TEMA: Asistenţa socială – drept sau pomană?
Marţi, 15 noiembrie, Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor a dat aviz favorabil proiectului legii asistenţei sociale (PL-x 613/2011), ce urmează să fie votat în plen în şedinţa din 21 noiembrie. Proiectul a fost adoptat tacit de Senat în 7 noiembrie, după mai multe tergiversări, în pofida procedurii de urgenţă solicitate de guvern. Acesta a aprobat Strategia privind reforma în domeniul asistenţei sociale înaintată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale încă în 3 martie 2011. Între timp, Ministerul a elaborat o serie de proiecte de lege conexe privind prestaţiile de asistenţă socială, combaterea marginalizării sociale şi asigurarea unor servicii sociale de calitate. Proiectele au fost publicate pe site în 11 şi 14 noiembrie 2011 şi pot fi comentate până în 20 noiembrie.
O reformă în domeniul asistenţei sociale ar fi într-adevăr binevenită. Argumentele sunt cunoscute: prestaţiile scăzute pentru categoriile deprivate, dar însoţite de măsuri coercitive uneori stigmatizante; birocraţia excesivă, dar interpretabilă, lăsând loc discreţiei locale; fragmentarea măsurilor de protecţie socială, care creşte cheltuielile de administrare şi deteriorează gradul de acoperire a celor nevoiaşi; reticienţa şi, în ultima perioadă, imposibilitatea primăriilor rurale de a angaja asistenţi sociali calificaţi, optând frecvent pentru cumularea funcţiei de „lucrător social” cu alte poziţii existente; veniturile scăzute ale bugetelor locale, care împiedică finanţarea serviciilor sociale şi conduc la ignorarea aplicării legii privind combaterea marginalizării sociale (L. 116/2001), practic singura lege care stipulează o abordare integrată a situaţiilor de vulnerabilitate socială. Reforma ar trebui să adreseze aceste neajunsuri. Citind însă textul proiectului de lege, am rămas cu câteva nelămuriri.
1. Obiective declarate iniţial: strângem cureaua, dar distribuim către cei mai săraci!
Strategia de reformă… înaintă de Minister şi adoptată de Guvern (Memorandum Nr. 20/5541/DNA, 03.03.2011) a stabilit ca obiective prioritare realizarea unor economii fiscale de 0.78% din PIB în 2013 şi direcţionarea prestaţiilor către cei mai săraci 10% din populaţie. Dincolo de ascetismul neobişnuit al strădaniei Ministerului de a-şi reduce cheltuielile bugetare, în loc de a pleda pentru nevoile beneficiarilor săi, economisirea a 0.78% din PIB ar fi o performanţă remarcabilă, în condiţiile în care cheltuielile totale de asistenţă socială, în anul 2010, reprezentau doar 2.86% din PIB. Reforma promite că această scădere va fi posibilă prin demascarea fraudelor, unificarea prestaţiilor şi simplificarea administrării acestora. Practic, cheltuielile ar trebui însă diminuate cu 27.7%, în plină criză economică şi şomaj galopant. Ţintirea prestaţiilor către cei mai săraci 10%, nobil scop Robin-Hoodian, s-ar putea să bâjbâie uşor, având în vedere că rata de sărăcie în România anului 2009 a fost de 22.4% (Eurostat, 2011) şi cei mai săraci 10% s-ar putea să stea alături de alţi 5%, tot foarte săraci. Situaţia se complică dacă avem în vedere că un sfert din copii trăiesc în gospodării sărace şi sunt necesare prestaţii sociale preventive, care împiedică scăderea veniturilor mult sub pragul de sărăcie.
2. Către cei mai săraci. Dar cum definim sărăcia?
În Art. 6 alin. hh) “sărăcia reprezintă starea unei persoane/ familii/grup/ comunităţi manifestată prin lipsa resurselor strict necesare cumpărării bunurilor şi serviciilor considerate a asigura nivelul minim de trai într-o anumită perioadă de timp, raportat la condiţiile socio-economice ale societăţii. Pragul de sărăcie reprezintă cuantificarea resurselor, iar standardele utilizate pentru stabilirea acestuia sunt influenţate de nivelul general al costului vieţii, precum şi de specificul politicilor sociale adoptate”.
