Republica e în stradă

TEMA: Protestele din ianuarie 2012

Corespondenta de la CLUJ

Democrația e în stradă. Se protestează pentru o democrație participativă, reală, care include la deliberări categorii mai largi de cetățeni și împotriva unei guvernări autoritare. Nu îmi propun aici să analizez manifestațiile curente. Prea multă analiză, prea mult comentariu expectativ, nu e îndeajuns să interpretăm istoria, trebuie să contribuim ca cetățeni activiști la schimbarea ei. Pentru că unele dintre scandările manifestanților la Cluj sunt legate de Roșia Montană, muzicianul și activistul Mihnea Blidariu (hehe, un om din mulțime) povestește despre mizele acestor revendicări specifice. În acest sens, vă atrag atenția asupra altor manifestații care urmează să se întâmple. De exemplu, în 28 ianuarie la București este programat un marș pentru „Salvarea Roșiei Montane”: „Ministerul Mediului şi Guvernul se pregătesc ca, în dispreţul legilor şi procedurilor necesare, să elibereze acordul de mediu pentru proiectul exploatării de suprafaţă, cu cianuri. Pe de altă parte, în Parlament se doreşte votarea unei legi prin care companiile miniere private ar putea expropria în voie cetăţenii pentru terenurile de care au nevoie pentru proiectele lor!”. Când pomenesc de „Salvarea Roșiei Montane”, ghilimelele sunt relevante pentru că nu ne referim doar la o zonă geografică strict localizată, ci miza principală este o luptă simbolică împotriva privatizării frauduloase a bunurilor statului român, indiferent că ne referim la patrimoniul natural sau cultural. Pe viitor, nu se va propune doar problema înstrăinării aurului, ci și a sănătății, așa cum s-a pus deja acum, a petrolului și a altor resurse, care trebuie naționalizate din nou, însă cu un control atent din partea societății civile. Insistența pe Occupy Conti, ca Moment 0 al noului val de activism civic local, e legată de încercarea de a-mi explica valurile de manifestații fără precedent din ultimii ani la Cluj, cu sute de oameni care au ieșit săptămânal, iar acum mii, pentru diverse cauze locale ori naționale. Republica e în stradă, azi la manifestația din Piața Unirii ce începe după ora 18.00, în zilele următoare sau în 28 ianuarie la marșul de la București.

Adi Dohotaru: Suntem implicați amândoi în organizarea Marșului pentru Roșia Montană din 28 ianuarie, de la București. Preconizezi că un astfel de marș are capacitatea să scoată lume în stradă, așa cum a scos așa-zisa „reformă” Boc-Băsescu din sănătate? Care sunt mizele marșului și la câtă lume te aștepți?

Mihnea Blidariu: Da, cred ca vor veni foarte mulți oameni în stradă pentru Roșia Montană, deoarece, trebuie s-o recunoaștem, există o deplasare a accentului de pe problema de mediu pe cea morală și națională: foarte mulți oameni consideră înstrăinarea aurului de la Roșia Montană și distrugerea patrimoniului unic, drept trădare de țară din partea președintelui și a guvernului.

A.D.: Ești un activist civic în general, nu strict un militant pentru Roșia. Ne-am întâlnit în stradă la manifestațiile împotriva noului proiect de lege al sănătății, apoi împotriva lui Băsescu. Cum este atmosfera în piață din perspectiva ta, care sunt revendicările oamenilor?

M.B.: Atmosfera este foarte pozitivă și creativă. Se inventează mereu lozinci noi, acțiuni noi, Principalele revendicări sunt demisia președintelui și a guvernului, nu alegerilor comasate, un sistem de sănătate viabil și echitabil pentru toți, 6% din PIB pentru educație, anularea contractului de la Roșia Montană, depolitizarea TVR.

A.D.: În ce context s-a născut ideea Occupy Conti, acțiune care a condus la un nou val de activism clujean?

M.B.: În contextul în care RMGC a intensificat propaganda mincinoasă, cu ajutorul presei care, pentru un pumn de euro, îşi vinde integritatea şi profesionalismul. Trebuia să existe o reacţie vehementă şi ea a fost Occupy Conti!

A.D.: Care este imaginea cea mai pregnantă care ți s-a întipărit din acea zi?

M.B.: Oh, au fost atât de multe!…Atât de mulţi oameni ne zâmbeau de jos şi ne făceau semne de încurajare…Totuşi, cred că cea mai pregnantă imagine e una de pe la 8, 8.30, când un poliţist comunitar s-a prins că ceva se întâmplă în Conti şi stătea şi se uita la noi şi la bannerele noastre cu o figură absolute descumpănită. În cele din urmă, s-a scărpinat, uimit, pe sub cască şi a dat un telefon…

A.D.: De ce crezi că „Salvați Roșia Montană” a devenit cea mai cunoscută campanie civică după 1989 (desigur, în afară de Piața Universității 1990)?

M.B.: În primul rând, e cea mai longevivă, cred. Durează din 2000, deci iată, sunt deja 12 ani. În al doilea rând, e meritul celor care au făcut-o cunoscută, adică voluntarii şi activiştii campaniei, a căror dedicaţie şi încăpăţânare au ajutat Roşia Montană să nu moară. În al treilea rând, complexitatea cazului Roşia Montană atrage mai multe feluri de simpatizanţi: sunt unii preocupaţi de patrimoniu, alţii de mediu, alţii de aspectul economic, alţii de cel social, alţii de toate laolaltă. Şi împreună, sunt foarte mulţi!

A.D.: Au fost acuzații cu privire la ocupanții de la Conti că ar fi bolșevici sau anarhiști. Acuza legată de bolșevism este într-atât de aberantă încât o lăsăm la o parte, dar cea de anarhism nu aș recuza-o pentru că genul acesta de acțiune directă, cu accent pe moralitate în afara unui cadru legal este specifică tradițiilor radicale ori anarhiste de nesupunere civică. Există foarte multe judecăți pripite legate de anarhism (atentatori cu bombe, nihiliști, copii zvăpăiați etc.). Tu cum înțelegi anarhismul, în ce măsură ești anarhist?

M.B.: Sunt anarhist în măsura în care sistemul politic, economic şi legislativ mă obligă să fiu anarhist. Adică: dacă nu mai pot avea încredere în nici un politician, instig la folosirea votului în alb. Dacă nu pot funcţiona, financiar, într-un sistem corupt şi bazat pe furtul instituţionalizat, instig la neplata taxelor. Dacă legile sunt strâmbe, nu le respect.

A.D.: Alexandru Vakulovski a scris un roman despre Roșia Montană, iar Mihai Goțiu a publicat fragmente din preconizatul său roman. Tu ți-ai propus vreodată să scrii versuri (pentru poezie sau muzică), proză ficțională sau non-ficțională pe subiectul ăsta? În ce măsură se poate împăca o creație artistică cu un discurs angajat social? Când se îmbină armonios, când se disjung?

M.B.: Nu, cred că sunt atât de implicat în subiect, încât mi-ar fi greu să mă detaşez de el, astfel încât să-l pot aborda. Pur şi simplu mi-e prea aproape Roşia Montană…poate după ce o salvăm, o să reuşesc…

sursa: GAS