TEMA: Protestele din ianuarie 2012
Evenimentele ultimelor zile au adus in prim-planul vieţii publice româneşti una dintre categoriile sociale cel mai puţin înțelese și sistematic hulite: suporterii echipelor de fotbal. E mai puţin important gradul de participare al suporterilor la proteste, fie ele pașnice sau violente, deși mă aştept ca numărul celor care frecventează peluzele stadioanelor bucureştene sa fie destul de ridicat. Mult mai importante sunt procesele ce au condus la prezenţa lor în centrul capitalei. Urmărind evenimentele din străinătate, primul meu implus la auzul termenului de „suporter” a fost să mă întreb despre ce meci e vorba. Dar pauza competițională m-a asigurat că nici un Dinamo-Steaua nu a avut loc fără știrea mea. Absența meciului pune sub semnul îndoielii însăși categorizarea inițială de „suporter de fotbal,” însă a o nega (spunând că a fost simplu vorba de cetățeni nemulțumiți) ar fi probabil la fel de abuziv pe cât e repetarea ei obesivă la tv. Pentru oricine urmărește sau e direct implicat în susținerea unei echipe de fotbal va fi evident faptul că experiența suportului si a stadionului și-au pus amprenta asupra protestelor de până acum. Această experiență a fost marcată în ultimii ani de legiferarea graniției dintre „oameni si suporteri”[i] prin absurditatea legală numită „Legea privind combaterea violenței în sport” și care i-a adus lui Mitică Dragomir, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, mereu reînnoita invitație „la pușcărie!” din partea suporterilor. Această lege construia deja categoria de „suporter” drept un grup social aparte în privința căruia democrația era în bună măsură suspendată.
Diverși analiști s-au grăbit să-i judece pe suporteri în virtutea imaginilor din centrul Bucureștiului și pe fondul unui imaginar violent construit de către media. Astfel, simpla întrebare sociologică: „cine sunt suporterii echipelor de fotbal?” a apărut rar și când s-a ivit a dat prilejul unor răspunsuri ce frizau ura de clasă și de generație, în formule clasice de diabolizare a categoriilor sociale marginale economic și mai ales a tinerilor aflați într-o asemenea conjunctură. Fără îndoială mulți dintre membrii activi ai galeriilor sunt tineri, mulți într-o situație economică precară. E vorba de categoria celor care au crescut și s-au format perioada post-1989 și care au resimțit cel mai acut și pe propria piele scăderea calității sistemului de educație, absența oportunităților de angajare și au experimentat creșterea inegalităților sociale. Pentru mulți dintre ei, majoritatea tineri bărbați, susținerea unei echipe de fotbal a însemnat una dintre puținele surse de a-și produce, afirma și manifesta propria voce și masculinitate. În acest sens, stadionul a rămas unul dintre puținele spații sociale în care o formă reală de solidaritate a fost produsă și reprodusă prin practica susținerii echipei favorite. Efectul acestor forme de a fi împreună e pasiunea pentru un club, tocmai elementul imposibil de înțeles pentru apărătorii și promotorii interesului economic la nivel societal. Neîndoielnic, în numele acestei pasiuni au fost și vor fi comise acte reprobabile, însă suspendarea drepturilor democratice pentru anihilarea ei nu e în nici un caz justificată.
Mai mult, portretizarea negativă a suporterilor în mass-media trece sub tăcere numeroase elemente pozitive din viața unei galerii. Urmărind în ultimii ani îndeosebi evoluția grupurilor de suporteri din Cluj trebuie subliniat efortul organizatoric depus în crearea unor asociații ale suporterilor, în mobilizarea pentru susținerea clubului favorit in momente critice[ii], sau mai recent implicarea în susținerea cauzei de la Roșia Montană. Au apărut și au decăzut lideri care au învățat să mobilizeze, să coordoneze și să controleze grupuri mari de oameni, deseori dificil de organizat și de gestionat. Toate aceste proiecte au fost cel mai adesea desfășurate într-un spirit democratic, cu plusurile și minusurile lui, oamenii s-au adunat, au deliberat, s-au certat și s-au împăcat, au făcut propuneri, au relaizat acțiuni comune de anvergură locală etc. – toate ingrediente ale unui exercițiu democratic real, desfășurat de cele mai multe ori cu eforturi financiare și de timp individuale și benevole. Direcțiile în care s-au îndreptat diversele mobilizări ale suporterilor sub aspect politic pot fi la rândul lor discutate și criticate. Sloganuri rasiste, xenofobe sau șovine stau adesea alături de mesaje pentru democrație, egalitate și justiție socială, dar îmi pare că aceasta e imaginea lumii sociale contemporane în general, nu numai cea a galeriilor de fotbal. Ceea ce trebuie subliniat și reținut e cultura implicării și a participării ce stă la baza apartenenței într-o galerie sau alta (din nou, dincolo de corectitudinea, justețea, oportunitatea, etc. cauzelor susținute) pe fondul unor mijloace și resurse cel mai adesea precare. Mai mult, cultura ultrà, pe care numeroși fani o revendică, e una profund politizată încă de la originile ei în Italia anilor 1970, izvorâtă din conflictele politice endemice dintre o dreaptă clerical-conservatoare și stânga comunistă[iii], deși e discutabil în ce măsură a fost preluată această componentă în rândul suporterilor de club din România.
De pe această poziție implicarea suporterilor echipelor de fotbal în mișcări de stradă nu are trebui să ne surprindă. E în parte vorba de continuarea unei lupte vechi deja împotriva unui aparat polițienesc ce e chemat să apere politici discriminatorii împotriva lor. Dar mai important decât atât, e vorba de o mișcare împotriva unui sistem social, economic și de stat care instituie și își propune în continuare să instituie politici publice în interes privat, în total dispreț față de categoriile sociale cele mai puțin favorizate. În raport cu astfel de măsuri reacția instinctivă a suporterului-cetățean nu poate fi decât radicală, și una în care componenta morală (vis-à-vis la inegalitatea spațiului social și economic) e esențială pentru înțelegerea evenimentului. Formele de organizare ale suporterilor și cultura democratică pe care o asumă adeseori sunt antitetice formelor deliberative din spațiul public românesc, unde clamararea termenului de „democrație” nu face decât să ascundă decizii și hotărâri în interes privat și de grup. Proiectul privind noua lege a sănătății, modul hazardat în care s-a încercat legiferarea lui, acuzele deplasate formulate de către președinte la adresa unui medic și administrator cu o bună reputație, reprezentând imaginea unuia dintre foarte puținele servicii publice cu adevărat de succes și funcțional (SMURD), au însemnat fiecare motive de reacție. În opinia mea, nu atât conținutul noii legi a sănătății, cât mai ales procedurile și strategiile promovării și promulgării acesteia de către reprezentanții puterii politice s-au constituit în ofense în raport cu care suporterii, dată fiind experința lor, alături de multe alte categorii de cetățeni, au fost mai ales dispuși să rezoneze. În plus, sumbrul climat social, economic și politic european nu au făcut probabil decât să potențeze o structură a nemulțumirilor deja existente.
Toate aceste argumente nu justifică recursul la violență, însă apelurile la calm și moderație formulate de politicieni și observatorii scenei publice românești sunt de-a dreptul ridicole în irealitatea lor. Aceștia par să împărtășească o fantezie a spațiului public burghez sau a unei societăți civile „de tip occidental” a cărei funcționalitate și chiar existență a fost mereu pusă sub semnul întrebării oricând și oriunde. În fapt, însăși emergența unor grupuri sociale marginale, precum membrii galeriilor de fotbal, nu face decât să confirme o dată în plus caracterul anti-social și anti-democratic al politicilor neoliberale de privatizare a majorității formelor de asistență și provizie socială. Practic, experiența și atitudinea suporterilor nu face decât să întruchipeze caracteristicile unui sistem social și economic angajat în erodarea oricăror forme de întărire și solidaritate socială, prin atacul permanent la adresa accesului public la educație, sănătate sau muncă, ambalate mai nou în cutia „austerității”. Fenomenul e evident unul global, cu puține trăsături specific autohtone. Astfel că pretenția acelorași agenți pentru liste de revendicări ordonate, punctate, eventual succinte și „corect” formulate e la fel de iluzorie. Experiența marginalizării și a precarizării ia forme infinit variate, iar politicile de fragmentare, de demobilizare, de demotivare și de desolidarizare opereză tocmai împotriva emergenței unor categorii de cetățeni care să articuleze și să formuleze astfel de revenidicări. Asemenea luări de poziție reconfirmă totuși posibilitățile mereu existente de grupare și regrupare, de intervenție și de solidarizare, chiar dacă ele apar în cele mai surprinzătoare colțuri ale lumii sociale și în forme variate de reacție la managementul neoliberal și populismul politic contemporan.
[ii] Vezi „Marșul pentru o Idee” organizat de suporterii Universității Cluj în ianuarie 2009 sau mobilizarea mai recentă a suporterilor steliști sub sloganul „Afară din Ghencea!” împotriva conducerii clubului.
[iii] Vezi Podaliri, Carlo, Balestri, Carlo. 1998. The Ultràs, Racism and Football Culture in Italy. În Brown, Adam (Ed.), Fanatics! Power, Identity and Fandom in Football, London, New York: Routledge, p. 88-100.
…ati stat tarziu ieri in piata? trezit devreme… : e Faje nu Vajie!
rezolvat mersi… la CV era corect.. dar la butoane mai greu
…. mii de scuze.. insa ultrasii au inteles din prima 
nu trebuie scuze, asa-i amoru’ trecut prin ideologie
si nici io nu-mi bausem cafeaua
O clipa!
Cestia cu suproterii e mai veche !
“Inainte” erau celebrii suporterii Rapidului . Fiind o epoca represiva nu isi permiteau licentele de acum (un simplu ##ue la Steaua “costa” vreo 200 de lei amenda …. ) insa si asa se “distingeau” prin cafteli si obscenitati (ca totusi 1000 de insi .. mai greu). Ca in rest erau oameni normali e partea a 2a. Pe vrema aia era greu sa zici categorii marginale … si prin 80 seful galeriei Rapiduletului era orice numa un ins marginal nu (lucram la aceiasi intreprindere si la bufet trebuia sa ma suporte … insa pe stadion mi-ar fi rupt picioarele). Nu este vorba de ura de clasa si de generatie, pur si simplu suporterii se comporta ca niste leti debandati (am fost si eu leat …. si stiu ce zic)
Bagatova-ti minteile in cap – faptul ca si suporterii au motive sa fie lezati de acest proiect de lege nu ii face categorie revolutionara sau progresista. Ca si gastile de cartier sunt grupuri de primitivi care incearca sa se impuna prin violenta …De ce ? Asta este treaba de socilog sau antropolog – cu conditia ca antropologu sa isi faca meseria nu sa delireze despre ce crede el ca ar fi revolutioner.
Si iar repet – astfel de gruprui pot fi o mare pacoste. “Protestul” lor este unu bazat pe hormoni si grup si deci poate fi usor “captat” de cei interesati. Cu o buna “directionare” pot sa ia la bataie si pe cei care protesteaza din cauze social-economice
Pingback: Suporterul-cetățean - RomanianUltras.net
Foarte bine venite punctarile din articolul acesta. As avea totusi o nelamurire, de unde interpretarea ca oamenii au reactionat nu la modificarile de continut din legea sanatatii ci la maniera in care ele au fost comunicate?
fiindca se presupune ca intelegerea legii apartine numa alora cu studii superioare in diveese ologii si ca restu e prea imbecili .
Am riscat o ipoteza acolo. Imi pare plauzibila deoarece numeroase alte proiecte legislative (precum asigurarile sociale, educatia) aveau acelasi pronuntat continut neoliberal, insa prezentarea si adoptarea lor a mentinut aparenta procedurilor standard de deliberare, iar reactiile au fost mult mai reduse ca amploare. In privinta proiectului pe sanatate demersul a fost dat peste cap de interventia presedintelui, care prin atacul la Arafat, a parut sa intervina si sa vicieze in mod flagrant intreaga procedura.
Dle Faje
la ce va folosesc studiile dvoastra in antropologie si sociologie?!
Sa va iecsplice mandel . Proectu educatie a trecut fiindca educatia intereseaza pe mai putini (decat ar trebui) . Si fiindca mai tot omu are niste banuieli .. ca de pilda prea multi absolventi in antropologie,filozofie, socologie, stiinte politice , studii europene inseamna insi care nu vor avea nici o sansa sa profeseze. Asa ca.. Si pe unii ii doare in cot de invatamant daca ei nu au copii , daca oricum in familia lor scoala generala este arhisuficuenta samd. De asemenea ptr unii cu bani este preferabil un invatamant privat – nu nu prin calitatea presupusa ci prin faptul ca restrangand accesul restange concurenta !!
Cu asigurarile sociale a fost simplu. S- zis “pensii nesimtite” si “speciale” si so pa alea militare . Si s-a dat exemplul unor abuzuri “uitandu-se ” sa se specifice ca vor fi beliti TOTI! Asa ca a trecut in alauzele multora (inclus teleptuali fericiti ca in sfarsit militarii o iau in barba) si apoi .. si apoi a fost prea tarziu.
Insa legea Sanatatii … intereseaza pe oricine. Multi mai au niste parinti cu pensii nesimtit de mici .. rude mai amarate, rude care au lucrat la CAP ..Preteni care nu se descurca prea bine. Apoi mai este si gandu ca si in cazu in care ai bani destui .. daca te impinge necazu sa ai treaba undeva mai prin fund de tara si patesti ceva (o peritonita, o apendicita acuta .. o juma de infarct) ei bine nu mai ai timp sa ajungi la Viena .. si poa nici la Bucuresti !!
Si prea scump (de 20 mld!) al nostru Prezidel a zis cu gura lui ceva ca se vor privatiza si servicile de salvare . Tot prostu a avut ocazia sa vaza roadele privatizarii (se pare ca nu si dcotoranzii in antropologie) : platesti mai mult, primesti mai putin. Acelasi Traian atque Zeus.ro a mai zis ca Arafat se opune privatizarii salvarii (stii cestia aia de o chemi la 2 am ca ai o colica renala, ca fica are “palpitatii” si ca pe pe mamare o inteapa cam rau la inima). Asa ca tot omu a inteles ca s-ar putea ca sa dea telefon la salvare si ambulanta sa nu vina .. Din pritzip nu ca ar veni prea bine azi
Si procedura standard de deliberare. Nu fiti dom’le ridicol . Societatea noastra a inghitit impunerea unui pemier cf dorintei bicepsului cotrocean (pe pariu ca nici dvoastra nu intelgeti ce scriu io aicea si ganditi : pai are dreptu sa desemneze deci …) a inghitit magaria cu :”in constitutie scrie ca trebuie sa va consult si deci v-am consultat” si alte asemena incalcari de proceduiri democratice . Nimeni nu s-a sucarit ptr astea – de ce s-ar fi scurit de data asta ?!