Textul legii excelează din nou, de data aceasta în originalitate (a reuşit să evite toate “clişeele” din abordarea încetăţenită în UE!) şi autoreflexivitate (recunoaşte relaţia dintre rata de sărăcie şi configuraţia politicilor sociale). Încă din 1984, instituţiile europene operează cu definiţia: „considerăm că sunt sărace acele persoane, familii sau grupuri ale căror resurse (materiale, culturale sau sociale) sunt atât de limitate încât îi exclud de la standardele minime de viaţă considerate acceptabile în societăţile în care trăiesc” (Consiliul European, Decembrie 1984). În tradiţia europeană, întărită după instituirea Metodei Deschise de Coordonare în Domeniul Politicilor Sociale (2000) şi reafirmată în Strategia Europa 2020 (Decembrie 2010) sărăcia este abordată în termeni relativi, ca o situaţie a deprivării multiple: materială, socială, culturală (educaţională), politică, de mediu fizic de viaţă. Prin acumularea şi persistenţa dezavantajelor, persoanele ajung să fie excluse din societăţile în care trăiesc. Nu este deci vorba de lipsa resurselor strict necesare, cu atât mai puţin doar despre putere de cumpărare, ci despre dreptul la respect şi participare socială.
Art.55 alin.(2). “Nivelul de trai minimal reprezintă limita exprimată în lei care asigură nevoile de bază cum ar fi: hrană, îmbrăcăminte, igienă personală şi menţinerea şi salubrizarea locuinţei şi se calculează în raport cu pragul sărăciei conform metodologiei utilizată la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.”
Sună familiar şi de bun simţ: să estimăm valoarea în lei a unui coş minim de bunuri şi servicii, conform metodologiei UE. Doar că Eurostat, instituţia statistică a UE căreia îi revine sarcina calculării ratei de sărăcie, foloseşte o metodă relativă pentru stabilirea pragului de sărăcie aferent. Eurostat nu estimează valoarea monetară a unui “coş minim” pe persoană, ci stabileşte pragul de sărăcie la 60% din venitul median pe membru echivalent de gospodărie, folosind o scală de echivalenţă în care, cu excepţia primei persoane, fiecare adult este ponderat cu 0.5 şi fiecare copil sub 15 ani cu 0.3. Cu alte cuvinte, atunci când se evaluează venitul total pe membru echivalent de gospodărie, resursele financiare nu se impart la numărul de persoane, ci la numărul persoane echivalente. De exemplu, pentru a evalua situaţia materială a unei familii compuse din doi adulţi şi doi copii, venitul lor total nu se împarte la 4 persoane, ci la 2.1 persoane echivalente. Această modalitate de echivalare conduce la subestimarea incidenţei sărăciei în rândul familiilor cu copii şi, implicit, a copiilor, cu atât mai mult cu cât în România cea mai mare parte a cheltuielilor gospodăriei se alocă hranei şi bunurilor de bază. Pe scurt: scala de echivalenţă din metodologia Eurostat ar trebui revizuită pentru contextul românesc, dar abordarea sa relativă păstrată, renunţând la normativitatea „nivelului de trai minimal”, imposibil de operaţionalizat consensual.
3. Distribuim, dar cât? Formula magică a Indicatorul Social de Referinţă.
Toate prestaţiile de asistenţă socială urmează să fie calculate în raport cu Indicatorul Social de Referinţă (ISR), obţinut de guvern printr-o formulă magică, ascunsă muritorilor de rând. Dacă salariul minim brut pe economie are ingredientele cunoscute ale tripartitismului, prin negocierele sindicate-patronate-guvern, iar punctul de pensie şi pensia socială minimă sunt atent dospite în pregătirile electorale, ISR este stabilit prin proceduri rămase ne-explicate. Indicatorul datează din 2008, când a înlocuit salariul minim brut drept etalon pentru calculul unor prestaţii plătite din fondul de şomaj, exceptând indemnizaţia propriu-zisă (O.U.G. 126/2008). În 2010, o altă ordonanţă a modificat acordarea indemnizaţiei de şomaj, şi a stipulat calcularea acesteia tot în funcţie de ISR (O.U.G. 108/2010), începând cu ianuarie 2011. Valoarea indicatorului, stabilită în 2008, a rămas neschimbată: 500 lei. Proiectele de lege publicate de Ministerul Muncii în 11-14 noiembrie propun stabilirea alocaţiei pentru copiii sub 2 ani la 0.4 ISR, pentru cei între 3-18 ani la 0.084 ISR, în timp ce indemnizaţia pentru creşterea copilului urmează să varieze între 1.2 ISR şi 6.8 ISR. Alocaţia de susţinere pentru familiile nevoiaşe cu copii (L. 277/2010) urmează să fie comasată cu ajutorul social acordat în baza legii venitului minim garantat (L. 416/2001) , formând un „venit minim de inserţie”.
