4 locuri comune despre alegerile locale 2016

maxresdefault-300x168Alegerile locale de anul acesta, pe lângă umorul involuntar oferit de perioada de campanie, au meritul de a fi demolat câteva locuri comune ce treceau drept subtilitate intelectuală.

1. Oamenii s-au săturat de actuala clasă politică, vor altceva, vor schimbare radicală.

Conform rezultatelor (încă parțiale la ora scrierii acestui text) vor fi mai mulți primari reconfirmați în funcții decât primari aflați la primul mandat la nivel național. Poporul a decis continuitate, indiferent de partid. Nu există nici un semn palpabil al unei insurecții populare venite de jos în sus împotriva clasei politice și a sistemului politic. Din contră, pare că votul indică mai degrabă dorință de stabilitate, de menținere a status quo-ului.

Totodată, faptul că peste 50% din cei cu drept de vot nu s-au prezentat la urne (peste 60% în București) este interpretat de către analiști drept un vot de blam dat clasei politice, o formă de refuz a ofertei existente, o imposibilitate de a alege în lipsa unei opțiuni. Este și asta. La fel de bine însă este și semnul unei lipse de interes pentru politică, pentru numele și proiectele candidaților, pentru confruntarea dintre aceștia. Dacă este până la urma vorba de lehamite (acea stare ce combină refuzul ofertei existente cu lipsa de interes), aceasta nu este decât, în cel mai bun caz, un sentiment pre-politic, nu o formă de mobilizare și acțiune politică. Astfel că, până la urmă, ideea cum că poporul fierbe pentru reînnoirea clasei politice este complet nejustificată empiric. Din contră, pare că avem de-a face cu un fenomen invers: nu interesul pentru politică și reformă domină, ci dezinteresul pentru acestea.

Cauzele acestui dezinteres sunt multiple, dar mai important este faptul că acesta este cultivat public atât de politicieni cât și de adversarii acestora. Politicienii cultivă dezinteresul față de politică tocmai pentru că astfel reproducerea lor este înlesnită. Nu e nevoie decât de mobilizarea unui mic segment interesat direct de rezultatul alegerilor (precum birocrația de stat, mediul de afaceri sau segmentele de populație pentru care politicienii acționează paternalist în mod direct, dar de regulă o combinație a acestora în funcție de configurația locală). Pentru restul populației, campaniile funcționează ca o formă evidentă de demobilizare. Apogeul a fost atins în această campanie când modul de prezentare a candidaților și a ofertelor acestora a frizat ridicolul și a insultat inteligența. Scopul campaniei nu a fost de a-i face pe oameni mai atenți la aceste alegeri, ci de a-i îndepărta și mai mult de proces.

În mod similar, adversarii actualilor politicieni contribuie la consolidarea dezinteresului față de politică. De câte ori se spune că politicienii sunt niște paraziți, că toți sunt corupți, că toate partidele sunt niște mafii, că Parlamentul e o povară, că cel mai bine e să fim conduși de tehnocrați nealeși (ceea ce, mă rog, chiar se întâmplă), că societatea civilă e cea care contează de fapt, ce se erodează nu e doar interesul față de politicieni, ci și față de politică per se. Toate aceste sloganuri nu sunt chemări la luptă pentru schimbare, ci doar consolidarea unei poziții privilegiate din care se poate critica în continuare clasa politică. Altfel spus, critica clasei politice actuale nu se constituie ca opțiune politică la aceasta, ci ca discurs moral. Discursurile morale pot fi bine intenționate și corecte, dar nu pot fi votate. Ele pot fi parte a unei conștiințe luminate, dar au același efect practic demotivant precum lehamitea.

Plasarea pe locul doi a lui Nicușor Dan și a partidului său în alegerile din București este prezentată drept o victorie a forțelor alternative. Parțial așa este, USB-ul având acum aproape un sfert din consilierii generali ai municipiului. Pe de altă parte, nu există vot care să afirme continuitatea mai mult decât alegerea Gabrielei Firea ca primar. După aproape două mandate ale lui Sorin Oprescu și în ciuda problemelor cu care se confruntă Bucureștiul (tragedia de la Colectiv fiind doar un simptom sinistru), bucureștenii au optat pentru cea mai conservatoare opțiune (în toate sensurile), sau în orice caz au optat să ignore alternativa Nicușor Dan. Acesta și-a dublat numărul de voturi față de acum patru ani (și merită felicitat), dar în același timp trebuie spus că, precum în cazul celorlalte partide, și scorul partidului său a beneficiat de prezența slabă la vot. Scorul USB este mai degrabă rezultatul dezinteresului celorlalți votanți, decât al unui val de entuziasm pentru propria ofertă politică.

 

2. Legea electorală restrictivă împiedică apariția unor partide noi, cu oameni noi, care să spargă monopolul celor vechi.

Regulile electorale s-au schimbat în sensul facilitării apariției de noi formațiuni politice și a limitării puterii financiare în campanii a partidelor mari. Rezultatul este că au apărut foarte puține partide noi, grass-roots, iar cele care au intrat totuși în alegeri au obținut un scor nesemnificativ. Interesul popular pentru astfel de inițiative este aproape nul. Astfel, este o iluzie faptul că societatea freamătă de nevoia schimbării politice, la fel cum este o iluzie faptul că societatea este plină de oameni care se organizează pentru schimbare. Vestea bună aici e că nu avem partide de extremă dreapta gata să intre în arenă, deși alegerile locale nu sunt de regulă locul de afirmare a acestora. Eșecul M10 anunțat de mai înainte, dar și eșecul PRU, confirmă faptul că establishmentul actual nu este amenințat de nicio o forță de la extremă. Totodată, cariera politică a lui Traian Băsescu pare că a ajuns definitiv la final.

În fapt, alegerile locale au confirmat ALDE drept a treia forță politică a țării. Acesta este un partid tradițional, chiar dacă cel mai liberal, cu un lider cât se poate de mainstream și de non-alternativ. Partidele establishmentului sunt mai sigure ca oricând, nu au nici o competiție. Mai mult, isteria iscată la București în jurul PNL-ului a împiedicat să se remarce faptul că acesta și-a crescut numărul de primari și consilieri la nivel național. Doar formațiunea lui Tăriceanu face ca PNL-ul și PSD-ul să nu fie la egalitate, ambele undeva în jur de 38%. Establishmentul de centru-dreapta este mai stabil ca oricând.

Dacă așa au stat lucrurile la locale, la parlamentare e de așteptat ca situația să se accentueze. De fapt, în ciuda modificărilor legislative, numărul partidelor cu portanță electorală scade, nu crește. Conform datelor existente la aceste locale în acest moment, pe lângă PSD și PNL în Parlament nu ar mai intra decât ALDE și UDMR. În acest context nu putem decât să-i urăm succes noului partid USR (versiunea națională a USB) sau altora similare care poate vor intra în cursă. Dar e cert că în acest moment apariția unui nou partid (care să merite nume de partid), local sau național, de stânga, de dreapta sau o combinație între cele două este pur și simplu iluzorie. USB ar trebuie să știe cel mai bine acest lucru, având în vedere problemele pe care le-au avut atât la strângerea semnăturilor, cât și la trimiterea de reprezentanți în secțiile de votare.

3. Politica locală contează, oamenii sunt mai sensibili la chestiunile imediate, cu care se confruntă zilnic. Politica ar trebui să înceapă din cartiere, de la lucrurile concrete care-i afectează pe oameni.

Acest tip de discurs poate fi bun pentru câștigarea unui grant dacă ești într-un ONG, dar nu are, după câte se pare, nicio bază în realitate. Oamenii pot fi nemulțumiți de problemele locale, dar de aici până la transformarea acestora în mobiluri politice, e cale lungă. La cum arată și având în vedere problemele cu care se confruntă orașele din România, ar fi de așteptat ca politica să fie numai una de sorginte locală. Nu numai că nu e așa, dar la aceste alegeri s-a reușit performanța de a nu se vorbi deloc despre oraș și despre problemele sale (mă refer aici, e drept, la campaniile din București și Cluj). Programele extrem de vagi și de eclectice ale candidaților au fost fie ignorate, fie ridiculizate. Nimeni nu s-a obosit măcar să-i întrebe pe candidați cum plănuiesc să facă ceea ce promit să facă (decât tot într-o formă ridicolă, vezi celebra întrebare despre cum întoarce autobuzul pe alee), asta în condițiile în care multe din promisiunile făcute de primari nici măcar nu țin de competențele acestora (Predoiu care promitea că lărgește centura, Firea care promitea ceva despre Metrorex).

Totodată, nici cetățenii nu au reușit să-și impună propriile preocupări pe agenda politică atunci când au simțit că acestea nu sunt reprezentate. Cazul cel mai elocvent este tot cel din București acolo unde protestele de după Colectiv au dat jos guvernul dar nu au mai avut nici un ecou în planul administrației locale a orașului. Mai mult, o serie de probleme stringente cu care se confruntă diverse segmente ale populației (mai ales evacuări, retrocedări, chirii, prețuri la utilități, privatizări ale spațiului public) nu au primit nici o articulare politică. Și după acest ciclu de alegeri locale lupta cu autoritățile pentru aceste probleme va fi abia la început. De săptămâna viitoare sute de ONG-iști, activiști și cetățeni bine intenționați o vor lua de la capăt în lupta lor, sperând din nou că de data asta se va schimba ceva.

4. Anti-corupția a fost înfrântă. Nu e posibil să votezi urmăriți sau condamnați penal!

 În fața faptului că o serie de primari acuzați și cercetați pentru fapte de corupție au câștigat totuși alegerile (unii la scoruri neverosimile), s-au creat trei școli de gândire. Prima, previzibil, dă vina pe prostia alegătorilor, pe lipsa acestora de discernământ, pe vârsta, pregătirea sau venitul acestora. Faptul că aceștia sunt de regulă identificați cu votanții PSD, iar nu e nimic nou (deși la Baia Mare nu e vorba de un PSD-ist de exemplu). Ce e nou e că rezultatele din București au complicat formula clasică, în condițiile în care acest oraș este acum la fel de “roșu” precum Teleormanul.

A doua școală de gândire dă vina pe campaniile heirupistice din ultima vreme ale DNA, mai ales în ceea ce privește identificarea și urmărirea corupției locale. Votând urmăriți penal, cetățenii nu și-au exprimat un vot pentru aceștia de fapt, ci unul de blam pentru modul de operare al campaniilor anti-corupție. În ambele perspective, din motive diferite, anti-corupția iese prost. Într-o parte oamenii sunt proști și manipulați, în cealaltă, oamenii sunt subtili și responsabili.

O a treia perspectivă oferă o mediere a celor anterioare: oamenii nu sunt nici proști, nici subtili, ci doar interesați. Interesul lor, mai ales pe plan local, este ca lucrurile să meargă înainte, ca fiecare să mai tragă un tun, mai mic sau mai mare, în funcție de poziție. Astfel se explică de ce Vanghelie a pierdut totuși la București, iar alții în situații similare prin țară au câștigat. Ceea ce contează sunt rețelele de complicități locale (dintre politicieni, business și electorat) pe care DNA-ul nu reușește de fapt să le dezintegreze pentru că sunt înrădăcinate în cultura locală. Și în cadrul acestei explicații DNA-ul este înfrânt dacă acțiunile sale nu sunt urmate de un vot împotriva clasei politice existente și a rețelelor extinse stabilite la nivel local.

Prima observație care se impune e că DNA-ul a fost totuși un actor foarte important al acestor alegeri. Primari în funcții au fost suspendați ca urmare a acțiunilor sale, iar unii au renunțat să mai candideze pentru un nou mandat. În mod evident, DNA-ul a schimbat dinamica electorală a acestor alegeri. De exemplu, la București, înainte ca Sorin Oprescu să fie reținut, acesta era dat ca învingător sigur. Alegerile se terminaseră cu un an înainte să înceapă. O situație similară era la Constanța. Astfel că, dincolo de un rezultat conjunctural sau altul, posibilitatea DNA de a influența procesul electoral este în creștere, nu în scădere.

De ce persistă atunci totuși ideea că DNA-ul este înfrânt, că nu poate fi eradicată mai ales corupția de la nivel local? Alina Mungiu-Pippidi ne oferă cheia. Pentru aceasta corupția nu mai e doar la partide și politicieni (asta e deja clar), ci în societatea însăși, care se împarte acum între cei necorupți (puțini și marginali) și restul (corupți și la putere). DNA-ul nu poate lupta decât cu corupția politicienilor, cu cea din societate trebuie să se lupte un partid nou al oamenilor onești. Ceea ce-i prilejuiește doamnei Mungiu această observație este filmul fratelui său (Bacalaureat, de Cristian Mungiu) care prezintă modul în care familia ne socializează în această societate coruptă. Faptul că despre acest film nu se vorbește în România, deși a fost premiat la Cannes, este tot un simptom al corupției locale, spune autoarea. Intermediari corupți din lumea culturală blochează discutarea sa.

