De ani de zile aud că Sorin Frunzăverde ar fi geniul secret al PDL. O fi secret, dar geniu nu a părut deloc la momentul transferului către USL, cînd a făcut declaraţii care se înscriu perfect în submediocritatea unei imense majorităţi a discursului politic de la noi. În acelaşi timp, discursul lui a exemplificat excelent cîteva probleme de ordin mai general ale acestui moment politic:
1. Nimeni nu îşi asumă puterea. Frunzăverde vorbeşte despre putere exact ca şi cum ar fi de 8 ani în opoziţie, şi nu de 8 ani la putere. Refuzul asumării responsabilităţii este şocant. Nu mă interesează ce a spus el în partid, nu e sarcina mea să fac conducerea PDL să îşi asculte prim-vicepreşedintele. Frunzăverde s-a descoperit dizident, tripleta BVB tot dizidenţi, intelectualii desigur dizidenţi şi ei, Traian Băsescu trebuie să se certe cu cineva mai tare decît el, adică statul, deci şi el e dizident. Toţi sînt dizidenţi şi anti-sistem, nimeni nu e la putere, nimeni nu e responsabil pentru decizie. Probabil doar sărmanul Boc va rămîne ultimul care nu o să mai apuce să fugă.
2. Mai concurează cineva în politică? Pretextul mutării lui Frunzăverde este cît se poate de străveziu: brusc, acesta a descoperit că nu PDL ar fi adevărata dreaptă, ci PNL (în general, concursul “cine e adevărata dreaptă” dintre PDL şi PNL e de o idioţenie înfricoşătoare). Deşi nu agreez deloc obişnuitele văicăreli pe tema traseismului politic (deoarece traseismul, ca şi corupţia din administraţie, sînt simptome a căror tratare ca atare este foarte dificilă şi ineficientă în lipsa tratării cauzelor) totuşi senzaţia de blat e prea puternică. Frunzăverde se mută în tabăra cîştigătoare, care nu mai are cu cine să se bată: PDL e praf şi va fi şi mai praf, reşapările la care lucrează alte genii secrete şi dezlănţuite gen Lăzăroiu sau Baconschi se lasă aşteptate (şi nu cred în scenariul partidului care ia un scor extraordinar la 2 luni de la înfiinţare), Dan Diaconescu e deocamdată o glumă etc. USL nu are, de fapt, cu cine lupta, ceea ce confirmă faptul că la noi se ajunge la putere în virtutea unui fel de rotativă guvernamentală care funcţionează pe alte criterii decît concurenţa politică deschisă. Ceea ce ne duce la punctul 3.
3. Politicienii vorbesc exclusiv între ei. Dacă îl asculţi atent pe Frunzăverde observi ceea ce observi şi la toţi ceilalţi lideri politici mainstream: ei nu se adresează de fapt electoratului. Niciodată. Ei discută între ei, iar certurile lor nesfîrşite şi deprimante, deoarece sînt lipsite de conţinut politic real, constituie o falsă luptă politică, de fapt doar o modalitate de împărţire şi eşalonare a accesului la putere şi resurse. Primul politician român care se va adresa pe bune unui electorat, îl declar eu geniu.
4. Teritoriul este relativ pierdut pentru alegeri democratice, cucerirea lui în viitor pare foarte dificilă. De ce a reuşit Frunzăverde un transfer în condiţii atît de evident bune? Şi pentru că a fost primul, desigur, dar mai ales pentru că a venit cu un judeţ în sacoşă. Dacă Frunzăverde pleacă la PNL cu cvasi-totalitatea primarilor şi parlamentarilor din judeţul lui (oare toţi şi-au dat seama simultan că PDL nu mai e adevărata dreaptă? Sau primarii şi simplii deputaţi sînt prea mici ca să aibă opinii ideologice şi politice şi trebuie să asculte de şef?), atunci înseamnă că acesta are o priză asupra judeţului de asemenea natură încît transformă alegerile din acele localităţi în farse electorale.
Cum spuneam, retorica violentă obişnuită împotriva traseimului, ca să nu mai vorbesc de retorica onoarei de care s-a agăţat Boc, pare cam simplistă, totuşi gestul de abandon al lui Frunzăverde este puţin dizgraţios. Înţeleg atitudinea vechii gărzi din PDL, în special Blaga. După ce ai fost marginalizat şi călcat pe gît, e normal să nu vrei să ieşi în faţă acum, la momentul decontului. Să iasă în faţă cei care au fost şi pînă acum în faţă. Totuşi, garda veche măcar a rămas în partid, iar pe măsură ce puterea lui Boc, a preşedintelui şi a celorlalţi pedelişti susţinuţi de el scade, vor avea şansa de a reface partidul. Egoismul mutării lui Frunzăverde e, totuşi, prea orb chiar şi pentru standardele partidului care l-a făcut prim-vicepreşedinte.