TEMA: Sănătatea românească – în moarte clinică?
Cadoul de Crăciun făcut românilor de guvernanţi – proiectul de lege a sănătăţii – a fost retras. Am auzit voci care, deşi se opuneau „reformei”, ar fi preferat ca proiectul sa nu fie retras, să rămână în dezbatere publică şi să i se aducă îmbunătăţiri. Desigur, legea era perfectibilă şi, cu mult efort, putea ajunge la o formă mai bună. Dar, oricâte ameliorări nu i s-ar fi adus, asta nu ar fi schimbat cu nimic problema centrală - şi anume aceea că principiile ce stau la baza sa sunt eronate.
Premisa de la care porneşte legea este că sănătatea nu constituie un bun public, ci o marfă, a commodity. Desigur, nimeni, nici unul dintre vajnicii reformatori care au gândit legea în laboratoarele puterii nu are curajul să îşi asume făţiş această idee, dar ea este singura implicaţie posibilă a faptului că regula cererii şi a ofertei e lăsată să definească structura şi cadrul sistemului de sănătate. Transformarea în marfă este inevitabilă atunci când urmărirea binelui public devine secundară urmăririi binelui privat – profitul. Nu e vorba aici de cantitatea de bani care va rămâne în buzunarul companiilor private, nici dacă putem finanţa, din resursele şi aşa precare, profitul acestor companii – toate astea sunt insignifiante. În discuţie este paradigma în care va opera sistemul de sănătate. Bunurile publice nu au cum şi nici nu trebuie să fie profitabile, pentru că ele caută satisfacerea maximumului de nevoi sociale, deziderat care cel mai adesea intră în conflict cu obiectivul realizării de profit. Exemplul clasic pentru acest tip de incompatibilitate este cel descris de Tony Judt, care explică cum o companie privată va evita să extindă linia de cale ferată (putem înlocui « cale ferată » cu «spitale ») către o localitate marginală, îndepărtată şi cu o populaţie redusă, deoarece acest lucru nu va fi profitabil. O asemenea acţiune ar contraveni pur şi simplu raţionalităţii economice. Compania privată va prefera să construiască căi ferate exclusiv între marile oraşe cu mulţi locuitori, acolo unde potenţialul extragerii de profit este rezonabil sau chiar maxim. Singurul care îşi permite să nu ocolească localităţile periferice este statul, ceea ce presupune, inevitabil, pierderi. Aceste pierderi sunt însă expresia solidarităţii noastre cu cele mai defavorizate categorii de cetăţeni, pierderi pe care consimţim să le suportăm în virtutea dreptului acelor cetăţeni de a avea acces la bunul public în cauză şi în virtutea unei viziuni politice despre societatea în care vrem să trăim. Acest exemplu reflectă diferenţa dintre raţionalitatea economică şi raţionalitatea socială, prima fiind axată pe profit, iar a doua pe scopuri sociale. A aplica criteriile eficienţei economice acelor sectoare al căror scop este livrarea de bunuri publice – în cazul nostru sănătatea, denotă o confuzie a registrelor de gândire şi a conceptelor operaţionale.
Sănătatea, fie este un bun public, şi atunci ţine de responsabilitatea statului şi a societăţii, fie e o marfă, şi atunci e privatizabilă. Pur şi simplu, trebuie să ne asumăm pierderile din sistemul de sănătate dacă dorim ca ea să rămână un bun public! Iar dacă nu dorim acest lucru, trebuie să fim consecvenţi şi să spunem ce înseamnă transformarea ei în marfă – ca orice marfă, cei care nu o vor putea procura, vor fi nevoiţi să sufere de boli, să se trateze cum le-o trece prin cap sau, în cele din urmă, să moară. Da, vreau consecvenţă, vreau să îi aud pe susţinătorii legii afirmând asta!
O supoziţie fundamentală a neoloberalismului, ideologie care stă la baza legii în dezbatere, este aceea că prin comportamentul raţional al unei persoane se va ajunge întotdeuana la maximizarea utilităţii individuale, pe când acţiunea colectivă este eminamente iraţională, deci păguboasă. Prin consecinţă, dacă lăsăm individul să îşi urmărească singur scopurile (de exemplu să încheie o asigurare privată în loc ca statul să se ocupe de sănătatea sa), interesul acestuia va fi mai bine servit. Suma unor scopuri individuale bine urmărite se va transforma, în cele din urmă, într-un beneficiu pentru întreaga societate. Cu toate astea, realitatea contrazice această dogmă. SUA au un sistem de sănătate bazat în cea mai mare parte pe asigurări private, acoperirea programelor guvernamentale fiind modestă. Americanii, lăsaţi să îşi urmărească interesul ca în biblia neoliberală, adică în mod individual şi raţional, ajung să aibă, iată, cele mai mari costuri de sănătate (6.102$ per persoană) din rândul statelor avansate, dar şi un sistem medical reputat ca fiind deficitar. Acolo unde sănătatea e tratată ca un bun public universal, costurile se reduc la jumătate sau chiar mai puţin (3160$ Franţa şi 2508$ Marea Britanie), accesul la serviciile medicale este mult mai extins, iar speranţa de viaţă e mai mare. Rezultatul aplicării dogmei neoliberale în sistemul medical american este acela că nici interesul individului, nici cel al societăţii nu este bine servit: dintr-un amalgam haotic de scopuri înguste şi egoiste nu are cum să rezulte o construcţie armonioasă. Suma raţiunilor individuale nu coincide, în mod obligatoriu şi automat, cu raţionalitatea colectivă şi nici măcar cu satisfacerea maximă a propriului interes. Spus pe şleau: când ne gândim doar la propria piele, tocmai de aceea s-ar putea să rămânem fără ea.
Dacă obiecţia descrisă anterior are ca obiect “filosofia” din spatele legii, cea de-a doua critică, pe care o voi dezvolta în continuare, se referă la însăşi fezabilitatea proiectului. Este oare posibil ca nefunctionalităţile sectorului public să fie rezolvate de sectorul privat? Poate piaţa să găsească soluţii acolo unde statul eşuează?
Cel mai frecvent contra-argument adus unui sistem public şi universal de sănătate este acela că România nu e Suedia. Cu alte cuvinte, ceea ce prinde acolo, crapă la noi, pentru că statul român nu este totuna cu cel suedez. Nimic mai adevărat… Dar tocmai de aceea, tocmai pentru că statul este disfuncţional, transferul responsabilităţilor acestuia către privat reprezintă o falsă ieşire din situaţie. Şi asta pentru că în absenţa unui stat funcţional, nu putem avea o economie de piaţă funcţională! Piaţa liberă – în sensul eliminării oricărei forme de intervenţionism statal – este o utopie; orice piaţă are nevoie de un stat puternic care să stabilească reguli şi să vegheze la respectarea lor, care să reducă pe cât posibil arbitrariul şi să asigure condiţiile pentru o reală concurenţă. În absenţa unor instituţii cu rol de reglementare, aparţinând sferei politice, piaţa tinde să o ia razna, să comită abuzuri, să nu mai funcţioneze în interesul consumatorului şi să genereze, finalmente, catastrofe al căror preţ e plătit de întreaga societate. Imaginaţi-vă cum ar arăta libera competiţie în lipsa unui Consiliu al Concurenţei; sau cum ar funcţiona relaţiile de piaţă fără un cadru legal care să protejeze proprietatea privată. Fără un stat puternic, fără un stat de drept, piaţa liberă devine un coşmar pentru ea însăşi şi pentru societate. Un stat debil înseamnă o economie de piaţă debilă, un stat captiv nu poate coexista decât cu o piaţă captivă. Or, numai stat puternic şi stat de drept nu avem în România! Capturat de “elitele de pradă”, statul român a ajuns să funcţioneze ca un SRL profitabil pentru clientela politcă şi atunci, cum nu ne putem aştepta ca tocmai el să acţioneze ca o instituţie neutră, aptă să creeze reguli şi să vegheze la respectarea lor?! Condiţia imperioasă pentru ca piaţa să deservească interesul consumatorului este competiţia reală dintre agenţii economici, iar aşa ceva statul român nu poate asigura, pentru că este prea hrăpăreţ şi vulnerabil la corupţie, la presiuni şi la tot soiul de momeli. SRL-Statul Român va conlucra de minune cu firmele private, instaurând o nouă formă de monopol - monopolul public-privat – care va urmări excluisv maximizarea profitul fiecărei părţi pe spinarea contribuabilului/pacientului.
În acest punct, pot să întorc argumentul adversarilor unui sistem public de sănătate – care corect remarcă că statul român nu e totuna cu cel suedez – şi să le spun că economia de piaţă din Olanda nu e nici ea acelaşi lucru ca cea dâmboviţeană. Ceea ce a funcţionat în Olanda, aducând un plus de calitate pacientului, nu va merge la noi, aducând doar un plus de comisioane pentru campaniile politicienilor şi profituri frauduloase companiilor private. Aceasta e tot cu ce ne-am fi ales noi, cetăţenii, din marea reformă a sănătăţii.
Corect. O singura chestie: “Piaţa liberă – în sensul eliminării oricărei forme de intervenţionism statal – este o utopie;”. Nimeni nu zice ca piata libera asta inseamna, ci inseamna fix ceea ce ai spus tu in josul citatutul de aici.
incep prin a spune ca a doua critica este intemeiata si intr-adevar, e nevoie de un cadru legal stabil care sa legifereze ce inseamna proprietate privata si sa asigure niste conditii cat de cat rezonabile si fezabile pentru a putea avea un sistem privat eficient.
pe de alta parte insa, premisa aceea a neoliberalismului nu este chiar adevarata si modelul actorului rational tinde sa dispara, incetul cu incetul, chiar si din teoria economica. atunci cand statul se retrage sau privatizeaza ceva, el lasa, din nou o spun, in teorie, loc atat actiunii individuale cat si actiunii colective. the tragedy of the commons, pe care o citezi implicit ca stand la baza neoliberalismului, este si ea un mit si sunt zeci de studii care au aratat ca acolo unde nu e legiferat nimic sau e legiferat prost poate exista actiune colectiva reusita, care poate rezolva pana si probleme legate de accesul la niste resurse limitate intr-un mod mult mai eficient decat o lege.
argumentul lui Judt este cel putin limitat, si bunurile publice precum transportul, cel citat, pot fi si ele privatizate. si e interesant, in acest aspect, cum in Bucuresti a aparut la un moment dat o linie privata de microbuze care circula in paralel cu RATB-ul si era tot timpul plina pana la refuz.
„tocmai de aceea, tocmai pentru că statul este disfuncţional, transferul responsabilităţilor acestuia către privat reprezintă o falsă ieşire din situaţie.”
bun, se poate discuta daca e asa, dar, nu vad de ce, daca statul e disfunctional – si e – mai persista iluzia ca ceea ce face el poate fi functional – in totalitate?
ca sa ne pastram in limita exemplului cu calea ferata privata, daca acceptam ca aceasta, ca si sanatatea, va deservi doar o parte dintre indivizi – cei cu bani, cei cu loc de munca, cei din marile aglomerari umane, dar ii va ignora pe restul, de ce nu am lasa statul sa se ocupe doar de acest rest? cu alte cuvinte, si cam asta e modelul de succes de peste tot, cu mici variatii, rational e sa lasam pe cine isi permite sa aiba grija de el, statul ocupandu-se doar de cei defavorizati
@Doamna Victoria Stoiciu
Economia de piata nu a existat niciodata in Romania. Nici azi, nici ieri, nici acum 100 sau 500 de ani. Hraparetul stat roman a functionat mai mereu ca un stapan de sclavi – mascat, mai discret, in perioada interbelica sau secolul XIX ; brutal si criminal in perioada comunista, cand fiecare cetatean era pur si simplu sclavul statului, silit sa lucreze in conditiile stabilite de birocratia lacoma si obtuza comunista. “Visul de aur al omenirii”, mda. Dupa 1989, ne-am ales cu o strutocamila, pe care altii au numit-o cu buna dreptate stat minimax : la taxare e stat maximal, la furnizare de bunuri si servicii e minimal. Si in asemenea conditii dumneavoastra si restul socialist-comunistoizilor de aici sustineti marirea taxelor, adica transformarea cetatenilor care cumva, printr-un cvasi-miracol, scapa cu ceva resurse materiale dupa navala nesatulului “stat social”, in sclavi propriu-zisi, exact ca in perioada comunista : proprietatea lor nu e de fapt a lor, e o pusculita unde un grup autoproclamat de “intelepti” poate baga mana oricand are chef sa-si indeplineasca fanteziile … “Sa dam”, “oamenii au dreptul”, “stat social”, samd …
Si refrenul acesta prevestitor de soc si groaza despre oribilii si diabolicii privati devine plictisitor si rasuflat. Oare painea e o marfa sau un “bun public” ? Pai aplicand logica dumneavoastra e un bun public, ca doar nu putem trai fara paine, corect ? Si totusi, desi fabricile de faina si brutariile nu mai sunt proprietate de stat, puteti gasi paine oricand, la preturi variate, de la cea mai banala franzela, pana la cea mai fancy-trendy paine “eco” ? Deci totusi interesele “egoiste” (cah, deja ma cuprinde indignarea proletara contra acestor capitalisti imputiti care au acaparat productia de paine) ale vanzatorilor de paine ne asigura tuturor accesul la acest bun, in conditii incomparabil mai bune decat inainte de 89, cand domeniul respectiv era monopol de stat. Poate va amintiti ce mizerii se serveau drept “paine” atunci …
In privinta sanatatii, daca doriti sa fiti solidara cu ” cele mai defavorizate categorii de cetăţeni” sunteti libera sa faceti acest lucru ramanand contributoare la sistemul de sanatate controlat de stat. Dar nu-mi bagati mana in buzunar cu de-a sila pretextand “solidaritate” … Eu vreau sa fiu liber sa aleg (cah, l-am citat pe demonul capitalist Friedman) si sa decid cui si cat platesc. Si cred ca nu-s singurul, iar santajul emotional ieftin practicat de dumneavoastra “vai, dar oamenii saraci ce-au sa faca ?” nu ma intereseaza.
“Eu vreau sa fiu liber sa aleg ”
Ce prostie!
haha. Retrageti-va pe o insula pustie.
Nu e prostie. Retragerea pe o insula psutie seamana ingrijorator cu “corabia nebunilor” de odinioara. Eu vreau sa ma retrag intr-o astfel de insula insa nu ca si calugar ci ca un individ social. Daca eu imi fac o comunitate (in care am dreptul sa exist dupa orice constitutie) cu care sa ma izolez de sistem voi vedea ca nu pot. Nu te poti retrage pe o insula pustie pentru ca atat sistemul poate veni peste tine cu mascatii sa te acuze de terorism sau sectism periculos pentru ordinea publica asa cum au patit cei de la MISA. Pe de alta parte marginalii sistemului ii pot face un mare serviciu venind ca infractori si pradandu-ma. Asa ca nu e chiar simplu
@Gh. Zbaganu
)))) Asta-i mai tare ca Madonna cantand “Like a virgin” 
)))
Destul de tipic, libertatea de expresie si de alegere n-a fost niciodata preferata comunistilor. My way or no way – asa-i? Alalalt cu “mori in chinuri, gunoiule” mai si converteste mesaje neutre catre ceea ce-i pica lui bine sa injure…
Divagand putin: am vazut undeva, pe un perete, scris mesajul “comunism = freedom”
Gopo are dreptate: exista o clasa sociala in Romania care pare a fi cea mai urata de toti: cei care, cumva-necumva, au reusit sa strabata pe cai cinstite si sa-si aranjeze cumva un trai. De obicei prin 2 x munca dublata de inteligenta si aspiratie. Nimanui nu-i pasa de astia. Mai vine cate unul si le da in cap “na, daca ati vrut mai mult”. Nu intelegeti ca pentru multi dintre noi (mai multi, muuult mai multi decat voi, comunistilor), a avea libertatea de a alege, fara a-i afecta pe cei din jur, e cel mai important lucru care poate exista!
@Gopo, nu ai dreptate. Pentru cei care si-au croit un trai bun prin munca, inteligenta, cinstit si fara a apela vreodata la metode evazioniste nu exista ura, exista respect. Si sunt convinsa ca, alaturi de categoriile sociale atinse de saracie, acesti oameni sunt tot victime. Ei sustin efortul public onest, in timp ce multi “intreprinzatori” cu conexiuni in zona puterii demult nu mai platesc impozite pe aici, ci prin Cipru, Ile Virgine si in alte locuri indepartate de fiscul roman. Si, cand acestia nu-si achita obligatiile, cei cinstiti sunt obligati sa poarte povara.
In privinta proiectului de lege a sanatatii pot sa-ti spun ca el nu oferea nicio alegere reala oamenilor simpli, cu vneituri modeste. Dincolo de pachetul de baza, daca nu au bani – si nu au! – sa cumpere si o asigurare privata, milioane dde cetateni nu aveau nicio solutie in cazul unor boli mai serioase.
Poate ca ar exista o solutie si pentru cei ca tine, daca doresti sa te retragi cimplet din sistemul public si sa platesti exlusiv o asigurare privata pentru tine si ai tai: sistemul german. Pentru persoanele cu vneituri peste un anumit plafon rezonabil, se poate oferi posibilitatea de a se asigura privat, dar cu o conditie: sa nu mai fie posibila revenirea in sistemul public de solidaritate decat in cazul foarte grav in care saracesc complet si ajung sa solicite ajutor social. Exista in societatea umana doua principii de raportare la ceilalti:
– principiul muschetarilor, “unul pentru toti, toti pentru unul”, care sta la baza sistemului de asigurari sociale
– principiul individualist “fiecare pentru sine”.
Amandoua sunt legitime, cu o singura conditie: persoana care opteaza pentru principiul individualist cat timp este favorizata de soarta si traieste peste nivelul mediu sa nu pretinda solidaritatea societatii atunci cand soarta o loveste si-i ia tot ce are.
@Jaques
Matale bati cimpii. Ce libertate de alegere ai in aceasta societate in care conteaza NUMAI banii pe care ii ai. Nu ce ai in minte, nu ce poti sa faci, nu sa respecti pe cei din jur si legea. Nu. Singura ”calitate” sint banii. NIMENI nu ascede la putere fara bani. Iar banii nu au miros. Nici in tara nici in afara ei.
Despre ce alegere vorbim? Aceea de a fi tilhar (si atunci esti respectat) sau nu (si atunci esti un nimeni).
@gopo: haha, pai vad ca iti faci autocritica si apoi alegi sa ignori propriile tale critici. “stiu ca oamenii saraci mor de foame dar mie nu imi pasa” hahahaha. mori in chinuri, gunoiule
@moceanu
mori in mizerie saracule!!Nu e o urare, e o realitate!!
Gopo, daca gasesti cateva milioane ca tine astfel incat sa depasiti 50% din populatia cu drept de vot a tarii, no problem, vei avea politica pe care ti-o doresti. Si chiar si in acest caz mai ai nevoie de ceva si anume: presedintele sa nu incalce constitutia tarii, presedintele sa nu constituie comisii care sa propuna legi in locul ministerelor, anumiti ministrii sa nu aplice o politica de stanga in locul celei de drapta promise etcetc. Vezi, d-le Gopo, nici daca esti la manete nu poti intotdeauna sa ai politica pe care ai votat-o
Democratia nu este “sa fii liber sa alegi” este pur si simplu sa fii liber sa participi si participarea ta sa poata sa se petreaca cu aceleasi sanse cu cele ale concetatenilor tai 
Mie îmi „plăcea” în legea asta a sănătății că vorbea de privatizare, dar actorii erau limitați la „9, cu Manole 10, care-i și întrece” și colectorul banilor era în continuare statul. Halal privatizare. De fapt, tipică pentru România de după 1990: în folosul câtorva și în detrimentul tuturor.
si tu ce crezi ? Ca se face altfel ?!
Si nomral ca colecta ramane la stat. Adica Statu in folosu particularilor …care trebe! pe banii particularilor care nu trebe (tata Safta, nea Vasile si alti contribuabili)
Si eu sint de acord cu Ghita Bizonul. Legea cea noua care va fi propusa cam tot de aceeasi care au facut-o si pe cea veche, cam tot intracolo va merge. Numai pe b..l (imi pare rau, asta este parerea mea ) de Arafat il vor lasa impace cu jucaria lui. In rest, va fi la fel.
Da, un articol bun. Niste lucruri de bun simt.
Goooooooooood !!
un articol beton. și’l iau drept comentariu explicativ și argument în favoarea principiilor 1. și 6. din lista de mai jos, comentariu’ lu’ alex2 vine pe principiu’ 15 din lista asta:
Elefantu’ din cameră sau Constituția deschisă, versiunea 1.5:
1. Principiul democrației efective: averea totală personală a fiecărui cetățean e limitată superior la o mărime egală cu o viață de salarii medii pe economie.
2. Principiul democrației autentice: finanțarea campaniilor electorale ale partidelor politice are loc exclusiv prin cotizația fixă anuală a membrilor proprii (nu prin donații, nu prin finanțare de Stat)
3. Principiul suveranității: Statul nu poate angaja datorii decât de la propriii cetățeni și doar prin intermediul variației temporare a taxelor, aprobate prin referendum.
4. Principiul transparenței: Averea nedeclarată nu este protejată de Stat
5. Principiul subzistenței: Statul, în calitate de acord democratic al populației, își orientează politicile spre asigurarea dreptului concret al fiecărui cetățean la subzistență.
6. Principiul serviciilor publice: educația, sănătatea și justiția sunt servicii obligatorii, publice, plătite din taxe. Serviciile publice sunt administrate de profesioniștii domeniilor în chestiune. Procentul alocat de la bugetul public se stabilește prin lege.
7. Principiul cunoașterii: cercetarea finanțată public e un serviciu public și aparține domeniului public. Rezultatele cercetării sunt accesibile permanent și comprehensiv publicului fără costuri suplimentare.
8. Principiul comunicării: Infrastructura Internet e un serviciu public egal accesibil oricărui cetățean pt. comunicare.
9. Principiul autoadministrării: deciziile politico-administrative vor fi continuu monitorizabile de către public, cu un mecanism universal de votare funcțional astfel încât fiecare cetățean să poată reacționa la sau propune efectiv soluții la probleme publice.
10. Principiul colaborării: în orice activitate colectivă conceptul de angajare se înlocuiește cu conceptul de colaborare. La sfîrșitul contractului de colaborare fiecare semnatar deține o proporție din rezultate conform acordului unanim de la începutul colaborării.
11. Principiul reprezentativității: dreptul de a emite legi sau instrucțiuni de implementare aparține exclusiv legislativului
12. Principiul calității vieții: numărul maxim de ore de muncă pe zi lucrătoare este 6.
13. Principiul venitului de bază necondiționat: orice rezident legal în România primește un venit minim necondiționat, al cărui cuantum e estimat științific și stabilit prin lege, anual.
14. Principiul ecologic: dispozitivele care consumă resurse ne-reînnoibile vor fi etichetate ca atare și vor fi înlocuite sau interzise cât de repede permite știința/tehnica.
15. Principiul delimitării tipurilor de proprietate: proprietatea privată e strict delimitată de cea publică, delimitarea lor și fluxurile dintre ele e monitorizabilă continuu de către public.
Victoria zice “Piaţa liberă – în sensul eliminării oricărei forme de intervenţionism statal – este o utopie;”
da’ aș mai aduce un argument împotriva conceptului de piață liberă: piața liberă – în sensul schimbului liber, fără coerciții – nu poate exista altfel decât pe baza egalității efortului de’o parte și de alta a schimbului, iar asta se poate numai și numai dacă *procentul* din averea mea totală (efortu’ meu) e riguros, aritmetic, egal cu *procentul* din averea ta totală (efortu’ tău). Abia aia e piață liberă cu adevărat, într#un sens verificabil până și de’un extraterestru, orice alt mecanism de schimb e doar praf politic în ochi și eufemisme pt. pușcărie și sclavie, n’are nici o legătură cu “liber, adică fără coerciție”.
1. E o utopie, pentru că ridică o pretenţie nerealistă asupra realităţii.
3. Tu chiar ai senzaţia că oamenii ar vota să fie taxaţi? Cam cât crezi ca ar costa toate referendumurile astea şi cam care estimezi că ar fi gradul de prezenţă la vot având în vedere că la Europarlamentarele din 2007 a fost sub 30%? Cam când am avea timp să şi muncim efectiv dacă toată ziua ne-am da cu democraţia directă? Cuantumul taxelor se stabileşte pe baza unor legi votate in parlament. Parlamentarii ar trebui sa fie interfaţa cu cetăţeanul, nu exponenţii grupurilor de interese. In plus ce faci ca stat dacă la un moment dat ramâi fară bani? Dai faliment? De fapt cele două principii – neangajarea datoriilor şi aprobarea taxelor prin referendum – sunt cale sigură spre un faliment rapid.
7. Ok. Ce facem cu cercetările publice în domeniul militar sau în alte domenii strategice?
8. Internetul e serviciu public. Bun – deci deţinătorul şi operatorul infrastructurii de comunicaţie e tot statul. Ne întoarcem deci la situaţia de dinainte de ’89. Vrei să organizezi un protest pe Internet? O faci prin infrastructura informaţională de stat, atent supravegheată de serviciile de informaţii. În câteva ore vin nişte tipi în negru cu o dubă şi te ridică de acasă pentru un “scurt” interogatoriu.
9. Vezi comentariul de la 3.
12. Cu 6 ore de muncă nu prea îmi dau seama de unde vei lua taxe şi impozite ca să asiguri 6, 7, 8, mecanismul de votare de la 9, venitul minim necondiţionat 13, etc.
14. Ţi-am zis deja care e problema cu el, nu vrei să înţelegi. Dacă nu se aplică global, nu va funcţiona. Statul tău nu e singur pe planetă, mai sunt şi alte state care momentan produc o grămadă de bunuri şi poluează în draci. Producţia am mutat-o deja la ei ca să nu suportăm taxele/restricţiile de poluare de aici şi să ne însuşim diferenţa de bani. Aşa merg lucrurile.
Piaţa liberă nu există. Chiar dacă la momentul t=0 e liberă, în scurt timp se formează carteluri care încep să controleze şi să manipuleze piaţa în favoarea lor. Egalitatea aia e o altă utopie. Înevitabil unii ajung să fie mai “egali” decât alţii. E o regulă empirică ce funcţionază universal în natură.
“1. E o utopie, pentru că ridică o pretenţie nerealistă asupra realităţii.”
nu văd ce’i nerealist în a limita averea la o viață de salarii medii. deci, dezvoltă…
“3. Tu chiar ai senzaţia că oamenii ar vota să fie taxaţi? ”
tu chiar ai senzația că oamenii ar vota ca să plătească nu taxe ci dobîndă, și nu lor înșile (Statului) ci cuiva pe care n’or să’l întâlnească niciodată?
“Cam cât crezi ca ar costa toate referendumurile astea şi cam care estimezi că ar fi gradul de prezenţă la vot având în vedere că la Europarlamentarele din 2007 a fost sub 30%?
ar costa cam cât costă acuma Statu’ român ca tu și io să comentăm pe CA. Cu gradu’ de prezență n’are nimeni nici un control, și dacă nu’i lumea prezentă atunci nu se ia nici o hoptărâre până’i prezentă pt. că simte.
“Parlamentarii ar trebui sa fie interfaţa cu cetăţeanul,”
e bun ș’așa, și dacă principiu’ 1 ar fi în Constituție, n’ar mai nevoie de referndum pt. că te poți baza și pe reprezentativitatea parlamentarului.
“Parlamentarii ar trebui sa fie interfaţa cu cetăţeanul, nu exponenţii grupurilor de interese.”
exact asta rezolvă punctui 1.
“In plus ce faci ca stat dacă la un moment dat ramâi fară bani?”
Îi printezi, dacă n’ai altă metodă mai deșteaptă de exprimare a unui schimb economic, dacă ești dator propriilor cetățeni. Altfel te’mprumuți de banii printați ai altora ca să plătești datoria, moment în care te obligi să plătești și dobândă. Comedia e că banii ăia ai altora nu există decât prin convenția că o bancă împrumută cu leverage (de la 20 ori până la 50 ori), pe lîngă dobândă. Adică nu împrumută bani reali, ci promisiunea că dacă ai nevoie de bani reali
are s’aibă de unde’i scoate. 2008 a ridicat fusta pe tema asta.
“De fapt cele două principii – neangajarea datoriilor şi aprobarea taxelor prin referendum – sunt cale sigură spre un faliment rapid.”
angajarea datoriilor de la externi și evitarea referendumului ține populația adormită până la faliment, care e și mai rapid pt. că’mprumutu’ de la externi nu’l controlezi tu Statul, ci ăia.
“7. Ok. Ce facem cu cercetările publice în domeniul militar sau în alte domenii strategice?”
le publicăm. trebuie să rămână publice pt. că’n felu’ ăsta cetățeanu’ poate beneficia din rezultate chiar parțiale (DARPA a finanțat inventarea Internetului deși nu chiar asta a fost intenția
)
ai senzația că US sau Rusia sau China de asta nu invadează România?
“alte domenii strategice”, nu există domenii strategice, există numai gargară pe banii publici și marțafoi administrativi fără creier da’ cu pretenții.
ce’i plătit din bani publici trebuie să fie public. inclusiv “serviciile secrete”.
“8. Internetul e serviciu public. Bun – deci deţinătorul şi operatorul infrastructurii de comunicaţie e tot statul. Ne întoarcem deci la situaţia de dinainte de ’89. Vrei să organizezi un protest pe Internet?”
Atenție, Nu Internetu’ ci infrastructura Internet: Statu’ se obligă să asigure tehnica necesară comunicării. Ce circulă pe biții ăia e comunicarea. Iar comunicarea nu e un serviciu public. Cablurile și fibrele da, că publicu’ le’a plătit.
“O faci prin infrastructura informaţională de stat, atent supravegheată de serviciile de informaţii. În câteva ore vin nişte tipi în negru cu o dubă şi te ridică de acasă pentru un “scurt” interogatoriu.”
Asta e protejată chiar de constituția de acum cu libertatea opiniilor etc. n’are legătură cu principiu’ 8, care se referă la tehnică.
“9. Vezi comentariul de la 3.”
vezi mai sus.
“12. Cu 6 ore de muncă nu prea îmi dau seama de unde vei lua taxe şi impozite ca să asiguri 6, 7, 8, mecanismul de votare de la 9, venitul minim necondiţionat 13, etc.”
dacă Statu’ azi are o datorie de 30%, înseamnă că din 8 ore cât lucrezi, doar 6 sunt pt. tine, celelalte 2 sunt pt. plata datoriei și dobânzii pt. alte entități.
ai de ales, 6 ore muncă cu cap pt. tine și societatea în care te afli, sau 8 ore pt. alții care nici măcar nu’și sunt vecini.
mai e și presupunerea că producția depinde liniar de nr. de ore muncite. nu’i așa. știe oricine.
mai e și interesu’ capitalistului care poftește un pălmaș vulnerabil, dezorientat și hărțuit, doar suficient de bine plătit cât să producă.
6 ore asigură că mai ai 2 ore pt. gândit.
e un fapt că chestia cu 8 ore nu le permite părinților care lucrează s’aibe grijă rezonabilă de copii etc.
nu m’aștept să scadă ceva în “economie” odată cu diminuarea orelor de muncă, m’aștept să crească calitatea vieții și, prin asta, productivitatea pt. c’ai oameni mai relaxați și mai gândiți.
“14. Ţi-am zis deja care e problema cu el, nu vrei să înţelegi. Dacă nu se aplică global, nu va funcţiona.”
Argumentu’ ăsta se aplică unui principiu pe care nu l’am formulat.
Principiu’ ăla ar suna așa: “se interzice folosirea dispozitivelor care consumă resurse ne-reînnoibile”, numa’ că nu’i principiu 14. din listă.
14. se referă la *etichetare*, iar atunci când se referă la înlocuire sau interzicere se referă *dacă și numai dacă* are o alternativă viabilă, științifică.
etichetarea nu’nseamnă neutilizarea sau interzicerea lor, înseamnă conștientizarea că ce faci te bagă’n pămînt și te *invită* să te gândești la alternative dacă’s posibile. iar înlocuirea sau interzicerea lor o faci numai când ai știința să le’nlocuiești.
un exemplu: când folosești mașina personală trebuie s’ai o etichetă pe ea în care zice “consumă resurse ne-reînnoibile” ca să’ți fie clar, zilnic clar, că tu comiți genocid din propria alegere.
@gigel: “Piaţa liberă nu există. Chiar dacă la momentul t=0 e liberă, în scurt timp se formează carteluri care încep să controleze şi să manipuleze piaţa în favoarea lor. ”
exact. d’aia există principiu 1. din listă: să modereze cartelurile până seamănă cu cooperări de oameni sănătoși la cap, să protejeze democrația, să protejeze piața de deformarea sci-fi de azi dată de monopoluri.
“Egalitatea aia e o altă utopie.”
vorbești de egalitatea într’un schimb liber? una se presupune pe cealaltă. altfel nu’i schimb liber sau nu’i egalitate, adică’i pușcărie cu nume de casă de libertate.
” Înevitabil unii ajung să fie mai “egali” decât alţii.”
e evitabil, dacă formulezi schimbu’ liber riguros, cum am făcut’o mai sus. diferențele benigne or să existe da’n sensu’ că io o s’am 5 mere și tu o s’ai 5 pere.
“E o regulă empirică ce funcţionază universal în natură.”
nu, e o regulă man-made, care funcționează clar în favoarea celor ce dețin temporar averea-piața-puterea.
Egalitate în orice doreşti tu. Oriunde te uiţi în natură, nu există egalitate. Anumite fiinţe se dezvoltă în defavoarea altora care pier. Nu e o regulă făcută de om, e un principiu universal care guvernează în natură. Noi putem doar să-o îndulcim puţin (protecţie socială) atunci când există reurse pentru asta. Când sunt prea puţine resurse, tentinţa naturală va predomina.
@gigel:
“Anumite fiinţe se dezvoltă în defavoarea altora care pier. Nu e o regulă făcută de om, e un principiu universal care guvernează în natură.”
iar anumite ființe se dezvoltă numai împreună cu alte ființe și toate (cele care se dezvoltă în defavoarea altora sau împreună cu altele) pier.
Principiu’ universal e moartea, nu inegalitatea.
Da’ nu știu de ce vorbești de egalitate în general, în particular “3+4=7″ e o egalitate riguroasă și universală. La fel trebuie să fie și efortu’ meu egal cu efortu’ tău într’un schimb *liber*.
Sigur eforturile noastre pot fi inegale, da’ atunci trebuie să fim liberi să nu facem schimbu’, sau cel puțin să’l numim drept ceea ce este: schimb forțat, adică relație de putere. Și dacă’i relație de putere atunci primu’ principiu care o temperează e principiu’ 1. din listă. Principiu’ 3 temperează asta la nivelu’ societății: dacă “consimțim” să cheltuim, măcar s’o facem din buzunaru’ nostru propriu nu din cel al generațiilor viitoare.
Pao in numele ingealitatii ar trebui sa accepti ca unu dotata fizic, cu ceava mai multa cruzime decat media are dreptu sa jefuiasca, sa violeze, sa ucida ca deh nu suntem egali si d’aia el jefuite fiindca POATE ! Si ca violenta este un mijloc achizitiv natural .
Mda, Europa socialista e pe butuci, URSS a decedat acum 20 de ani dar inca nu vrem sa intelegem. Nici nu prea putem pricepe cata vreme traim pe spinarea platitorului de taxe din stipendii, burse samd.
http://www.logec.ro/wp-content/uploads/2012/01/Socialism.jpg
lectia aia de socialism este idiotie de factura mic burgheza . Stii conu Leonida : sa ne dea o leaga la fiecare basca pensia? De unde ?Are ca e statul . Zpaceli misenienie – uin .. sa nu zic ce care niciodata nu a priceput ca Statu nu este Moloch sau Leviathan sau ca statu nu exista in fara societatii .
SI matele cam la fel ca aia . URSS era o societate dura in care daca nu munceai platit munceai pazit prin Siberia. Si in RSR prin 1980 daca circulai noaptea (film, gagici sau veneai) de la scarbici) era bine sa ai la tine o legitimatie de serviciu vizata la zi …ca santierele patriei aveau nevoie de mana de lucru !
Eu chiar nu inteleg de ce trebuie sa agitam fantomele trecutui la cea mai firava incercare de a atrage atentia asupra unor lucruri de bun simt. De cand a devenit capitalismul acest zeu absolut la care trebuie sa ne inchinam pentru ca altminteri suntem niste comunisti imbacsiti, niste cersetori, niste nostalgici, etc? Zau asa! Nimeni nu mai are voie sa arate care sunt derapajele unui sistem pe care, s-o recunoastem, l-am idolatrizat cu totii inainte de ’89 fara sa riste sa fie stampilat si etichetat drept comunist, ceausist, securist, KGB-ist sau altele la fel de rele. Oare e chiar perfect capitalismul, oare nu poate suferi nici o imbunatatire?
Spunei asta lu Serf nu mie … Capotalismu poa fi si bui .. da cu conditia sa il “castrezi” altefle se face anarholiberrtarian
http://mises.org/daily/5359
Eterna discutie despre libertate negativa versus libertate pozitiva, pusa in contextul “bunului public” sanatate. Greu de zis: bun public sau privat. E o intreaga discutie aici. Daca este un bun public, atunci fiecare ar trebui sa ne ingrijim de sanatatea nostra in comun. Asa cum ne ingrijim sa nu aruncam hartii in parc, in spatiul public. Adica daca te destrabalezi, fumezi de mama focului, bei ca’necatu, atunci nu ai grija de acest bun public de tipul borgilor (Star Trek) si trebuie sa fi pedepsit. De cine? De stat! Acici duc intodeauna discutiile libertate negativa versul libertate pozitiva si pentru ca nu cred in libertatea pozitiva sunt liberal.
Putem merge mai departe. De ce un bun public (am asumat deja de dragul argumentului paradigma libertatii pozitive dupa cum se vede) nu ar putea fi servit cu servicii private? Este educatia un bun public? Poate da. Este invatamantul privat eficient, de calitate si bine organizat in anume societati asezate? Este energia un bun public? Pe o piata bine reglementata se pare ca are solutii mai bune decat statul sa livreze ce are de reglementat.
Si sa nu uiatam ca piete perfecte nu exista de aceea este nevoie de reglementare neutra cu legislatie antimonopol si antioligopol. Neinterventionalismul se refera la altceva, nu este egal cu nereglementarea.
Ce-ar fi dacă statul ţi-ar evalua riscurile de sănătate la fel ca şi asiguratorii privaţi şi te-ar taxa în consecinţă? Fumezi? Contribui mai mult la asigurările de sănătate pentru că riscul să devii o responsabilitate pentru sistem e mai mare. Bei? Idem. Ai colesterolul şi tensiunea arterială cam mare? …
Pai asta ziceam si eu, nu?
De acord cu amandoi. Discutia daca sanatatea este un bun public sau privat este tare nuantata si nu poate fi transata atat de simplu cum o face dna Stoiciu in articol, care o boteaza din prima “bun public” asa, din burta.
articolul d-rei Stoiciu e o buna baza de discutie, si, fara multe alte comentarii, ca de obicei, merita aprecierile noastre.
mi-as permite citeva observatii legate de subiect dintr-o perspectiva oarecum etica, dar pe care o consider esentiala in analiza unui text juridic, din perspectiva a ceea ce latinii au asezat la temelia sistemului lor de drept – buna credinta.
privita astfel, initiativa legislativa ridica serioase semne de intrebare. 1) dreptul administratiei prezidentiale la initiativa legislativa este unul de noutate absoluta in materie constitutionala, si nu de bun augur … imaginati-va ca proiectul sufera, pe parcursul procedurilor de reglementare, modificari semnificative fata de variante initiala … putem admite ca, fiind la capatul procesului legislativ, presedintele republicii va fi macar tentat sa conditioneze promulgarea actului de impunerea unor dispozitii din textul originar, contrare vointei legiuitorului?; 2) postarea proiectului intre sarbatorile de iarna poate fi speculata ca o tentativa dibace de inselare a opiniei publice, esuata din fericire datorita nedibaciei primului magistrat al tarii, ce a pierdut poate cea mai importanta ocazie sa taca din cursul actualului mandat prezidential? 3) replicile ulterioare, privind onestitatea initiatorilor, care, pasami-te, ar fi postat pe saitul Ministerului Sanatatii proiectul in dorinta unei reale dezbateri publice, sint de o imoralitate dezgustatoare, care inlatura orice firava idee de buna credinta. pentru orice persoana minim instruita in materie de educatie civica, procedura urmata de initiator este una strict procedurala din punctul de vedere al tehnicii legislative, premergind introducerii textului in dezbaterea Parlamentului sau, in cazul in care se alege varianta draga actualilor, asumarii guvernamentale.
altfel, proiectul este de dezbatut doar ca un exemplu tipic de ce-se-intimpla-cind-se-intilneste-impostura-cu-ignoranta-si-dispretul. si cind te gindesti ca urma a fi livrat cetatenilor romani ca mostra de reforma a statului … si inca un lucru, neluat prea tare in discutie … ultima reforma a sistemului de sanatate dateaza din anul 2006, cind a fost adoptata pe aceeasi procedura de exceptie … oare e firesc si normal, sau semn de seriozitate si responsabilitate sa ne jucam o data la cinci ani de-a reforma sanatatii?
Prin definitie un bun public este un bun de la care consumatorii nu pot fi exclusi si care nu creaza competitie intre acestia. Sanatatea n-are nicio legatura cu asa ceva. http://en.wikipedia.org/wiki/Public_good
Definiţia aceasta e una economică. Ea porneşte de la premisa că, dorind să faci altfel, natura valorii la care te referi te va sili să-l consideri public sau privat. Dar noi, în mod obişnuit, nu discutăm în termenii aceştia, pentru că avem în minte scopurile noastre, nu natura bunurilor. Un bun privat prin natura lui poate fi administrat cu costuri suplimentare dacă ajungem la concluzia că e bine să facem asta. Invers, un bun public prin natura lui va fi administrat cu costuri mai mari decât cele date de administrarea publică, dacă alegem această cale. În primul caz luăm ca reper, să zicem, convingerile morale creştine sau comuniste, în al doilea pe cele neoliberale (privatizare cu orice preţ). Prin natura lor serviciile de sănătate sunt privatizabile, numai că absenţa controlului public ar avea consecinţe inacceptabile dpdv moral, cel puţin pentru societatea în care ne găsim. De fapt problema politicii de sănătate la noi depăşeşte cu mult sfera distincţiei dintre administrarea privată şi cea publică. Trebuie să luăm în calcul incapacitatea statului de a-şi îndeplini îndatoririle, prejudiciile pe care le creează în mod voluntar asiguraţilor care îşi respectă obligaţiile, subdezvoltarea rurală etc etc. Şi nu, privatizarea necontrolată nu e mai bună decât administrarea publică scăpată de sub control.
Cred ca sintagma “stat putenic” nu e tocmai clara. Eu inteleg ca sensul ei este acela de “stat stabil”, “stat echilibrat”. Insa cineva ar putea-o interpreta si altfel, in lumina statului SRL, sau statului corporatie asa cum este SUA, fata de care vi-ati exprimat clar dezacordul.
Dar chiar si statul unor tari nordice care se pot lauda cu “cei mai fericiti oameni” are bubele lui. Statul insusi este de fapt o …corporatie. e drept una mai umana, una care nu cauta profitul maxim pe termen scurt, ci una care gandeste pe termen lung. Sistemul monetar este omologul sistemului decizional dintr-o corporatie. Nici un stat din lumea asta nupermite cateteanului de rand sa se implice in problemele fiscale . Si cu asta am terminat dscutia despre democratie si libertate…
E de discutat.
http://repcong.univie.ac.at/sites/default/files/Rosset_et_al_Popular_votes.pdf
Sa o luam si altfel. un stat puternic isi exercita functiile pe tot teritoriul sau (si urmareste ca cetatenii sai sa se supuna regulilor sale si in exterior!) intr-un mod sa zic asa inevitabil.
Deci un stat puternic baga hotii la inchisoare . Pe toti! Baga spagarii la inchisoare si ii tine mai mult pe functionarii corupti …Un stat puternic starpeste mafiile de tot felul. Un stat puternic are grija sa isi salte toate impozitele , nu numa de la sarantoci . Un stat puternic impune o singura lege aplicata uniform (adica in cazuri similare sentinte similare nu dupa cum bate Vantu SO.) Un stat puternic pastreaza resursele naturale ptr sine , adica ptr cetatenii sai!
Ti se pare ca Romania este un stat puternic? Mie nu!
Si ar mai fi ceva de zis : un stat puternic urmareste ca cetatenii sai sa se supuna regulilor sale si in exterior. Adica te duci intr-un paradis de anume gen si te distrezi cu copii sub 10 ani.. insa daca statu tau afla de asta zice “actu sexual cu un minor se pedepseste cu “! si daca zici “stiti in Junglezia nu exista legi” iti raspunde : “asa o fi acolo da tu esti cetateanul MEU si respecti legile Mele oriunde ai fi in Junglezia, pe Marte sau in Andromeda!” Idem daca in nu mai stiu ce voiaj devii bigam fiindca legea locala permite …. Asta este un stat puternic
Ce mi se pare grav în aceasta dezbatere e ca se discuta în special din punct de vedere IDEOLOGIC si mai putin din cel PRAGMATIC (adica din punctul de vedere al avantajelor si inconvenientelor pentru pacienti si personalului medical).
Mi se pare ca V. Soiciu exagereaza putin prin exemplele pe care le foloseste. In primul rand ca în Franta (raiul socialistilor) sistemul privat e destul de dezvoltat, mult mai dezvoltat decat la noi. Daca vreti sa vedeti un tabel cu numarul de paturi din spitalele publice si private din Franta : http://fr.wikipedia.org/wiki/H%C3%B4pital_en_France
Punctul doi e ca în Franta e aproape obligatoriu sa ai o asigurare complementara, rambursarile de la CPAM fiind insuficiente (îmi amintesc înca de cei 800 euro dati pe o coroana, facuta la un dentist de cartier, din care mi-au fost rambursati ceva de genul 50). Daca mergi, de exemplu, la un doctor generalist, assurance maladie îti ramburseaza 70%. Singura chestie care mi se pare buna e CMU care permite si celor care nu lucreaza si nu cotizeaza nicaieri sa aiba acces la sistemul medical.
Punctul trei în legatura cu Franta e ca sistemul e deficitar (faimosul “trou de la secu”). Nu stiu daca acest aspect o intereseaza prea mult pe Victoria.
Oricum majoritatea statelor au un sistem care nu este nici 100% de stat, nici 100% privat, asa ca mi se pare o aberatie sa nu avem de ales decât între aceste 2 posibilitati.
Franta nu e raiul socialistilor. N-aveti decat sa vedeti cate guverne socialiste a avut Franta in toata istoria ei. In Franta prestigiul comunistilor, datorat implicarii lor in Rezistenta, a condus la legitimarea unor idei de stanga si la implementarea unor principii sindicaliste si socialiste, pe care actuala putere, gardienii incompetenti ai triplului A, se chinuie din greu sa le distruga. In ce priveste sanatatea, protectia sociala in general, Franta este net inferioara Marii Britanii, de exemplu. Verificati, daca nu credeti.
pai am folosit în mod ironic expresia “raiul socialistilor”, în Franta sistemul medical privat are o pondere destul de mare, dupa cum spuneam. Am remarcat doar ca Victoria pare sa-l opuna sistemului american, bazat pe dogmele neoliberale si am vrut sa nuantez aceasta opozitie. Daca vrem sa discutam despre modelul francez (“la sécurité sociale à la française”) trebuie sa stim exact despre ce e vorba.
Victoria mi se pare ca exista pericolul sa transformam in exceptie Romania si situatia de aici. Din contra, statul si piata in Romania functioneaza la fel ca in Olanda, in Suedia sau in SUA. Poate dinamica unor institutii sa fie diferita, logica de functionare e insa aceeasi. Altfel spus, capitalismul romanesc e precum capitalismul din alte tari, sa nu ne ingrijoram.
Logica de functionare este aceeasi in SUA, Olanda sau Suedia pentru ca este de fapt singura care s-a dovedit a fi logica. Romania doar incearca sa mearga pe acest drum si nu prea poate. Pentru ca diavolul se ascunde in detalii. Copiem legi europene, dar lasam mereu portite de scapare. Vrem invatamant performant dar ne revoltam la primul bac “pe bune”. Vrem infrastructura, dar nu suntem in stare sa punem pe hartie un proiect ca sa atragem finantare. Si cireasa de pe tort, sportul noastru national: furtul – deloc apanajul exclusiv clasei conducatoare: pe langa spagile barosane de la licitatiile publice sau din vami avem si mersul cu trenul si autobuzul fara bilet, cantarul din piata sau aparatul de taxi “aranjate”, furtul de cabluri sau de capace de canalizare. Sunt suficiente motive care explica de ce nu suntem nu olandezi sau suedezi, ci nici macar cehi, polonezi sau sloveni.
nota 10!!!
Sigur? Si in Olanda si SUA se scumpesc marfurile inainte de Craciun ? Si oualale inainte de Pasti ?! Ca sa functioneste piata in Romania
Ca lumea logica, asta economica, n-am ce zice.
Cind o sa va treziti si o sa vedeti ca piata NU este si nu va fi libera niciodata?
Ce inseamna in viziunea domniilor voastre scorurile alea date de nu stiu ce agentii de ”rating” (alea care au declasta recemt Franta si nu mai stiu pe cine) decit un semnal sa NU se lase piata libera? Daca nu pricepeti asta, degeaba mai verbalizati pe aizi.
Meseria mea este interpretarea semnelor. Si mie semnul asta in sensul de mai sus al intelegerii ma duce.
Felicitari pentru articolul bine scris dar cu ale carui concluzii nu pot fi (cum altfel?) de acord. Nu am avut rabdarea sa citesc toate comentariile negative dar in ce am parcurs nu am gasit critici pertinente. Utlizatorul Serf a furnizat un link unde se contraargumenteaza pertinent contra tezei dvs cum ca:
Americanii, lăsaţi să îşi urmărească interesul ca în biblia neoliberală, adică în mod individual şi raţional, ajung să aibă, iată, cele mai mari costuri de sănătate (6.102$ per persoană) din rândul statelor avansate, dar şi un sistem medical reputat ca fiind deficitar. Acolo unde sănătatea e tratată ca un bun public universal, costurile se reduc la jumătate sau chiar mai puţin (3160$ Franţa şi 2508$ Marea Britanie), accesul la serviciile medicale este mult mai extins, iar speranţa de viaţă e mai mare. Rezultatul aplicării dogmei neoliberale în sistemul medical american este acela că nici interesul individului, nici cel al societăţii nu este bine servit
Nu este frumos sa aruncati cu epitetul malitios de dogma asupra unei idei careia nu ii demonstrati falsitatea, dar asta probabil ca tine de stil. Motivul pentru care asigurarile medicale au ajuns asa de scumpe in SUA este tocmai reglementarea severa la care sunt supuse acestea din partea Statului (ceea ce e tocmai opusul pietei libere), asa cum rezulta limpede din link-ul furnizat de Serf:
Layers of regulation plague every aspect of medical care and health insurance in America … each state imposes dozens of regulatory mandates on health insurers, requiring them to include coverage of everything from massage therapy to hair implants.
Inca doua vorbe despre asa-zisa dogma. Ziceti dvs in articol:
Suma raţiunilor individuale nu coincide, în mod obligatoriu şi automat, cu raţionalitatea colectivă şi nici măcar cu satisfacerea maximă a propriului interes. Spus pe şleau: când ne gândim doar la propria piele, tocmai de aceea s-ar putea să rămânem fără ea.
…spus si mai pe sleau, as adauga eu, Statul stie mai bine decat individul ce este mai bun pentru el, nu-i asa d-na Stoiciu?
Stima.
Americanii au făcut din sănătate un business (= întreprindere comercială al cărei ultim scop este profitul). Eşti bolnav? Dai banul şi te vindecăm. N-ai bani sau îţi refuză asigurarea tratamentul (şi ţi-l refuză des pentru că ăla e scopul principal a companiilor de asigurare: să facă profit)? Gihnion. Obiectivul principal al sănătăţii trebuie să fie sănătatea, nu profitul. Profiturile se văd altundeva şi nu sunt neapărat cuantificabile în bani – o populaţie sănătoasă are chef şi putere de muncă. Statul trebuie să asigure măcar un pachet minimal de servicii de sănătate, altfel sănătatea publică se duce de râpă. Dacă vrei mai mult, îţi faci asigurare privată.
Regulile impuse în SUA companiilor de asigurări sunt justificate, pentru că altfel lasă loc de abuzuri. Exact piaţa liberă e buba, pentru a permis formarea unor carteluri care exploatează asiguratul. Companiile de asigurări şi instituţiile fiscale *trebuie* reglementate de către stat şi organisme suprastatale tocmai pentru a menţine piaţa liberă.
@Shade
Este straniu sa invocati aici orice argument de principiu utilizat la link-ul indicat de serf. Este ca si cum ai pretinde crestinilor sa ia aminte la litera Coranului!
Totusi, experienta americana va contrazice. Cel mai recent raport despre sanatate arata clar, la cei mai multi indicatori, ca sistemul mai social pus in practica de Mitt Romney cand a fost guvernator, in 2006, sistem mai socializat si din care s-a inspirat Obama, este foarte bun. Cea mai mica rata a mortalitatii in SUA este in Massachusetts, 7,4 la 100.000 locuitori. Media federala a ratei mortalitatii este de 14,7 decese la 100.000 locuitori, iar in statul Mississippi este 30,6. Cu cat mai conservator statul, cu atat mai ridicata mortalitatea.
http://www.cdc.gov/nchs/data/hus/hus10.pdf
vedeti la pagina 104.
“Cu cat mai conservator statul, cu atat mai ridicata mortalitatea.”
Foarte sugestiva corelatie, nimic nu e mai clar decat ce se poate exprima cantitativ!
Foarte bun articolul. Iata si un extras relevant al lui Martin Wolf( Financial Times, 24 ianuarie 2012): Istoria civilizatiei este istoria bunurilor publice. Cu cat este mai complexa civilizatia cu atat mai mare este numarul de bunuri publice necesare. Civilizatia noastra este pe departe cea mai complexa pe care omenirea a dezvoltat-o vreodata. Asadar, nevoia civilizatiei pentru bunuri publice – si bunuri cu aspecte de bunuuri publice, cum sunt educatia si sanatatea – este extraordinar de mare.
@Ovidiu Gherasim – Proca
Exista o vasta literatura economica care sustine ca serviciile medicale nu sunt privatizabile, adica exact contrariul a ceea ce spuneti dvs.
Argumentul din prima parte a articoului e bun atunci cand problema s-ar pune intre a alege intre un sistem 100% privat si unul 100%de stat. Ceea ce nu este cazul acum. E ca in bancul cu “raspunsul e bun, doar ca la alta intrebare”.
Sanatatea nu se privatizeaza integral. Vor mai ramane multe unitati de stat, care vor deservi exact acele zone strategice care ar ramane neacoperite de sistemul privat. Nimic nu impiedica statul sa colecteze bani de solidaritate cu care sa finanteze un spital (sau o linie ferata) nerentabil unde pofteste. Nimic nu impiedica populatia, statul, sa se solidarizeze cu cine vrea.
Cu partea a doua, respectiv cadrul legal si de piata, pot fi de acord. Totusi, el nu este un argument de principiu, ci unul particular. Legea asta era incompleta, dar poate ca urmatoarea va fi completa, si poate ca in prevederile ei nu suntem departe de Olanda. Aceasta discutie trebuie facuta strict pe textul legii.
@Kinn
Imbolnavirea este un eveniment cu grad mare de incertitudine. Piata nu raspunde optim in asemenea situatii. Este un caz clasic de esec de piata. Nu prea sunt nuante, doar daca vrem sa privatizam orice, ca de exemplu apararea sau politica externa. Cazul este bine documentat de economisti, nu e din burta.
Imbolnavirea de plamani este corelata puternic cu fumatul. Fumatul este o chestiune privata. Unele imbolaviri mai depind si de faptul ca mananci gras, sarat, excesiv de dulce, daca faci sport, ce stil de viata duci, esti supraponderal etc. Toate astea sunt chestiuni private. Nr 1 in Romania sunt bolile de inima, care sunt corelate direct cu stilul personal de viata.
Iata deci ca sanatatea nu este un bun 100% public. Contra-exemplul dat de antecomentatorul meu este foarte bun: daca sanatatea este un bun public, iar cei supraponderali atenteaza la un bun public, trebuie pedepsiti, nu? Din cate stiu, cine atenteaza la un bun public (sparge geamul spitalelor, fura cablurile feroviare) este pedepsit.
Nu exista absolut nicio legatura intre cauzele (private) ale imbolnavirii si natura serviciului medical. Imi pare rau, dar sunteti intr-o confuzie totala. Acordarea ingrijirii medicale unui bolnav de plamani nu este legata in niciun fel de cauza care a determinat imbolnavirea. Cauza (privata) a imbolnavirii nu schimba natura publica sau privata a bunului oferit (serviciul de ingrijire medicala in cazul nostru). Numai ca in acest caz, al ingrijirii medicale, piata nu ofera o solutie optima. Vreti sa-i tratati doar pe cei care mananca rational si duc o viata rationala? Ii lasati pe fumatori sa moara daca se imbolnavesc de plamani?
Sanatatea natiuni este o colectie de bunuri private care se administreaza cel mai bine in comun. Exact la fel cum “statul” este o colectie de individualitati private care se administreaza in comun (justitie, protectie).
Sanatatea dvs nu e un bun public atat timp cat eu nu am nici un cuvant de spus asupra modului in care dvs v-o protejati. Nu poate fi bun public din moment ce eu am zero drepturi asupra ei, si asupra sanatatii tuturor celorlalti in afara de mine. Modul de acordare a ingrijirii medicale nu schimba natura privata a sanatatii dvs.
Aici e vorba de altceva: sanatatea, mai ales cand vorbim de bolile contagioase, trebuie protejata *in comun*. Asta e altceva decat bun public.
Dna Stoiciu face doar un joc de cuvinte: defineste arbitrar sanatatea ca “bun public” (numai dumneaei stie ce intelege prin asta), numai de dragul cuvantului “public” care atrage dupa sine “de stat”, pe principiul “public” la public” trage. In realitate, sanatatea se apara”in comun”, ceea ce e diferit. Daca dispare cuvantul “public” din articol, jumate din el se prabuseste.
Rezumand:
1. Sanatatea nu e “bun public”, ci o colectie de bunuri private care
se administreaza cel mai bine in comun.
2. “In comun” nu inseamna neaparat “de stat”. Aveti ca exemplu toate contractele public-privat in care statul (adica “noi”) angajeaza o firma privata pentru un beneficiu cu scop public.
Sunt de acord cu dvs ca anumite bunuri pot fi livrate prin actiune comuna privata si nu publica. Dar, ma indoiesc puternic ca sanatatea unei natiuni poate fi organizata ca actiune comuna privata. Teoretic, serviciul medical poate fi livrat prin intermediul pietei sau a actiunii colective publice . Si repet, majoritatea studiilor economice considera ca piata esueaza in cazul serviciului medical. La fel arata si practica, acolo unde s-a recurs la piata, costurile au crescut substantial si categorii de cetateni (cu venituri mnai mici) au fost private de servicii medicale (cu exceptia urgentei, dar asta este uneori prea tarziu pentru a mai fi salvat pacientul). Cand piata esueaza, apare statul care livreaza bunul public. Asta este si definitia bunului public intr-o economie de piata. Se recurge la bunul public cand piata esueaza. Sanatatea, ca si justitia sau apararea sunt exemple clasice de bunuri publice . Este adevarat ca exista economisti care neaga chiar conceptul de bun public, dar reprezinta o minoritate. In fond raspunsul trebuie sa-l dea cetatenii (informati corespunzator, sa stie ce-i asteapta in ambele variante). Alegerea intre unui sistem de sanatate privat sau public este o excelenta ocazie pentru referendum.
Pot fi de acord cu cele spuse de dvs acum. Adica sunt de acord serviciul medical poate fi public daca cel privat nu e bun: “Public fiindca nu privat”. Dna Stoiciu afirma insa invers, ca serviciul medical nu poate fi de la bun inceput conceput privat pentru ca este prin definitie public: “Nu privat fiindca public”. La asta obiectasem eu initial. Cele doua afirmatii nu pot fi simultan adevarate.
Nu am citit studiile economice in cauza, dar va cred. Aici nu am inca o opinie bine formata. De aceea va intreb: totusi, cat de periculos ar fi un sistem mixt public-privat? Ca nu se propune un model american, clar rau, ci unul european, cu o prezenta suficienta a statului (obligativitatea asigurarilor pentru cei cu venit suficient si asigurari gratuire pentru cei sub, supraveghere, si pastrarea unor spitale de stat etc.)
@Kinn
Partea privata ar trebui lasata doar pentru sectiunea de lux, optionala. Pachetul de baza, cat mai cuprinzator, public. Cea mai riscanta este privatizarea asigurarilor.
Corect.
Domnilor, sanatatea nu este un bun public, ci este o consecinta a nivelului de trai. In schimb, invatatura, cultura, sanatatea, mediu,proprietatea, familia…… sunt cateva dintre Drepturile si libertatile fundamentale definite in Capitolul II din Constitutia Romaniei. Toate aceste drepturi sunt asigurate de catre Puterea Administrativa – Guvernul Tarii (Cap.III Art.102 Alin 1 din Constitutie).
In schimb ideea articolului il salut si cred ca merita discutata. Aceasta idee sta la baza evitarii devenirii tarii noastre in colonie. Adica nu mai ai tara cu tot ce este in aer, sol sau subsol sau sub apa.
Incerc sa precizez cateva aspecte in spiritul titlului articolului si va rog pe dumneavoastra sa va dati cu parerea si mai ales sa dati solutii pentru incalcarea Constitutiei.
În zona de sud a Dobrogei ( Costineşti, 23 August, Mangalia etc ) a fost concesionat subsolul Ţării pentru forare de prospectare şi exploatare a gazelor din şisturile bituminoase, după ce acest proiect a fost respins de catre Ministerul Mediului din Bulgaria, deoarece contaminează pânza freatică.
În subteran se vor folosi cantităţi importante de explozivi şi ar trebui acordul CNCAM pentru centrala atomo electrică.
La televizor se vorbeste de concesionarea platoului continental de unde o firma americana va extrage gaze naturale si ca consecinta -ce bine o sa o ducem noi.
In conditiile cresterii aurului pe plan mondial si tendinta de a fi schimbata referintele de raportare a bogatiei unein tari pe o singura referinta-AURUL – noi daruim aurul si ramanem cu mizeria.
De ce nu se ţine cont de Art 135 alin2 lit d) şi Art 136 alin 3 din Constituţia României şi să se ceară acordul proprietarului ( POPORUL ROMÂN )