Butelia Europei

Costi Rogozanu
S-a nascut în 1977. A absolvit Liceul „Unirea” din Focsani, specializarea informatica. A urmat cursurile Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Bucuresti. I-au aparut la Editura Polirom volumul de critică “Agresiuni, digresiuni” (2006) şi culegerea de proză scurtă “Fuck the cool. Spune-mi o poveste” (2007). A coordonat împreună cu Şiulea, Ernu şi Ţichindeleanu antologia “Iluzia anticomunismului”, apărută la Editura Cartier.

De cîţiva ani de zile se conturează bula independenţei energetice, construită pe politici de austeritate, tăierile de la gurile celor mulţi, fragilizarea drepturilor angajaţilor. Se fac profituri imense din resurse şi energie cu costuri sociale enorme (concedieri masive, prea puţini bani care se întorc la stat deşi sînt lăudaţi toată ziua că binevoiesc să-şi plătească taxele) sau investiţii în industrii verzi (angajaţi puţini, subvenţii grase, viitor incert, nevoie de şi mai multe investiţii).

Guvernul Tăriceanu a tratat dezastruos bula imobiliară, a alimentat haotic o creştere nesănătoasă. Criza a fost urmată de un bail out pentru zona bancară căruia nimeni nu vrea să-i zică aşa. Banii au ieşit din ţară, România s-a îndatorat. Au urmat împrumuturile şi tîmpeniile băsesciene cu refacerea “macro” pe timp de criză prin austeritate de tip baltic. Dezastru pe linie. Un material din cartea lui Mark Blyth arată coordonarea soluţiei austerităţii după bulele estice. Un pasaj mai sintetic:

Liderii mondiali dornici să legitimeze daunele pe care le-au produs vieţilor a milioane dintre concetăţenii lor şi care folosesc astfel de exemple pentru a-şi justifica acţiunile, aplaudând astfel de ţări pentru faptul de-a fi creat şi mai multă sărăcie, nu demonstrează decât un singur lucru. Austeritatea rămâne o ideologie imună nu numai la fapte, ci chiar la cele mai elementare refutaţii empirice. De-aceea, în ciuda tuturor dovezilor pe care le-am strâns împotriva ei, ea continuă să fie o idee extrem de periculoasă.” (text integral)

Bula energetică merge şi ea pe mai multe planuri. O înţelegere europeană aberantă prin care tot cetăţeanul român susţine lună de lună energia verde – cea mai puternică subvenţie pentru acest tip de industrie, cum spunea premierul Ponta.

Bula verde e completată de anunţuri de vînzări la preţ redus a zece procente din Nuclearelectrica. Hidroelectrica a trecut printr-o insolvenţă sîngeroasă făcută de Remus Borza, unul care avea plăceri sadice să dea afară din companie femei însărcinate şi care a dus politica insolvenţei cu maximum de transparenţă: băieţii deştepţi nu erau aşa răi, în schimb sindicatele distrugeau compania. Preţul gazului se liberalizează şi el. Transgaz va face rost tot prin vînzări de acţiuni de bani de investiţii.

Apoi intervine fabula cu gazul de şist. România are cel mai mic grad de dependenţă energetică din Europa, şi totuşi guvernanţii, secondaţi de Troică, vor să reducă dependenţa la zero, mai au puţin şi propun România ca un soi de butelie a Europei. Europa pune o presiune enormă pentru reglarea (în sus a) preţurilor chiar în defavoarea cetăţenilor celor mai săraci care aveau totuşi acest ultim atu la îndemînă. Spaima de ruşi e în România invers proporţională cu dependenţa de gazul lor. Poezia Băsescu-Ponta este “independenţă energetică totală” – o zgîndărire inutilă a unui soi de sentiment naţional cu steroizi Chevron-Exxon-OMV.

Toată construcţia asta retorică miroase a dezastru. Funcţionarii statului deja vorbesc în favoarea companiilor private chiar acum cînd se renegociază redevenţele cu Petrom şi alte multinaţionale pentru resurse care se extrag clasic şi ieftin.

“Ideologia” austerităţii pe care Blyth şi alţii o expun în absurdul său este de fapt scheletul pe care se lucrează în sensuri mereu noi, de reinventare a formulelor de privatizare şi de fabricare de bule speculative. “Naţionalismul energetic” tolerat cu zîmbete ironice de regulatorii centrali pare să fi prins şi Polonia, şi România şi, eventual, Bulgaria în noi aventuri deloc sigure, cu ultimele două prinse în combinaţii de-a dreptul dezastruoase de pierdere de productivitate şi de locuri de muncă. În timp ce se apasă acceleraţia pe “unificare” energetică, se apasă din nou frîna Schengen. Şi să vedem ce se va alege de marea eliberare a pieţei muncii de pe 1 ianuarie 2014.

Privatizări în forţă pe nimic. Bule imobiliare şi răscumpărări din bani publici. Austeritate. Poveşti nemuritoare cu “independenţă energetică”. Fiecare în cicluri de cîte 5-6 ani cu pierderi enorme pentru societăţile estice. Eu zic că are un sens să le mai înghesuim o dată în puţine semne şi să le tot repetăm.

Articolul precedent
Articolul următor

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole