Majoritatea pro-Putin s-ar putea transforma rapid într-o majoritate anti-Putin. Interviu cu Ilia Budraitskis.

Ilia Budraitskis, istoric, publicist și redactor al portalului Openleft.ru, povestește în cadrul unui interviu acordat portalului yuga.ru, despre valorile regimului de guvernare în Rusia, despre termenul ”liberal” ca un nume ce definește ”dușmanul intern”, despre majoritatea fantomatică de 86 % de susținători ai regimului Putin, dar și despre faptul că, pentru partidele parlamentare, distincțiile între ”stînga” și ”dreapta” sînt irelevante.

Cum ați putea descrie ideologia regimului de guvernare în Rusia conemporană? Pe ce valori și fundamente stă ceea ce unii numesc ”putinismul”? Ce e dincolo de fațada acestor discursuri pompoase despre legăturile spirituale ce ne unesc (rus. духовные скрепы) și trecutul nostru măreț?
– Mi se pare, și aici voi exprima o idee comună, că, începînd cu cel de-al treilea mandat de președinte al lui Vladimir Putin, observăm o turnură conservatoare a regimului. Dacă la începutul anilor 2000 regimul se prezenta ca fiind unul tehnocratic care stă deasupra politicii și asigură integritatea și stabilitatea țării, după 2010 constatăm o clară evoluție ideologică.
Orientarea conservatoarea la valorile tradiționale și retorica agresivă anti-occidentală îi face pe mulți, inclusiv din opoziție, să creadă că în Rusia regimul a efectuat o revoluție a valorilor și acum se opune ordinei mondiale întruchipate de politica țărilor occidentale. Deseori auzim că ceea ce are loc în Rusia ar fi o reîncarnare fantasmagorică a proiectului stalinist, sovietic, imperial, care neagă vehement valorile lumii contemporane globale.
Mi se pare că o asemenea înțelegere a evoluției ideologice reprezintă o capcană.
Eu nu cred că Rusia, după turnura sa conservatoare, s-ar fi transformat într-un spațiu izolat de toată lumea, unde funcționează alte legi, domină alte valori, unde oamenii înșiși au suportat o mutație spre o altă specie antropologică – homo sovieticus, zombi, omuleți verzi etc.
Chiar dacă, la nivelul retoricii, Rusia lui Putin încearcă să se prezinte ca o alternativă lumii contemporane, ea este o parte componentă a acesteia în totalitate. În pofida turnurii conservatoare, Rusia nu a încetat pentru nici o clipă să fie parte a ordinii mondiale capitaliste, acolo unde domină legile pieței. În acest sens, retorica conservatoare reprezintă un element foarte important al spiritului capitalismului rus. Acest spirit nu doar că nu neagă valorile de bază ale pieței, ci le dă acestora un nou ambalaj, un nou înveliș.

Reiese deci că nu avem careva valori speciale care ar fi diferite de cele occidentale?
– Auzim deseori – și chiar Putin a vorbit despre aceasta de mai multe ori – că rușii ar avea alte valori decît oamenii din Occident, și că aceste valori colectiviste (ale noastre) s-ar opune valorilor individualiste occidentale (ale lor). Dacă am lua în serios aceste afirmații, rostite pînă la saturație peste tot, ar trebui să ne întrebăm: despre ce fel de colectivism e vorba? Din propria experiență de viață știm că Rusia e o țară cu o inegalitate socială agresivă, cu o societate destul de atomizată unde oamenii s-au obișnuit să se gîndească mai ales la interesele proprii și să-i perceapă pe vecinii și concetățenii lor ca pe niște potențiali concurenți ce trebuie priviți cu suspiciune și de la care te poți aștepta la orice și care pretind la locul nostru sub soare. În acest sens, societatea rusă este mai individualistă decît cea occidentală, acolo unde anumite forme de auto-organizare s-au dezvoltat mult mai mult.
Această construcție discursivă oficială se bazează pe ideea că individualismul occidental include și tendința de a ține cont de interesele unor grupuri minoritare (gay autosuficienți sau migranți leneși), care pretind la reprezentare oficială și care trebuie asigurată de stat din contul celorlalți. În conformitate cu acest discurs al mediilor rusești, țările occidentale susțin anumite manifestări ale individualismului din contul contribuabililor. Statul rus, pe de altă parte, apără interesele majorității, exprimate în dorința oamenilor de a primi pentru banii lor, în sferele culturală și educațională, acel produs care corespunde cu reprezentărilor lor tradiționale. Principiul colectivismului e înțeles, în această abordare, și ca un principiu de piață. Colectivul aici nu înseamnă o comunitate ai căror membri se ajută reciproc ci ca o majoritate de cumpărători care, prin intermediul banilor cu care contribuie la bugetul public, votează și își cumpără anumite valori, ale căror supremație este asigurată de către stat.
Statul conservator ajunge așadar să fie nici mai mult nici mai puțin decît un vînzător atent și de succes pe piața valorilor morale și culturale. Legea sa e dorința clientului.
În această versiune a turnurii conservatoare nu putem vorbi de nici o cale rusească specifică. În principiu e o combinație de piață cu ambalaj de valori conservatoare pe care o întîlnim și în alte țări. Același melanj de naționalism, conservatorism, obscurantism religios și politici agresive pro-piață (chiar dacă cu specific local și în proporții diferite) îl găsim și în alte țări din Europa de Est. Această tendință este similară cu evoluția republicanilor americani din ultimul deceniu. În acest sens, Rusia e departe de a fi unică, chiar invers – merge în avangarda unor tendințe europene și globale.

Arhitectura peisajului mediatic rusesc contemporan e construită în așa fel încît cei care nu-s de acord cu ideologia guvernării, sînt calificați aproape automat ca fiind ”liberali”. În acest context, ce mai înseamnă liberalismul rusesc contemporan? Cine-s adepții săi? Cum am putea descrie relația acestuia cu guvernarea?
– E adevărat, în ultimii ani, datorită propagandei de stat însuși cuvîntul ”liberal” a devenit sinonim cu ”dușmanul intern”. Puterea are nevoie de această figură fantasmagorică. Pentru a putea insista asupra unității organice a poporului și guvernului, puterea are nevoie de grupuri spre care să arate cu degetul spunînd că ei ar fi cei care urmăresc să submineze această unitate. În calitate de indicator al unei minorități ”subversive”, termenul ”liberal” a pierdut în totalitate orice legătură cu sensul său real și cu semnificația politică originară a liberalismului. Din punctul de vedere al puterii orice individ care se opune adoptării unor noi legi opresive, limitarea drepturilor omului sau libertății de exprimare, este în mod automat adăugat la ”liberali”.
O altă fațetă a acestei opoziții false constă în faptul că, dacă toți dușmanii sistemului actual ar fi liberali, atunci sistemul însuși nu poate fi în nici un sens liberal. Totuși, atît în privința identificării dușmanului colectiv cu liberalismul cît și în privința negării de către sistem a esenței sale liberale, vedem cîteva probleme serioase.
Pe de o parte, liberalii nu sînt în nici un fel unica forță de opoziție în Rusia contemporană. Pentru a critica anumite acțiuni și măsuri ale guvernului, inclusiv cele care țin de limitarea unor drepturi și libertăți, nu e nevoie în mod neapărat să fii liberal.
În al doilea rînd, politica actuală a guvernului se inspiră parțial din principii liberale economice. Dacă privim cu mai multă atenție logica ce însoțește politicile guvernamentale în domeniul educației, protecției sănătății și culturii, vom descoperi că aceasta corespunde în linii generale cu ceea ce cercetătorii numesc ”neoliberalism”: dominația principiului rentabilității, eficienței economice asupra intereselor societății.
În al treilea rînd, chiar și printre cei care se definesc ca liberali domină mai multe confuzii. De fapt, în tradiția politică rusă, sînt considerați liberali atît cei care militează pentru piața liberă și care văd democrația politică drept simplă consecință politică a acesteia, cît și cei pentru care liberalismul înseamnă mai ales libertăți civice și drepturi umane fundamentale.
E foarte important să distingem între liberalii adepți ai drepturilor civice și liberalii adepți ai libertăților economice. Aceste două înțelesuri ale libertății sînt opuse una alteia. Desemnarea propagandistică a tuturor oponenților regimului ca liberali pune dificultăți de clarificare a pozițiilor atît în rîndurile opoziției în general cît și în rîndurile liberalilor în particular.

Aș vrea să comentați o afirmație a lui Alexei Navalnîi făcută de acesta în cadrul unui interviu cu Ksenia Sobciak la o emisiune la postul de televiziune ”Ploaia” (rus. «Дождь»). Acesta spunea că în contextul politic rus actual dihotomia stînga/dreapta nu funcționează în principiu. Credeți că e chiar așa?
– Pe de o parte, tind să-i dau dreptate lui Navalnîi. Termenii ”dreapta” și ”stînga” chiar nu au nici un înțeles atunci cînd vorbim despre imitația oficială a politicii. Dacă ne uităm peste partidele parlamentare, aceste distincții ideologice nu au nici un sens. Partidele parlamentare rusești nu sînt cu adevărat de dreapta sau de stînga – ele sînt lipsite de autonomie politică. Acțiunile lor sînt determinate nu de convingeri și valori, ci de orientările și valorile curatorilor lor din administrația prezidențială. Nu are nici un rost să vorbim că Mironov ar fi de stînga iar Jirinovschi ar fi de dreapta.
Totuși aceasta nu înseamnă nicidecum că în general termenii de ”stînga” și ”dreapta” nu ar avea vreo semnificație în contextul rusesc. Aici eu nu sînt de acord cu Navalnîi. Dacă dorim ca politica să fie nu doar un mod de manipulare cinică ci un spațiu în cadrul căruia apărăm unele principii și viziuni de dezvoltare a țării, e foarte important să ne poziționăm într-un spectru de idei. La momentul actual acest spațiu e constituit mai ales din grupuri care nu fac parte din parlament.
Desigur, în Rusia există atît oameni cu adevărat de dreapta și oameni cu adevărat de stînga. Însă ei stau în afara politicii sistemice. Înțeleg de ce Navalnîi se preface că nu observă asta. Misiunea sa este de a-i include pe toți oamenii care se opun regimului actual în propria sa campanie electorală în calitate de voluntari. Din punct de vedere logistic pentru el nu contează dacă acești oameni sînt de stînga ori de dreapta.

Chiar credeți că anexarea Crimeii a consolidat societatea rusă în jurul lui Putin? Cele 84 % de sprijin și susținere exprimate pentru Putin în sondaje ar fi adevărate?
– Unul dintre miturile fundamentale ale regimului politic rusesc este mitul identității dintre țară, stat și popor. El este exprimat cel mai bine în renumita formulă ”Rusia este Putin. Putin este Rusia”. Cea mai importantă trăsătură a acestei majorități mitice este pasivitatea sa. Se presupune că această majoritate nu se poate reprezenta, organiza și exprima de sine stătător și atunci reprezentantul său direct, unica sa voce este Putin. În aceasta constă partea puternică a acestui mit: el insistă pe faptul că fiecare cetățean este neputincios în mod individual. De aia trebuie să ne recunoaștem pe sine la televizor cînd îl vedem pe Putin și să percepem energia și voința sa activă ca fiind partea pozitivă a propriei noastre pasivități și neputințe. E o filozofie pesimistă împărtășită de mulți oameni în Rusia.
Însă vulnerabilitatea ei apare exact în locul în care e aparent puternică – în pasivitate. Sprijinul pentru guvernare nu se exprimă altfel decît prin sondaje sociologice. De exemplu, de unde știm că poporul are încredere în Putin? Nu putem afla asta din rezultatele alegerilor pentru că prezența la alegeri e în scădere constantă, iar rezultatele lor nu reprezintă în mod adecvat părerea majorității. În mod evident nu putem afla nimic despre susținerea majorității pentru Putin din marșuri, mitinguri și alte manifestații publice. Vedem că oamenii participă la aceste evenimente fără multă dorință și mai ales din obligație. Statul recurge de multe ori la resurse administrative pentru a aduna sprijin demonstrativ pentru anumite măsuri și politici.
Unicul mod de a confirma sprijinul poporului pentru Putin rămîne a fi sondajul de opinie. Dar aceste sondaje suspecte nu se concentrează asupra unor elemente concrete din politicile statului pe care oamenii le-ar susține. Paradoxul cel mai important al majorității ”crîmnașiste” (din rusă, Crimeea e a noastră) a lui Putin constă în faptul că oamenii care îl susțin pe acesta pot fi deopotrivă foarte critici față de manifestările concrete ale politicilor statului, față de imixtiunea acestuia în viața proprie. La nivelul traiului lor cotidian ei își exprimă nemulțumirea față de politica socială actuală, lor nu le place poliția rusească, ei nu cred în independența justiției, nu sînt deloc mulțumiți de situația din sferele sănătății și educației etc. În același timp ei îl sprijină pe Putin. Ei reprezintă cele 86 % de susținători ai lui Putin despre care ne vorbește mass-media și sociologii pro-Kremlin.
Este foarte posibil ca într-un moment anume aceste nemulțumiri concrete, legate de experiența de viață reală și personală a oamenilor vor trece asupra figurii abstracte a liderului, cu care acest stat se identifică. De aia ne putem imagina că într-o bună zi aceste 86 % fantasmagorice ale majorității pro-Putin se pot transforma în 86% de majoritate anti-Putin.

Articolul a apărut inițial pe portalul yuga.ru (adresă completă: https://www.yuga.ru/articles/society/8101.html)

Traducere din limba rusă: Vitalie Sprînceană

Text preluat de pe platzforma.md unde a apărut inițial