IICCMER şi monocultura de dreapta a tranziţiei

Redacția
Texte selectate sau scrise de echipa redacţională: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Florin Poenaru.

CA1Președintele IICCMER a anunțat alaltăieri într-o emisiune de radio că instituția pe care o conduce va propune guvernului Ponta un proiect de lege privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor comuniste. Ce a omis să spună președintele ICCMER este de când instituția pe care o conduce nu se mai ocupă cu scrierea oficială a istoriei, ci cu scrierea de legi. Dacă până acum IICCMER viza să substituie munca organelor judiciare prin adunarea de probe în vederea condamnării foștilor comuniști, acum pare că instituția dorește să se substituie și parlamentului.

Desigur, această idee nu este decât un nou episod din lupta curajoasă anti-comunistă cu comunismul în lipsa acestuia. În plus, e inutilă. Conform prevederilor art.3 lit. h din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, “constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României… iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept.”

Astfel, organizațiile cu caracter comunist sunt deja formal scoase în afara legii, deci cei de la IICCMER pot să stea liniștiți, pentru că siguranța națională e vigilent păzită.

Deci practic miza e din nou doar simbolică și în jurul simbolurilor: adică exact terenul de luptă preferat al anti-comunismului românesc, indiferent de figurile care au avut prim-planul într-un moment sau altul. Desigur, o asemenea luptă nu este inocentă: ea are menirea de a închide și mai mult spațiul public românesc în parametrii unei monoculturi de dreapta, deopotrivă neoliberală și conservatoare. Dincolo de etichetele ce opun USL și PDL ca două facțiuni aparent distincte, acestea au de fapt interese similare de acumulare de capital și dominație politică transpartinice și transideologice. Pentru ambele facțiuni, anti-comunismul oferă aceleași avantaje populiste, ceea ce explică prelungirea isteriei anti-comuniste inițiate și întreținute de PDL în timpul guvernului Ponta, doar cu o mică rotire de cadre la vârful IICCMER.

Miza mai generală și pe termen lung este desigur izolarea stângii politice autentice ce s-ar putea coagula ca alternativă la USL, din ce în ce mai mult mai de dreapta și din ce în ce mai similară PDL. Prin urmare, pentru a fi mai sigur, poate că proiectul de lege ar trebui să scoată de fapt stânga în afara legii, nu doar comunismul.

Rămâne de văzut reacția primului ministru la proiectul propus de IICCMER. Dar până atunci va fi interesant de aflat dacă și tricourile cu Che Guevara vor intra sub incidența noii legi.

Grupul CriticAtac

 

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Ultimele articole