Nu. Lumea a inteles foarte bine ca situatia e groasa rau . In plus cei din Tg Mures au luat ca afront personal atacu la Arafat. Se cheama patriotism local …
Si ar trebui sa intelegeti ca lumea nu prea are chef sa conteste direct neoloberalismu. Ca in 1990 din Piata Univ s-a raspandit credinta ca neoliberalismu e calea spre proges si bunastrea (ia priviti Anglia ! ia priveste SUA ! ca reformele samd) si ca cine nu zice asa e un comunist (adica unu care doreste sa fie frig in casa, 2 ore progamTV , 4 pauza de eletricitate si sa bage intelctualii la Pitesti). D’aia putini vor indrazni sa conteste neoliberalimsu (e ca si cum dvoastra ati umbla imbracat corect – adicascostum cravata de bun gust si purtand o fedora. Binenteles nu cu adidasi . Ce ar zice amicii tai? naspa nu?! )
Bun. Si asa ptr orice eventualitate. Am 60 de ani .. . si nu mi-a pasat niciodata de conformnistii aia in blugi fiindca vedeti ca si hipsterii sunt tot niste conformisti !
dle Bizon, nu shtiu daca se practica pe CA, da’ io simt nevoia sa zic ca atzi explicat al naibii de bine, shi ca nicio vorba nu mai e de adaugat.
da, cam despre asta a fost vorba, dupa parerea mea.
de aici rezulta cu claritate ca nu e bine sa fii hybristes, cum ziceai grecii, shi sa te crezi aidoma cu zeii, fiindca la un moment dat tzi se infunda.
insa dl basescu nu putea proceda altfel, fiindca prietenii lui, franks shi isarescu, il presau sa faca reforma shi in sanatate. shi fiindca deja ashteptau unii sa se bage cu gamela in mana la vaca de muls a CNAS pe baza noilor CJAS private. shi ce vaca de muls ar fi fost CNA-ul, cu noua taxa de 5% pe sanatate!
Gresheala numarul 1 (dar e mai greu pana s-o prinde shi romanu’ impartzial) a fost acordu’ cu FMI shi guvernarea cu consilierea economica de la BNR. Odata pornit pe drumul asta, invariabil, magareatza ar fi explodat intr-un punct oarecare. A fost sanatatea, pentru motivele pe care le explicatzi shi dvs. foarte bine.
Taman la fel este ceea ce se intampla acum in UE – Bruxelles-ul pur shi simplu nu ishi da seama (sau vrea sa ignore acest lucru) ca euroscepticismul in creshrere din Europa ishi trage seva din acumularea de frustrari izvorate dintr-un set continuat de politci greshite.
De unde se vede ca nu doar dl Basescu este un hybristes. Se intampla shi la acse mai mari. Cu rezultate indentice.
Asha ca odata pornit pe drumu’ asta, trebuia sa continue.
hm .. privatizarea in sananatate… Deja se cautau oameni care sa umble din casa in casa sa convinga sa se inscrie la Casa X . Un cunoscut (intamplator) mi-a facut propunerea sa ma coopteze in echipa sa .
Insa nu as zice hybristes.. in afacerea asta trebe sa iasa si un comision (“piata” intre 4,5-8 mld euro, 2/4 ptr administrare). Infavoarea capitalului strain. La rubrica asta as mai adauga si tichetele de masa – bune atunci cand le primesti , insa si mai bune otre emitenti , toti case straine! – si pensiile private (alta afacere ptr capital extern, si unde or fi aia 2% platiti suplimentar pana in 1990?!). Cestii din care nu prea stii ce sa zici – grija fata de poporu elector (cand am avut tichete nu pot zice ca nu eram multumit) sau de castigu privat strain ?1
Si Frank Templeton . Posibil si managerii privati din Strainezia … Adica daca nu putem sa prelua noi, atunci macar cine trebe (baieti buni de-ai nostri) sa fie bine platit si sa conduca (ma rog o va face mai cu menere si respectand cat de cat formele nu ca mocofanii nostri) si poosibil dand si contractu care trebe cui trebe .. [in unele cazuri se putea concepe un director strain. Unu care sa fi condus cu rezultate satisfacatoare o cestie cu domeniu similar in Strainezia si iesit ptr neintelegri cu consilsiul, de ex in urma unei preluari ostile. In aceasta ipoteza ar fi fost exlusi directorii de la Chrysler!! )
Da, inteleg ca autorul a emis o ipoteza. m-as hazarda si eu sa spun ca daca acceptam ideea ca materialul discutiilor dintre oameni e furnizat (mai ales) de catre media, nu am prea vazut nici o discutie despre continutul legii, ci mai degraba despre cum s-a incercat adoptarea ei in forta.
desi, in discursurile lui Raed Arafat de exemplu a fost vorba implicir despre continut – sau mai degraba un pas mai departe, despre ce urmari ar putea avea aplicarea acelui continut.
@Florin Faje
Am incercat sa-mi explic motivele pentru care alte legi la fel de neoliberale (sau cam conservator-liberale, de fapt) au fost “inghitite” fara mare deranj de populatie, iar legea sanatatii nu.
Pentru a reusi impunerea celrolalte legi, guvernantii (cu varf de lance dl. Basescu) au utilizat:
1. Abordarea graduala
2. Conflictul intre diferite publicuri
Au inceput, dupa cum va amintiti, cu eliminarea cumulului salariu-pensie in sistemul public (probabil ca erau interesati 20 – 30 mii oameni). Au fost ceva vociferari si au ramas la solutia cumulului plafonat la un salariu mediu.
Au continuat cu anularea unor sporuri salariale, cu salariazarea unitara in sectorul bugetar deja diabolizat si facut de trei parale in ochii opiniei publice (persoane interesate: 1.200.000).
Dupa aceea, setul de legi privind pensiile. Au pus in conflict pensionarii “speciali” cu ceilalti.
Apoi, a venit randul Codului muncii si a Legii dialogului social. Atinsi in interese au fost cam 4,8 milioane salariati cu contract de munca. Si sindicatele, ca instrument de negociere al salariatilor a fost terfelit prin compania la adresa liderilor sindicali.
Cand a fost adoptata legea asistentei sociale, care condamna la moarte lenta niste concetateni, opinia publica nu a mai reactionat. Oricum, de ani de zile saracii, pesoanele cu handicap si marginalii, erau scosi la marginea societatii.
Incurajati de paralizia societatii, guvernantii au zis sa dea ultima batalie: privatizarea larga a sistemului de sanatate. Nu au luat in considerare ca beneficiarii sistemului sunt sau se considera toti cetatenii, deoarece nimeni nu stie cand are nevoie de medic si spital. De fapt, romanii s-au trezit in ultimul moment. Si au reactionat cu inversunare, fara teama de a fi catalogati drept “nostalgici” si “antireformisti” tocmai pentru ca subiectul este vital. Cu putina atentie, as zice ca in aceste zile isi poate lua ultima impartasanie varianta flendurita si interesata a asa-zisului anticomunism de circ din ultimii ani. Pur si simplu, oamenii nu mai accepta si nici nu mai au cum sa li se retraga/refuze niste drepturi fundamentale.
Daca nu vom ramane centrati pe elementele de scenografie ale acestor revolte, s-ar putea sa constatam ca oamenii au devenit mai liberi si nu mai accepta ca sunt buni pacienti- “reformisti” doar daca li se ia sange…
in sfirsit aer proaspat si comentariu competent in problema “ultrasilor”; personal asteptam un contrast mai apasat intre obscenitatea ultrasilor si obscenitatea salariilor (diferenta dintre ele) din Romania.
felicitari pentru text Florin. trebuie adus din ce in ce mai mult in discutia publica din romania toate grupurile marginale care nu au loc in mica sfera publica burgheza locala.
foarte bun text. ultimii ani au insemnat o puternica criminzalizare a suporterilor. in Cluj suporterii au cantat continuu “Romania stat politienesc” si nu pentru ca jandarmii ar fi fost violenti (nu au fost), ci pentru ca una din experientele de suporter este supravegherea si hartuirea continua din partea politiei si garzilor private la stadion cuplate cu politicile agresive de control a galeriei prin comercializare (scumpirea pretului biletului si targetare explicita a clasei de mijloc). Galeriile au fost printre putinele categorii de oameni din Piata care au stiut sa se auto-organizeze, sa scandeze, sa fie automi, sa aiba o coreografie, sa fie solidari, pentru ca au exersat acest lucru de nenumarate ori la stadion.
Un text echilibrat. Era si cazul unui argument impotriva condamnarilor la unison – si din partea Pietei Universitatii, si din guvern).
Dar tot n-am aflat… pe cei din Piata Unirii (daca au avut vreo legatura cu fotbalul) cum ii categorizam, suporteri, huligani sau ultrasi?
Si gandindu-ne la fotbalul european: pentru toate gruparile de huligani (si multe de ultrasi) “cultura” violentei e relevanta. Iar A.C.A.B. (“all cops are bastards”) se aude deseori. Fara a moraliza, dar asta n-ar contribui la un mod diferit de cel al majoritatii populatiei de as exprima nemultumirile?
Autorul descrie cum “Sloganuri rasiste, xenofobe sau șovine stau adesea alături de mesaje pentru democrație, egalitate și justiție social”, ceva mai jos facand legatura cu cultura ultrà, “una profund politizată (…)”. Am citit despre orientarea politica a diversilor ultrasi (Irriducibili Lazio – fasisti irecuperabili, Boulogne Boys – nazisti cu svastici; insa si Commando Marseille, antirasisti si antifasisti, etc) – dar mi se pare obligatoriu sa aiba o identitate politica comuna. Ultrasii unei echipe nu pot fi, aleator, si de dreapta extrema si de stanga. Gruparile romanesti (in special, “suspectii” bucuresteni) au oare preferinte politice coerente?
un grup “ultras” are preferinte ptr doctrine extreme. Care sa justifice datu cu pumnu, pocoru, lantu. Aderarea la stanga sau dreapta … cred ca tine de moda si sfidare . Insa daca suporterii “violet” vor adopta svastica adversarii lor “galbeni” s-ar putea sa gaseasca ceva farmec in steaua rosie , poa si secera si ciocan…. Dupa cativa ani si devastari vor fi suporteri infocati ai “doctrinelor” … politice ….
Stimabile, cred ca lumea pare atat de complexa incat unii dintre noi cad prada tentatiei de a o simplifica extrem pentru a ne orienta mai usor. (Am citit rezumatul dv despre valoarea stiintelor sociale de mai sus.)
Cautam o explicatie mai convingatoare decat resentimente crude fata de o violenta primordiala din zona mahalalelor inepte. Scuze in avans daca v-am inteles gresit.
“Fireste!” Se putea? La ce se pricepe romanul cel mai bine? La fotbal si la politica; asta e cel mai bun prilej sa imbini cunostintele: o pui de-o “revolta” etc etc.
Ia uitati cea mai buna forma de revolta:
http://ioanflorin.wordpress.com/2012/01/22/revolutiile-la-care-am-visat-un-raspuns-lui-vlad-mixich/
Plecati domle! Asta e cea mai efectiva forma de protest! Stiti ceva si vreti sa faceti ceva? Plecati! Preferati sa frecati menta? Stati si revoltati-va la infinit, baietii destepti au sa profite si-au sa acapareze momentul calcind pe cadavre.
Daca este printre noi vreun suporter al unei echipe de fotbal, ar putea explica cum a ajuns asa? Nu am putut niciodata sa inteleg o asemenea pasiune.
As oferi cateva raspunsuri la unele comentarii de pana acum.
Lui L.Ridh:
Nu e obligatoriu ca o peluza sa aiba o identitate politica comuna, desi asa se intampla de cele mai multe ori. Real Valladolid, Perugia si Werder Bremen sunt cateva cazuri in care coexista grupuri de stanga si grupuri de dreapta. Alte peluze (Curva Sud Roma, Curva A Napoli, Virage Auteuil Paris), de regula foarte mari si diverse, se declara apolitice tocmai pentru ca adapostesc grupuri cu ideologii opuse, dorind astfel sa evite conflictele interne.
In Romania, ca si in restul tarilor europene ex-comuniste, peluzele adera, in genere, la dreapta nationalista, cu accente mai extremiste la Dinamo, Steaua si Timisoara. Grupuri de stanga explicite n-au aparut pana acum, desi au existat sau exista grupuri care au cochetat tacit cu stanga: Fedayn (Dinamo) si Furieux (Vaslui). Totusi, amploarea extremei drepte in stadioanele romanesti e mult mai mica decat in majoritatea tarilor est-europene. In Polonia si Rusia, situatia e mult, mult mai grava.
Lui Ghita Bizonu’:
Viziunea ta asupra galeriilor e extrem de simplista, nu face decat sa reitereze cliseele vehiculate de oamenii care nu cunosc acest fenomen. Mi-e teama ca ai citit degeaba articolul asta. Tu ai prejudecatile tale si nu pari dispus sa ti le schimbi.
Da, bineinteles ca indivizii primitivi care nu vor decat se dea cu pumnul exista in peluze (ca in orice subcultura urbana), dar ultrasii nu-i considera adevarati ultrasi. Exista un cod ultras nescris care condamna violenta pur de dragul violentei. Nu spun ca ultrasii sunt toti niste baieti destepti si stilati, dar printre ei se afla si asemenea oameni. Exista oameni dintre cei mai diferiti. Numai ca o abordare maniheista nu poate intelege asta.
Cat priveste ideologia politica aleasa, alegerea ei poate depinde de diversi factori, dar nu de ideologia pe care o au rivalii (asa cum crezi tu), dovada ca exista numeroase cazuri de peluze care se urasc de moarte si care au, totodata, aceleasi optiuni politice (Real Madrid vs. Atletico Madrid – de dreapta; Pisa vs. Livorno – de stanga). In genere, o peluza adopta o anumita ideologie pentru ca exista o legatura intima intre ideologia respectiva si orasul (Livorno, Bologna – ambele de stanga), cartierul (St. Pauli, Rayo Vallecano – ambele de stanga) sau insasi istoria clubului (Real Madrid, Lazio – ambele de dreapta). Lucrurile nu sunt atat de caricaturale pe cat crezi tu.
Lui gheorghita zbaganu:
Exista multe motive pentru care devii suporterul unui club, dar cel mai raspandit cred ca ramane un amestec intre pasiunea propriu-zisa pentru jocul de fotbal, nevoia de apartenenta si incluziune si inclinatia catre combativitate a baietilor. Evident, la aceasta intrebare trebuie sa raspunda un sociolog si cred ca Florin Faje se achita partial de acest lucru cand spune:
“Pentru mulți dintre ei, majoritatea tineri bărbați, susținerea unei echipe de fotbal a însemnat una dintre puținele surse de a-și produce, afirma și manifesta propria voce și masculinitate. În acest sens, stadionul a rămas unul dintre puținele spații sociale în care o formă reală de solidaritate a fost produsă și reprodusă prin practica susținerii echipei favorite. Efectul acestor forme de a fi împreună e pasiunea pentru un club, tocmai elementul imposibil de înțeles pentru apărătorii și promotorii interesului economic la nivel societal.”
Exterm de pertinenta interventia, multumesc. As dori sa mai adaug cateva puncte de clarificare. Primul, in legatura cu identitatea politica a suporterilor. Dincolo de directia politica asumata sau clamata de diferite factiuni in diferite contexte, trebuie subliniat procesul mai amplu de deconectare a comunitatilor de suporteri (alaturi de comunitati dintre cele mai variate) in raport cu politica “reala” contemporana dominata din ce in ce mai serios de forme de populism politic si de aliante nationale si transnationale care tin foarte putin cont de interesele cetatenilor. Bineinteles, majoritatea suporterilor de aici si de aiurea au observat extrem de repede acest fenomen si l-au taxat ca atare. In concluzie: PDL-USL aceeasi mizerie!
Al doilea, legat de modul in care cineva ajunge suporter. Traiectoriile celor care ajung sa sustina patimas o echipa sunt extrem de variate. Din experienta mea de cercetare formele cele mai puternice de atasament fata de un club apar in momentul in care adeziunea e transmisa intergenerational, indeosebi de la tata la fiu (vorbim de o cultura profund masculina) prin simpla practica saptamanala de a merge impreuna la stadion (am auzit adesea povestea ca in socialism era o practica exterm de comuna pt simplul fapt ca sotia si mama gatea si facea curatenie in ziua libera din week-end). Asta nu face decat sa confirme ceea ce orice suporter stie deja, faptul ca istoria unui club conteaza in modul cel mai mundan cu putina. Acelasi tipar e reprodus si in cartier sau la scoala, unde unul sau mai multi barbati sau tineri mai in varsta ii incurajeaza pe cei mai tineri sa-i insoteasca la stadion. Faptul ca cineva mai in varsta te considera demn sa-l urmezi intr-o asemenea “aventura” e extrem de motivant.
@Florin Faju despre cultura profund masculina
Se intrevede o usoara schimbare in Europa… In Germania, 30% din suporteri in stadion sunt femei, si mai surprinzator, cam 10% din ultrasi. E drept, din lipsa de acceptanta a ultrasilor masculi, in mare parte in grupari proprii (in Koeln se numesc, original, “Always Ultras”!, in Muenchen “Chicas” etc.).
Cartea “Watching the Boys Play” (Nicole Selmer) descrie fenomenul.
Nu e de mirare, majoritatea pot fi numite progresiste, cu sloganuri si actiuni anti-misogine, anti-rasiste. Adaugand si interesul recent pentru fotbalul feminin – poate se naste o forta civilizatoare pe stadioane?
@ Vladimir Bortun : Multumesc.
Stiu ca exista si grupari antagoniste in aceasi galerie, dar nu cred ca un ultras adevarat migreaza de la una la alta. Iar la Werder cunosc putin situatia si banuiesc ca secretul e diferenta intre ultrasi si huligani. Dreapta extrema se gaseste – oare doar tolerata? – printre huliganii Werderiani (Nordsturm, Standarte), care ataca deseori gruparile de ultrasi, a caror majoritate e explicit antifasista si antirasista (Racaille Verte si altii).
Pe de alta parte cred ca exista cluburi cu o identitate ideologica foarte bine definita. Nu-mi pot imagina ca s-ar gasi preajma lui Ajax antisemiti, fie ei suporteri ocazionali, ultrasi ori huligani.
Am dat exemplele pentru a argumenta ca nu este adecvat sa vorbim despre “grupuri de primitivi” cu probleme hormonale. Pe scurt: apartenenta de anumite grupari politizate poate insemna o socializare antirasista si pro-democratica, de altele exact opusul.
Inteleg ca lucrurile nu s-au asezat inca in gruparile romanesti.
Posibil ca Ghita Bizonu sa se fi plictisit deja.
@ V. Bortun si F. Faje:
Bine ca ati introdus o discutie diferentiata despre o cultura complexa care nu merita tratamentul plin de dispret si generalizari ieftine. Ea reflecta totusi atitudini representative pentru segmente significante din populatie.
Poa nu stiu ce intelegeti dvoastra prin ultrasi . Insa este o proprotie destul demare de debedei care cauta scandalul … Si dacva doriti referinte despre astao pai nu zic decta Heysel . Msacrul de la Heysel . Ce o fi avand aceste .. manifestari cu fotbalul nu inteleg. Insa e mai bine sa fii spectator la i gala de box decat la un meci de fotbal!
De ce naiba trebuie sa fiti “ultrasi” si nu “afficinados” nu stiu. Nici nu stiu de ce in loc sa va bucrati de un meci trebuie sa faceti distrugeri. O fi ceva cu fotbalul …
Oricum nu am mare incredere in ioptiunile lor .. ca baza este violenta .
Si cu fo floare nu se face primavara. AM cunoscut si vreo 2 rapidisti insi cumsecade .. insa majoritatea (sie greu de uitat spectacolul unui popa beat pe doua carari injurand de Dumnezii ma-si arbitrul care a nedraptatot Rpiduletu sufletului lui.. Popa !!! E ceva cu fotbalul ..)
La Heysel a fost vorba de “hooligans”, si nu de ultrasi, caci fanii lui Liverpool sunt cei care au provocat tragedia (fara intentie, dar asta e alta discutie). In Europa, exista doua mari culturi ale suporterilor fanatici (la care s-ar adauga un mix intre cele doua): 1. cultura “hool”, de provenienta britanica si din care s-a nascut actuala miscare “casual”, despre care probabil ca ati vazut niste filme in ultimii ani; 2. cultura ultra’, aparuta in Italia, pe la sfarsitul anilor ’60, si care a fost receptata si in tara noastra. O deosebire majora intre ele este tocmai importanta diferita pe care unii si altii o dau violentei. Pentru “hooligans”/”casuals”, confruntarea fizica cu adversarii reprezinta miezul activitatii lor ca suporteri. Tot ce fac inainte de meci e in vederea ciocnirii cu rivalii (dau telefoane, fac filaje, ocolesc politia etc.). De partea cealalta, desi nu sunt straini de violenta, ultrasii pun mai mult accentul pe actul de sustinere a echipei din interiorul stadionului (cantece, steaguri, mesaje, coregrafii, pirotehnie). Legatura ultrasilor cu clubul si cu fenomenul fotbalistic (si, ca tot veni vorba, cu politica) e mult mai puternica decat in cazul “hooligans” (nu le spun huligani, pentru ca e un termen prea vag la noi). Cei din urma sunt, daca vrei, mai superficiali, fiind preocupati in principal de bere si bataie. Ei fac ce fac de dragul distractiei si al adrenalinei, pe cand ultrasii invoca mereu valori si idealuri inalte, o cauza mai mare decat ei.
De acord cu Vladimir Bortun, care explica foarte rabdator diferentele dintre ultrasi si hooligans (unde se suprapun, unii vorbesc de “hooltras”).
Tot refuzati sa credeti ca nu se reduce totul la derbedei? De altfel, nu este doar “ceva cu fotbalul”: ultrasi exista si in basket, handball, hockey pe gheata si multe alte sporturi. Evident, fotbalul pasioneaza mai multi oameni decat celalate sporturi, boxul inclus. Asta il face interesant si pentru sociologi.
Foarte bine punctat Vladimir si il felicit si pe autor pentru text. Era si cazul sa dezvolte cineva si subiectul asta ca prea s-au demonizat in ultimul timp grupurile de ultrasi.
Pe langa completarile pe care le-a facut Vladimir mi se pare important de notat si faptul ca indiferent de ideologiile la care adera diferite grupuri de ultrasi (fie ca sunt de dreapta, fie de stanga, fie apolitici asa cum sunt cei de la Napoli), au in comun faptul ca lupta impotriva transformarilor pe care le-a produs sistemul capitalist (plecand, bineinteles, de la transformarile care si-au pus amprenta asupra fotbalului).
In al doilea rand mi se pare important de notat faptul ca cei care fac parte din fenomen au o constiinta politica extrem de bine definita (de exemplu desi intre suporterii lui Livorno si cei ai formatiei AEK Atena exista o infratire in baza afinitatilor politice, cei de la Livorno sunt comunisti, in timp ce cei de la AEK sunt mai degraba anarhisti).
In al treilea rand cred ca ar fi bine sa lasam la o parte binaritatea (protestatar bun vs. protestatar rau) si sa vedem ca avem si lucruri bune de invatat de la ultrasi. Unul din ele ar fi faptul ca baietii astia reusesc fantastic de bine sa se mobilizeze si sa se organizeze. Sa nu uitam ca in mijlocul evenimentelor din Egipt din vara asta au fost suporterii echipelor din Cairo. Nu prea se vorbeste de chestia asta, dar oamenii aia au avut un rol important acolo.