CAP-ul “Cînepa capitalistă” a fost închis (Jurnal de călătorie – I)

Vasile Ernuhttp://www.ernu.ro
Vasile Ernu este născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi, 1996) şi al masterului de Filosofie (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă+societate. A debutat cu volumul Născut în URSS (Polirom 2006, 2007, 2010) care a fost tradus în mai multe limbi. În 2009 publică la ed. Polirom volumul Ultimii eretici ai Imperiului. În 2010 publică (Editura Polirom) împreună cu Bogdan-Alexandru Stănescu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc. În 2012 publică (Editura Cartier) volumul Intelighenţia rusă azi.În 2013 publică (Editura Cartier) volumul Sînt un om de stînga. Alături de C. Rogozanu, C. Şiulea şi O. Ţichindeleanu este coordonatorul volumului Iluzia anticomunismului, ed. Cartier 2008. În ultimii ani a ţinut rubrici în România Liberă, HotNews, Adevărul, Timpul, Noua Literatură, Suplimentul de Cultură şi Observator Cultural.

20150518_120220Jurnal de călătorie (I)

“În localitatea X din RM au fost descoperite 7 hectare de marijuana pe care o cultivau localnicii”. E ştire din presa din RM. Nu o să-i dau numele. O să-i zicem ca în Gogol “în localitatea N” căci poate fi orice localitate asemănătoare din RM sau RO.

Întîmplător însă cunosc foarte bine localitatea. Am copilărti în zonă. În anii 70 în această localitate de aproximativ 7000 de suflete erau aşa: 3 biblioteci, 1 cinema, 1 casa de cultură, 1 librărie, 1 baie publică, 3 şcoli, 2 stadioane, 1 spital, 3 grădiniţe. Oamenii mai toţi lucrau în CAP sau în orăşelele alăturate. Nu trăiau în cea mai bună dintre lumile posibile dar aveau acces la un job care aducea strictul necesar familiei. Ţăranii nu au dus-o uşor sub nici un regim. Nu e nimic de idealizat însă oamenii aveau un trai decent şi stabil cea ce pentru un ţăran este mulţumitor. Aveau acces la un sistem de educaţie şi sănătate decent, gratuit. Funcţiona şi biserica care era lîngă casa de cultură, peste drum de parc şi monumentul lui Lenin. Se împăcau bine poate şi pentru că ţăranii îi cam ignorau pe toţi. Butada sovietică zice: .„În perioada sovietică, nomenclatura bea în vilele de protocol pentru a-şi demonstra loialitatea faţă de regim, intelighenţia se îmbăta în bucătăria de acasă, pentru a-şi arăta aversiunea faţă de acesta, iar muncitorii se făceau criţă la fabrică şi prin ganguri, pentru a-şi demonstra indiferenţa totală faţă de regim.” Ţăranii noştri îşi vedeau de muncă şi viaţă. Dregătoriile vin şi pleacă iar viaţa merge mai departe.

După 90, odată cu intrarea în noul regim numit “piaţă liberă”, primele care au dispărut au fost: baia, bibliotecile (2 din 3 iar ultima nu nu mai are achiziţii de mulţi ani), librăria şi cinematograful. Avea o vorbă tatăl meu care se apucase de citit conservatori: unde naiba scrie la Hayek că trebuie să închidem băile şi librăriile? Dar el încă nu se dumirise asupra tainelor mîinii invizibile a pieţei.

Restul au dispărut pe parcurs. Nu mai erau rentabile, cum se spune. A dispărut şi CAP-ul cu chiote de bucurie: pămînt şi libertate. În scurt timp oamenii au rămas fără loc de muncă iar pămîntul nu aveau cu ce să-l lucreze. Reveniseră la forme rudimentare de muncă şi prelucrarea pămîntului  pe spaţii mici. Parcul auto a fost “privatizat” şi a dispărut în neant. Infrastructura a fost distrusă în cîţiva ani. Totul după un program bine executat de “experţii occidentali”: vrem o ţară ca afară. Şi a ieşit cum era mai rău după ce experţii şi-au luat banii mulţi şi au plecat. Aceiaşi experţi dar pe alţi bani grei spun acum, după 20 de ani, exact opusul: pămîntul trebuie să fie lucrat pe spaţii mari. Ups şi se uită ţăranul spre furcă şi topor…

Banii pe care-i cîştigă ţăranii din agricultură abia de le ajung să plătească întreţinerea şi alte mici acareturi de pe lîngă casă. Noroc că mîncarea şi-o face el. Librăria s-a transformat în crîşmă, locul cel mai viu din localitate. Cinema-ul nu a mai dat un film de 25 de ani: e doar o relicvă a comunismului. Pe stadion pasc nişte capre iar mai mult de jumătate din populaţia aptă de muncă este plecată la “bani lungi” “la Italia” sau “la Moscova”. Banii trimişi acasă mai ţin în viaţă pe cei rămaşi: bătrînii şi copiii.

Merg să vorbesc cu cei de acolo să văd minunea de lan de cînepă tocmai bună de export. Se pot cîştiga bani grei dar se pare că a venit poliţia şi în loc să le dea o insignă “erou al muncii capitaliste” ţăranii riscă să primească cîţiva ani de puşcărie.

Merg, ajung la cei cîţiva implicaţi în poveste. Sînt apropiaţi de vîrsta mea. Discut.

– Ce-aţi făcut, măi baieţi? Ce, nu mai cresc roşiile, via şi varza pe aici? Ce v-a apucat? Ştiţi că asta e iarba dracului, cum spuneau bătrînii? Vedeţi că daţi de dracu’…

– Care varză, care roşii Vasili Andreevici? Vasea, încearcă ei mai famuliar, tu doar ne ştii de mici. Muncim cîte 17 ore pe zi din care trei luni le stăm în genunchi zi şi zi, noapte de noapte. În sere, la o căldură de crapă pielea pe noi. Cînd roada noastră e gata pieţele sînt deja pline de varză şi roşii din “evropa” la juma de preţ. Tot ce producem noi nu ne ajută să cîştigăm nici măcar investiţia şi nu ne mai rămîne de pîine. De muncă nu mai zic. Bătaie de joc. Pieţele sînt controlate, supermarketurile ne distrug. Nu merită. Ne-au distrus ăştia. Ne luăm lumea în cap sau ne apucăm de băut pe capete. Oamenii îşi pun ştreangul déja. Tu înţelegi Vasea, că doar eşti de aici???

Omul e supărat foc. Îmi arată mîiinile negre muncite cum numai în filme cu sclavi am văzut. Oameni de 40 de ani care arată ca cei de 60. Sînt gospodari, au case îngrijite, curţi frumoase dar în ochii lor nu se mai vede un dram de speranţă. Doar o furie adînc ascunsă. O ură care vine din rărunchi şi un oftat de te doare doar auzindu-l. Şi multă deznădejde..

– Dacă-I mai văd venind să ne spună să-i votăm scot toporul şi le dau în cap. Ajunge cu hoţii aştea. Auzi “vector European”!!!??? Hoţi mai răi ca pe vremea turcilor. Nici Stalin nu ne-a omorît în halul ăstă. Pînă şi ocupanţii de ruşi au fost mai buni cu noi decît javrele ăstea ale noastre…

– Spune-mi mă Vasea, că eşti băiat citit, cîţi a luat Stalin din sat să-I ducă la Gulag? Se răsteşte unul din foştii mei vecini la mine.

– Păi a luat citeva familii bune. De pe la noi nu a luat mulţi dar din alte sate au luat mai mulţi. Unele familii s-au întors, altele nu. Anii 40-50 au fost vremuri grele, încerc eu să-I potolesc…

– Da mă da “democraţii” ăştea au pustiit satele mai ceva ca la război. Nu mai ai mă cu cine duce mortul la groapă. Păi cum vine asta mă Vasea?

Ce să le spui oamenilor ăştia disperaţi? Cu ce sa-I mîngîi şi alini? Să le vorbeşti despre libertate? Despre democraţie şi piaţa liberă? Păi îţi bagă papionul în fund şi ţi-l scot pe gură…

– Care libertate măi Vasea dacă nu am ce pune mîine pe masă la copii şi nu am cu ce-I încălţa şi trimite la şcoală? Cîţi bani face libertatea mea de a înjura cînd munca mea nu face două kopeici? Ce, ne iau de proşti? Vin intelectualii tăi şi ne ameţesc cu “libertate, democraţie, piaţă liberă, identitate naţională” şi ei bine mersi lucrează în posturi călduţe la capitală. Nişte curve, nu intelectuali. Nu i-am auzit o dată să strige în sprijinul nostru. Ei au probleme cu „identitatea”. Ce identitate, frate? Ştim noi mai bine cine sîntem, poate ei sînt duşi cu capul şi au probleme de identitate. Să meargă la medic şi să ne lase-n necazul nostru. Ce libertate? Să aleg între hoţii comunişti şi hoţii pro-europeni care au furat cît nici nu au visat comuniştii lui Voronin. Fac ceva pe ea de democraţie din asta dacă după 17 ore de muncă nu-mi acoper nici cheltuielile şi după un an de muncă ca la galeră nu am strîns nici bani de sicriu. Ăştea o să ne aducă în disperare şi o să ne împingă să facem moarte de om. Acolo o să ajungem. Dacă puneam măgarul satului în fruntea parlamentului tot am fi ieşit mai bine, îţi zic eu, continuă cu năduf omul.

– Păi dacă e piaţă liberă, sare unul mai citit, să mă lase frate să cresc ce vreau eu pe pămîntul meu. Ah nu se poate că noi vrem brusc “standarde”, “reglementări”, “reguli”. Cînd vine vorba de ţărani gata vin toate standardele şi reglementările, cînd e vorba de bogătani şi finanţe, totul e permis. Noi nu am citit multe cărţi dar proşti nu sîntem. Pricepem şi noi cursul lucrurilor. Am pus şi noi 7 hectare de cînepă că venise unul de ne-a dat şi avans. Am vrut şi noi să ne reparăm casele şi uite că în loc de casă nouă o să stau la bulău cîţiva ani iar ei cu miliardul furat ca în codru stau bine mersi în parlament şi ne şi dau lecţii de morală. Toporul şi furca e ultima noastră speranţă, să ştii şi să le transmiţi acolo la capitală. Ajunge, destul…

Mîine merg să văd lanul fermecat. De unde să ştie ţăranii mei, nişte oameni deosebiţi, că piaţa liberă nu e pentru ei şi că de mult au fost trădaţi şi aruncaţi la coşul de gunoi al istoriei. Dar ei se împotrivesc, refuză să părăsească scena. Oare cîte resurse mai au?

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole