TEMA: Migranţii. România de “afară”
Dacă până acum era la modă discriminarea cu față umană, în versiunea multiculturală, în plină campanie electorală și criză economică, timpul nu mai are răbdare. Indiferent de stânga sau dreapta, în Spania, discursul public este similar, diferența rezidă doar în tonul folosit: Partidul Socialist mizează pe o imigrație controlată, iar partidele de dreapta declară în linia unei realpolitik că nu e loc pentru toți. Mai întâi pâinea, pe urmă morala și toleranța.
Dacă în momentul de față lipsa de etică în discursul asupra imigrației atinge cote alarmante, înainte de criza economică discursul elitelor politice și al presei nu a fost mai blând. Promovat de interesele grupurilor economice și sociale dominante, discursul asupra imigrantului s-a transformat într-un text fluid care a poluat toate domeniile discursului public (politic, juridic și mass-media), difuzând un mesaj negativ și influențând atât percepția autohtonilor asupra imigranților, cât și a imigranților despre ei înșiși. Între autohton și imigrant discursul public s-a interpus ca o oglindă deformatoare a imaginii fiecăruia.
Astfel, în programele partidelor politice, atât în campania din 2008, cât și în actuala campanie electorală, imigrantul este redus la statutul de marfă rentabilă. Se uită că în spatele statisticilor clasificate pe naționalități sunt persoane în carne și oase. Imigrantul nu este privit drept o persoană care se deplasează din țara de origine pentru a trăi în alt loc, ci este în primul rând forță de muncă, el nu va trăi în noua țară, ci va lucra în noua țară. În acest sens, în 2008, când încă nu existau 5 milioane de șomeri, programul electoral al Partidului Socialist Spaniol deja relaționa imigrația cu piața forței de muncă, fiind necesar controlul imigrației ilegale. Mesajul transmis este că imigrația nu este un fenomen social, ci un pericol social, de aceea se impune un control, iar imigrantul ilegal este o persoană certată cu legea. Realitatea a fost însă alta: până în anul 2010, majoritatea bărbaților imigranți din Europa de Est lucrau în construcții, la negru sau în condiții rentabile pentru angajatori, acest lucru implicând reducerea drepturilor angajatului. Acești ilegali erau doriți de angajatori, fiind o sursă sigură de profit. Pe șantierele din Spania numărul muncitorilor din est depașea de două ori numarul muncitorilor spanioli. După terminarea boomului imobiliar, muncitorii imigranți au fost poftiți să plece. Partidul Socialist a lansat fără succes operațiunea retorno prin care mii de imigranți puteau încasa tot șomajul printr-o singură plată, cu condiția să se întoarcă în țara de origine. Tot în acestă direcție, recent anunțatul program al dreptei pentru noile alegeri din 20 noiembrie susține implementarea unui model migrator circular: imigrantul va părăsi țara în momentul în care nu mai are un loc de muncă și va reveni dacă are o ofertă de angajare. Prin noua propunere, existența imigrantului pe teritoriul spaniol este binevenită doar în măsura în care este o forță de muncă activă. El nu este perceput ca o persoană cu necesități minime de stabilitate (casă, familie, copii școlarizați în altă limbă), ci ca un element rentabil sau nu pentru economia autohtonă.
În momentul actual, un discurs politic cu un mesaj pozitiv asupra imigrației mai aparține doar unor partide minoritare, cum ar fi grupul ecologist. Să vorbești despre coeziune socială, despre egalitatea drepturilor sau despre beneficiile demografice și aportul imigrantului la bugetul Asigurărilor Sociale, adevăr justificat prin statistici, nu aduce beneficii electorale. Din punctul de vedere al contabilității voturilor, partidele majoritare știu că imigranții sunt din nou o marfă care poate fi exploatată cu succes: e mai rentabil să vorbești negativ despre imigranți decât pozitiv, frica coagulează mai multe voturi: șomajul este datorat imigranților care au ocupat locurile de muncă, degradarea cartierelor în care locuiesc imigranții este atribuită faptului că sunt necivilizați și nu sărăciei și lipsei de educație, iar nivelul ridicat al delincvenței este un rezultat al imigrației. În acest sens, în ziarul El Periódico apărea în data de 15 martie 2011 știrea conform căreia 2 din 3 persoane arestate în Barcelona în 2010 erau străini, adică un 69% din totalul deținuților. În acest procentaj de străini, primul loc era ocupat de români. O astfel de știre creează un efect de asimilare imediată a cuvântului român cu cel de delincvent. Știrea omite însă să specifice ce procentaj reprezintă persoanele deținute (de multe ori fiind vorba de recidiviști) raportat la totalitatea românilor din Barcelona. Propagarea „nevinovată” de către presă a acestor mesaje alimentează „xenofobia rutinară”, micile gesturi zilnice de respingere a vecinului – imigrantului, încălzește imaginarul colectiv, constituind terenul pentru a pune bazele noilor discursuri juridice de excludere a imigrantului. Discursul politic actual nu doar că face imposibil orice contact real între autohton și imigrant, ci și alimentează cu succes strategia de atomizare a țesutului social. În contextul crizei actuale, pentru grupurile de putere este comod și terapeutic ca săracul să-l găsească vinovat pe cel și mai sărac, imigrantul. În acest sens, în ultimele sondaje, spaniolii consideră că există prea mulți imigranți fapt care justifică și situația economică actuală, că politica de imigrație a fost prea blândă și că imigranții nu-și îndeplinesc obligațiile. Soluția propusă de partidele de dreapta în campania electorală din 2010, care a fost sprijinită de mase largi ale populației, a marcat o nouă etapă în discriminarea imigranților: un imigrant va avea dreptul să trăiască în Spania doar semnând în prealabil un contract de integrare. Din start existența unui astfel de contract implică faptul că imigrantul este un personaj periculos, care respectă legea doar obligat printr-un contract, prin natura lui el este incapabil de un comportament civilizat, iar acest contract este primul pas pe drumul civilizării sale. Dacă pentru autohtoni legea funcționează ca element de reglementare a relațiilor comunității, pentru imigranți se pare că este nevoie de măsuri suplimentare.
În cadrul comunității românești întâlnim un fenomen de asumare a acestui discursului public de discriminare până la autostigmatizare. Este comunitatea cu relațiile sociale cele mai slabe, relațiile comunitare se reduc la familie sau prieteni apropiați, excepție fiind comunitatea romă. Dincolo de individualismul de tipul „să moară și capra vecinului”, comportamentul comunității se zbate într-o dinamică schizoidă: pe de o parte, între ei, românii nu vor să fie considerați români, se feresc de români, imită cât mai mult comportamentul autohton, dorind să fie nevăzuți, neidentificați cu imaginea pe care discursul public o promovează. Românii constituie prima comunitate de imigranți din Spania cu 864.278 de membri în 2011, aproape de două ori mai mult decât în 2006. Procentajul românilor vizibili este însă unul extrem de mic, în comparație cu alte comunități, și este datorat în general mesajului negativ asupra românilor, mesaj vehiculat în presă. Copiii românilor doresc să vorbească mai degrabă limba spaniolă, pentru a arăta că sunt la fel de occidentali ca și autohtonii. Mimetismul este barca de salvare: cu cât mai mult seamănă cu autohtonul, cu atât mai mult se îndepărtează de stigmatizarea de a fi român. Pe de altă parte, în relația directă cu spaniolii se revine la „mândria națională”. De la distanță România devine un fel de „acasă” unde imigrantul speră să scape de povara de a fi un imigrant. Situația este mai grea pentru imigranții săraci, „căpșunarii” sau comunitatea romă: ei sunt considerați un surplus și în țara de origine și în țara de destinație, vina lor capitală fiind sărăcia. În România nu sunt bineveniți deoarece ar îngroșa listele de șomeri, în Spania nu sunt doriți pentru că se preferă săracii autohtoni.
Discursul asupra imigrației s-a transformat în ultimul an într-o o metodă de legitimizare a discriminării categoriilor sărace ale populației, prin justificări de caracter etnic. Săracii nu sunt bineveniți nicăieri. Viețile lor se reduc la un număr de pașaport și încap într-un rucsac.
Intr-un fel este o reactie perfect normala. Comunitatea nu agreaza sa isi imparta resursele cu insi pe care ii considera angajati temporari ptr o slujba temporara. Exact ca atunci cand chemi un instalator sa iti repare robinetul … il platesti, eventual ii dai si o cafea dar te astepti sa plece la el acasa…
Asa este si emigrantul . Care “beneficiaza” si de realitatea neplacuta ca odata cu oamenii cumsecade se deplaseaza si infractorii (este mai rentabil sa furi in occidentul bogat decat in Romania!) .
Situatie agravata si de cei care nu inteleg ca este vorba de societatea accipienta – cu bazdacii si fobiile ei – si nu de un Stat impersonal atotputernic si mai ales cu multi , da multi bani. Insa nashpa este ca baza societatii stie mult prea bine ca Statul are bani din impozite si de la … sfantu Petru personal (asa cum isi inchipuie clasa medie fie ea anahista de stanga sau anarho-capitalista).
in plus este vorba si de un consservatorism cultural. Prea multi emigranti inseamna mirosuri noi, obicieiuri noi , schimbari noi . Merge cat este vorba sa iei din cand e vorba sa iei din cand un falafel sau sa mananci mici (buni Jorge! mai ales cu vinu asta rosu !) insa eu tin minte reactiile un pic cam exagerate din anii 60 (pletosi, blugi, pantalonii prea stransi pe picior .. reactiile normale ale unei societati ramase inchistata in conservatorismul rural si dupa 20 de ani de la mutarea la oras. Sau chiar a unor insi nascuti la orasa de 40 de ani!)
In plus coietatile occidentale nu sunt chiar celebre ptr marea lor toleranta …
Greseala – daca este o greseala – apartine celora care au crezut ca emigrarea este o solutie ptr problemele sociale din tarile sarace .
Cele mai de sus nu inseamna ca am trecut brusc la dreapta extrema . Ci doar ca sunt constante ale firii umane .. de care ar fi bine sa tinem seama.
A da. Unul din motivele pentru care nu am emigrat este ala ca nu doream sa fiu venetic sau metec . Ca am auzit destul pe ardeleni cu “viiturile” lor si am vazut ce bine era priviti prin Bucuresti, Ploiesti sau Timisoara moldovenii din Botosani sau Suceava …
nu e valabil peste tot. canada are o politica de imigratie pe termen lung: emigrantii vin ca sa ramana. nu se ascunde ca ei reprezinta o forta de munca care va plati pensiile baby-boomers-ilor.
>nu se ascunde ca ei reprezinta o forta de munca care va plati pensiile baby-boomers-ilor.
Asta daca si doar daca vor mentine actuala linie politica – lucru oarecum improbabil/discutabil pe viitor.
Furtul(cand nu este o tara de caracter razultata din defectuoasa conjugare a individului cu societatea) este o forma de redistribuire.Una dintre multe altele.Si nu una din cele mai grave,daca avem in vedere ca cine furtul a 100 de E,al carui autor este expus in caz de prindere la o pedeapsa imediata si consistenta,este,categoric,mai putin periculos decat deturnarea a 1 miliard de E.intreprinsa in numele economiei de piata de grupuri special constituite denumite fonduri de investitii,sau mai stiu eu cum.(Evident,este vorba despre deturnarea miliardelor in defavoarea statului si a nenorocitilor,nu in defavoarea altor potentati;atunci,cei ce o fac,platesc,desi mai putin decat cel ce a furat 100 E din poseta si a fost prins in flagrant)Cam asa stau lucrurile(cred eu)…
Cu o precizare: “daca furi o suta de euro, esti hot; daca furi macar un milion, devii capitalist!”
Cred ca te-ai gandit la cel mai pagubos exemplu posibil cand ai comparat situatia emigrantului cu cea a instalatorului care se asaza pe canapea la televizorul tau dupa ce ti-a reparat chiuveta si nu mai vrea sa plece. Tocmai asta e cartea pe care o joaca politicienii spanioli sau francezi zilele astea, facand o legatura directa, naturala, intre teritoriu si un fel de spatiu privat, al cetatenilor, care ar trebui curatat regulat de veneticii care stau mai mult decat li se cuvine pe teritoriul’ nostru’. Citeste inca o data textul, mai ales in regiunea in care autoarea vorbeste despre tentatia de a face uitat faptul ca muncitorii ‘venetici’ contribuie la sistemul de taxe, adica acea regiune a ‘bunului comun’ din care sunt exclusi atunci cand s-ar cuveni sa si primeasca ceva.
Atunci cand politicieni penibili incep sa te emotioneze spunandu-ti ca esti la tine acasa si ai mai multe drepturi decat altii, ar trebui deja ca ceva sa iti miroasa destul de urat.
Atata vreme cat cetatenia va fi fluturata demagogic ca un fel de drept derivat dintr-un spatiu privat, spatiul public nu va fi posibil pentru nimeni, spaniol/ francez “de susa” sau nu. Si tocmai asta e problema celor ‘de susa’, sa lupte pentru ca spatiul public sa nu le fie furat in timp ce dorm ametiti de vise caldute de proprietari fara griji.
Nu stiu cat de departe erai la stanga pana cand ai inceput sa simti nevoia sa te aperi de banuiala ca ai fi ajuns la dreapta extrema, dar tentativa ta de a te oferi drept explicator-sef al chestiilor naturale, de-inteles sau ‘normale’ imi da impresia ca ai facut un drum lung deja.
>În momentul actual, un discurs politic cu un mesaj pozitiv asupra imigrației mai aparține doar unor partide minoritare, cum ar fi grupul ecologist
Recunosc ca ma cam depaseste de ce ecologistii au adoptat acest punct de vedere – cata vreme ( de ex. ) reducerea activitatii din sectorul imobiliar e clar ca a redus si poluarea etc. Dar na … probabil asa isi gasesc si ei o “nisa de piata” proprie …
@Poate ca ei iau in serios faptul ca imigrantii sunt fiinte umane care au aceleasi drepturi ca toate celeltalte, ce zici de asta!?
Oricum, observ cu ingrijorare ca nu este prea greu in tara noastra sa gasim persoane care sunt depasite de cele mai simple sentimente omenesti (nu zic umaniste sa nu para ceva teoretic).
>Poate ca ei iau in serios faptul ca imigrantii sunt fiinte umane care au aceleasi drepturi ca toate celeltalte, ce zici de asta!?
Bun – si atunci de ce nu militeaza constant pentru a le avea in tarile de origine si considera incurajarea migrationismului ca singura alternativa ? Sau cea mai comoda alternativa … poate nu singura ?
Cat despre drepturi “ca toate celelalte” asta e probabil asa … o gluma sau un deziderat – pentru fiecare imigrant ajuns pe Taramul Fagaduintei in Occident sunt ( cel putin ) alte 10 fiinte umane ramase “in urma” care nici nu viseaza la genul acesta de “drepturi”.
Dar na … e mai simplu sa pozezi in mare ( si unic ) detinator de “sentimente omenesti” cand nu aprofundezi deloc implicatiile diverselor politici “la moda” …
“>În momentul actual, un discurs politic cu un mesaj pozitiv asupra imigrației mai aparține doar unor partide minoritare, cum ar fi grupul ecologist”
Corect, ptr ca solutii la aceste PROBLEME-oricat ar parea de dur, ele TREBUIE rezolvate- nu “se” exista si restul a renuntat treptat la ele, nimeni in intrinsecul lui nu vrea sa piarda pe mana saracilor/imigratiei iar astia reprezinta o problema oriunde pe planeta-intradevar nu sunt mase amorfe ci familii,etc dar TREBUIE AJUTATI DE CINEVA, DECI IN DETRIMENTUL CUIVA care nu mai vrea,etc
Mimetismul este un efect natural, cameleonic, specific etapelor de adaptare si evolutie a unei specii. Cu tot bagajul etic de rigoare (rusinea de a apartine unui neam aparte, cultura precara, instabilitatea financiara si morala etc), comunitatea romana are parte exact de ceea ce isi doreste: un loc in care instinctele gregare sa se modifice in asa fel incat sa se plieze pe o serie de modele de consum impertinente, non-balcanice si care, in acelasi timp, sa se constituie intr-un mare ghimpe politico-social infipt in obrazul Europei.
Saracia detine mereu un anumit potential de perversitate, mai ales prin aroganta claselor “colorate” (politic, etnic, vestimentar etc) care-si expun in termeni metalingvistici conceptia despre lume si viata pe ritmuri marocane.
Cu sau fara numar de pasaport, impactul muncii asupra vietii va fi mereu inegal, mai ales la nivel discursiv.
Felicitari pentru articol!
admin, iar sunt varza id-urile. sunt curioasa sub ce nume mai apar acum. gabriela
Pingback: TEMA: Migranţii. România de “afară” | Critic Atac