De la indignare socială la lupta politică

TEMA: Protestele din ianuarie 2012

Manifestaţiile de protest care, de cincisprezece zile, izbucnesc peste tot în ţară sunt expresia furiei legitime a unei populaţii confruntate cu o stare de sărăcie pe zi ce trece mai acută. Se pare că, încet-încet, diversele segmente ale poporului cuprins de iritare încep să-şi dea seama că responsabilii politici ai ţării, politicienii PDL-ului şi aliaţii săi, inclusiv UDMR-ul, nu sunt decât figuranţi într-o piesă care-i depăşeşte şi ai cărei actori principali se află în spatele scenei: pe de o parte, preşedintele Băncii Naţionale, Isărescu, reprezentantul grupului de la Roma şi al Trilateralei în România, de cealaltă parte, alter ego-ul său, negociatorul FMI, inefabilul Jeffrey Franks – omul cu pingelele găurite… Toţi cei prezenţi la manifestaţii se răscoală deci împotriva FMI şi a Bruxelles-ului, percepute tot mai mult drept nişte instituţii ce dictează politica economică a ţării, dar care, ocrotind multinaţionalele, sunt dispuse în acelaşi timp să bage sub preş malversaţiile şi corupţia unei elite politico-economice ridicate pe furtul proprietăţii publice şi pe corupţia generalizată de la nivel statal, judeţean şi comunal (*).

Dar ce rămâne, în fiecare seară, după ce ultimii manifestanţi părăsesc locurile în care s-au strâns pentru a-şi face cunoscute nemulţumirea şi indignarea? Din nefericire, nimic; pentru unii, doar vorbărelile amicale în faţa unei căni de vin fiert sau a unei beri. Ori plăcerea de a-şi regăsi, în atmosfera caldă a unei cafenele, grupul de prieteni.

Ce le lipseşte acestor manifestaţii pentru a se transforma în act politic autentic?

Politica e simplă în teorie şi complicată în practică: trebuie deci găsit sensul cuvintelor şi al gesturilor care să poată realmente uni aceste grupuri aduse laolaltă de firul comun al indignării – şi totuşi atât de disparate. Căci pe de o parte avem pensionarii nemulţumiţi de scăderea drastică a nivelului lor de viaţă, apoi tineri care doresc să obţină credite, locuri de muncă şi un viitor profesional stabil, artişti care-şi află, în aceste adunări vesperale, o scenă pentru „praxis”-ul lor revoluţionar, grupuri minuscule de stângişti care descoperă cu uimire de ţânci că forţele de ordine – recizelate la îndemnul consilierilor sosiţi din bătrânele democraţii occidentale – nu distribuie covrigi şi că loviturile lor de baston nu sunt mai antidemocratice decât cele ale miliţiei comuniste. Mai sunt apoi felurite persoane fără apartenenţă marcată la grupuri sociale anume, care vin să-şi verse necazul unui trai din ce în ce mai mediocru, în care supravieţuirea pare să fi devenit unicul orizont de aşteptare – şi nu numai al lor, al adulţilor, dar şi al copiilor lor. De cealaltă parte, în fine, separaţi oarecum de cei de mai sus, se află suporterii diverselor echipe de fotbal, bine organizaţi şi disciplinaţi, strigând într-un cor viguros tot felul de slogane vizând delegitimarea puterii, a preşedintelui şi a primului ministru, cu unele aparté-uri împotriva câtorva miniştri ce şi-au exprimat mârlăneşte dezaprobarea faţă de manifestanţi sau împotriva deciziilor economice care periclitează echilibrul ecologic al unor regiuni întregi – exploatarea minelor de aur de la Roşia Montană, de pildă… Or, ceea ce-l suprinde pe observatorul neutru este, pe de o parte, masiva absenţă a studenţilor (din cei 200 000 de studenţi din Bucureşti, abia dacă găseşti vreo sută în Piaţa Universităţii) şi, pe de altă parte, forţa proto-politică a grupurilor formate din suporteri, adică din proletariatul tânăr, sărăcit la limită, dar care pare să dea semnele unui început lucid de conştiinţă politică. Aceştia şi-au dat seama primii – cu Candidatul la Preşedinţie şi Biroul de Cercetari Melodramatice – că dinamica economică a ţării implică o răsturnare totală a direcţiilor economice impuse de FMI, adică de capitalismul hiper-liberal. Pe scurt, într-un cu totul alt spirit decât al naţionaliştilor protocronişti din anii 90 – cu al lor „nu ne vindem ţara!” În acele depărtate vremuri, un asemenea slogan se punea în slujba demagogilor de două parale ahtiaţi după voturile unei populaţii naive şi ameţite de miasmele naţional-comunismului, ca şi de visurile unui consum nestăvilit. Acum, situaţia e cu mult schimbată. Căci naţionaliştii de operetă au tăcut mâlc atunci când averile industriale, cele mai bune servicii şi bănci ale statului au fost vândute pe un boţ de pâine unor întreprinderi străine pentru a fi mai apoi fie decompuse bucată cu bucată, fie reduse la nimic (a se vedea soarta oţelăriilor din Galaţi vândute grupului Mittal)… Astăzi, aceşti buni patrioţi se pitulează ca nişte şobolani în spatele diverselor instituţii ale statului (unde-i astăzi boier Funar, bunăoară?) sau aruncă în manifestanţi cu lături, precum inegalabilul, inefabilul Gigi Becali. Iar ţara a devenit nici mai mult nici mai puţin decât o colonie administrată de elite politico-economice compradores (regăsite în partidele politice reprezentate în Parlament). Aşa că suporterii echipelor de fotbal care strigă azi „România nu e de vânzare” merg drept la ţintă: România chiar a fost vândută şi e pe cale de a fi lichidată definitiv. E o trezire a conştiinţei încă difuză, nu îndeajuns de bine tematizată, dar care ar trebui generalizată cât mai rapid cu putinţă.

Şi aici ar trebui să intervină mobilizarea politică. Acea mobilizare care, acum, lipseşte: nici Criticatac, nici alt grup de stânga nu par capabile să găsească vorbele şi gesturile adecvate pentru a canaliza acest sentiment difuz de nemulţumire. Unora nici nu le trece prin cap s-o facă, celorlalţi le e teamă de raporturile spontane cu segmentul tânăr al clasei muncitoare, privit de mulţi intelectuali şi universitari drept o adunătură de derbedei, dar care, altminteri, în această societate foarte anomică, munceşte zi de zi în condiţii dure şi abia la sfârşit de săptămână îşi îngăduie plăcerea reunirii la un meci de fotbal. Iar observând comportamentul stângii în diversitatea ei, am sentimentul că fiecare grupuscul se mulţumeşte cu o formă de protest care, fundamental, nu-l scoate din el-însuşi…

Dacă aşa vor sta lucrurile şi în continuare, atunci energia degajată de această mişcare de surprinzătoare spontaneitate după demisia lui Raed Arafat se va slei în meandrele irosirii, ale disperării, în impresia că protestele nu înseamnă decât zbatere în van, dând apă la moară lacheilor puterii care, de la începutul conflictelor, repetă fără încetare placa protestului ca  haos, rătăcire, primejdie a anarhiei, golănism – o versiune colectivă a insuportabilei uşurătăţi a fiinţei… Spusele de odinioară ale lui Debord la adresa stângiştilor francezi storşi de energie rămân însă valabile şi în partea aceasta a Europei: „Încă un efort tovarăşi, dacă vreţi să fiţi revoluţionari!”

 Bucureşti, 29 ianuarie 2012

Traducere din franceză de Teodora Dumitru

 * Cf. Bruno Drweski & Claude Karnoouh (coord.), „La Grande braderie à l’Est ou le pouvoir de la kleptocratie”, Paris, 2005.

 

44 răspunsuri la De la indignare socială la lupta politică

  1. baldovin spune:

    Nu mai vreau sa fiu etichetat cu cuvinte lipsite de sens pentr omul simpu cum ar fi “stanga” si “dreapta”. Astea sunt parte din strategiile de manipulare ale politicienilor si nu realitati ideatice ale omului nepolitician (vezi prin urmare numeroasele decizii de “stanga” pe care le ia putereea de dreapta si invers). Ca fiecare dinyre noi se imagineaza politician care ar lua anumite decizii asta e altceva. Eu personal nu-s nici de stanga si nici de dreapta: vreau o lume fair-play atata tot! Vreau o lume lipsita de escrocherii! Nu inseamna deloc ca sunt de stanga pentru asta.

    • Michael Shafir spune:

      Cititi “Burghezul gentilom”, dle Baldovin, si veti afla ca toata viata ati “vorbit stanga” fara sa stiti ca o faceti. Cei din “stanga” care “vorbesc lozinci”, in schimb, sunt “Pretioasele ridicole”. Iar cei de “dreapta” neoliberala sunt “Tartuffe”. Bietul Moliere, cum le stia el pe toate…..

      • @Michaël…. rapunsul tau este genial… culturàadevàratà pusà la lucru cum trebuie, la momentul potrivit… the right play at right moment….

        • baldovin spune:

          uauuu.
          cum era aia? The right time at the right place? Ca sa vezi unde ara cultura adevarata!

          Totusi nu ma abtin sa scot si eu pe simdoctul din mine la produs si sa amintesc ca “politicile” (de dreapta si stanga) sunt o inventie recenta in istorie, mai precis cam de cand poporul isi voteaza stapanii. Pana aici nu aveam nici o politica de dreapta sau stanga asa cum exista acum. Impozitele mai mari pentru politica de stanga/mai mici pentru cea de dreapta, stimularea sau incetinirea economiei prin prin diferite politici fiscale sau asistentialitatea nu se faceau in urma cu cateva secole. Regele/principele/stapanul putea intr-adevar sa mareasca sau sa micsoreze taxele in functie de starea de spirit al poporului. Dar asta nu inseamna deloc stanga si dreapta cum avem astazi; daca astazi micsorarea taxelor conduce la mai putina astistenta sociala si, prin urmare, la intarirea sectorului privat care implica crestere economica, dimpotriva in trecut asta insemna exact invers. Adica saracirea visteriei regelui si slabirea autoritatii lui si a statului.

          Putem vorbi insa despre o mentalitate colonialist-razboinica ce are pretentia ca restul umanitatii sa se supuna ordinelor si care se crede indreptatita sa foloseasca forta pentru a-si implementa aceste ordine din care deriva eufemistica politica de dreapta contemporana. De asemenea putem vorbi despre etica din filosofie care cauta principii morale care eventual deriva in politica de stanga. Dar si mentalitatea colonialista si etica exista cu mult inainte de consolidarea acestor principii politice (dreapta stanga) pentru ca, vedem, le cam stau la baza.

          Evident, gandind panpoliticianist putem sa extindem conceptul de “stanga” si “dreapta” la intreaga filosofie care are alternative dualiste la fiecare tema. S-a facut in mod constant lucrul asta in secolul al 20-lea de politologi care se cred si filosofi doar pentru faptul ca incearca sa forteze principiile filosofiei clasice la realitatile noului sclavagism al democratiei reprezentative contemporane. Pot fi de acord cu aceasta extindere in trendul gandirii politice contemporane dar tin sa se faca foarte clar diferenta intre ceea ce s-a consolidat cultural in istoria umanitatii drept principii morale si ceea ce inseamna aplicarea lor intr-o anumita epoca in functie de conditiile geografice si social-tehnologice specifice acestei epoci. Iar “stanga” si “dreapta” sunt aplicari palide la conditiile sclavagismului motivational contemporan ale acestor principii (preexistente) care vor deveni la fel de desuete intr-o lume a viitorului la fel cum au devenit si dezbaterile scolastice ale Evului Mediu.

          Daca as trai pe timpul reformei nu cred ca as putea fi catalogat nici lutheran si nici catolic dupa cum nici acum nu accept catalogarea de stangist. Asa ca in loc sa ma (ne) catalogati drept stangist (i) ati putea eventual sa ma (ne) catalogati drept kantian(i). Sunt adeptul “imperativului categoric” si impotriva sclavagismului care ii cotrazice principiile. Nu e in regula sa ma etichetati drept stangist atata timp cat eu nu votez nici stanga si nici dreapta si il detest pe Che Guevara. Resping democratia reprezentativa si sunt adeptul democratiei directe. Eu, ca si multi altii ar trebui sa fim diferentiati net de cei care sunt intr-adevar stangisti, care voteaza stanga constant si inventeaza (sau cred in )minciuni despre morala in politica.

          PS. A, nici anarhist nu cred ca pot fi catalogat pentru ca sunt adeptul echilibrului social si nu al violentei.

      • baldovin spune:

        Ca sa vezi ce naivitate pe mine! Pentru mine stanga si dreapta sunt vorbe goale ale politicienilor si economistilor care vor sa dea aspect stiintific si uman sclavagismului. Cum eu sunt si voi fi mereu antisclavagist nu ma voi inscrie in nici un fel de astfel de curent ideatic in ciuda etichetarilor. Voi detesta atat comunismul/socialismul cat si liberalismul. De asta voi continua sa strig “PDL si USL/aceeasi mizerie”

  2. Ana spune:

    Eu tot nu reusesc sa inteleg care e diferenta intre discursul comunist de tipul capitalistii sug sangele muncitorilor/poporului si discursul de tipul FMI a dus la saracirea populatiei si a incurajat asta si asta. mai mult, ma incearca chiar si ganduri de asemanare a discursului anti-FMI cu cel al complotului universal iudeo-masonic-zionisto si nu mai stiu cum. trecand intr-un registru mai serios: nu exista o pozitie mai moderata fata de pb FMI sau in general a raportului national -supranational si a ideologiilor, i.e. stanga vs. dreapta?

    • @Ana,
      Nu và supàrati dar se vede cà n-ati inteles natura profondà a capitalismului (nu vobersc de democratie aici) sau esenta lui… In afara de momentele cînd este amenitat (presenta URSS-ului) si dà mai moale la plus valoare (politica economica keynesianà), capitalism dàcà este capitalisme adevàrat este fàrà mila cu cei pe care il exploiteazà… l-am spus de mult toturor dar se pare cà putin înteleg. Cum spenea bunicul meu: Gott das ist Gott aber Geschäft das ist Geschäft…
      Nu este nici un complot judeo-masonico-zionisto-chino-indiano- paraguayan… este o logicà a sistemului intruchipat într-o practicà careia actor capitalist nu poate sà scàpe, fiindcà dàcà se opreste moare… în acest sens capitalism este ca putere imperial… dàcà se opreste de a extinde dominatia sa… se pregateste sà disparà… asta are un nume: logica situatiile concrete…

      • Ana spune:

        Multumesc mult pt raspuns; cu siguranta nu inteleg, dar fac eforturi sa inteleg. continui cu intrebarea: nu exista deci nici o pozitie moderata? mai devreme sau mai tarziu ‘mana invizibila’ lasata in voia ei produce dezastre? da, asta pot sa inteleg, exact pt ca mana invizibila duce la ‘survival of the fittest’. dar nu e adevarat ca mai toate economiile – in diverse masuri, e adevarat- impun limite pietei libere? de fapt sunt 2 probleme cumva analitic diferite, desi empiric sigur ca coexista. 1. e o problema de economie: vrem growth si bunastare no matter what, nu? 2. o problema morala: vrem sa ii protejam pe cei care ar putea fi afectati negativ de tot acest joc economic. pt 1 avem o piata libera pt 2 avem un stat al bunastarii care impune si ceva reguli ale jocului pt 1. care e de fapt pb in romania? sau unde merge gresit argumentul meu?
        multumesc,
        Ana

        • @Ana,
          Punctele dmv sunt bine rostite dar:
          1) Dàcà sistem este bazat pe cresterea infinita (si din acest punct de vedere absolut fantasmatic) capitalism este cel ma bun sistem unde luta dezvoltarii infinite si darwinismul social merg mîina în mîina… (Uniunea tecnici si capital, privat sau de Stat).. Sà shimabàm asta înseamnà o schimbare de civilizatia (cf. Ernst Junger… Über die linie, si raspunsul lui Heidegger “Über” die linie)… asta nu apartine decizia omului ca actiunea politicà… asta apartine secretul istoriei…
          2)Problema moralà a Statului de bunastare apartine la luptà sindicalo-politicà fàrà nici o nadejde de shimbare de civilzatia… este o luptà care domoleste cruzimea capitalismului, cruzimea dezvoltarii, care freneazà Gestell-ului fàrà de fapt sà atingà esenta lui… asta este aporiile luptele socio-politice, care duc anumite intelctuali càtre o distanta luatà de un observator critic, si estetic al desastrului, ex: Nietzsche…
          Sper cà ràspunsul meu nu v-a dezamagit prea mult….

          • Ana spune:

            Multumesc. nu m-a dezamagit, ba din contra m-a amagit sa citesc dialogul dintre Junger si Heidegger. La prima impresie insa, inainte de a citi, povestea cu secretul istoriei sau spiritul ei ma cam demoralizeaza (natural cred).

      • Dedalus spune:

        @Claude Karnoouh
        Domnule profesor, dvs. respingeti aici complotul mondialist, dar chiar in primul paragraf al articolului mentionati Grupul de la Roma si Trilaterala. Aceste organizatii, ca sa nu mai vorbim de Bilderberg, CFR, etc. isi fac tot mai simtita prezenta si actiunea. ACTA de pilda pune in opera o decizie a Bilderberg din aceasta vara de a controla internetul. Caracterul lor secret se potriveste perfect cu ipoteza complotului mondialist. Daca nu ar specula logica sistemului, cum altfel ar putea sa functioneze?… Deci cele doua nu se exclud, se conditioneaza…

        • @Dedalus
          Cum se zice în franceza, complot de la Bilderberg si Trilateralà sunt “des secrets de Polichinel”, Toatà lumea stie cà acest regreupare sunt ale celor mai influente forte economice din lume… Acuma asa de exemplu trebuie sà le chinuiti cît de mult pe europarlementari români care au iscàlit ACTA… sau politiciani dmv care nu isi facà un minimal de meserie pentru care sunt ales…
          cum este Primarul general al Bucurestului care lasà orasul sau cînd ninge si dupà cînd este un ger mare, pentru cà în afarà de drumuri principale si în Primavera, toate strazile si trotoare sunt pline de omàt si de ghiatà… Poti sà te rupi pocioarele la fiecare metru… Cine a fost sà-l întrebe pe Oprescu… ce faci dumneata cu bani nostri… Sà nu vorbim de capaci de canalizare, de sirma de internet care sunt peste tot,de gunoi ne luat, samd… Dàcà poporul se port ca dobitoci e normal cà politicieni il trateazà cà dobitoci… dàcà cetateni s-ar purta ca cetateni (cum cei care au prostestat) atunci politicieni s-ar purta un pic altfel (Basescu a retras legea sànàtatii… Uità-ti và în Island, poporul a refuzat sà plàteascà pentru banciile… guvernul s-a supus vointa popularà… o perfectà lectia de democratie…

          • Dedalus spune:

            @Claude Karnoouh
            Domnule profesor, intrebarea mea nu viza ispravile primarului Oprescu, care ar putea fi doar un obiectiv tactic minor… Exista strategie, exista viziune, exista un proiect actual al societatii post-capitaliste, exista tactica? Pe mine nu ma preocupa secretele lui Polichinel, ci acele secrete pe care nu le stie toata lumea… Si apoi poporul, poporul… Ca serait un peu fort… Dar stanga, stanga luminata, ea ce face?…

    • gabriela spune:

      Dincolo de intrebarile dvs asa-zis nestiutoare, va recomand “Promised Land” de Wajda – 1973 (curios, a luat oscarul petnru cel mai bun film de limba straina).

  3. Vasile Gogea spune:

    Pentru a evita taxonomia “stinga” – “dreapta”, “proletariat” (eventual tinar) – “capitalism liberal” (la rigoare hiper), am putea folosi formula profesorului-filosof Jacques Rancière: “parte a celor fara parte”. Cred ca poate fi si o “traducere” a formulei lui Havel “puterea celor fara de putere”, cu mentiunea ca sugereaza transparent solutia: pentru a avea “parte” din avutia sociala, trebuie sa fii “parte” (a se citi partid) in corpul institutional al societatii. Daca accept aceste “corectii”, atunci trebuie sa accept si inlocuirea semantismului violent din “lupta politica”, cu un pacifism ferm continut in notiunea de “actiune procedurala”. Exista, cred, in punctul de pornire al “indignarii sociale” atit riscurile unei anarhii, cit si sansele unei “noi ordini”. Alegerea, insa, nu mai e “tranzitiva”, ci “reflexiva”.

    • @Draga Vasile Gogea
      E frumos ce spui dar nu merge fiindcà, de fapt de a longul istoriei moderne, cei mai apucati de lupta de clase , cel care nici odatà isi pierd scopul, cel care sunt fàrà mila vi a vi de cei care nu fac parte cum spui tu, sunt capitalisti nu cei exploitati (si asta este valabil de la capitalism mercantil din secolul XVII, XVIII cu sclavie pîna astazi)… De fapt trebuie sà prim istoria în ochii sài: adevàratul subjectul al istoriei a capitalismului nu este (în ciuda wishful thinking a lui Marx si toti neo Marxisti cum sunt Badiou si Rancière) municitor devenit proletar, dar capitalism si capitalisti…. Sorel (ingenier) sau Debord (agregé de filozofie) a fost întotdeauna mai lucizi….

      • Dan Sima spune:

        multa stima d-le profesor,
        Eu vad lucrurile poate mai prozaic: comunismul a dat gres pentru ca nu a avut suficienta constiinta de clasa (sub aspectul inhibarii pulsiunilor individualiste), capitalismul e in criza pentru ca a avut prea multa constiinta de clasa (Steve Jobs: “Rămâneţi (fiţi) flămânzi”) – adica e prea lacom pentru a fi social.

      • Dedalus spune:

        Waren Buffet ca exponent la varf al capitalismului mondialist – declarand (aproximativ) ca „SUNTEM IN RAZBOI si noi vom castiga acest razboi pentru ca NOI L-AM INCEPUT” – confirma din sursa directa si cel mai bine faptul ca adevaratul subiect al istoriei capitalismului nu este muncitorul-proletar ci capitalismul, pentru ca daca actorul capitalist se opreste de a extinde dominatia sa se pregateste sa dispara.

        Asta arata ca stanga – atata cat este ea, indiferent daca in Bucuresti inca nu-i prea departe de „pretioasele ridicole” – nu se poate eschiva de o anume responsabilitate istorica. „Şi aici ar trebui să intervină mobilizarea politică. Acea mobilizare care, acum, lipseşte… fiecare grupuscul se mulţumeşte cu o formă de protest care, fundamental, nu-l scoate din el-însuşi…”. – Cum putem trece dincolo de momentul Moliere? Prin ianuarie ‚90, in febra generala cand toti infiintau partide si asociatii – si cand inca experienta politica era mult mai firava – metoda practica era simpla: se infiinta un mic grup de initiativa/contact, se lansa un apel, se fixa o intrunire intr-o zi si la o ora, chiar si intr-o scara de bloc pentru inceput… Nu ar putea eventual (cineva din) CA sa preia aceasta initiativa? sa contacteze celelalte grupuri, sa adreseze un apel pe forum pentru a-i anunta si pe cei care nu fac parte din aceste grupuri, etc.?… Asemenea intrebari s-au mai pus aici in mod sporadic, dar n-au primit raspuns…

      • http://www.24hmontreal.canoe.ca/24hmontreal/actualites/archives/2012/01/20120130-192528.html

        Iata cum arata sclavia moderna (evident, capitalista!) in Canada, in debut de an 2012!

        Pentru cei care nu stiu franceza… o traducere “pe scurt”:

        ..Canada pierde ANUAL 31 de miliarde de dolari prin “sub-folosirea” fortei de munca provenita din immigration….in timp ce pentru Montreal pierderea, calculata de RBC (Serviciul Economic) este de 5 miliarde anual!

        Mi-e teama insa ca “pierderea” asta nu va fi sesizata NICIODATA de business…care castiga fabulos “short term” si face un lobby fantastic pentru ca guvernul sa aduca tot mai multi emigranti! Inchipuiti-va daca numai in Montreal vin, anual, vreo 50.000…
        Va dati seama ca au de unde sa aleaga…nu?
        Va mai dati seama ….ce foamete e???
        Pfuuuuuuuuuuu…n-aveti idee ce foamete e la Montreal…
        Pe bune!
        No other comments for the moment!

  4. DanBruma spune:

    “nici Criticatac, nici alt grup de stânga nu par capabile să găsească vorbele şi gesturile adecvate pentru a canaliza acest sentiment difuz de nemulţumire”
    Foarte bine observat, de altfel si eu fac aceeasi observatie. Cel mai penibil mi se pare Rogo care crede ca ii este cuiva frica de radicali. Mama ce radicalism radical practica Rogo. Ai zice ca e cine stie ce sef de partid :) Chiar penibil.

  5. Ana Bazac spune:

    Mulţumesc pentru textul lucid (consonant cu al meu). Da, aşa e: nu există mobilizare politică, sau nu e semnificativă. Şi de ce ar exista? Cred că trebuie să gândim critic asupra protestului însuşi – ca formă de luptă socială –, asupra contextului politic intern în care stânga instituţionalizată nu există şi asupra momentului istoric, deci şi internaţional, ca atare.

    De ce ar protesta oamenii în număr mare? Căci ei ştiu – încă o dată, poporul este foarte inteligent, inclusiv partea sa de la ţară (aviz dlui Mamina), adică înţelege informaţiile politice chiar dincolo de vălurile manipulatoare – că: 1) deoarece cerinţa principală este a „Opoziţiei”, aducerea la putere a acesteia e o înlocuire cu aceeaşi Mărie cu altă pălărie, deci nu debordează de entuziasm şi 2) politica economică este legată de interese internaţionale şi multe lucruri nu depind de echipa locală, aşa că…

    Nu există stânga instituţionalizată, aşa că indignarea (foarte bună observaţia domnului Rogozanu: „Starea de “indignare” e încă în logica negocierii democratice, nu e violentă”, http://www.criticatac.ro/13940/cui-i-e-frica-de-anarhisti-si-radicali-de-ce-radical-sa-critici-presedinte-fmi/#comment-25792) nu se transformă în protest manifest. Ceea ce e foarte primejdios. Căci există pescuitori în ape tulburi care vor să dea indignării fie un ţel „democratic” – schimbarea puterii înaintea alegerilor la termen şi anularea ideii de comasare, care este totuşi extrem de propice unui management mai eficient – fie sau şi unul extrem, gen restauraţia (vezi şi de la Putere şi de la „Opoziţie”cel puţin http://www.ziare.com/basescu/presedinte/basescu-vrea-pntcd-in-miscarea-populara-pentru-electoratul-monarhist-1130096, sau http://www.ziare.com/social/biserica/bucurestenii-sunt-de-acord-cu-construirea-catedralei-mantuirii-neamului-1147411, sau http://www.ziare.com/regele-mihai/stiri-regele-mihai/regele-mihai-pe-locul-intai-in-topul-increderii-romanilor-sondaj-imas-1147809, şi insistenţa Realităţii de ieri seara).

    Pe plan internaţional, stânga îşi manifestă încă criza sa istorică: dovadă, timiditatea de a merge mai departe – adică de a propune un program concret, internaţional, de măsuri politice: cel al unei noi puteri, ce preia dirijarea societăţii, căci fără asta nu se poate – de indignare şi de proteste. Iar asta duce la extincţia treptată a manifestării acestora: clasei mijlocii, de care vorbea domnul Rogozanu, îi e frică, iar fără o poziţie politică ofensivă (nici indignarea şi nici protestele nu sunt astfel), şi mai ales internaţional ofensivă, stânga nu va exista, pur şi simplu.

    Mobilizarea oamenilor e slabă şi deoarece există iniţiative admirabile în lume – multe dependente de sponsorizări ce implică şi o integrare a iniţiativelor în sistem – şi care rămân, sistematic, izolate unele de altele, ca şi de partiduleţe realmente revoluţionare: în primul rând, pe planul argumentelor, multe nu duc până la capăt, adică până la măsuri şi condiţia politică a unei altfel de puteri, concluziile analizelor lor sectoriale. Probabil că un nou „forum social mondial”, activist şi nu doar de antamare teoretică, se impune: adică de unire, sau convergenţă practică, a diferitelor internaţionale de stânga, a partidelor şi mişcărilor astfel în vederea unei oferte democratice de altfel de putere. Dacă oamenii nu văd şi un orizont al politicii concrete – iar acest orizont implică lumea, şi nu doar ţara – ci numai critica, ei nu vor avea, pur şi simplu, alternative. Ceea ce înseamnă că stânga (încă inexistentă instituţional în România) are o mare vină pentru continuitatea alternanţei, presărată cu sau lipsită de proteste.

    Iar asta înseamnă că trebuie să privim lucid chiar protestul ca atare, să depăşim faza simplului entuziasm pentru el – absolut întemeiat, de-altfel – şi să ne gândim mai departe. Altfel, repetăm momentul istoric în care a trăit Debord, moment, cum ştim, în care nu erau condiţii încă pentru o transformare a societăţii: or astăzi încep să existe deja aceste condiţii.
    .

    • careva spune:

      @Ana Bazac, bune observatiile 1) si 2), ca identificare a nemanifestarii.

      Nu stiu de ce tot insistati cu “stanga” in sus si “stanga” in jos. O pozitionare atat de stricta pe spectrul politic-social nu pare oarecum robotica si sablonara? Toti afirmati ca nu vedeti solutiile, dar implicit sugerati ca acestea, cand se vor ivi, nu pot fi decat de stanga. De ce? Stanga inseamna prin definitie taxe mai mari cerute de catre stat, pentru implementari de programe sociale care in final pot sa fie sau nu pe placul populatiei.

      Dezamagirea crunta vine de la sustinerea afirmatiei lui Rogozanu, ca paturii de mijloc “i-ar fi frica” sa se revolte. Sustineti o contradictie! Prin definitie, de-asta se numeste clasa de mijloc, fiindca, in pofida unei crize economice globale, oamenii continua sa se bucure totusi de o anumita bunastare, au joburi si cariere, isi petrec vacante etc. Poate ii intrebati si pe ei care-i motivul inainte sa le puneti stampila.

      • Ana Bazac spune:

        “Frică” este mai degrabă metaforă pentru ce aţi spus şi pentru vălurile mistificatoare
        sub care se aşează confortabil.
        În ceea ce priveşte stânga, s-a tot vorbit aici.
        Oricum, perspectiva ne-s-d pe care o împărtăşesc, deci mai radicală, nu constă
        în taxe mai mari etc. Povestea taxelor e numai în viziunea s-d ce idealizează
        un moment istoric trecut, cel al keynesismului “într-o ţară”. Astăzi nici nu mai e posibilă
        o asemenea politică şi nici nu mai e suficientă.
        În orice caz, ideea că să luăm de la cei care au un salariu de 2000-3000 de lei mai mult ca
        să aibă ceva cei cu salariu de 7 oo de lei nu face decât să incite confuzii şi poziţionarea
        clasei mijlocii (în sensul lui Veblen, desigur) de partea dreptei care, nu-i aşa?, îi asigură
        şi un nivel de trai plăcut şi legitimarea acestuia.
        Dar lucrurile sunt ceva mai complexe.

  6. Ghita Bizonu' spune:

    Bun . Sau rau asa …

    In primul rand ar trebui sa observam ca monsieur K isi da deama de unele cestii .. ca asitam la semnele unui început lucid de conştiinţă politică insa in mod agreabil si intelctual o ia razna pre aratura ideologica .

    Prima intrebare care ar trebui sa se puna ar fi de ce aceasta masiva absenţă a studenţilor (din cei 200 000 de studenţi din Bucureşti) ?! Se stie ca studentii – de la Villon incoa sunt mai sturlubateci si cam primii la proteste. Sa fie chiar asa de multumiti studentasii nostri?!
    Cine raspunde la aceastata intrebare? Se gaseste vre-un sociolog , antropolog , psiholog sa explice ?Nu ! Ca Heideger , Lancan si Nietzsche nu cred ca au scris despre protestu don Bucale 2012 .
    A doua ar fi incadrarea sociala a acelor felurite persoane fără apartenenţă marcată la grupuri sociale anume… daca sunt persoane de cca 50 de ani sau mai mult sansele sunt sa fie , in gnl ,fosti muncitori.
    A treia ar fi daca suporterii chiar sunt segmentul tânăr al clasei muncitoare si proletariatul tânăr, sărăcit la limită,.Ca nu stiu cat mai avem clasa muncitoare.

    Deci avem de-a face cu un protest difuz , legat de problemelele sociale INSA care din varii motive nu prea este insusit in mod fatis ( a se vedea lipsa studentilor …).

    Desi sunt necalificat voi incerca io (ca mpam oferot sa I dau meditatii de aroganta si luo Nastase) sa lamuresc unele probleme.

    1) Atitudinea studentilor este foarte graitoare. Protestele acestea au o incarcatura politica de stanga. Insa societatea noastra bine mustruluita are reticente sa se afiseze la stanga , sa sustina revendicari de stanga! Fata de protestele din 1990 in care revendicarile tip stanga erau afirmate in mod imperativ in numele anticomunismului si procapitalismului , azi se cam banuieste ca capitalismul nu este ptr toti ci ptr elitele economice (elita fiind definita prin bani!!!). In plus discursul politic majoritar in media a impus iddea ca cine nu face bani este un puturos , un asistat , un bampir care suge sangele poporului muncitor (diversi analisti politici, ziaristi, comunicatori, artisti, angajati ai companiilor straine , si diversi vajnici manuitori de hartii si laptopuri activand in Directia Miscarii Hartiilor ptr importuri). In plus romanul de rand este cam falos si detesta sa se afiseze ca victima .. cestie ce este si sprijinita de noii “teleptuali” ai tranzitiei care au impus folosirea cuvantului “looser” (adica fraier daca nu bou) in locul clasicului “ratat” postromantic (incepand cu Dan a lu Vlahuta ce galerie de ratati!)…Si cum sa te mai dai grozav cand recunosti ca sistemu actula te condamna fara drept de pale – si fara vina?
    In ce priveste pe studenti .. ar mai fi o cestie. Aia din Occident au profesori care se declara de stanga fara ezitare. La noi profii is de “dreaoat : si repeta ce ua invatat in Piata cu Golani :stanga e sinistra !(ca Leana lu Briceag?!)
    2) felurite persoane fără apartenenţă marcată la grupuri sociale anume, care vin să-şi verse necazul unui trai din ce în ce mai mediocru, în care supravieţuirea pare să fi devenit unicul orizont de aşteptare sunt perdantii acestei tranzitii. Daca esti perdant si nu inghiti esti un nsotalgic comunist care doreste un nou experiment Pitesti!
    In plus sunt si anii aia , mai ales ai Zodiei Tzapului cand li s-a pus pumnu in gura si au fost lasati fara slujbe.. in timp ce erau acuzati ca au sustinut comunismu orin munca lor de zi cu zi (cel mai dragut ca printre acuzatori se aflau un Sora, un Paler et caeteri ejusdem farinae..). Cu greu acestia o sa zica “pe bune” ca inainte le era mai bine .. ca imedait apr acuze “ba securistule tu ne-ai omorat” , securistu fiind vre-un fost borwerkist la Lemetru sau nu confectiner la CIL Pipera …Ptr ei conteaza supravietuirea .. v mai sus “looser”.
    3)galeriile de suporteri .. sunt dupa desfiintarea marilor intreprinderi , unicele modalitati de agregare a unor grupuri mari . Avanjaul este ca “recruteaza” tineri . Dezantajul –acelasi (adica lipsa de rabdare, prea multi hormoni si preferinta actiunii “directe” uneia gandite si metodice. Insa dpv socila zau ca nu stiu ce sunt acestia – si multi minori, tineri cu sau fara ocupatie si se prea poa unii cu o conditie materiala peste medie (media romana nefiind submediocra dpv european). In ce ma priveste eu cred , de ani de zile, ca Armata Ultra, Legiunea Granata si Nouva Guardia sunt posibile probleme sociale si au un potential de dezordine cam ridicat (ma rog mic burghezii cred ca caftu’ e revolutie. Ma rog asa cam credeau si legionarii …ca trasu cu levolveru’ e politicas – in gnl tot niste mic burghezi!)

    Deci din asa ceva cu greu iese altceva decat un huo! Adica sansele de articulare pozitiva in sensul unei solutii sunt .. cam nule. Fiindca cererile lor de baza sunt eminamente politice (politica in sensul cel mai profund , vizand alcatuirea “cetatii” –polys- astfel incat sa evite excluderea sociala masiva) insa cei din piata nu vor putea articula o pozitie politica – fie ea si “civica” , macar ptr faptul ca in conditii similare nci o adunatura de academicieni nu ar reusi …(o adunare da… da da adunarea are niste reguli!)

    La asta se adaug marota cu antisistemul. “Noi sumtem impotriva sistemului” ignora de fapt doresti un alt sistem. Insa este o pozitie comoda .. tu nu tebuie sa gasesti solutii! Solutiile sa le dea altii . Din aceasta cauza indigarea si protestul nu rezplva nimic cand devin scop in sine. Protestez !Bun draga daca nu vrei spritz sa-ti dau o bere sau un borviz ? Protestez cu indignare! Si uite asa portestaru indignat daca nu va pati ca personaju’ lu Buridan va termina tipand ca “mi-a fost furata rivolutia” (daca io as face rivolutie si un ..escu ar vrea sa mi-o “fure” ar muri iute ..contrarevolutionarul!)

    Si uite asa cu antisistemul ajungem si la altceva ce zicea domu K : Şi aici ar trebui să intervină mobilizarea politică. Acea mobilizare care, acum, lipseşte: nici Criticatac, nici alt grup de stânga nu par capabile să găsească vorbele şi gesturile adecvate pentru a canaliza acest sentiment difuz de nemulţumire cu adaugire ca acei nici nu le trece prin cap s-o facă sunt in general consecvent … antisistem!
    La cestia cu nu par capabile să găsească vorbele şi gesturile adecvate sa avem cu pardon : nu vor ! Fiindca in piata nu te duci cu maldaru de citate “recepte” insa scipul lui Criticatac este sa iaba “tinuta intelctuala”. Si este cam elitist acest gruo – ce are el de-a face cu presupusul segmentul tânăr al clasei muncitoare nu ca ii priveste ca derbedei ci mai ales fiindca are oroare de muncitori (niste puturosi si hpti a stabilit intelctualitatea romana in anii 90. Aviz amatorilor – eu am avut post de mucitor vreo 7 ani asa ca am o simpatie ptr “elita” asta autoprocalamata … ) si unii pe aici s-au proclamat ei proletariat asa ca “ceilati” sunt de prisos!
    De fapt toata stanga noastra are aceasta hiba elitara .. inclus PSD ul , inclus GAS ul , inclus Catindatu la Presedentie sau Studii Melodramatice (astea 2 sunt in buna tradie camilpetresciana de extractie romantica – geniul neintels de societatea vulgara).

    Si as avea de zis ceva despre dl K personal (om cica de stanga , anticapitalist samd)..
    Domnia sa revolutionara se pare ca nu intelege ca schombarea acestei putori este un impediment ptr FMI (eu cred ca de fapt ca Basescu a apelat la Fmi fiindca nici el nici ai sai nu stiau ce sa faca … FMI ul le-a dat in primul rand o directie!). Pesemne dl K ar dori manifestatii jos FMI lasand acest guvern de compradrori la volan. Dle K uneri este suficent sa omori soldatii … ca si Rezistenta dvoastra nu s-a dus la Barlogu Lupului ci s-a multumit cu soldatii de ocupatie!! Insa admiratia sa ptr suporteri nu il face sa vada o continuitate intre noul „România nu e de vânzare” si mai vechea Nu ne vindem tara ci le contrapune vituperand un inexistent protocronism si uitand cu amabilitatea ca Jiji nu a fost politican de marca, ca este o creatie recenta care nu are de=a face cu guvenrarea Romaniei. Si ca cei de la care a invata lectia cu protocronismu si Funar extremistu’ au distrus in anii Zodiei Tzapului economia .. tot cu bune sfaturi de la FMI de la unu Camdessus prompvat de unu Tonton .. Si fiind un partizan al FIDESZ uita dupa ce s-a dat cocos , eroul Orban cere un ban de la FMI ..

    Asa ca dupa cum se vede stanga nostra este , dpv politic , in moarte clinica. Se straduie ea poa sa fie europeana si in trend cu Occupy si incendierile din Londonistan insa aici in Romania ori staluceste prin absenta ori prin refuzul realitatii romanesti .
    Si dupa cum se vede lectiile din Strainezia sunt la fel de adecvatae ca si alea predate de FMI .

    • Dedalus spune:

      @Bizoane, incep sa te-nteleg mai bine; in cestia cu “tinuta intelectuala” de-o pilda, si nu numai… Totusi cred ca tu si dl. K aveti in general perspective complementare, nu opuse…

  7. gabriela spune:

    ce propuneti concret, domnule Karnoouh?

  8. careva spune:

    Dle K, un bun articol si nu disperati prea repede, ca vom avea cred de anul acesta la revolte, pe scara mondiala, de o sa regretam ca ni le-am dorit. Cateva motive pentru care clasa de mijloc cred ca nu simte azi nevoia sa iasa masiv in strada:

    1 Nu s-a atins acel moment critic sa ii loveasca serios la punga, la economii, la cele cateva agoniseli. Cata vreme se mai pot face niste excursii prin vestul Europei chiar si cu centura stransa, avem mai mult a pierde decat a castiga.

    2 “Piata” atat de pestrita azi si cu doleante multiple o face si incoerenta. Nemultumirea e generala, dar pe fiecare il doare o alta masea.

    3 De la atat de multi dusmani, nu mai stim pe care sa-l identificam ca atare, ca “dusmanul suprem”. Nu, nu e Base. Cata vreme lipsa de alternativa politica e reala, nu vrem sa nimerim din lac in put. Reticentele fata de USL sunt tot atat de mari ca cele fata de PDL. Si a schimba ceva doar de dragul schimbarii nu rezolva nimic.

    4 Prea multe discursuri de stanga-dreapta, prea multi profeti, prea multi ideologi care identifica problema, dar nu detin solutia. Iar cand nu ai ce pune mai bun in loc, a sta cuminte, cel putin temporar, poate parea alegerea justa.

  9. alexandru spune:

    Capitalismul e prea lacom pentru a fi social, iar comunismul e prea social ca sa nu fie lacom.

    D’une façon ou d’une autre, on est dans la merde. Trageti la pompe, haznaua s-o golim. Si cui nu-i place, sa ne pupe un-de-stim !

    ‘Sieur Karnooh, ce qui manque aux indignations d’apéro pour devenir lutte politique c’est la même chose qui manque à la fois au capitalisme et au communisme pour fonctionner: le bon sens.

    Adica bunul simt, pe româneste. Sau dreapta socotinta, de care vorbeste asa de frumos N. Steinhardt.

  10. alexandru spune:

    Capitalismul e prea lacom ca sa fie social, iar comunismul e prea social ca sa nu fie lacom.

    D’une façon ou d’une autre, on est dans la merde. Trageti la pompe, haznaua s-o golim, si cui nu-i place, sa ne pupe un-de-stim !

    ‘Sieur Karnoouh, ce qui manque aux protéstations d’apéro pour devenir lutte politique dans les règles de l’art c’est la même chose qui manque au capitalisme ou au communisme ou à toute forme de gouvernement essayée juqu’ici pour fonctionner de manière durable: c’est le bon sens.

    Adicatalea, pe româneste, bunul simt. Sau dreapta socotinta, cea de care vorbea asa frumos N. Steinhardt.

    Scuze daca iese vreun dublon, dar tomnai trimisei cam acelasi comentariu si nu-l vad.

  11. alexandru spune:

    e vreo problema cu trimiterea comentariilor sau mi se pare mie ?

  12. gigel spune:

    Treaba asta cu indignatii, protestele si lupta impotriva sistemului suna teribil de asemanator cu revolutiile de la 1848.

  13. Ardan spune:

    *careva: ˝Nemultumirea e generala, dar pe fiecare il doare o alta masea.˝

    ˝Toate familiile fericite se aseamana intre ele; fiecare familie nefericita este nefericita in felul ei.˝.Cu observatia asta si-a inceput Tolstoi ˝Ana Karenina˝.
    Daca nefericirea impinge oamenii in strada atunci e firesc sa nu fie coerenti, monobloc.Fiecare este nefericit in felul sau.

  14. Gheorghita Zbaganu spune:

    CAm asa e.
    http://totb.ro/miturile-protestatarilor?utm_source=news-2012-02-01&utm_medium=email&utm_campaign=Campanie_01.02.2012
    DAr tot e mai bine decit nimic.
    Daca nu ieseau in strada, ne potcoveam cu legea sanatatii, cu taza auto si cu alegeri comasate.
    Pe mine in PU2012 ma enerveaza cel mai mult monarhistii – aia cred ca de aia o ducem rau, ca nu avem Rege – si “revolutionarii” vetereani de la PU90, care sunt turbati ca si-au pierdut pensiile de revolutionari.
    Dar majoritatea sunt OK. Am vazut si lozinci anti-FMI. Prea putine.
    Are dreptate Bizonul: CA ar trebui sa incerce sa vorbeasca cit mai pe inteles, lasind naibii citatele din diversi filosofi.
    Sa caute un program – macar utopic. Tot e ceva.
    Un inceput s-a facut deja.

  15. lucid spune:

    “forţa proto-politică a grupurilor formate din suporteri, adică din proletariatul tânăr, sărăcit la limită” – donc, les casseurs de Dambovitza se vad de la Paris ca sperantza reinvierii proletariatului constient. Mutatis-mutandis, casseur-ii originali de banlieue de pe Sena sunt sperantza reinvierii mumiei lui Maurice Thorez. Hai ca are haz.

  16. Cosmina Museat spune:

    Sunt de acord cu ideea pe care o susţineţi atunci când spuneţi că manifestaţiile de protest care au izbucnit peste tot în ţară au reprezentat expresia furiei legitime a unei populaţii confruntate cu o stare de sărăcie pe zi ce trece mai acută. Însă pentru mine principalul actor al evenimentelor nu este preşedintele Băncii Naţionale, Isărescu, şi nici negociatorul FMI, Jeffrey Franks, ci chiar preşedintele României, binecunoscut în afara ţării ca un preşedinte nediplomat, cu caracter belicos, după cum se susţine şi în articolul The battle of Bucharest (tradus prin Bătălia Bucureştiului), al lui V.P., în The Economist. Dumneavoastră menţionaţi că după ce se termină fiecare noapte de manifestaţie, nu rămâne nimic concret în urmă şi că ar trebui găsit un sens al cuvintelor şi al gesturilor prin care oamenii să expună ce îi nemulţumeşte şi de ce au nevoie. Şi totuşi mobilizarea maselor, indiferent de vârstă sau de poziţie socială face mai mult decât orice cuvânt folosit de nemulţumiţi.
    Observ că cititorii articolului dumneavoastră au insistat foarte mult pe taxonomia “stânga” – “dreapta”, “proletariat” (eventual tânăr) – “capitalism liberal”, şi pe etichetarea greşită cu una dintre expresii. Sincer nu ştiu dacă în România chiar putem vorbi de existenţa unei adevărate părţi de „stânga” sau de „dreapta”, atâta timp cât interesul partidelor pare să fie cu mult mai visceral ca susţinerea unei idei şi a unei promisiuni. De asemenea, cititorii aşteaptă propuneri venite de la dumneavoastră – aşadar vă întreb şi eu pe dumneavoastră şi pe ei, cititorii dumneavoastră, ce ar trebui să mai facă acum poporul, când poporul pare a fi rămas fără nici o şansă de a ajunge la o stare de normalitate?!
    În al doilea rând, susţineţi că multora le e teamă de raporturile spontane cu segmentul tânăr al clasei muncitoare, privit de mulţi intelectuali şi universitari drept o adunătură de derbedei, şi că oricum aceasta nu este reprezentată de un număr mare de participanţi. Totuşi, aşa cum spune şi domnul Vintilă Mihăilescu (2012) în Dilema Veche, eu sunt de părere că nu avem de-a face cu tineri puţini, care scandează cot la cot cu pensionarii, ci avem de-a face cu o „revoltă creativă“, creată tocmai de studenţi, cu „slogan deştept”.

    Aşadar, consider că manifestaţiile din ianuarie au constituit o reacţie a unui popor care s-a obişnuit să tacă şi să aştepte să se întâmple ceva. E adevărat că evenimentele au reprezentat atât indignare socială cât şi lupta politică a diverselor partide oponente celui de la putere. Însă acest lucru nu decimează cu nimic importanţa acţiunii de a cere nişte drepturi normale în orice democraţie. Oamenii tineri şi în vârstă au scandat, conform a ceea ce aţi spus şi dumneavoastră, despre neajunsurile tuturor, folosind cuvinte puţine, aranjate inteligent. Afirmaţia dumneavoastră este corectă când spuneţi că România a fost deja vândută (sunt complet de acord cu dumneavoastră, toate partidele care au fost la putere „aducându-şi contribuţia) şi că cei ce scandează nu prea mai au ce să apere, însă singura acţiune pe care românii o mai pot întreprinde este de a informa lumea asupra întregii nedreptăţi întreprinse la nivel naţional. În fond, în orice naţiune democrată, mulţimea iese în stradă şi începe să strige când un guvern nu îşi respectă promisiunile, sau când oamenii nu mai pot să mai ducă un trai decent. În concluzie, acum la final, se pare că evenimentele nu au fost nici fără motiv, nici fără rezultat – astăzi, Emil Boc, dându-şi demisia din funcţie de premier al României– un pic cam prea târziu, acţiunea sa nefiind încă cert dacă este de fapt o repercusiune a indignării sociale sau a unei lupte politice continue.

    • V.P, (2012) The battle of Bucharest (tradus prin Bătălia Bucureştiului), [Online], disponibil la adresa: http://www.economist.com/blogs/easternapproaches/2012/01/rioting-romania [accesat în data de 6 februarie 2012]
    • Mihăilescu, Vintilă, (2012) Generaţia revoltei creative, [Online], disponibil la adresa: http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/generatia-revoltei-creative [accesat în data de 6 februarie 2012]

  17. Andreea Gospodariu spune:

    Sunt în totalitate de acord cu ideea că deciziile majore (legi, indicatori economici) pentru România au fost și sunt luate de foruri internaționale (FMI, Banca Mondială), în total dispreț față de forul legislativ (Parlament), factorii de putere din țară fiind doar executanți. Decizii definitorii pentru soarta cetățenilor români, și care se referă la disponibilizări în domeniul bugetar, desființarea unor spitale, reducerea salariilor, au fost practic luate de FMI, numit cu tristă ironie ”Guvern al României”, iar Jeffrey Franks (omul cu pingelele găurite) ”prim-ministru”. În cazul împrumuturilor contractate de România la FMI și care vor împovăra generații de acum înainte, s-au eludat complet prevederile constituționale prin nesupunerea la vot în Parlament, ceea ce pentru președintele jucător al României nu constituie prima abatere.
    Manifestațiile de protest izbucnite în urmă cu aproape o lună în țară sunt consecința legitimă a acutizării stării de sărăcie în rândul populației. Multitudinea de probleme aduse în discuție de cei ce au ieșit în stradă este tocmai motivul pentru care au fost dezorganizați: deși scopul final era același, demiterea din funcție a președintelui, motivele pentru care oamenii au ieșit în stradă sunt mult prea diferite pentru a crea o mulțime omogenă, cu un singur glas. Pe scurt, noi nu avem cultura protestelor. Protestele spontane sunt încă în fază incipientă, dezorganizate, eterogene (ca vârstă, educație, statut social), nestructurate, cu o slabă implicare a studențimii. Acest fapt poate fi pus pe seama poporului dezorientat, dezbinat, pentru care ”protestele” au fost și sunt o gură de aer (dar fără un sens anume). În momentul de față, românii nu sunt îndeajuns de uniți, nu reușesc să ajungă la un consens și să exprime exact ceea ce vor, vocea poporului facându-se auzită doar prin glasurile unor grupuri mici, precum cel din Piața Universității, dar și din alte localități, iar acest lucru l-a făcut pe președinte să simtă că are libertatea să facă ce vrea, când și cum vrea dumnealui.*
    Sunt de acord, de asemenea, și cu Cosmina Mușeat în legătură cu comentariile insistente privind delimitarea ”stânga”-”dreapta” care, din punctul meu de vedere există numai în teorie, nicidecum în practică. Acest lucru e dovedit de multe acțiuni care au devenit normale pentru scena politică din România: parlamentari care migrează cu ușurință de la doctrina liberală la cea social-democrată sau care se declară independenți pentru a câștiga câteva procente în statistici, și chiar trecerea peste noapte a PD-L-ului în Parlamentul European de la grupul socialist (doctrină de stânga) la cel al popularilor (doctrină de dreapta).
    Din păcate, sloganul ”România nu este de vânzare” este pe deplin îndreptățit, întrucât România a fost vândută parțial și e pe cale de a fi lichidată, iar animarea sporadică a conștiinței trebuie generalizată. Așa cum spune și Florin Poenaru în articolul ”Zeus locutus, causa finita”, poporul ar trebui să fie mai unit, în special atunci când țara străbate perioade dificile.*
    Prioritatea numarul unu a românilor ar trebui să fie să se unească, întrucât doar așa am putea ajunge în situația ca poporul să obțină ce vrea și să aibă președintele de care are nevoie cu adevarat.

    *Poenaru, Florin. (2011) Zeus locutus, causa finita? Contributors.ro, [Online] Disponibil la adresa: http://www.criticatac.ro/13846/zeus-locutus-causa-finita/ [accesat în data de 6 februarie 2012].

CriticAtac este o platformă care militează pentru posibilitatea exprimării libere şi în condiţii de egalitate a tuturor vocilor şi opiniilor. De aceea, comentariile care aduc injurii, discriminează, calomniează şi care în general deturnează şi obstrucţionează dialogul vor fi moderate iar contul de utilizator va fi permanent blocat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>