Pentru o nouă alianță politică. Răspuns lui Florin Poenaru & Costi Rogozanu

TEMA: Alegeri locale 2012

Dragă Florin, dragă Costi,

Alegerile locale din acest an sunt un prilej foarte bun de meditație legat de ce înseamnă transformările pe care ni le dorim. La Cluj și la București avem pentru prima dată candidați atenți la mediul activist sau care provin din mediul activist și în anii viitori probabil acest lucru se va extinde și în alte orașe. Pentru prima dată, energiile noastre sunt mobilizate de o campanie politică. Candidatura lui Péter Eckstein-Kovács la Cluj și al lui Nicușor Dan la București ne pune pe gânduri legat de ce înseamnă stat și administrație locală, ce vrem de la aceste instituții, cum ajungem la putere, ce înseamnă partid sau candidat independent, cum ne organizăm noi înșine pentru a ne atinge obiectivele propuse și, mai ales, ce obiective ar trebui să avem. Întrebările sunt dificile pentru că mulți dintre noi ne dorim o lume post-capitalistă (nu a cooperării umane nemediate de bani pentru a produce mărfuri, ci o lume mediată de oameni pentru oameni) și dorim ca politica pe care o facem să fie una în vederea acestui scop1. De asemenea, este un prilej foarte bun pentru a ne întreba ce facem mai exact noi, cei care producem mai des narative, concepte, categorii care circulă în mediile noastre activiste. Ce facem cei care ne asumăm roluri de „intelectuali publici”.  De pe ce poziție scriem și scrisul nostru ce face?

Eu cred că cei care își asumă rolul de a produce text ar trebui să facă inteligibile fracturile și solidaritatea din mișcarea activistă și să ofere categorii pentru a putea face posibilă mai departe acțiunea. Acest lucru presupune multă responsabilitate și muncă emoțională. Motivația este cea mai importantă resursă a persoanelor implicate în aceste mișcări. Așa cum îmi atrăgea atenția un prieten într-o ședință, trebuie să fim atenți atunci când vorbim în aceste contexte să nu demobilizăm prin ceea ce spunem. Acest lucru e dificil, pentru că presupune un aikido complicat. Să preiei pulsiunile bune ale persoanelor și să le arați implicațiile, să le pui într-un context sistemic. Textele pe care le-ați scris despre Nicușor Dan și campania sa au adunat foarte multe comentarii ale celor implicați într-un fel sau altul, multe persoane care citesc CriticAtac și care nu reușesc să-și pună acțiunile lor în categoriile voastre de interpretare. Eu însumi nu reușesc acest lucru.

Nu reușim pentru că o mare parte din intențiile noastre „pe bune” au mers în a produce agenda de discuție a acestor campanii și toată munca de producere de mesaje publice (reclame, texte, întâlniri etc.). Noi, lumea activistă, reprezentăm cel mai adesea, o facțiune a clasei de mijloc, de obicei, facțiunea boemă (artiști, jurnaliști, universitari, copyrighteri, manageri culturali, programatori, designeri etc.). Iar cei care sprijină aceste campanii, mai larg, provin tot din clasa de mijloc, cu multiplele sale facțiuni. Agenda politică implicit produsă este una specific clasei de mijloc și e legată de poziția socială pe care o ocupă în circuitele de producție (în office-uri și ierarhiile profesionale) și în sistemele de reproducere socială (familie, distracție, cartier, oraș). Ne dorim dreptul la un loc de muncă interesant, care să ne provoace creativitatea, care să ne punem să gândim și să folosim tipurile de resurse educaționale pe care le-am acumulat, vrem să nu ne plictisim la serviciu și, mai ales, nu ne plac ierarhiile, ne place partea de muncă în echipă și coordonare complexă între oameni pentru un scop, ne dă senzația de putere, că putem mai mult în colectivitate, dispare sentimentul de singurătate pe care se bazează societatea noastră individualistă. Ne dorim dreptul la oraș ca spațiu de reproducere, adică vrem spații verzi în care să ne plimbăm, vrem piste de biciclete să putem să simțim libertatea de mișcare, vrem să ne simțim în siguranță și să nu fim lătrați de câini, să avem unde să ne plimbăm copii, dacă se poate pe malul râului cu atât mai bine, vrem curățenie etc.

Criticile voastre, Florin și Costi, devoalează faptul că agenda politică pe care am produs-o este legată de poziția noastră socială. Da, este adevărat. Dar de aici până la a spune că e greșită pentru că e situată într-un context social e deja un pas care trebuie demonstrat. Și aici cred că e rolul celor care produc narative pentru mișcările sociale în care suntem plasați: să producă acele categorii în care să lege interesele noastre poziționate social în interiorul ierarhiilor produse de capital și să le arate potențialul anti-sistem și post-capitalist. Sau cel puțin cred că acesta este rolul nostru.

Pentru multe voci critice care speră la o lume post-capitalistă, dacă spui că ceva vine de la clasa de mijloc e ca și cum ai făcut deja jumătate din munca critică pe care o ai de făcut. În acest tip de discurs critic, clasa de mijloc este vândută capitalului și îi face reclamele, marketingul, cercetarea de piață, designul și arta necesară pentru a face totul în marfă vandabilă din care să scoți bani. Dar ceea ce cred că ignoră acest discurs este faptul că această clasă de mijloc este o clasă, adică angajați care au în special ca resursă de supraviețuire forța lor de muncă pe care o vând pe bani capitalului. Asta înseamnă că și clasa de mijloc va fi avea interese opuse capitalului, se va împotrivi lui pentru că va vrea să scape de exploatare inevitabilă: capitalul va vrea să o pună să muncească mai mult și cât mai ieftin pentru a scoate maximum de profit posibil, iar clasa de mijloc se va opune si va încerca să se vândă cât mai scump și cu înrolare minimă în disciplina muncii capitaliste. Prin urmare, e absolut firesc să avem și în ceea ce privește clasa de mijloc narative anti-capitaliste, pentru că și aici vorbim de lupta de clasă. Însă e destul de dificil ca aceste critici să fie puse în termeni sistemici, tocmai pentru că există foarte multe instituții sociale care reușesc să blocheze transformarea criticilor în termeni sistemici.

În reclama la Vodafone postată de Costi într-un text zilele trecute pentru că ar semăna cu mesajul reclamei lui Nicușor Dan, avem portretizate multe instanțe ale luptei de clasă duse de clasa de mijloc, care sunt preluate în mod nesimțit de capital și puse în limbajul productivității. Ni se spune că poți lucra peste program chiar dacă lucrezi de acasă. Dar cred că ceea ce e interesant de observat, pentru noi, care suntem implicați în producția de narative pentru mișcarea activistă, că cei din clasa de mijloc nu mai au chef să fie implicați în firme și încearcă să-și găsească proiecte pentru a putea rămâne acasă și să nu prea mai aibă șefi. Capitalul înțelege mișcarea aceasta și caracterul său subversiv, așadar, ne spune în reclamă că e în ordine, poți lucra în slujba lui și de acasă, mult peste program, contribuind la acumularea de capital cu muncă neremunerată. Sau tot acolo avem un șef (care arată ușor boem, chiar dacă la costum) care vine la serviciu „primul”, adică cu femeia de serviciu, pentru că e pasionat de ceea ce face. Da, din nou pulsiunea de a face muncă interesantă, în afara codurilor de disciplină și plictiseală impusă de capitalism în birouri, preluată și transformată de capital în muncă suplimentară neremunerată.

Clasa de mijloc e o clasă în interiorul capitalismului, dar și împotriva capitalului. La fel ca și clasa muncitoare. Deseori, suntem atenți la clasa muncitoare și reușim să vedem actele sale de rezistență. Atât eu, cât și Florin și Costi am încercat să arătăm în contexte diferite că naționalismul claselor muncitoare vine din poziția lor dominantă și, de fapt, e o formă de opoziție anti-sistem care nu își găsește limbajul anti-sistemic. Dacă vine vorba însă de clasa de mijloc, într-un act ciudat de auto-ură, nu ne mai permitem astfel de gesturi de a descoperi actele noastre de opoziție care nu reușesc să se mai coaguleze în lupte anti-sistem.

Ne concentrăm adesea pe lupta dintre clase, jucând în piesa propusă de capital. Arătăm cum clasa de mijloc își dorește lucruri împotriva clasei muncitoare și în continuitate cu interesele capitalului. Aceasta, în loc să arătăm cum clasa de mijloc și muncitoare sunt amândouă clase produse de capital, care își doresc în anumite condiții alte aranjamente, în care să înceteze poziția lor de subordonare. Normal că interesele clasei muncitoare și cele ale clasei de mijloc nu se vor alinia, clasele acestea apar în diviziunea muncii impusă de capital, din separarea artificială a muncii manuale de cea intelectuală, și avem un întreg aparat de gestiune a muncii, care să se asigure că se produce fragmentarea muncii în mod continuu prin ierarhii de muncă și salariu. Dar scopul este altul, sau cel puțin aceasta e argumentul meu: să arătăm unde e lupta de clasă, lupta împotriva capitalului, ce lucruri comune există între diferitele opoziții față de capital, fie că e vorba de clasa muncitoare sau de clasa de mijloc, și să facilităm circulația acestor lupte prin oferirea de categorii adecvate prin care actorii își pot înțelege acțiunile.

Faptul că noi, în calitate de clasă de mijloc, ne dorim dreptul la o muncă interesantă și dreptul la oraș nu e greșit. Acestea sunt acte de opoziție împotriva disciplinării capitaliste prin muncă, împotriva impunerii muncii obligatorii în parametrii propuși de capital. Vrem o muncă care să ne facă plăcere, în afara ierarhiilor, în care să putem coopera și controla colectiv ce facem. Vrem un oraș în care să nu mai avem dezvoltatori imobiliari speculativi cu parcuri si pentru oameni. Nicușor Dan și Péter Eckstein-Kovács se alimentează din aceste dorințe. Întrebarea mea, Florin și Costi, este cum anume putem să punem aceste dorințe în categorii în care noi, clasa de mijloc (din care și voi faceți parte), să ne simțim confortabil și, în același timp, să înțelegem faptul că e nevoie de cooperare între clase (împotriva capitalului) pentru a reuși să creăm o societate în care să trăim mult mai demn decât o facem acum? Pentru mine, devine ușor frustrant limbajul vinei că nu sunt suficient de revoluționar sau că cei din jurul meu nu sunt suficient de revoluționari. Am senzația că tati mă trage de urechi că nu mă prind ce e cu revoluția socialistă, fetișismul mărfii și lupta dintre clase.

Note

1. Separat am încercat să răspundem legat de dezbaterea de la Cluj purtată în scris de Mihai Goțiu, eu și Alex Boguș. Nu toate pozițiile din mediul activist au fost acoperite și multe s-au desfășurat la întâlniri publice sau în ședințele diferitelor organizații. De exemplu, o poziție nereprezentată este a celor care pledează că ar trebui să ne asumăm o exterioritate completă față de sistemul politic, noi suntem cei care îl contestăm, nu putem, prin urmare, să ne și dorim să facem parte din el.