Exploatarea muncitorilor români în industria forestieră din Cehia (I)

SERIA: Noua iobăgie

Acest articol a fost scris pentru a completa o cercetare realizată în Cehia despre exploatarea unor muncitori slovaci şi vietnamezi din industria forestieră. Articolul se bazează pe interviuri cu muncitori români care au lucrat în diferite regiuni din Cehia, dar şi pe o analiză a materialelor publicate online care au legatură cu acest caz. Scopul acestui text este de a contura o imagine mai clară a poveştii respective, din perspectiva migranţilor.

***

Cu toate că până în 2008 România raportase o creştere economică semnificativă, o parte foarte mare a populaţiei încă nu reuşea să-şi asigure un trai decent. Pentru aceştia emigrarea rămăsese ultima speranţă rezonabilă de a lăsa în urmă o viaţă foarte precară. Poveştile migranţilor români care au lucrat în economiile informale ale ţărilor din vest, neputând astfel beneficia de avantajele asigurărilor medicale şi sociale, i-au speriat pe mulţi potenţiali migranţi care s-au hotărât să urmeze calea mai sigură de a pleca numai după ce îşi găseau de lucru în străinătate. Această dorinţă a migranţilor de a avea o „plasă de siguranţă” a încurajat apariţia firmelor de mediere/recrutare, firme care se ocupă cu plasarea muncitorilor români pe pieţele muncii din Occident.

Acest articol descrie situaţia migranţilor români care au lucrat în industria forestieră (curăţarea pădurii şi plantarea copacilor) din Cehia, în urma promisiunilor PBM Union Jobs—o companie de mediere din Târgu Mureş, având-o ca directoare pe Marta Pavelova din Slovacia. Între 2009 şi 2010 PBM a trimis sute de muncitori români în Cehia unde aceştia trebuiau să fie angajaţi de compania cehă Affumicata a.s., condusă de Jindrich Martinák şi de asociatul acestuia, David Mrkos.[1]

Compania de mediere—PMB Union Jobs şi partea română a escrocheriei

Cu toate că a avut o viaţă relativ scurtă,  începându-şi activitatea în septembrie 2009 şi dispărând în iunie 2010, PBM Union Jobs a reuşit să înşele mulţi muncitori români, mai ales din judeţele cu populaţie majoritară de etnie maghiară (Mureş, Covasna, Harghita), dar şi din alte regiuni ale ţării (Oradea, Arad, Bacău).[2] Deşi avea biroul în Târgu Mureş, PBM Union Jobs colabora cu alte companii din diferite oraşe din ţară. Lanţul exploatării era bine închegat şi arăta aproximativ astfel: o companie mică, activând la nivel local, al cărei profil era, de regulă, de recrutare a resurselor umane şi având experienţă în plasarea muncitorilor în străinătate, recruta lucrători şi îi direcţiona către PBM Union Jobs (Marta Pavelova) care, după ce încasa un comision, îi trimitea pe aceştia către angajatorul Ceh, Affumicata, a.s. (Jindrich Martinák).[3]

PBM Union Jobs pare să fi fost creierul părţii române a afacerii. Anunţurile companiei pentru locuri de muncă în industria forestieră din Cehia au început să apară în februarie–martie 2010, atingând un punct maxim la sfârşitul lui martie–începutul lui aprilie 2010. La momentul respectiv, doamna Pavelova trimisese deja primul grup de muncitori pentru partenerul ei ceh, domnul Martinák.

Ştiind probabil că primele probleme urmau să apară rapid, PBM Union Jobs făcea anunţuri de recrutare la fiecare 2-3 zile, promiţând salarii lunare de la 650 la 1200 de euro, pentru un minimum de şase luni de muncă, în funcţie de performanţele individuale ale muncitorilor. Câteodată, experienţa anterioară de muncă în domeniul forestier era cerută explicit, dar de multe ori acest criteriu nu era nici măcar menţionat. Grupul ţintă era alcătuit atât din bărbaţi cât şi din femei, cu vârsta cuprinsă între 20 si 50 de ani, care să fie capabili şi dispuşi să lucreze în condiţii grele de muncă. Era de asemenea menţionat faptul că muncitorii trebuie să îşi aducă propriile haine de muncă pentru condiţii de iarnă, încălţăminte de munte, vase şi tacâmuri, dar şi mâncare pentru o săptămână. Prima plată urma să se facă numai după prima săptămână de muncă. Cazarea la cămin urma să le fie oferită gratuit muncitorilor de către angajator.

Cei interesaţi de aceste locuri de muncă, dintre care câţiva aplicaseră deja pentru slujbe în Spania şi Germania, erau rugaţi să vină la biroul PBM Union Jobs unde erau convinşi să lucreze în domeniul forestier din Cehia, aceasta fiindu-le prezentată ca cea mai sigură si profitabilă ofertă pe care o puteau primi. Cei care acceptau oferta semnau un contract de servicii cu PBM şi plăteau un comision între 150 şi 450 de euro;[4] în contract era stipulat faptul că muncitorii trebuiau să plătească încă 100 de euro din primul salariu către PBM. De asemenea, oamenii primeau oferta de muncă—un document de o pagină semnat numai de muncitor, dar având menţionate în antet datele de contact ale PBM Union Jobs din România şi Madera Servicio s.r.o. din Cehia. Numai după ce urmau să ajungă în Cehia puteau semna un contract de muncă cu angajatorul ceh.

Dincolo de multe cuvinte de umplutură, în acest document nu se menţiona nimic privitor la responsabilitatea PBM Union Jobs în cazul în care muncitorul era concediat înainte de terminarea perioadei contractuale fără ca vina să îi aparţină, la fel cum nu exista nicio prevedere referitoare la eventuale neacordări ale drepturilor salariale de către angajator sau la problema condiţiilor de muncă neadecvate. Cu un asemenea contract, PBM Union Jobs spera să nu aibă probleme în cazul eventualelor plângeri ale muncitorilor referitoare la abuzurile angajatorilor străini.

Plecarea urma să aibă loc doar la câteva zile după ce se semnau contractele. Muncitorii erau duşi la destinaţie cu autocarul;  de câteva ori aceştia au fost însoţiţi de Marta Pavelova, care venea cu maşina personală şi îi obliga să semneze nişte contracte redactate în limba cehă, fără a le oferi însă şi traducerea acestora. Cu toate că aceste contracte erau semnate între Affumicata a.s., reprezentată de Jindrich Martinák, şi muncitori, Marta Pavelova îşi aroga dreptul de a îl semna pe ultima pagină, în numele angajatorului.

În câteva cazuri, muncitorii nu semnau nici măcar aceste contracte, fiind anunţaţi că sunt în perioada de probă pentru o lună sau două, şi că numai după această perioadă ar fi urmat să semneze un contract de muncă. Din păcate, aceştia au rămas fără niciun fel de dovadă că au lucrat în Cehia—un capitol închis care pare să nu se fi întâmplat niciodată.

„Contractul de muncă” pe care fiecare muncitor îl semna cu Affumicata nu menționa nimic legat de normele pe care muncitorii trebuiau sa le atingă pentru a fi plătiţi integral. De asemenea, nu era stipulat nimic referitor la specificul muncii care trebuia îndeplinită sau la atribuţiile muncitorilor. La fel, nu exista nicio referire la modul de remunerare a orelor suplimentare. Oarecum ironic, în contractul înmânat muncitorilor nu era menţionat nici măcar salariul.

Angajatorul—Affumicata şi partea cehă a escrocheriei

Misiunea Martei Pavelova se termina în momentul în care muncitorii ajungeau la Martinák. „Când l-am cunoscut pe Martinák am simțit că ceva e în neregulă cu el. Tremura, certându-se cu cineva la telefon”, spune unul dintre oamenii care l-au cunoscut pe acesta cand au ajuns în Kutná Hora la sfârşitul lui martie 2010. Destinațiile din Cehia unde au fost plasaţi migranţii în 2010 variau de la grup la grup—Kutná Hora, Trutnov, Rataje, Libouchec. Muncitorii erau cazați în cămine sau într-un fost hotel sportiv, între patru şi opt oameni în cameră, cu două băi şi o bucătărie pentru 60 de persoane; condiţiile de cazare nu erau diferenţiate pentru bărbaţi, femei sau cupluri.

„Am început sa lucrăm a doua zi după ce am ajuns. Marta ne spusese să ne aducem haine şi cizme de acasă, iar Martinák nu ne-a dat decât o pereche de mănuşi pentru fiecare”. Începerea lucrului în asemenea grabă însemna că pregătirea şi informarea prealabilă despre protecţia muncii erau omise, lipsind de asemenea şi echipamentele de protecţie necesare.

Deşi tuturor muncitorilor li se spusese că principala lor sarcină va consta în plantarea copacilor, urmând să fie plătiţi în funcţie de numărul de copaci plantaţi, unii dintre ei îşi amintesc că în primele două săptămâni nu aveau altceva de făcut decât să cureţe pădurea. Programul de lucru începea între orele 4 şi 7 dimineaţa şi dura între 12 şi 14 ore, incluzând o pauză de prânz de 30 de minute. Fiind convinşi ca dacă vor lucra mai mult vor şi câştiga mai mult, oamenii au acceptat să înceapă prima lună în forţă, după cum îşi aminteşte unul dintre ei: „Era foarte greu pentru toţi să lucrăm aşa. Dar credeam că e bine să facem efortul ăsta în prima lună, să nu îl lăsăm pe şef să-şi facă impresia că nu depunem destul efort. […] Am lucrat până şi de Paşti şi speram să plouă într-o zi ca să avem măcar o zi de odihnă”. Alţii îşi amintesc că la un moment dat au trebuit sa oprească munca timp de două zile pentru că pământul îngheţase şi era imposibil să sapi gropi pentru plantarea copacilor.

Pe timpul primăverii, condiţiile de muncă erau grele şi în anumite situaţii oamenii trebuiau să parcurgă pe jos distanţe considerabile de la locul de cazare până unde urmau să lucreze efectiv. În zonele muntoase era zăpadă chiar şi în aprilie, iar când zăpada începea să se topească se făcea noroi peste tot, crescând astfel semnificativ pericolul de a aluneca sau de a avea un accident.

Unii dintre muncitori îşi amintesc de supraveghetorii care îi însoţeau mereu în pădure, pe când alţii nu erau totuşi supravegheaţi constant. Ştiind că erau acolo doar pentru o perioadă de şase luni, timp în care trebuiau sa obţină cât mai mulţi bani, oamenii au continuat munca, crezând că astfel îi vor satisface aşteptările şefului cel mare, care „venea cu jeepul odată la câteva zile şi verifica ce făcuserăm in zilele anterioare”. A existat de asemenea o situaţie în care doi români au fost promovaţi ca supraveghetori, având sarcina de a verifica şi de a raporta ce făceau ceilalţi muncitori români.

După prima săptămână de muncă oamenii primeau de obicei 150-200 de coroane (5-10 euro) pentru mâncare, o sumă de bani considerată de mulţi dintre ei ca fiind insuficientă pentru acoperirea nevoilor alimentare de bază. Cu toate acestea, ei acceptau acest lucru ca o concesie temporară, crezând că situaţia se va îmbunătăți odată cu primirea primului salariu.

Ziua de salariu

Problemele începeau în ziua de salariu. Martinák le spunea oamenilor că plata trebuia amânată din cauza unor probleme financiare pe care le avea sau din cauza unor plăţi care nu fuseseră făcute încă.

Vestea era primită cu suspiciune şi iritare. Unii muncitori au ameninţat ca se vor duce la poliţia locală. În acel moment Martinák nu s-a mai putut abţine şi i-a ameninţat pe aceştia că vor fi omorâţi în bătaie sau chiar împuşcaţi. „Martinák se credea Dumnezeu”, îşi aminteste E.C., una dintre persoanele care au lucrat la Kutná Hora. În aceeaşi seară, el şi cu alţi muncitori au fost duşi cu autobuzul la Trutnov, unde au mai lucrat câteva zile, fiind ameninţaţi din nou că vor fi omorâţi dacă merg la poliţie. Martinák i-a lăsat la Trutnov sub supravegherea oamenilor săi, aceştia folosind două dube negre pentru a-i urmări pe muncitori pe parcursul următoarelor zile.

Într-una dintre seri, dupa o săptămână de lucru în Trutnov, un grup de muncitori români a fugit de la cămin în timpul nopţii, îndreptându-se către cea mai apropiată şosea. De acolo au făcut autostopul până la Praga. Cu ajutorul familiilor de acasă, au reuşit sa îşi cumpere bilete de autocar pentru a se întoarce în România. Cei care au rămas în Trutnov, sperând că situaţia se va îmbunătăţi şi că îşi vor primi până la urmă salariile, au mai stat câteva zile până când au fost abandonaţi şi s-au hotărât să plece. Au reuşit să ajungă la Praga, unde au dormit în gară şi în parcuri timp de câteva zile sau chiar săptămâni. Rămaşi fără adăpost într-un oraş străin, aceştia au cerut ajutorul Ambasadei şi Consulatului, fără succes însă. Dezamăgiţi de lipsa de interes a oficialilor români, migranţii au găsit soluţii individuale pentru a se întoarce acasă, de regulă cu ajutorul familiilor sau colegilor care se întorseseră deja în România.

„N-am înţeles niciodată de ce Consulatul a fost atât de indiferent faţă de situaţia noastră. Pentru ei nu a fost mai deloc o surpriză când le-am povestit ce ni se întâmplase în ultimele săptămâni. Ne-au zis că nu pot face nimic pentru noi”, spune unul dintre cei care crede că puterea de corupţie a lui Martinák se întinde dincolo de graniţele instituţiilor statului din Cehia.

La o lună după aceste întâmplări, lucrurile au luat o turnură la fel de brutală pentru un alt grup de 14 români care erau izolaţi într-o zonă muntoasă a ţării. Aceştia au ameninţat că vor înceta lucrul şi că se vor duce la poliţie, după 58 de zile de muncă în care nu primiseră decât 6 euro pe săptămână pentru mâncare. Şeful le-a dat fiecăruia câte 200 de euro, promiţându-le că o să primească restul în zilele următoare. După câteva ore însă, muncitorilor li s-a spus că nu mai este nimic de muncă în acea zonă şi au fost îmbarcaţi într-un autobuz cu un şofer ceh care nu le-a spus nici ce se întâmpla, nici unde urmau să ajungă.  După 4-5 ore de mers cu autobuzul oamenii au fost abandonaţi noaptea, pe un drum în apropiere de Praga. Cu banii pe care îi primiseră, au mers 30 de minute cu taxiul pana la Gara Centrală din Praga de unde au luat primul tren spre România. Lipsa de încredere în autorităţile locale i-a facut pe aceştia să evite eventualele complicaţii ale rămânerii în Cehia.

Un epilog deja binecunoscut

Odată întorşi acasă, unii dintre migranţi sperau că dacă îşi vor face poveştile cunoscute în mass-media, vor avea şanse mai bune de a îşi rezolva problema şi de a primi măcar o parte din banii care li se cuveneau. Astfel, au fost făcute cîteva reportaje şi s-au scris articole scurte pe tema respectivă în ziare de circulaţie locală şi naţională.[5] Au apărut de asemenea postări pe bloguri, urmate de zeci de comentarii ale unor oameni care s-au confruntat cu situaţii asemănătoare. Câţiva dintre aceştia au creat un forum numit „Anticehia”, unde plănuiau să adune dovezi referitoare la alte companii care păcăleau oameni în acest fel. Potenţialii migranţi erau sfătuiţi să nu meargă să lucreze in Cehia, indiferent de locul de muncă sau de salariul promis. Alţii invocau cazul mafiei ucrainene din Cehia, implicată cu caţiva ani în urmă în traficul de carne vie şi muncă forţată.[6] Cazul muncitorilor vietnamezi care au fost înşelaţi de aceeaşi firmă, Affumicata a.s., a fost de asemenea menţionat.[7] Mulţi dintre ei descopereau astfel că rădăcina comună a problemelor cu care se confruntau era chiar compania PBM Union Jobs şi directoarea acesteia, Marta Pavelova. După ce primul grup de muncitori s-a întors din Cehia, aceştia au apelat la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru a-i face o vizită doamnei
Pavelova, sub acuzaţia de fraudă. Aceasta le-a declarat reprezentanţilor ITM şi jurnaliştilor că „în Cehia, puteam să plasez aproximativ 800 de români pe an. În anumite cazuri îi trimiteam chiar dacă nu aveau bani să plătească comisionul, cu promisiunea ca voi primi banii odată cu venirea primului salariu. Chiar îi şi însoţeam pe oameni până în Cehia şi le făceam cunoştinţă cu angajatorul”.[8] La numai o lună după începerea primului scandal public, la sfârşitul lunii mai 2010, Marta Pavelova si PBM Union Jobs fie şi-au încheiat activitatea în Târgu Mureş, fie s-au mutat într-un locaţie care până în momentul de faţă rămâne necunoscută. Controalele administrative la care a fost supusă PBM Union Jobs au arătat că firma nu avea niciun contract semnat cu companiile din străinătate unde urmau să lucreze muncitorii români. Din câte se pare, această situaţie este des întâlnită în cazul firmelor de mediere: „Afacerea e foarte profitabilă…deşi e speculativă din punct de vedere legal. Din punctul meu de vedere, o asemenea firmă ar trebui să aibă contracte individuale cu companiile de pe teritoriul Uniunii Europeane. Pentru a putea face medierea, compania din România trebuie să legalizeze traducerile contractelor, procedura fiind necesară atât pentru organele de control, cât şi pentru muncitori”, spune doamna Cristina Dumitrache, directorul organizaţiei SADOR, care a păstrat legatura cu unii dintre muncitorii înşelaţi.[9] Lista abuzurilor obişnuite în asemenea cazuri poate continua: contracte false, comisioane nejustificate, trimiterea în străinătate a mai multor muncitori decât cere angajatorul, etc. Până când activitatea acestor firme nu va fi reglementată ferm şi în detaliu, asemenea lucruri vor continua să se fie la ordinea zilei.

Din păcate, în majoritatea cazurilor în care aceste abuzuri pot fi dovedite, firma respectivă primeşte o simplă amendă care îi permite să îşi continue activitatea, învăţând în acelaşi timp cum să procedeze mai bine pentru a îşi acoperi urmele. Au existat destule cazuri în care, deşi firmele de mediere au fost obligate să se închidă, acestea au apărut din nou sub un alt nume, folosind aceeaşi adresă, aceleaşi numere de telefon şi chiar aceiaşi angajaţi. Ignoranţa autorităţilor faţă de o eventuală prevenire a acestor abuzuri semnalează fie consimțământul tacit, fie  lipsa de interes a acestora.

Între timp, Marta Pavelova şi PBM Union Jobs au dispărut fără urmă. Din câte se pare, la fel s-a întâmplat şi cu partenerul lor ceh, Jindrich Martinák, lăsând în urmă sute de muncitori români, slovaci şi vietnamezi care nu au primit niciun ban pentru munca depusă. Dar sezonul muncii în industria forestieră a început deja din martie. Îi va face tentaţia pentru noi profituri să iasă din nou la suprafaţă pe Marta Pavelova si Jindrich Martinák?

***

Acest articol a fost publicat iniţial pe migrationonline.cz în martie 2011:
http://migrationonline.cz/elibrary/?x=2281275

Alte articole din aceeaşi serie:
http://migrationonline.cz/elibrary/?x=2278267
http://migrationonline.cz/elibrary/?x=2287573

 


[1] Cu toate că nu am reuşit să vorbim cu muncitorii din 2009, există informaşii potrivit cărora migranţii români au început să lucreze în industria forestieră cehă in 2009.

[2] Potrivit informaţiilor oferite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (Ministerul Justiţiei): http://www.onrc.ro/index.php. În ciuda faptului că, cel puţin fizic, firma a dispărut, ea nu a fost închisă oficial. În 2010, PBM Union Jobs a fost dată în judecată pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale şi administative.

[4] Transportul (doar dus) cu autocarul până în Cehia era inclus în acest comision.

[9] SADOR (Societatea pentru Apararea Drepturilor Omului din Romania) este un ONG care vizează în mod deosebit respectarea drepturilor de muncă, oferind consultanţă juridică celor prejudiciaţi de angajatori.

Traducere: Ștefan Guga