TEMA: Sănătatea românească – în moarte clinică?
Odată cu actualul proiect de Lege a Sănătăţii, itinerariul politicilor publice ale acestei generaţii politice pare a completa un ciclu: de la taxa unică, prima măsură luată de guvernul Tăriceanu imediat după instalarea sa la sfîrşitul anului 2004, trecînd prin prima tentativă de privatizare a sănătăţii, imediat în 2005, şi pînă la actuala propunere de lege a sănătăţii, pentru care guvernul Boc e gata să îşi “asume responsabilitatea”, ne putem uita înapoi, cu amărăciune, la opt ani de promovare a inegalităţilor şi injustiţiei sociale sub numele “normalizării” economice. Dacă reformarea economică a societăţii a fost întreprinsă şi pînă în 2004 eminamente prin măsuri neoliberale, adoptate fie cu entuziasm, fie cu rezerve calculate, abia după 2004, şi cu atît mai mult în 2011 [1] se poate vorbi de îngrădirea şi exproprierea sistematică a sectoarelor publice în direcţia intereselor private. În parcursul acestui ciclu, bunăstarea şi sărăcia au funcţionat, pe rînd, ca justificare a direcţiei generale de privatizare a bunurilor, proprietăţii şi serviciilor sociale. De la economie la sănătate, guvernarea pare a încerca să realizeze prin politici publice – unele adoptate în mod non-democratic – marea magistrală directă de la portofel la inimă şi înapoi.
Aşa cum taxa unică, promovată la momentul respectiv ca măsură de “normalizare a pieţei” şi scoatere la suprafaţă a economiei informale, nu fusese adoptată, în mod paradoxal, niciodată, de nici una din ţările cu economie “normală” care serviseră drept model ideologilor locali [2], aşa şi actuala propunere de Lege a Sănătăţii, la un cincinal după propunerea din 2005 [3], merge în avangarda neoliberalismului global, contrazicînd dezideratul susţinut atît de Uniunea Europeană [4], cît şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii [5]: acoperirea universală a populaţiei cu servicii medicale. Dacă taxa unică a contribuit decisiv (dar nu exclusiv) la creşterea radicală a inegalităţii sociale după 2005 [6], după cum fusese uşor de anticipat, actuala propunere de Lege a Sănătăţii, sub acelaşi pretext al scoaterii la suprafaţă a “economiei negre”, ia forma unui proiect de eugenie socială, care propune filozofema că sînt sănătoşi cei care merită (şi au bani) să fie astfel. Dincolo de pretextele imediate (eliminarea plăţii informale, deşi corupţia la vîrf e mai importantă), sensul de bază e fără îndoială privatizarea, dubla credinţă că orice instituţie socială e “comunistă” şi că doar piaţa şi mîna sa invizibilă vor regulariza, într-un final fericit, totul. În istoria reală, scăderea contribuţiilor la asigurările sociale, justificată prin aceeaşi logică puristă a pieţei ce a înlocuit impozitul progresiv cu taxa unică, dar şi carenţa etică generalizată a grijii şi respectului pentru cetăţeanul simplu, sînt cele care au afectat sistemul serviciilor de sănătate. Tot în istoria reală, privatizarea nu a eliminat corupţia în nici un sector – iar în educaţie, privatizarea e indisociabilă de scăderea calităţii şi fenomene de amploare ale corupţiei.
Actuala guvernare nu face decît să continue experimentele ideologice pe pielea populaţiei, sub umbrela ideologiei dominante la nivel global din ultimele decenii, adaptată local într-un amestec de elitism anticomunist şi oportunism fără scrupule, de un partid fără alte principii vizibile decît interesul de grup şi obedienţa faţă de puteri dominante, respectiv agresivitate la nivel local/docilitate în cadru internaţional. Astfel se poate observa şi sensul epistemic pozitiv (pentru capital) al uneia dintre ideologiile dominante postdecembriste: din punct de vedere pragmatic, “anticomunist” înseamnă de fapt antisocial şi pro-capital. Adică nici măcar în interesul noii clase mijlocii – ci în cel al elitelor capitalului şi a acelui segment al clasei mijlocii care se întîmplă să aibă legături directe cu elitele politice conjuncturale, fiindcă în capitalismul real, încrederea în piaţă e transpusă invariabil în privilegierea unor grupuri de interese.
Intuiţia sceptică a omului simplu e justificată însă: măsurile neoliberale de austeritate s-au înscris pînă în prezent în paradigma “vindem ce mai avem” şi de restul “stăm drepţi ca să împrumutăm”. Atît la nivel global, cît şi la cel local (într-o semi-periferie a capitalismului global), elitele neoliberale gestionează prin normativitate negativă criza ce a erupt sub propriul lor mandat: mai mulţi bani pentru poliţie şi armată, asprirea codurilor penale, respectiv ciopîrţirea statului social şi tăierea cheltuielilor publice – care e, fireşte, mai drastică la periferia capitalului, unde sînt mai puţini bani. Măsurile neoliberale sînt echivalente cu aruncarea mizeriei sub preş, bazîndu-se pe faptul că tot familia, femeile, soţiile, muncitorii emigraţi, micii lucrătorii salariaţi şi pensionarii vor prelua, ca pînă acum, povara în cîrca lor şi vor suporta costurile sociale şi financiare crescute ale serviciilor publice şi a înstrăinării bunurilor comune pe care statul le vinde în prezent pentru a mai “băga bani în sistem”. Cu alte cuvinte, austeritatea neoliberală şi fundamentalismul economiei de piaţă se bazează de fapt pe extinderea economiei reproductive (pe care nu o recunoaşte categorial) şi tocmai de aceea sănătatea publică e un punct nevralgic al sistemului, capabil să genereze tulburări sociale de largă amploare, şi pentru cauza căruia se implică astăzi propagandişti şi “jucători” politici importanţi, din afara sectorului de sănătate.
Oricît ar tăia în carne vie, sănătatea şi educaţia pur şi simplu nu pot fi reduse însă la principiul pieţei, după cum proprietatea socială nu se reduce decît în fantezii anticomuniste ieftine la “colectivizare” ori la eliminarea iniţiativei private. La nivel global, atît sănătatea publică, cît şi cercetarea universitară au constituit dealtfel cîmpuri problematice pentru paradigma fundamentalismului pieţei şi, în anumite limite, zone ale rezistenţei ori cel puţin a heterotopiei epistemice. Soluţia disperată pe care continuă să o propună actuala putere e ignorarea teoriei critice sociale şi abandonarea bunurilor comune şi a instituţiilor publice care s-au constituit prin muncă socială. Soluţia bine temperată nu poate fi găsită decît într-altă paradigmă, şi anume nu cea a unui capitalism utopic pur, ci probabil pe calea revederii rolului statului, inclusiv în cadru transnaţional, şi a explorării, între multiplele alternative tehnice care există deja, a modurilor de conectare a instituţiilor sănătăţii cu cele ale dezvoltării comunitare, într-un cadru principial al recunoaşterii şi instituirii sănătăţii ca proprietate socială şi nu ca subsegment al pieţei pentru profit.
________________
[1] Victoria Stoiciu, 2011 – triumful pieței asupra societății, http://www.criticatac.ro/13012/2011-triumful-pietei-asupra-societatii/
[2] http://romania.indymedia.org/ro/2004/11/528.shtml
[3] http://www.romania.indymedia.org/ro/2005/10/1056.shtml
[4] http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=754&langId=en
[6] vezi dezbaterea: http://www.criticatac.ro/12767/dzbatere-inegalitate-sociala-in-romania-1990-2010/
Citez: “Dacă taxa unică a contribuit decisiv (dar nu exclusiv) la creşterea radicală a inegalităţii sociale după 2005…”. O fi, însă a contribuit, în primul rînd, la altceva: la ieşirea la lumină a unei importante părţi a economiei, la uşurarea mecanismelor birocratice, la un avînt – real – al micilor întreprinzători şi, în final, la creşterea generală a nivelului de trai. Asta n-o poate contesta nimeni. Da, s-o fi mărit ecartul dintre cei bogaţi şi cei mai puţin bogaţi, dar cei “mai puţin bogaţi” au trăit mult mai bine decît atunci cînd impozitarea îi apropia de ce imai bogaţi. Deh, ale economiei valuri. Ce mă doare pe mine că unu’ e foarte, foarte bogat, dacă bogăţia lui e legală? Ceea ce scoate din minţi populaţia săracă din România de azi nu e bogăţia ostentativă a altora, ci provenienţa ei dubioasă, aproape 100% din contracte cu statul.
Hahahaha ce te doare pe tine daca bogatia unuia foarte bogat este legala??????????? Scuze, dar daca nu te doare atunci ai o problema cu perceptia, cu sensibilitatea. Nici o bogatie foarte mare nu este legala nici in RO si nici in alta parte. Orice bogatie foarte mare este cu un deget cel putin in baltoaca ilegalitatii, chiar si bogatia celor mai mari inventatori: comisioane ilegale, licitatii aranjate, monopoluri. In aceasta chestie nu exista exceptie. Doar ca ilegalitatea nu a fost inca gasita. Vorbesc de marile bogatii.
domnule Iaru,
“O fi, însă a contribuit, în primul rînd, la altceva: la ieşirea la lumină a unei importante părţi a economiei, la uşurarea mecanismelor birocratice, la un avînt – real – al micilor întreprinzători şi, în final, la creşterea generală a nivelului de trai. Asta n-o poate contesta nimeni.”
pai, eu cred ca o poate contesta. puteti sa dati niste date? ca sa stim ce vorbim. puteti corela eventualele date cu taxa unica.
va rog, aveti cuvantul.
eu sunt de acord cu dl.Iaru. Cum adica nu te poti imbogati decat pe cai ilegale in Romania? Cum ramane cu plusvaloarea?
pai tu crezi ca majoritatea celor de pe CA chiar au citit Capitalul lui Marx ?
In capitalismul modern relatia dintre proletar si capitalist este una contractuala (deci capitalistul confisca plusvaloarea, echivalentul supramuncii, in mod LEGAL). Deci, dupa parerea lui Marx, capitalistul se imbogateste cat se poate de legal pe spinarea proletarului (asta nu inseamna ca e si moral…)
Dim magistralul discurs al Realesului: cf legii retrase spitalele deveneau societati comerciale si ar fi putut sa imprumute bani de la banci ca sa se doteze.
Intrebare bizonica : si de unde ar fi restituit ?!
Adica una zicem (sa nu ajungem ca grecii) si lata fuman (legea ar fi permis credite).
Mic scenariu – orice director mai ambitios s-ar fi imprumutat la banci sa se doteze… si la Chltila, Saveni sau Iasi . Apoi scadenta !
Cine ar fi platit ? Eu, tu, el/ea. Ori prin impozite (ca bugetu asta este : impozit!) ori prin inchiderea spitalelor falimentare sau trasnferu propretatii catre un privat care – normal – ar fi vrut sa recupereze fondurile . Adica pan ala urma cei din zona spitalului ar fi ramas fara spital (ca in Saveni si imprejurimi oamenii sunt cam saraci) . Si poa vreo banca doua , mai “entuziaste” , ar fi zis depune bilantu si naspa . Si apoi guvernu ar fi zis : nu se poa sa depuna bilantu ca daca cade anca aia mai cade inca una si reatingu de tara si .. asa ca sustinem . Sustinem cu bani de la buget – de ude altundeva?! Deci ca Grecia …
Sucaru cu legea asta retrasa era ca scopul ei era sa produca beneficii particulare .. pe impozitele noastre!
Smecheras securist care s-a cam dat de gol Basescu asta. De cand e la manete a uitat cum se face bisnita, a uitat ca pana si in bisnita trebuie sa-ti faci niste calcule
Jegul voia sa impuste doi iepuri deodata cu faza asta porceasca a impunerii legii sanatatii (iepurii din PDL au ajuns chiar de rasul curcilor, nu mai zic nici macar Da sefu, e ca tine! pur si simplu si-au inghitit toti limba aia plina de mizerie): voia pe o parte sa vanda la propriu sanatatea poporului si pe alta parte voia sa distruga Smurd-ul care este aproape singura chestie care functioneaza in RO. Cand e vorba de distrus acest buldozer nu se poate abtine, nu rateaza nici o ocazie ca e vorba de consilieri, de infrastructura – CFRul de exl sau de sisteme functionale ca Smurdul, orice e bun pentru forta oarba de distrugere a acestui buldozer. De fapt asta a fost greseala securistului, n-a putut rezista placerii de a distruge, a vrut sa-l distruga pe Arafat pentru ca omul facea ceva omenesc si anume sa apere ceva la care a muncit ani de zile. Ce s-a intamplat ieri a fost o victorie a omului impotriva fiarei.
Să reţinem înainte de toate interesele unor grupuri pentru stoarcerea avantajelor.
Prin 90, cred, s-a pus problema ca fosta policlinică a PCR să devină policlinică de cartier, deci în cadrul reţelei civile a Ministerului Sănătăţii. Ei bine, personalul s-a ridicat, într-o sfântă indignare, pentru ca policlinica să aparţină MAPN (deşi, cum am auzit atunci, se pare că acesta mai avea o policlinică): căci numai aşa ar fi beneficiat în continuare de ceea ce colegii lor din policlinicile obişnuite nu aveau.
La fel, acum medicii de familie vor să-şi păstreze neştirbite puterea rezultată din cabinetele private: pentru ei, noul proiect nu este bun tocmai deoarece ar institui un control de stat, sau o „naţionalizare” a cabinetelor private.
Oare aceste interese de grup converg cu acelea ale pacienţilor?
Poporul nu vrea reforma sănătăţii? Ba da, dar nu aşa cum o concep guvernanţii, la putere sau în opoziţie deopotrivă.
Toată lumea, adică populaţia care nu poate să plece în străinătate pentru tratamente şi operaţii, se plânge de situaţia sistemului de sănătate: dar nu împotriva caracterului public al său ci, din contră, pentru că sistemul a fost căpuşat – şi înainte de 89 şi mai ales după – şi subţiat;
pentru că sistemul – de servicii, adică unde îşi desfăşoară activitatea o categorie birocratică ce poate să le condiţioneze în funcţie de răsplăţi private – a început, chiar înainte de 89, să ilustreze teza ne-publică şi anti-publică a lipsei de viabilitate şi de importanţă a proprietăţii publice şi a „înlocuirii” acesteia cu şpaga dată personalului medical;
pentru că toată lumea doreşte să aibă acces gratuit – adică numai în baza impozitelor publice la sănătate – la o îngrijire medicală de înaltă calitate şi unde trimiterea la instanţe medicale superioare are loc exclusiv potrivit bolii de rezolvat; pentru ca medicina să fie înfăptuită exclusiv jurământului lui Hippocrat şi elanului tinerilor medicinişti;
pentru ca, într-adevăr, sănătatea să fie un bun al fiecăruia, deci un bun comun şi nu unul privat.
Soluţia la problemele sistemului nu este, deci, ducerea căpuşării la ultimele consecinţe – privatizarea cvasi-totală a sănătăţii – ci tocmai contracararea acestei căpuşări. Sănătatea trebuie să fie asigurată tuturor cetăţenilor nu numai la nivelul de bază – sau al urgenţelor reale – ci la nivelul cel mai înalt posibil. Nimeni nu exclude cabinetele private. Dacă sistemul privat există şi va exista, în acelaşi timp el nu are voie să aibă fonduri publice. În afara Olandei, nicăieri în ţările europene sistemele private nu rezolvă cazurile grele. Ce rost mai are atunci ca fondurile publice să fie ştirbite prin subvenţionarea sistemului privat?
Această anomalie există şi în învăţământ.
Dar să mai fie spus o dată: dacă un sistem ce reflectă principii democratice şi nevoi populare merge prost, soluţia nu este desfiinţarea sistemului şi înlocuirea lui cu unul corespunzător nevoilor şi principiilor elitare, ci dimpotrivă, un management transparent şi controlul public în aşa fel încât să se realizeze tocmai acele principii democratice şi nevoi populare.
Să nu uităm că furtul şi distorsionarea fondurilor alocate sănătăţii au avut loc masiv după 89: în ideea că „ce-i al tuturor nu-i al nimănui” şi că „cei de la conducere nu pot fi atinşi dacă fac parte din reţele de putere”. Reforma necesară este tocmai controlul public asupra alocării resurselor şi un management eficient şi economicos subordonat principiului asigurării universale şi de înaltă calitate a sănătăţii.
Dar capitalismul face, din propria logică, totul pentru a arăta direcţia în care ar trebui să meargă societatea: deşi se opreşte la mijlocul drumului, more capitalisto. Nu s-a întrebat nimeni care va fi statutul personalului medical, inclusiv al medicilor, conform proiectului de lege a sănătăţii? Ei bine, în afara unor nume plătite pe măsură şi în afara unei eventuale mici creşteri salariale pentru întregul personal, acesta va pierde veniturile suplimentare pe care le are acum, în sistemul ordinii birocratice. Credeţi că într-un sistem privat – în care plătitorul are tot dreptul să reclame încălcările de contract cu el – medicii vor fi altceva decât simpli vânzători ai competenţei lor? Va mai îndrăzni o infirmieră să nu îşi facă treaba decât dacă i se pun bani în buzunar?
Poate că între opozanţii la proiectul de lege se află şi aceşti reprezentanţi ai personalului medical. Proiectul arată drumul firesc al opoziţiei dintre capital şi toată societatea, inclusiv
categorii birocratice – ca personalul medical sau cel din învăţământ – care nu vor mai avea nici un privilegiu dat de poziţia birocratică. Vor fi simpli proletari, oricât de intelectuali sunt.
De aceea, soluţia nu este nici ipocrita idee a legii mai bune de astăzi, unde şpaga este aceea care îl linişteşte pe pacient că va fi bine tratat şi unde distorsionarea fondurilor de către conducătorii de la diferite eşaloane este tolerată de personalul medical cu condiţia să aibă asigurat postul şi avantajele.
Soluţia este controlul public asupra unui sistem public de sănătate şi transparenţa acestuia. De asemenea, controlul public asupra unei case naţionale de asigurări: nu există nici un argument că doar casele private permit un management bun; doar că furtul de la un anumit nivel este înlocuit cu furtul „legal” sistemic. Abia alături de un asemenea sistem public reînnoit cabinetele private vor putea să joace beneficul rol suplimentar pe care îl speră lumea.
Pai in cazul sanatatii nu se respecta nici cel mai mic principiu democratic de administrare a unei entitati economice si anume acela de independenta. Acesta este cazul fondului de asigurari de sanatate. Cu asta ar fi trebuit sa inceapa reforma si anume cu declararea independentei acestui fond. Ce legatura poate avea independenta acestui fond cu asigurarea medicala privata sau de stat? Nu exista nici cea mai mica legatura, asigurarea e cu totul altceva, asigurarea e un sistem care poate veni in interactie cu acest fond, dar legatura dintre ele nu este o legatura directa. Sau altfel spus legatura dintre sanatate si asigurare este aceeasi cu legatura dintre asigurare si orice sistem care poate prezenta un risc ce poate fi asigurat. Ce trebuia sa faca Basescu ca politician (imi vine sa rad) de dreapta (acum chiar rad) era sa dea autonomie fondului sanatatii. Acest fond o data liber, ar fi putut sa faca efectiv o evaluare economica a sistemului de sanatate, ar fi fost atunci in masura sa spuna, iata eu ca fond de sanatate, primind tot ce e ban ptr sanatate in RO (tot ce e CAS in RO) pot sa asigur urmatorul procent din nevoia de sanatate actuala a RO, stiu si eu 75% sa zicem. Bun, ptr ca sistemul sa mearga asa cum vor romanii, ne trebuie inca 25%. Pentru a face sa evolueze sistemul ne mai trebuie un 25%. Dar Basescu nu voia asta, el voia sa distruga Smurdul si pe Arafat cu el si apoi sa vanda pur si simplu sanatatea romanilor clanurilor interesate de acest domeniu care are un patrimoniu fenomenal.
@Ana Bazac
Stimată doamnă,
Foarte bun comentariul dvs., subscriu în totalitate.Dar, din nefericire, şi nu doar pentru dvs., acum privim operaţionalizarea închiderii buclei neoliberalismului, poate cuvântul francez clôture ar descrie mai fidel sensul mişcarii politice, a ceea ce au iniţiat într-un prim pas, un Pact pe sănătate între putere, opoziţie şi specialişti, iar în ultimul, închiderea politică a buclei prin guvernul de tehnocraţi.Deşi sunt de dorit, cine să operaţionalizeze soluţiile indicate de dvs. atâta timp cât, trenul politicii e supus imperativelor profitului într-o mişcare infinită,Bani-Oameni/Mărfuri-Bani, fără staţionare şi nu doar pentru că nu mai există peronul stângii, dar şi, pentru că el e bucătăria sistemului de amortizare prin calcul, a pieţei. Sau măcar să fie iniţializat, formatat„cadrul principial al recunoaşterii şi instituirii sănătăţii ca proprietate socială”.
Nu mai înţeleg attitudinea specialiştilor în economie, pe CA a apărut articolul domnului Paveliu ”România în pragul privatizării totale a îngrijirilor de sănătate. O analiză a principalelor măsuri propuse în noua lege a sănătăţii”, iar ieri aflu din presă că, domnia sa a apărut la TV Info şi lăuda raportul comisiei prezidenţiale, „N-o sa gasiti nicaieri in solutia comisiei prezidentiale, solutia privatizarii integrale a sistemului de asigurari sociale, sunt multe inexactitati, de exemplu, nu exista nicaieri pe glob vreo firma care sa reasigure sistemele sociale de sanatate un sistem de reasigurari”.Dacă aţi văzut emisiunea aţi putea comenta pe scurt trecerea sau, pur şi simplu,voi înţelege de ce preşedintele are de ce să fie fericit, amintindu-mi doar articolele altui distins economist, Liviu Voinea?
Nu am văzut emisiunea de aseară, din păcate. În ceea ce priveşte opinia cel puţin alunecoasă a dlui Voinea,
sper să se publice în curând un articol al meu despre criză în care discut şi
această opinie.
Dna Bazac, sunt de acord cu o parte din ce spuneti.
Cateva lucruri in schimb nu mi se par exacte. Spuneti ca “În afara Olandei, nicăieri în ţările europene sistemele private nu rezolvă cazurile grele.” Daca ne uitam, de exemplu, la Franta, descrisa de ultraliberali ca un contra-exemplu (aproape un “stat socialist” dupa ei), vedem ca sunt destul de multe spitale private, care trateaza patologii la fel de grave ca cele tratate in spitalul public (as adauga ca de obicei calitatea serviciilor este mai buna in privat). Securitatea sociala franceza lucreaza deci si cu publicul si cu privatul, rambursand pacientului un procent dintre cheltuielile medicale (restul fiind luat în primire de asigurarea complementara, optionala).
Puteti vedea aici un tabel cu numarul de spitale publice si private in Franta : http://fr.wikipedia.org/wiki/H%C3%B4pital_en_France
In legatura cu invatamantul, tot in Franta, scolile si liceele private, considerate de utilitate publica, sunt finantate din banul public (în afara de taxele pe care le pot primi de la familiile elevilor).
Am vorbit de Franta, nu ca s-o prezint drept model (sistemul e deficitar, se poate intampla sa astepti luni de zile ca sa poti consulta un oftalmolog etc), ci doar ca sa nuantez ce spuneti.
Totul e atat de simplu: reforma sanatatzii inseamna sa realizam prin mecanismele ei legale DISPARITZIA PLICULUI si IMPIEDICAREA MEDICILOR SA MAI PRADUIASCA BANUL PUBLIC PRIN CONTRACTE DUBIOASE CU PRIVATZII. Are cineva solutzii cum sa facem asta? Nimeni, doar palavre despre “eficientizare”, “transparentza”, “monitorizare” etc. Si asta la o populatzie ajunsa la cel mai de jos nivel al moralitatzii, alcatuita doar din doua mari categorii: hotzii si cei care-i invidiaza pe hotzi (“bogatzii”) pentru ca nu au curaj sa fure si ei si atunci cer “redistribuirea” averilor dupa principiul caprei vecinului.
Sumbru viitor are aceasta tzara acum cand batalia US Dollar – Euro devine din ce in ce mai imprevizibila.
DISPARITZIA PLICULUI
-salarizare corespunzatoare pentru medici si personalul medical in limitele solutiei lui humanist plus controale
IMPIEDICAREA MEDICILOR SA MAI PRADUIASCA BANUL PUBLIC PRIN CONTRACTE DUBIOASE CU PRIVATZII
-interzicerea privatilor
gata! nu mai legat doar de SMURD si serviciul public de ambulanta. e vorba de intregul sistem de sanatate, de asigurari, spitale, urgente.
e vorba de tot pachetul de masuri pauperizatoare ale PDL.
IN STRADA!!! CU TOTII!!
E pornita prost. Prea multe nu se vor schimba dar macar cele ce se pot schimba sa se schimbe.
Nu-ti dai seama ce patrimoniu imobiliar exista in domeniul sanatatii? Basescu nu numai ca nu lupta impotriva baietilor destepti dar vrea sa le dea gratis toata infrastructura spitaliceasca din RO. Sau pe un euro asa cum a dat fregatele. Cand faci privatizari pe un euro se pare ca nu faci puscarie
Sistemul de sanatate din RO trebuie sa fie evaluat in mod serios si nu de o comisie care munceste gratis asa cum a zis Basescu. De altfel se confirma inca o data vorba populara: putin dai si putin face. Probabil un organism evaluator independent este cel mai indicat pentru aceasta evaluare pentru ca trebuie evaluat tot: de la patrimoniul imobiliar pana la intrarile CAS in fondul de asigurare de sanatate. Merita platita o suma serioasa unui astfel de organism pentru ca valoarea sistemului este enorma. De ce se face o evaluare ca la carte a Postei romane pentru privatizare si nu s-ar face la fel si in cazul sistemului de sanatate? Este chiar si la mintea Elenei Udrea ca inainte de a vinde trebuie sa evaluezi – deja umbla vorba ca o noua comisie pentru legea sanatatii ar avea-o ca sef pe Udrea
Privatizarea Fondului proprietatea a durat cativa ani. Dupa o astfel de evaluare te poti gandi la privatizare sau la pastrare. Legea sanatatii nu contine nici un articol despre evaluarea patrimoniului acestuia si despre modul in care acesta va trece in domeniul unei fundatii sau la privat.