Legea îi scoate la pensie. Soluția lui Andrei Marga: își toarnă un sarcofag deasupra UBB

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

Consiliul de Administrație al UBB a decis recent înființarea unui Consiliu Consultativ al Universității Babeș Bolyai. Acest consiliu ar urma să fie format din „foştii rectori, prorectori, cancelari generali, decani care nu mai exercită funcţii în universitate”. Consiliul, de asemenea, are ca menire să dezbată şi să formuleze recomandări de natură să promoveze şi consolideze Universitatea Babeş-Bolyai și „va fi convocat de Rector ori de cîte ori este nevoie”.

Întrebare legitimă: pînă acum cînd trebuie să iasă el însuși la pensie, rectorul Andrei Marga nu a avut nevoie să se consulte cu foștii rectori, prorectori, foștii cancelari sau decani? Autonomia universitară permitea înființarea unui astfel e consiliu și pînă acum.

Dar ce s-a întîmplat între timp: potrivit noii legi a Educației, rectorii și profesorii universitari vor ieși la pensie la 65 respectiv 63 de ani, la fel ca ceilalți cetățeni ai țării. Principalii nemulțumiți de această prevedere s-au arătat a fi chiar rectorii în funcție, Andrei Marga și Ecaterina Andronescu. Amîndoi împlinind vîrsta de pensionare în această primăvară. Și amîndoi fiind oameni politici plasați în staful partidelor lor, PNL, respectiv PSD.

Pentru cei doi, cel puțin, funcțiile în partide ca și viitoarele candidaturi politice sînt într-o strînsă legătură cu pozițiile de putere și influență pe care ei le au în mediile universitare de unde provin. Dacă în universități puterea lor de decizie și de control scade, riscă să scadă și în partid.

Prin urmare, pierderea funcției de rector poate însemna reducerea șanselor de a deveni miniștrii ai educației sau candidați la înalte funcții în stat. Prezența în politică a rectorilor își are forța în primul rînd în universități, influența lor asupra sutelor de mii de studenți și cadre didactice pe care îi domină le-a conferit poziții și putere în politică. Tocmai de aceea, pensionarea rectorilor ar însemna și o gravă pierdere a puterii lor de negociere în partide.

Așadar, menținerea unei funcții suprastructurale în universități, cum este acest Consiliu Consultativ, poate păstra impresia de influență și putere de care mai au încă nevoie pînă la noi alegeri și formarea unor noi guverne în care se vede fiecare dintre ei. Consiliul Consultativ este astfel și o soluție pentru salvarea unor pensionabili cu aspirații politice.

PS: Să nu uităm că tot la Cluj și tot Andrei Marga a inventat și funcția de președinte de universitate atunci cînd domnia sa ar fi trebuit să se retragă din cea de rector pentru că avusese deja două mandate consecutive. Chiar dacă nu era încă prevăzută de lege (dar posibilă prin autonomia universitară), această funcție a fost creată la UBB pentru Andrei Marga pentru ca apoi și alte universități să preia modelul.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole