a fost în tri­mestrul IV din 2010 – este irelevantă câtă vreme marja de eroare a unor astfel de estimări (revizuibile periodic) este de circa 0,3% din PIB. De aceea, creşterea din trimestrul I 2011 va trebui să fie ceva mai con­vin­gă­toare – măcar peste marja de eroa­re. Dar orice este cu plus semnifică sfârşitul crizei, prilej de bucurie şi festivităţi. De ce ieşim din recesiune? Strict statistic – datorită efectului de bază, adică prin comparaţie cu o perioadă de referinţă mai proastă. În plus, faptul că principalele noastre pieţe externe au ieşit din criză (creşteri de 2%-3%) ajută la revenirea exporturilor, pe termen scurt. O explicaţie şi mai simplă este aceea că orice cădere se termină la un moment dat şi reîncepe urcuşul, sau cel puţin viaţa normală. Chiar şi după un cutremur sau tsunami – cine a scăpat iese de sub dărâmături şi o ia de la capăt. Este o ieşire din recesiune pe cont pro­priu, de la sine – „by default”, ca să priceapă şi dl. Franks de la FMI. O ieşire din recesiune nu se datorează neapărat măsurilor de austeritate, ci uneori are loc chiar împotriva acestora. În cartea sa „Cădere liberă”, Joseph Stiglitz scrie că uneori politicile publice întârzie reluarea creşterii economice în unele economii afectate de criză.

Aşadar, ce rol au avut măsurile de austeritate? În opinia mea, nu ele au înviat economia (asta dacă economia chiar a înviat). Măsurile de austeritate au afectat consumul, prin scăderea salariilor şi creşterea TVA. Creşterea TVA oricum nu poate fi con­siderată o reformă, ci o măsură dis­perată de creştere a veniturilor bu­getare, luată pe seama bunilor plă­ti­tori de taxe şi impozite (pe cei din economia informală nu îi interesează cât e TVA-ul).  Sursa creşterii economice pare să fie producţia industrială, ceea ce este bine, desigur, dar nu are legătură cu măsurile de austeritate din sectorul public. Producţia industrială este privată în proporţie de peste 80%. Această sursă se poate stinge însă pe parcursul anului viitor, când se va epuiza efectul de bază.

Preţul macroeconomic al politicii publice a fost însă foarte mare: dublarea datoriei publice în numai doi ani (2009-2010). Aceasta echi­va­lează cu o promisiune nefericită de creştere a taxelor pentru a putea plă­ti datoria. Soluţia alternativă este de a aduce mulţi angajaţi noi în eco­no­mia fiscalizată, astfel încât fiecare dintre noi să suporte o parte mai mică a poverii fiscale. Din păcate, atât sectorul public cât şi mediul privat fa­vo­rizează o abordare bazată pe redu­ce­rea numărului de angajaţi.

Ce înseamnă pentru populaţie ieşirea din criză? Concret, nu mare lu­cru. Salariul mediu net a scăzut în ia­nuarie 2011 (cea mai apropiată lu­nă pentru care există date) faţă de ia­nua­rie 2010 chiar în termeni nominali. În termeni reali, având în vedere că înregistrăm cea mai mare inflaţie din Europa, puterea de cumpărare s-a diminuat în medie cu 8%. Pentru unele categorii de salariaţi, în special bugetari, pierderea puterii de cumpărare a depăşit 25%.

Dacă avem creştere economică în 2011, ea se anunţă a fi o creştere pauperizantă. Adică pe hârtie avem o ţară mai bo­ga­tă şi în realitate trăim mai prost. In­teresant este că salariul mediu a cres­cut, în termeni reali, între 1990 şi ia­nuarie 2011, cu numai 9%. şi in­ten­ţia este de a reduce în continuare costurile salariale, pentru a fi mai competitivi. O eroare de concepţie: nimeni nu poate fi competitiv în mod sustenabil cu burta goală, şi cu atât mai puţin o ţară membră UE.

Ce urmează? România şi-a asu­mat, şi aici nu a greşit, un deficit bugetar procentual mai mic, dintr-un PIB nominal mai mic (în cel mai bun caz, vom reveni la PIB-ul din 2008 abia în 2013). Dar constrângerile bugetare vor reduce oportunităţile de relansare a economiei pe baza investiţiilor publice şi a atragerii de bani europeni (care trebuie co-finanţaţi). Exporturile nu pot fi baza unei creşteri so­li­de în condiţiile în care productivita­tea muncii este mult mai mică în sectoarele orientate către export decât în sectoarele orientate către consum intern (prelucrare ţiţei, băuturi, tutun), chiar şi în condiţiile anilor de criză pe care i-am traversat. Nu mai vorbesc de faptul că un curs de schimb apreciat afectează exporturile. Consumul intern s-ar putea să revină pe plus în 2012, dar dacă o astfel de evoluţie s-ar baza pe anul electoral atunci ea nu ar face decât să dovedească că reforma salarizării în sectorul public nu a fost sustenabilă.

Într-o zi de Paşte, acum câţiva ani, i-am urat „Christos a înviat!” unui fost ministru de finanţe, de la care am avut ce învăţa în timp. Răs­pun­sul lui a fost fără îndoială nepo­tri­vit pentru Sărbătoarea Învierii Dom­nului: „Aşa o fi dacă zici tu, Li­viu”. Este nepotrivit şi pentru re­ve­ni­rea economiei româneşti. Nu este de ajuns ca autorităţile să ne spună că economia a înviat. Trebuie să o mai simţim şi noi, în industrie şi în comerţ, în sectorul public şi în privat, în viaţa de zi cu zi.

text aparut si in Jurnalul.

 

Comentariile nu sunt permise.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.