4. Ultimele retuşări, solicitate de Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor
Raportul Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor din 15 noiembrie 2011, dincolo de faptul că a înlocuit meticulos prepoziţiile „conform” cu „potrivit”, respectiv conjuncţiile „sau” cu „ori”, a solicitat şi o serie de amendamente de substanţă.
Introducerea definiţiei „integrării sociale” prin Art.6, literă nouă dd) „procesul de integrare socială reprezintă interacţiunea dintre individ sau grup şi mediul social, prin intermediul căruia se realizează un echilibru funcţional al părţilor”. Definiţia este “inovativă” în raport cu abordările obişnuite din politica socială europeană, fiind probabil de inspiraţia parsonsiană şi fâcând abstracţie de formele de “echilibru funcţional” bazate pe subjugare economică sau asimilare culturală.
Înlocuirea sintagmei consacrate de „minim social acceptabil de trai”, în acord cu definiţia Europeană a situaţiei de sărăcie şi risc de ecluziune socială, cu sintagma liberală de „nivel de trai minimal”: Art.7. „Beneficiile de asistenţă socială reprezintă o formă de suplimentare sau de substituire a veniturilor individuale/familiale obţinute din muncă, în vederea asigurării unui minim social acceptabil de trai nivel de trai minimal, precum şi o formă de sprijin în scopul promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii anumitor categorii de persoane ale căror drepturi sociale sunt prevăzute expres de lege”. No comment.
Menţinerea excluderii societăţilor comerciale (sectorul profit) din rândul organizaţiilor care pot oferi servicii sociale subvenţionate din bugetul de stat – textul raportului relevă lipsa de consens din cadrul Comisiei în această privinţă (vezi Raport 15 noiembrie, pag. 165).
Posibilitatea alocării unor atribuţii de asistenţă socială pentru persoane care nu au pregătirea de specialitate – Comisia a argumentat lipsa de personal calificat, fără să precizeze însă dacă este vorba de lipsă de candidaţi cu studii superioare de specialitate pentru aceste posturi, sau de lipsa acestor posturi ca atare (vezi Raport 15 noiembrie, pag. 173).
Prevenirea şi combaterea marginalizării sociale rămâne în continuare în atribuţia autorităţilor locale, acoperite din bugetul local – prin urmare subfinanţat şi arareori aplicat (vezi Proiectul de lege, 11 noiembrie 2011).
*
Cât de socială este noua Lege a Asistenţei Sociale? Probabil întrebarea este greşită. Ar trebui să ne întrebăm, cu superioritatea morală a plătitorului de impozite, cât de „eficient” restrânge numărul beneficiarilor şi combate „dependenţa” lor de prestaţii sociale.
Referinţe:
European Commission, D.G. Employment and Social Affairs, Social Protection and Social Inclusion: http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=750
Eurostat (2011): Europe 2020. Headline indicators. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/europe_2020_indicators/headline_indicators
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (2011): Memorandum. Strategia privind reforma în domeniul asistenţei sociale. Nr. 20/5541/D.N.A., 3 martie 2011.
http://www.mmuncii.ro/pub/img/site/files/58bd6ffc9844fbc4a8a639672450872b.pdf
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (2011): Proiect de lege privind prevenirea şi combaterea riscului de marginalizare socială. 11 noiembrie 2011. http://www.mmuncii.ro/ro/articole/2011-11-11/proiect-de-lege-privind-prevenirea-si-combaterea-riscului-de-marginalizare-sociala-2378-articol.html
Proiectul Legii Asistenţei Sociale (PL- 613/2011) şi documentele procesului legislativ pot fi consultate pe site-ul Camerei Deputaţilor:
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=12334
Raportul Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor, 15 noiembrie 2011: http://www.cdep.ro/comisii/munca/pdf/2011/rp613.pdf
Problema este mult mai spinoasa (asta daca judecam la rece si nu prin prisma sentimentelor sau a milei sau a intereselor de partid – indiferent care ar fi ala). De peste 20 de ani populatia (cea mai mare parte a ei) s-a complacut intr-o situatie de saracie (una din extreme) sau intr-una de profit (bugetari, smecheri afaceristi etc.), situatie intretinuta de “alesii poporului” care au avut tot interesul in acest sens (oamenii foarte saraci dar si cei dependenti intr-o forma sau alta de stat sunt cei mai usor de controlat). Problema este ca, atunci cand atingi un raport critic – raportul dintre cei care sunt cinstiti si platesc taxe si impozite, asa cum sunt ele de mari si cei care beneficiaza intr-un fel sau altul de acesti bani – raport net defavorabil primilor atunci incepi sa nu ai solutii. Nu mai poti sustine masa ultimilor pentru ca nu mai sunt (sau nu mai doresc sa o faca) destui platitori de taxe si impozite. Din contra, numarul acestora se micsoreaza pe zi ce trece (in general prin plecarea din tara si, partea cea mai proasta este ca pleaca cei educati, cu scoala si experienta, pentru astia piata europeana este tot timpul deschisa, nu mai pleaca capsunari sau salahori, acestia se intorc). Si la noi la situatia asta s-a ajuns. Mai adaugam si coruptia si incompetenta deja generalizata din Romania si avem tabloul actual. Sincer, oricate lacrimi sau vaicareli vor fi, viitorul nu suna bine pentru foarte multi romani. Eu nu vad cum ar putea tinand cont de situatia si contextul politic si economic actual (din Romania dar si din Europa).
Cristi, am o curiozitate: te-ai nascut ieri?
Vrei sa ajungi undeva? Ca esti cam subtil. Poate vrei sa imi explici ca nu asta este realitatea din tara (evident, sa nu ma iei la sentiment ca nu imi pasa de asta, precizeaza punctual ce anume nu iti convine din ce am scris – cu argumente).
“De peste 20 de ani populatia (cea mai mare parte a ei) s-a complacut intr-o situatie de saracie (una din extreme)”
Cum ai determinat tu ca saracia este o situatie in care sa te complaci?
“sau intr-una de profit (bugetari, smecheri afaceristi etc.)”
Cind au fost bugetarii in situatii de profit? Cum ar fi putut sa fie?
Cand au ocupat posturi la Garda Financiara, de exemplu.
Apropos de a te complace in saracie…acum cativa ani, prin Moldova parca, a venit viitura si s-a dus cu tot cu casele oamenilor. Printr-o asociatie umanitara niste tineri din Olanda au venit sa ajute la reconstructia locuintelor din zona. Ce faceau “sinistratii”? Stateau cu curu’ pe marginea santului si faceau misto de tinerii care munceau…unul n-a pus mana sa miste o caramida…
Si un exemplu de bugetar in situatie de profit: Salariul unui depanator de PC-uri la Tribunalul Bucuresti este in jur de 5000 de lei, pe langa alte avantaje cum ar fi decontarea chiriei in limita a 500 de euro (tare nu?). Situatie de profit 1: X inchiriaza un apartament cu 250 euro, se intelege cu proprietarul sa declare 500 de euro iar diferenta o impart la mica intelegere. Situatie de profit 2: Y se gandeste ca nu i-ar strica un venit in plus asa ca inlocuieste componente noi din PC-uri cu unele vechi iar pe cele noi le vinde pe piata. Ambele sunt cazuri reale.
Serbane
si cati alti bugetari traiesc din salarii asa babane ca depanatorul ala de PisiCi?! Nu contest – desi ma mira cifrele avansate de tine – insa … iti dai seama ca ala erste unu intr-o situatie eceptionala (pical cuiva important foarte). Sau mai bine zi cate castoga un medic stagiar ? Ce zici e 800 net?
Da sa iti dau eu exemple de insi cu abonament la buget si castig : Cristian Paun , prof la ASE si mare liberatarian si mme Paul Vass .. Pesemne ca si tu tot pe aici …
misto spus,Cristi!
Ok… există super-bugetari de lux… dar ce facem cu tinerele cadre didactice și cu tinerii medici?
Am un coleg care predă ptr 480 de lei în mână… ok are doar 15 ore, sau ceva de genul, pe săptămână. Învățătorii, profesorii, medicii sunt și ei bugetari… nu? Oare societatea nu mai are nevoie de ei? Sunt trântori?
O să spuneți: ce sunt alea 15 ore!!! Dar el lucrează și acasă. Pregătește lecțiile ptr a doua zi, corectează lucrări, completează formulare etc.
Un prieten este stagiar la chirurgie maxilo-facială ptr 860 de lei… după 6 ani de studiu, iar pe specializarea respectivă se intră cam greu. Poate peste câțiva ani o să câștige foarte bine, dar ca și stagiar trage de dimineața până seara ptr niște bănuți. Oricum o să plece din țară! A primit o ofertă din Elveția (doar a fost între primii 3 din an la UMF) tot pe domeniu cu un salar de început de 4000 de franci. Ce diferență!!! 860 de lei în România, 4000 de franci în Elveția!!!
Nu toți bugetarii sunt trântori… sunt tineri care doresc să lucreze, dar nu pot să trăiască din banii primiți (ce-i drept în domeniul lor; să luăm cazul meu – sunt masterand la istorie și filosofie – am lucrat ca și agent de pază peste vară, așa ptr un bănuț în plus, am văzut ce înseamnă bătaia de joc a patronilor, după 6 săptămâni fără zi liberă, am cerut și eu o zi… mi s-a răspuns: tu nu vrei să lucrezi – așa că acuma sunt în căutare de job… că de la anu’ urmează doctoratul… și mai vedem pe urmă).
Frumos capitalismul!!! Sunt respectate legile… nu? Dacă vrei să lucrezi sau accepți condițiile patronului, sau există și alții la rând… care trag de dimineața până seara, 7 zile pe săptămână, bucuroși că au un loc de muncă prost plătit, dar nu sunt șomeri!!!
A inceput sa se investeasca privat si in spitale. Incep sa existe spitale private.
Se promoveaza turismul medical acum in ROmania.
Adica spitalele private isi fac reclama in Austria ca te poti opera in Romania de apendicita cu 80% mai ieftin decit in Austria.
Spitalele private vor ridica salariile medicilor in Romania.
Dar abia e la inceput business-ul.
Sigur ca statul plateste prost medicii si profesorii. Bugetul e furat de regii asfaltului, etc…. Coruptie.
Cei prezenti pe CA stim de ce exista coruptie, si nu pentru ca oamenii sint rai si atei.
@Coman Norbert
Salariul unui medic in RO dupa 6 ani de facultate si 5-6 ani de rezidentiat este 1500 RON net (in situatia fericita cand poate ocupa un post, altfel este doar un somer). Aceeasi persoana valoreaza 4000 de franci in Elvetia. Din orice unghi privesti problema, Elvetia este o tara in care capitalismul nu e doar o vorba precum in RO. Unde e greseala capitalismului? Tot ce pot eu sa inteleg este ca statul roman isi bate joc de ce are mai valoros. Gresesc undeva?
Hopa ! Avem una mica problema!!
Serbane ce este aia “capitalism”? Elvetia este o tara in care capitalismul nu e doar o vorba precum in RO. Unde e greseala capitalismului?
O fi societatea celor harnici aza cum se canta la Internationala(testul roman) care asigura inflorirea pleanara a celor care muncesc (Udrea , ala de la Sluj -am-Schomesch care nu se da jos din pat ptr mai putin de 100.000 euro!) ?!
Duap cate ineteleg este di vina doar Statul (roman) care isi bate jod de capitalism. Te pomenesti ca si=a batut joc de .. comunism?!
Si uite asa dam in hiba ailata. De vina este poporu roman ca daca eram nemti .. hehe!
@GhitaB – Elvetia, spre deosebire de RO, e o tara unde mai exista licitatii publice corecte.
Dar eu ma refeream la altceva: statul isi bate joc de proprii angajati premiind pe unii si penalizand pe altii dupa criterii care nu par sa aiba vreo logica. Una mica problema este atunci cand salariul unei tanti care iti vinde cartele la metrou il depaseste pe cel al unui medic. Si in timpul asta noi ne petrecem timpul cu ocupatul oraselor…
Serbane
nu statul ci cei care il conduc. Nu Statul ca instrument social ci cei care il manuiesc.
Ca sa ne intelegem – cu un ciocan pot sa bat cuie, sa parg nuci sau capul tau! Ciocanul nu este de vina .. doar vointa mea. La fel si statul … pot sa il folosesc in mdo “capotalist” sa imbogatesc “inreprinzatorii” sau il pot folosi ca sa asigur viata si prosperitatea (relativa) a cator mai mulotor cetateni .
In cazul Elvetiei ei prefera varinata a 2a .
GhitaB,
Am trecut de varsta la care credeam in povesti. Statul nu e un concept abstract, statul inseamna niste oameni care iau decizii. In cazul Romaniei, cele mai multe proaste. Echivalentul situatiei descrise mai sus intr-o companie privata ar fi salarii mai mari pentru femeile de serviciu decat pentru ingineri. Ghici ce s-ar intampla cu o astfel de firma…
Ca sa rezum ideea mea: nivelul de injustitie din sistemul de stat il depaseste cu mult pe cel din sistemul privat. Nivelul de coruptie la fel. Ce vor cei mai multi pe acest forum? (de altfel cei mai multi oameni inteligenti si bine intentionati) – puteri si mai mari pentru stat. Mie asta imi miroase a masochism…
Pingback: Legea asistenţei a trecut de deputaţi. Să vorbească experţii. Bonus: Un site nou de politică externă. « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET