Condamnarea ritualică a comunismului şi de unde începe reformarea stîngii

Costi Rogozanu pe VoxPublica

Victor Ponta îndemna intelectuali de stînga să participe la reforma stîngii şi din afara PSD. Evident că au sărit imediat unii să spună cine e bun şi cine e rău. Dar bătăliile ‘telectuale pe atenţie n-ar trebui să vă intereseze. Discutabil e că Ponta anunţa dorinţa de reformă şi dialog recomandînd un text care perpetuează previzibil exact saturnalii ale anticomunismului fără efect.

De un sfert de veac condamnăm din ce în ce mai ferm comunismul. Peste încă 5 ani probabil că vom lupta cu el cam cum lupta Ceauşescu cu fascismul. Nu are nici un fel de relevanţă politică – în sensul de legătură reală cu probleme cetăţeneşti -, dar funcţionează politic foarte bine la alt nivel – intelectualii agreaţi sînt stipendiaţi să condamne, unii se mai cred şi acum partizani în munţi etc.

La un şi mai profund nivel condamnarea comunismului istoric a fost pervertită în condamnarea oricărei forme de revendicare socială: vrei salariu mai mare? eşti comunist. vrei servicii publice? vrei să taxezi bogăţia şi să ridici povara de pe micii contribuitori sau salariaţi? eşti comunist şi mi-ai omorît bunicii. Vrei transport public şi nu autostrăzi? Eşti megacomunist şi hipster prost. etc.

Or, şi în cazul comunismului istoric, ideea trebuia să fie asta: în loc să vărsăm milioane de euro în instituţii separate de studiu, puternic politizate şi născătoare de intelectuali de partid (Tismăneanu, Neamţu), mai bine aceşti bani mergeau la Facultăţi  de Istorie, la Academie, la institute de cercetare omologate care să facă ceva ordine în istoria recentă, să ofere multe studii aplicate pe diverse perioade, să prezinte lucid crunţii ani 40-50, să caute în arhivele Siguranţei şi Securităţii cu ochi expert şi cîte altele. Dacă chiar am fi preocupaţi de trecut, în loc de tone de memoriale şi coruri de bocitoare, am încuraja puţin şi ceva ştiinţa umanistă de modă veche care dă măcar răspunsuri după ce politicienii n-au dat nimic.

Să demitizeze poate şi interbelicul pe care dreapta conservatoare l-a reabilitat cu tupeu şi fără mari greţuri, (ce contează că era plin de politici criminale?). Să le lase tinerilor de azi texte din care să înţeleagă furia lumii de acum 70 de ani, succesiunea unor regimuri care erau specializate în reprimare şi anihilare. Să explice care au fost problemele modernizării comuniste, cum s-au făurit anii prosperi din deceniile 7-8 şi cum s-a ajuns la austeritatea din deceniul 9, cum au fost torturaţi oameni în închisori, cum s-au petrecut schimbările în bine din viaţa unei mari felii din populaţie, cum a picat totul.

Şi cîte altele sînt de făcut: să mai amintesc că anii 90 sînt o gaură neagră şi că abia acum se aud voci care vor să treacă dincolo de imagini iconice de arhivă şi să treacă la reinterpretarea atentă a tensiunilor epocii. Pentru că domnul Mateescu predică aceeaşi lene intelectuală de care trebuie cu adevărat să ne debarasăm ca să demarăm şi o reformă adevărată: ce rost are să studiem cauzele şi efectele mineriadelor dacă ştim oricum că Iliescu e de vină? de ce să încercăm să înţelegem deruta politică, ideologică şi administrativă a anilor 90 (aici încă o dată vă recomand cartea lui Cornel Ban)? nu mai bine facem voodoo-intelectualism de două ori pe an şi scuipăm pe Iliescu şi pe ruşi? Domnul Mateescu văd că mai şi idilizează perioada CDR, că doar aşa face un om care se respectă intelectual. Cine cuantifică şi cum nesfîrşitele abuzuri economice la care au fost supuşi românii în ultimii 25 de ani, pierderi de joburi, mutarea unor milioane la muncă în Vest unde nu totul miroase a roze social-democrate. Cît vom mai ascunde mizeria ultimilor 25 de ani după imaginile cu violenţe de stradă din anii 90?

Domnul Mateescu scrie despre tinereţea lui Ponta şi cere scuzele lui Ponta în numele PSD-ului pentru că îi consideră UE “comunişti”. Ăsta e sfat de consilier ok care poate fi tradus astfel: bă, Victor, tu oricum ai politici de dreapta, zi pînă la capăt tot ce zice dreapta despre tine şi la final puneţi o ştampilă în frunte cu “stânga”. Aici, recunosc, e un sfat spindoctoral corect.

Dacă tot cunoaşte UE atît de bine, a auzit domnul Mateescu scuze de la partide de stînga europene pentru că au fost comuniste sau pentru că sînt la stînga social-democraţiei? Îi sugerează lui Ponta să-şi ceară scuze pentru a fi uns de dreapta ca fiind de “stînga acceptabilă” – asta e ce propune Mateescu. Iar Ponta e liber să citească pe cine vrea şi să facă ce vrea.

O reformă începe cu depolitizarea studiului trecutului, sigur. Dar începe mai ales cu prezentul. Prezentul ne cere altceva decît şi mai multe monumente fantasmagorice anticomuniste.

România e în UE. Iar social-democraţia europeană are o problemă cu stilul mult prea pro-business în care-şi gîndeşte “reformele”. Evoluţia tehnologică este acompaniată de soluţii conservatoare de ţinere în frîu a “armatelor de rezervă”. Social-Democraţia din UE tolerează evaziunea prin paradisuri fiscale şi apoi se plînge de “flexibilitatea capitalului”. Milioane de tineri rămîn fără slujbă sau sînt hămăliţi după reţete clasice, flexibile şi ele. De aceea au ajuns stîngiştii greci sau spanioli să fie voci mai clar social-democrate decît social-democraţii înşişi. De aceea sper să ne şi regăsim cu ei mai mult decît cu votanţii de Juncker. Cine urlă că Podemos sau Syriza îs radicalii periculoşi nu ştie nici ce-i ăla radicalism, dar mai ales nu cunoaşte istoria Europei care şi-a ridicat nivelul de trai pentru mare parte din cetăţeni tocmai prin lupte sociale, nu doar prin avans capitalist necontrolat.

Sînt de acord cu Victor Ponta că PSD poate învăţa multe de la stînga nonpartinică. CriticAtac, grupul de la Gazeta de Artă politică, editura TACT, Tranzit.ro Cluj, Idea, Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, Claca, Laurenţiu Ridichie  şi mulţi alţii, jurnalişti, scriitori, ongişti, artişti îşi văd de lucru în ce se pricep: produc destul de mult material bun despre România de azi, o Românie plină de discrimnări, inegalitate, abuz privat, abuz de stat şi multă-multă propagandă conservatoare mascată în europenism şi proamericanism. Cum să refuzăm cititori şi din PSD?, dimpotrivă, avem nevoie de ei.

Unde nu-s de acord e ca dorinţa de reformă începe cu aceleaşi vechi marote. Vrem sau nu să întărim un stat social, vrem să mai avem servicii publice, vrem să reglementăm abuzurile băncilor şi marilor corporaţii (şi asupra angajaţilor, şi asupra consumatorilor), vrem să avem o voce de stînga europeană şi nu doar zîmbete fără conţinut la pachet cu bulgarii? Vrem să mutăm povara şi pe umerii cîştigătorilor tranziţiei şi pe speculatorii postcriză? Atunci aveţi ce citi.

Noi avem oricum ce scrie. Principala noastră preocupare a fost tot timpul priza la real şi contactul cu problemele în carne şi oase, şi mai puţin reformările unor partide. Sîntem prea politici pentru valsul partinic de acum. Vorba lui Alex Cistelecan, realitatea e de stînga. România publică e de dreapta. Încerc să stau cu realitatea.