În acestă viziune nu se mai pune problema de reformare a clasei politice, ci a poporului ca atare. Acesta trebuie dizolvat și ales unul nou. Abia atunci poate că alegerile locale și lupta anti-corupție își vor găsi cu adevărat sensul și se vor confunda.

 

 

3 Responses to 4 locuri comune despre alegerile locale 2016

  1. Cezar says:

    La punctul 1 la afirmația că românii au votat în masă continuitate trebuie ținut cont de un defect al alegerilor într-un singur tur. Dacă există suficient de mulți candidați în aceeași cursă electorală atunci unul din ei poate să câștige doar cu o minoritate de voturi. Un bun exemplu e Bucureștiul unde PSD a câștigat tot, dar numai într-un singur sector au luat peste 50% din voturi. Ca să susțineți empiric afirmația că românii au votat în masă pentru continuitate atunci ar trebui ca majoritatea primarilor realeși să fi primit cel puțin 50% din voturi. Dacă nu e cazul atunci ipoteza nu se confirmă și e nevoie de o explicație mai nuanțată. Poate că ați ținut seama de detaliul acesta, dar în text nu pare să fie menționat.

  2. Filip says:

    Nu știu dacă Firea este cea mai conservatoare opțiune „în toate sensurile”. Prima propunere după victorie este gratuitatea RATB. Nu trebuie subestimat potențialul redistributiv al transportului public. În contrast, ND, spre deosebire de ceea ce am perceput în 2012, a susținut proiecte adresate clasei mijlocii cu bani de mașină: da pentru șoseaua de centură, nu pentru piste de bicle, nu pentru transport public pe șină (light rail) prin oraș.
    Iar Viski și Manole sugerează o deschidere mai mare a PSD-ului către minorități, cel puțin în București.

    Legat de DNA, cred că percepția publică uzuală, conform căreia Direcția este un actor autonom față de societate, este eronată. În mod fundamental, procurorii sunt oportuniști. Patronii de presă sunt anchetați după ce presa scrisă/tv pierde publicul educat în favoarea internetului, sunt anchetați cu preferință politicienii din administrația locală, cu putere mai mică, nu din cea centrală, politicienii mari sunt anchetați după ce pierd puterea, tycoonii imobiliari sunt anchetați după ce pierd bani în criză etc. Ar mai fi de vorbit despre prejudecățile societății care se reflectă în anchete, unde femeile și romii (sau cei „suspectați” a fi romi) par să fie mai interesanți pentru anchetatori decât bărbații „albi”.

  3. bogdan draganescu says:

    “Din contră, pare că votul indică mai degrabă dorință de stabilitate, de menținere a status quo-ului.”.. “este o iluzie faptul că societatea freamătă de nevoia schimbării politice”

    o iluzie este şi ideea continuităţii şi a stabilităţii (în condiţiile în care traseismul politic era la ordinea zilei -nu ştiu dacă mai e legal acum-, iar mulţi se înscriu în partidele consacrate nu din convingeri ideologice, ci din interese personale, + faptul că combinaţiile de alianţe politice arată că nu există aşa ceva numit continuitate). astfel spus: oamenii preferă să trăiască cu iluzia continuităţii şi a stabilităţii, decât cu realitatea unei schimbări politice.

    “Rezultatul este că au apărut foarte puține partide noi, grass-roots, iar cele care au intrat totuși în alegeri au obținut un scor nesemnificativ”

    realitatea arată altceva. formaţiunea locală USB a obţinut rezultate semnificative. ba chiar sunt indicii că au câştigat şi un sector, numai că cererea de renumărare a voturilor fost respinsă de actuala stabilitate politică.

    prezenţa scăzută la vot poate că e chiar semnul nepalpabil al unei schimbări de atitudine cu privire la politic. acum, fiecare o interpretează în funcţie de ideologia lui şi în diverse feluri, dar e o contradicţie să spui că oamenii preferă continuitatea şi stabilitatea, dar în acelaşi timp le e lehamite sau sunt indiferenţi.

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *