TEMA: Sănătatea românească – în moarte clinică?
31 ianuarie 2012 poate intra in istoria recenta a politcii romanesti ca ziua in care, pentru prima oara un guvern a declarat, prin purtatori de mesaj autorizati, ca nu doreste sa se faca nicio reforma in sanatate intr-un anumit an. Kelemen Hunor, presedintele UDMR a simtit nevoia sa faca aceasta precizare, aparent uluitoare pentru un politician responsabil, pentru a se distanta de presiunea exercitata de presedintele Basescu si Premierul Boc care au inteles sa revina cu declaratii privind punerea in aplicare a noii legi a sanatatii, cea recent retrasa din dezbaterea publica. Este evident ca o asemenea lege nu mai poate trece prin Parlament in conditiile actuale, despre angajari de raspundere nu mai poate fi vorba, ordonante de urgenta nu pot fi emise pentru aceasta situatie. Pe de alta parte cei doi parteneri politici fac un transfer de responsabilitate in seama ministrului UDMR al sanatatii – ceea ce evident nu este fair play. Episodul cu “noua reforma in sanatate” s-a developat a fi fost doar o perdea de fum care sa acopere faptul ca nici in acest an nu se va acorda sanatatii nici un fel de prioritate din punct de vedere financiar si nici nu se vor adopta masuri de bun simt care sa loveasca in clienti politici. Prioritate va deveni doar in anul 2013, dupa si daca alegerile vor fi cistigate de partidul domnului prim ministru Boc!
Anuntul privind inghetarea reformelor nu ar trebui sa se fi facut fara a se aduce necesare corectii sistemului. Se impunea adoptarea unor masuri care sa corecteze decizii ilogice sau vadit pagubitoare cum ar fi limitarea angajarilor in domeniul sanitar. Este complet nedrept sa echivalezi nevoia sociala de asistente si medici cu cea de functionari sau lucratori la domeniul public. Pe de alta parte ar fi trebuit sa ia in calcul si exodul medical grav, ireparabil prin consecinte. In ultimul rind trebuie spus ca spitalele sunt singurele unitati publice care au impusa o limita procentuala din bugetul lor pentru cheltuieli salariale – 70%: indiferent cite persoane ar dori un director sa angajeze– nu ar produce nci macar un singur leu crestere de cheltuieli! In acest context, pe linga inexplicabilul imobilism guvernamental ar fi trebuit ca Ministerul Sanatatii sa solicite scoaterea intregului personal medical din constringerile legii salarizarii unice a personalului bugetar! Acesta fiind unul din principalele deziderate ale privatizarii spitalelor preconizate de noua lege a sanatatii – flexibilizarea platii personalului -– nimeni si nimic nu impiedica Guvernul sa opereze respectiva modificare chiar de azi!
Pe lista masurilor corective (nu are rost sa le mai numim reformatoare pentru ca ele reprezinta erori flagrante de guvernare ale prezentului executiv) se numara incapacitatea de a modifica lista de medicamente compensate si in special adoptarea de masuri care sa determine trecerea catre consumul sporit de medicamente mai ieftine in detrimentul celor scumpe. Faptul ca in fiecare zi Guvernul tolereaza consumul de medicamente pe care majoritatea tarilor infinit mai bogate nu si le permit fara necesare restrictii este doar o dovada de coruptie si nu de incompetenta. Pina de curind Guvernul pretindea ca este gata sa aduca o mica deviere de la Constitutie doar pentru a face o economie de 20 de milioane de euro. Saptaminal din bugetul sanatatii ies sume echivalente doar pentru ca insusi Guvernul Romaniei nu doreste sa inchida robinetele coruptiei! In acelasi spirit interesat cheltuitor al banilor publici din sanatate – Guvernul Romaniei refuza sa faca licitatii pentru a obtine preturi mai mici, refuza sa faca negocieri de pret pentru achizitia de cantitati mari de medicamente, refuza sa impuna analiza farmacoeconomica a eficacitatii si suportabilitatii medicamentelor de pe lista de compensate sau sa introduca o lista a medicamentelor utilizabile in spitale!
Totusi doar declaratia liderului UDMR nu ar fi suficienta pentru a ridica aceasta zi la rang de eveniment notabil. Tot in aceiasi zi a expirat termenul in care ar fi trebuit sa fie pusa in aplicare o lege emisa de Parlamentul Romaniei – 220/2012 – obligatorie ca orice lege, pentru unii – inclusiv pentru membrii UDMR ai Guvernului. Dupa nenumarate tergiversari si tertipuri, chiar si aprobarea prin lege fiind tot un tertip – s-a aprobat introducerea coplatilor in sistemul sanitar. Impotriva acestora s-au ridicat numeroase voci, unele din principiu, altele din ignoranta sau rea-vointa. Sistemul sanitar consuma in prezent cu mult mai mult decit este finantat iar crearea de mecanisme suplimentare de contentie a costurilor (incadrare in buget) si de mutare a unor cheltuieli in seama asigurarilor private este absolut necesara. Coplatile creaza un astfel de mecanism si nu mica ar trebui sa fie mirarea daca primii dusmani ai legii se vor fi dovedi a fi tocmai medicii. Coplatile (modice) tempereaza apetitul unora de a face raportari fictive – fapta lor devenind una penala daca vor intelege sa isi insoteasca raportarea si de intocmirea unor chitante false pe seama pacientilor. Un alt mecanism pe care Guvernul si Ministerul Sanatatii ar fi trebuit sa-l dea publicitatii de mult timp este o modificare a pachetului minim de servicii prin limitarea numarului de consultatii si internari incluse in pachetul de baza, prin introducerea de liste de asteptare si excluderea unora dintre prestatiile de care se face in mod vadit abuz. De promis au promis, de pus in practica se pare ca este mai greu.
Coincidenta, tot pe 31 ianuarie seful misiunii FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a fost invitat la o petrecere privată la Buşteni, pe Valea Prahovei, unde s-a sărbătorit cu miel la proţap, la final fiind “încinsă” şi o horă cu functionarii ANAF prezenti de fata. Sincer vorbind, am sperat ca FMI sa fie factorul extern care sa impuna unele masuri in sanatate care trebuiau luate de multi ani in urma. Dupa acest gest de infratire si acceptare a unei ospitalitati complet neadecvate este evident ca reprezentantul FMI a devenit mult prea subiectiv pentru a mai critica Guvernul pentru nerespectarea sumedeniei de promisiuni asumate prin scrisoare de intentie de la inceputul anului 2010. Se pare ca promisiunile de a achita arieratele datorate firmelor multinationale de medicamente au fost suficiente, domnia sa dovedindu-se a fi, in cele din urma, un simplu functionar, sensibil si el al presiuni si influente, cu nimic altfel decit cei romani.
Am convingerea ca si celelalte sisteme ale vietii social politice romanesti sunt la fel de prost guvernate, sanatatea nefiind o exceptie. Poate in folclorul specialistilor in managementul sistemului sanitar ar trebui introdusa si ziua de 31 ianuarie 2012 – ca “ziua nationala antireforma in sanatate” in speranta ca o asemenea zi sa nu fie uitata si sa nu se mai repete vreodata.