O dictatură bună nu se poate face decât cu pași mărunți. Sau, mai bine zis, aproape oriceticăloșie trebuie făcută cu pași mărunți, dacă se vrea durabilă. Chiar și totalitarismul rezistă mai bine în lumea liberă, iar sclavii cei mai bine păziți sunt cei care se păzesc singuri. Astfel, pornind de la premiza că nu există pași suficient de mici pentru a fi trecuți cu vederea, consider că nu există temă care să fie nesemnificativă pentru a fi subiect de discuție și protest – sau personaj care să nu merite întreaga atenție și mânie. Cu alte cuvinte, nu e nicio rușine să scrii despre Traian Băsescu sau despre aghiotanții lui. Acum i-ar veni rândul unui anume domn Igaș, ministru. Aș dori să discut despre Proiectul de lege privind organizarea adunarilor publice propus de ministrul Traian Igas semnalat de Romaniacurata.ro și deja analizat de Mihai Goțiu. Nu voi face o analiză pe textul proiectului, pentru că nu are sens. Aș invita mai degrabă cititorul să îl consulte (deoarece vorbește de la sine) și să încerc, în schimb, să îl plasez într-un context de interpretare.
E greu să nu observi că prezentul proiect de lege se încadrează într-un pattern, care poate fi asociat tehnicii salamului (feliat e mai ușor de înghițit). Pașii mărunți spre dictatură sunt deja atât de numeroși încât începe să li se piardă urma, deși urmează un traseu clasic: hărțuirea / reformarea Parlamentului, justiției, partidelor politice și mass-mediei; abuzul de interpretare în ceea ce privește Constituția și obiectul siguranței naționale. Acum urmează domesticirea protestelor sociale. Mai rămâne cenzura pentru ca democrația să nu mai însemne nimic. Iar, pentru a rămâne în zona gri, cenzura poate fi împachetată ca extindere a competențelor CNA, de dragul copiilor, să nu citească chestii obscene, dăunătoare unei dezvoltări armonioase, eventual, pline de har. Elementul comun cel mai frapant al celor enumerate e modul de împachetare: Toate măsurile care trasează cadrul jugului sunt pentru „binele nostru”, nu degeaba a inventat Orwell „Ministerul Iubirii”. Și toate și-au găsit suporteri, mai mult sau mai puțin voluntari – deși puțin contează dacă sunt naivi pe gratis sau contracost, în cazul în care sunt / rămân în țară; la fel cum puțin contează dacă regimul Băsescu urmează un plan diabolic sau merge pe pilot automat, deoarece așa știe că se fac lucrurile.
Reacțiile la articolul lui Mihai Goțiu sunt încântătoare prin naivitatea lor bine concertată. Încep prin a discredita subiectul, ca fiind minor: „Puțin trist așa, chiar nu mai ai ce scrie?”. Apoi se invocă „normalitatea” și se prezumă că nu s-a schimbat nimic esențial: „Păi nu trebuia și până acum să ai aprobare ca sa poți face un protest? Așa mi se pare și normal.” Și, pentru mai multă prestanță, se dă exemplul normalității înconjurătoare: „Peste tot în lumea democratică manifestațiile de orice fel se anunță forurilor în drept, după care se așteaptă aprobarea lor”. Urmează leit-motivul despre „binele nostru”, ca un ecou din popor la cuvintele puterii: „Ce se întâmplă atunci când un protest ia o cale greșită și ajunge să fie periculos pentru participanții la el sau pentru ceilalți oameni?” Am putea spune că discursul puterii e atât de bine internalizat, încât până și forumiștii au o gândire polițienească. Oricum, multe reacții sunt parcă scrise cu o mână pe tastatură și cealaltă pe pulan; iar unele nici măcar nu disimulează bucuria produsă de legea care îi pune „botul pe labe” pe golanii care tulbură somnul rațiunii: „așa scăpăm de toți nebunii care se apuca sa joace teatru de capul lor in mijlocul străzii sau să organizeze partide de fotbal”.
Și, după reluarea acestor idei sub diferite formulări sau pseudonime, totul se restrânge la hărțuirea comentatorilor care au alte opinii. Deși e frapant de bine dirijat discursul, așa cum am mai spus, puțin contează că anonimii sunt uniți în suflet și-n simțiri pentru că scrie în fișa postului sau din alte motive. Dacă vor rămâne în țară, și dacă proiectul va trece neobservat, vor avea timp berechet să experimenteze, poate din nou, „rezistența prin cultură”.
Rezistența în fața abuzurilor va fi mai dificilă. Reacțiile vor fi mai întârziate, deoarece art. 10 prevede declararea lor cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Deci, se va protesta despre știrea de săptămâna trecută, în contextul în care, în ultima vreme, la noi știrile rele circulă repede, iar practica faptului împlinit tinde să devină politică de stat. În plus, reacțiile vor fi mai puțin vizibile, deoarece art. 30 zorește autoritățile locale să desemneze locuri speciale pentru demonstrații. Ce le-ar opri să le plaseze în cele mai interesante locuri, unde nu pot deranja liniștea publică deoarece nu le aude / vede nimeni? Sau, în cel mai rău caz, reacțiile nu vor fi deloc, deoarece majoritatea articolelor au în vedere interzicerea lor. Adică, nu se aprobă.
Pentru a nu forța imaginația decidentului local există articolul 12, care dă explicit motive de respingere a aprobării, articolele 4 și 5, care ajută la „evaluarea gradului de risc”, și articolele 6 și 7, care oferă un compendiu de răspunsuri (pe ici pe colo dadaiste) pentru eventualele declarații de presă. Articolele merită a fi consultate, măcar pentru stilul savuros în care au fost gândite. Dau un exemplu, care sper să capteze atenția cititorului: „Se interzice participarea oricărei persoane la adunări publice nedeclarate sau interzise, urmată de refuzul părăsirii locului de desfăşurare a acestora, la avertizările şi somaţiile organelor de ordine, făcute potrivit legii.” (art. 8.2)
Singurele manifestări care fac excepție de la regulă sunt cele care nu au nicio legătură cu democrația: cele religioase, cele „promoționale” și, de ce nu, cele sportive[1] – ambalaje mai vechi sau mai noi în care se poate livra opiu pentru popor. Totuși, o manifestație fundamentalistă de natură religioasă poate fi destul de periculoasă, deoarece poate să incite „la discriminare, la violenţă publică şi la manifestări obscene, contrare bunelor moravuri” (art. 6.a). Cred că nu e nevoie să facem apel la clișeele cu islamiștii sau Ku Klux Klan. Nici măcar nu trebuie să facem un efort pentru a analiza semnificația marșurilor pentru „normalitate” girate de cei care și-au făcut din „iubirea aproapelui” o profesie. E destul să evocăm recurentele manifestări obscene și uneori violente prilejuite de vestea că sunt moaște în oraș. Nu am văzut o manifestație organizată de noi (GAS) care să coboare standardul atât de jos (nici moral, nici estetic) încât să se apropie de îmbrâncelile care normează accesul la moaște. Deci, cât de malformat trebuie să fie bunul simț al comentatorilor care au considerat că noi eram cei care trebuiau să fie hărțuiți de jandarmi?! Ce să mai vorbim despre „manifestările promoționale”?! Probabil că la festivalurile berii nu se consumă alcool, așa cum se consumă la întrunirile care au revendicări democratice; la concerte se cântă în surdină și oricum nu deranjează pe nimeni; iar la meciurile de fotbal suporterii sunt mânați de cele mai nobile simțiri.
În schimb mișcările civice, dacă nu vor reuși să convingă autoritățile că democrația e un sport, o religie sau un produs de larg consum, vor avea nevoie de „resurse umane” și financiare consistente, pentru că noua lege nu modifică decât articolele care nu erau suficient de antidemocratice din legea precedentă. De exemplu, orice ONG sau grup civic, dacă aspiră la organizarea unei manifestații trebuie să „dispună” de reprezentanți care să negocieze cu autoritățile în comisiile de aprobare, oameni de ordine semnalați corespunzător (1 la 50 de manifestanți; măcar nu se precizează culoarea cămășii), juriști pentru eventualele procese și fond de protocol pentru amenzi. Totuși, cei care își permit amenzile cu multe cifre de la capitolul „contravenții” au, în general, mai puține motive să protesteze; numerele mari fiind un simptom al adaptării. Pentru oamenii obișnuiți, regimul infracțiunilor (art. 28; casă și masă între 3 luni și 2 ani) pare să fie cu mult mai rezonabil decât cel al contravențiilor. Cu alte cuvinte, joaca de-a democrația e pe terminate. Vremurile în care grupuri de amatori mânați de entuziasm improvizau după puteri pentru a susține o cauză par să apună prematur. Probabil e timpul pentru profesioniști, deși niciuna din tabere nu e pregătită pentru așa ceva. Oricum, în noul context e greu de crezut că va mai dansa cineva.
[1]Cele sportive apar ca excepții, în mod explicit, doar în ceea ce privește ora de desfășurare, dar e greu de crezut că patronii cluburilor de fotbal sau reprezentanții lor vor fi nevoiți să treacă mereu prin fața comisiilor de aprobare și să primească refuzuri de câte ori suporterii încalcă prevederile legii (de la violențe la obscenități și nu foarte bune moravuri).
Un anumit număr de propuneri şi proiecte gândite de mintea creaţă a unor băieţi roşii şi portocalii sunt în mod vădit dictatoriale şi nu în ultimul rând parte a unui proiect dictatorial SOCIALIST şi ANTI-LIBERAL:
– Lipsa avizului Parlamentului pentru urmărirea, percheziţia, reţinerea, arestarea sau trimiterea în judecată a parlamentarilor – proiectul Constituţiei Băsescu;
- Interdicţia ca actele ce privesc politicile fiscale şi bugetare să facă obiectul controlului judecătoresc – proiectul Constituţiei Băsescu;
– Eliminarea prezumţiei caracterului licit al averii prevăzută de Constituţie – proiectul Constituţiei Băsescu;
– Limitarea drepturilor populaţiei de a protesta – proiectul Igaş.
Deh, ar mai trebui să afle şi populaţia că uneori ar fi o idee bună să nu te rogi prea mult “să vină comuniştii înapoi să-i bage p-ăştia la Canal”
~Nautilus
Corect. Si cultul lui Ceausescu s-a facut cu pasi mici.
Mă bucură acordul la care ajung rar comentatorii de diverse orientări. Totuși, Nautilus, nu înțeleg o chestie: regimul actual e numit „neoliberal” de către stânga și „socialist” de către dreapta. De ce nu îi spune nimeni pe nume? E un populism nerușinat, care vântură cuvinte de dreapta și folosește intensiv statul în interes de partid.
Porecla “neoliberal” i-a fost dată regimul PDL+PSD+PNL (toţi au făcut parte din el, în etape) de un mic grup de comentatori şi postaci care nu ştiu pe ce lume sunt. Fiindcă numai un om care nu ştie pe ce lume e (sau are un IQ cât numărul de la pantof, sau bea vodcă în loc de apă) e în stare să ponegrească şi să hărţuiască pe altul fără să emită nici măcar o idee din capul propriu, ci traducând cuvânt-cu-cuvânt totul din engleză şi repetând tot ce îndrugă presa anglofonă: petrol, irakieni, libieni, impozite pentru bogaţi, corporatişti, bemveuri, parveniţi, energie verde, metrosexuali, petrol, liberali şi conservatori, săraci, bancheri, Ronald Reagan etc.
Regimul este în mod evident unul cu înclinaţie socialistă şi comunistă, deoarece este condus de un comunist (Băsescu Traian), a derivat dintr-un partid în mod evident socialist (FSN), răspunde unei presiuni pro-comuniste provenită din rândul alegătorilor micului şi găleţii (“să vină nişte comunişti să le confişte averile parveniţilor şi să le dea poporului”) şi încalcă principii de bază ale statului de drept ca independenţa absolută a justiţiei şi suveranitatea absolută a alegătorilor (inclusiv prin aleşii lor) bazându-se pe principiul care a stat la baza statului comunist al lui Ceaşcă – “nimic, niciodată, nu se contestă, ce e scris e bătut în cuie”.
Faptul că în chestiunile de natură economică regimul se arată ceva-ceva mai liberal decât PSDul e relevant doar pentru moment şi NUMAI în domeniul fiscal. Când a fost vorba de privatizări, a ţinut cu dinţii de proprietatea de Stat, contractele cu Statul, investiţiile Statului şi controlul Statului, de parcă ar fi fost regimul Iliescu între 1990 şi 1992.
~Nautilus
Iar nu ne înțelegem. Regimul nu ține cu dinții de proprietățile statului. Totul e la superofertă, probabil doar comisionul e un pic cam mare. Cred că e o confuzie aici. Ți se pare că e socialist, deoarece seamănă cu regimul Ceaușescu, care făcea același lucru, dar pe dos: vântura cuvinte de stânga și folosea intensiv statul în interes de partid. Și, precum în cazul regimului actual, ca să nu supere aliații, mai băga o reformă de profil, că oricum nu contează…
Există regimuri dictatoriale care sunt în mod vizibil de dreapta, care ţin cu dinţii de proprietăţile Statului, resursele minerale ale Statului, investiţiile de Stat şi controlul Statului, şi unul din ele se află ceva mai la est de noi.
Chiar dacă acel regim este unul de oligarhi şi mari patroni, Statul cu Piticul Vânător de Tigri din fruntea lui deţin puterea, prin mecanismul relaţiilor sociale specifice lor. Cum a spus o ziaristă, “în Rusia nu există corupţie propriu-zisă. Corupţia apare acolo unde comunitatea de afaceri foloseşte mita şi manevrele de culise pentru a determina Statul şi organismele lui să facă ceea ce li se cere. În Rusia, nu i se cere nimic, Statul şi comunitatea de afaceri sunt totuna. Ei nu domină şi nu manipulează Rusia, ei o au în proprietate.”
Diferenţa stă în faptul că puterea Piticului se bazează pe stăpânirea companiilor de Stat şi a celor cu acţionariat de Stat, pe stăpânirea resurselor minerale şi a unor mari capacităţi de producţie, şi pe această uniune dintre Stat şi oligarhi (cei care n-au participat la ea de bunăvoie, n-au mai avut calitatea de oligarhi multă vreme).
Puterea Chelului nostru este opusă celei a mogulilor, corporaţiilor, presei, partidelor, ba chiar în ultima vreme şi celei a Bruxellesului, şi se bazează doar pe filo-comunismul alegătorilor săi şi pe imaginea de “Vlad Ţepeş modern”. Cât timp el dă impresia că pune cătuşele parveniţilor în numele poporului (ca un oarecare Ceauşescu care a împuşcat pe un oarecare Ştefănescu-Bacchus), puterea lui e de necontestat din acest unic motiv.
La urma urmei, publicul aplaudac de spărgători de magazine acestui site n-a avut nimic de cârtit când s-a vorbit de încălcări vădite ale drepturilor civile ca posibilitatea confiscării averilor sau încălcarea independenţei justiţiei. Dacă ar fi început lucrul la un Canal cu parveniţi şi oligarhi, probabil i-ar fi făcut şi un miting de susţinere cu steguleţe, coroane de flori şi Cântarea României
~Nautilus
Retorica este insa neoliberala. Pana acum ca luna viitoare nu se stie…
Care este de fapt definitia neoliberalismului ?
Problema e ca din pasii marunti s-a ajuns aici si se va merge mai departe. “Tot ce ii trebuie raului ca sa reuseasca este ca oamenii buni sa nu faca nimic !” , care ar fi o varianta la ” Somnul ratiunii naste monstri !” .
Prin ce se evidentiaza romanii ca trasatura dominanta ? Pare a fi lipsa de actiune !
Eu am lansat o provocare; ea poate fi continuata; multi nu vor sa recunoasca sau nu vor sa accepte niste defecte ale romanilor ; si atunci cum sa evoluezi, daca nu stii ce ai de corectat ?
http://en.wikipedia.org/wiki/Neoliberalism
chiar asa, lucian? wikipedia? te credeam om serios…
ne0liberalismul nu exista decat in mintea stangi care nu incearca decat sa ascunda, acuzand pe altii de fundamentalism, propriile fundamentalisme
Atunci poa iti placer mai mlt mises.ro .
Oricum neoliberalism este o denuire incorecta .. acu 25 de ani se intelegea exact contrariul – a se vedea si St Zeletin
nu e doar incorecta, ci absurda: sa numesti nou ceva vechi. asta arata un nivel profund de inteligenta.
si da, imi place mises.ro, ca si mises.org. poti invata foarte multe de pe acolo, nefiind obligatoriu sa cazi in extaz, ci doar sa vezi un punct de vedere, printre altele.
Dacă tot s-a ajuns în afara unei întrebări care deja era în afara subiectului, de ce să nu lăsăm discuția să-și urmeze capriciile? Mai întâi, Wikipedia. Pentru o primă imagine, această resursă e mai mult decât ok (și chiar despre așa ceva era vorba, IB cerea o definiție). Dacă citești articolul la care trimiteam, poți constata că erau prezente chiar și obiecții similare cu ale tale. Plus link-urile interne, pot aprofunda componenta critică, pentru orice cititor suspicios.
Apoi, despre termenul „neoliberalism”. Mi-am exprimat constat rezervele față de termen (1. au fost multe neoliberalisme, care au puține în comun; 2. cei porecliți astfel nu prea își asumă denumirea, preferând alte denumiri). Totuși, cu rezervele de rigoare, termenul poate fi folositor pentru a descrie un trend relativ recent (din ultimele decenii ale sec. trecut până azi) în practica guvernamentală, puternic influențată de ideologia promovată de FMI & Co (să-i zicem „liberalismul neoclasic”?).
neoclasic e si mai misto. si nou, si vechi in acelasi cuvant. iar trendul e, pur si simplu, un capitalism de stat, contradictoriu in termeni, dezastruos in realitate, mai indepartat de liberalism decat de comunism, chiar
Povestea cu prefixul e precum în muzică și arhitectură: o revenire la un reper vechi, inevitabil modificată într-un nou context.
berenger
termneul prim corect a fost neoclasic .Ptr scoala gen mises.
Insa incultura lu Patriciu si insuficenta restului (inclus a facultatii de stiinte politice (a impus – cel putin la noi) folosirea abuziva de neoliberalism (care insemna si particparea statului … ceva cu un discurs la Crystal Pallace prin 1890 … curios cum un corespondent de-al meu – asa ca tine – sustinea ca Zeletin ar fi fost un liberal “clasic”. Deh absolvent de stiinte politice si azi mi s epare profesor la zisa facultate)
Insa – neoliberalism este un termen mai vechi decat scoala neoclasica .. V si Ovidiu Trasnea de prin anii 70 – de la el cestia cu Crystal .
A da tot termeni. I se mai zice “libertarianism” da fir-ar sa fie de treba de cati prin Wiki daui peste Bakunin si Kropotkin care numa liberali nu erau (dpv economic) simio ii stiam de narhisti si nitel cam teroristi … oricum invicati de toti teroristii anarhisti de la finele sec XIX (alta pagina “pierduta” cica ca cum anarhistii ar fi ingerii pacii si non vi9olentei mai ceva ca Gandhi)
Corect ar fi neoclasicism
problema e lipsei legaturii cu liberalismul. ce e liberal in puterea actualelor state, cand liberalismul cere de la stat cu totul altceva, strict protejarea drepturilor fundamentale ale individului.
Atunci cand in numele apararii acelorasi drepturi nu cerea o interventie militara …
Mijto! Oricum, ne putem prevala de legea preconizată. Hehe, dacă trece noul proiect vor fi proteste religioase panteiste, agnostice și animiste, sute de ong-uri vor derula campanii promoționale pe diverse subiecte sociale. Dacă până acum aveam proteste „culturale” (cu scenete și happeninguri), de ce nu am avea și manifestări religioase și promoționale..
Ai un nume pentru sectă?
Biserica Noua Sfântă Treime: Tehnica, Capitalul, Profitul.
Pingback: De la dansul pinguinului la jocul pulanelor | Critic Atac | FSANP | sindicat | penitenciar
Comentariile de pe paginile articolelor lui Mihai Gotiu sunt irelevante. Aia sunt activisti care se ocupa doar cu acest tip de comentarii. Culmea este ca in Romania nu exista un spirit civic dezvoltat pe masura nesimtirii politicienilor romani. Totusi, “ei” sunt deranjati.
Fara o lege corespunzatoare, scopurile si fondurile societatii civile au fost deturnate de unii politicieni si clientela lor; vezi http://www.in-justitie.ro/ nr.26/ 2009/ “De ce in Romania societatea civila este doar partial functionala ?”
CIND VA AJUNGE CUTITUL LA OS, NU VA VOR MAI CONTA NICI UN FEL DE INGRADIRI SAU INTERDICTII!…URA, DISPERAREA SI DORINTA DE SCHIMBARE IN BINE SUNT ATIT DE MARI, INCIT NU TREBUIE DECIT O SCINTEIE, LA LOCUL SI MOMENTUL POTRIVIT, PENTRU A PORNI “EXPLOZIA” SAU, DACA VRETI, “AVALANSA”!…O IMBRINCEALA CU CITIVA MORTI, RANITI SI ARESTATI, INTR-O SI DE IARNA, AMPLIFICATE DE MASS MEDIA SI DE LIDERII OPOZITIEI, AR PUTEA FI UN EXEMPLU!…ORICUM, IN MAXIM 10 ANI, PRAFUL SE ALEGE DE ROMANIA!…DISOLUTIA INSTITUTIILOR E PE DRUMUL CEL BUN, EMIGRAREA ATINGE COTE DE NEIMAGINAT (SI PLEAA DOAR OAMENII CAPABILI SI IN PUTERE), SANATATEA SI INVATAMINTUL SUNT PE CHITUCI, ARMATA, POLITIA SI SERVICIILE SECRETE SLUGARESC GUNOAIELE PUTERII, TINARA GENERATIE VISEAZA DOAR MANELE, MASINI SCUMPE SI NOPTI PIERDUTE PRIN CLUBURI, ASA CA VIITORUL E SIGUR!…
Pingback: De la dansul pinguinului la jocul pulanelor | Critic Atac | Vultureşti
O incredibilă inerţie domnină viaţa socială românească. Am îndoieli asupra termenilor viaţă, social, românească.
Avea dreptate Marin Preda. Suntem un popor uşor guvernabil!
Înspăimântător de uşor!
Bine spus, Lucian.
Dar ăştia n-au inventat nimic: cosmetizarea represiunii în numele binelui comun şi al sănătăţii sociale e o trăsătură fascistă veche, foarte bine reprezentată de brejnevismul târziu şi de regimul lui N. Ceauşescu (internări psihiatrice în loc de arestare: am exemple clujene din anii 2000!, SANEPIDul sau mai nou ISS ca câine de pază al corectutidunii culturale în rândul localelor de distracţie: am fost afectat personal, etc. etc. – la capitole ăstea Clujul e chiar centrul reţelei securiste).
În ceea ce priveşte forumul, nu prea văd ce câştigăm argumentând cu tâmpiţii care consideră că regimul respectiv ar fi fost cândva socialist: are cineva impresia că în timpul lui Ceauşescu muncitorii ar fi fost remuneraţi ca proprietari ai structurelor productive? sau că nu s-a procedat la acumulare de capital? Şi mogulii oare din ce bani şi-au început “afacerile”? Terminaţi o dată cu prostiile!
Mogulii au inceput afacerile pe baza relatiilor care le aveau …..Relatia poa fi mai buna decat banul ….
Raoul, internarile de pe vremea lui Ceausescu sint la fel cu cei 60.000 de morti de la decembre 89
Raoul, dar atunci cum sa numim perioada 1948 – 1989? Eu ii zic perioada socialista. Dv propuneti u n alt nume. CAre? Doar nu ii veti spune perioada comunista?
Poate sa spuna cineva ca “1984″ este creatia unui om bolnav!?
Da. Bolnav de TBC, de pe urma căreia a şi murit. Numai că bolnavul nostru, pe vremea când mai era într-o stare fizică acceptabilă, a fost în Spania războiului civil, a avut de-a face cu comuniştii şi naţionaliştii în formă brută, nediluată ideologic… şi a făcut ani buni de zile meseria de poliţist colonial într-unul din cele mai mizerabile cotloane ale planetei.
Când ai o astfel de carieră în spate, ştii despre metodele prin care se fac şi se desfac imperiile mult mai mult decât neiniţiaţii şi probabil mult mai mult decât îţi permiţi să pui pe hârtie.
~Nautilus
SI a criticat pe comunisti de la stinga. VAd ca ati citit Omagiu Cataloniei. El voia ca revolutia sa mearga impreuna cu lupta contra fascismului, comunistii voiau sa o amiune pina dupa victorie. Cine a avut dreptate?
“Faptele eroice” ale omului nostru în războiul civil spaniol sunt mai puţin importante, fiindcă se ştia dintotdeauna că acolo s-au ciocnit interesele a mai multe imperii, părerea lui nu aducea nimic nou.
Mai interesante pentru posteritate sunt lucrurile pe care le-a văzut în Birmania şi le-a povestit (“Zile Birmaneze” şi “Împuşcarea unui elefant”) şi pe care le-a văzut în Anglia natală (“Drumul spre Wigan Pier”).
Deschid noi perspective asupra Imperiului Britanic, pe care lumea modernă se încăpăţânează să-l creadă alternativa cea bună, democratică şi liberală la celelalte imperii europene din vremea lui, şi care în practică nu era nici democratic, nici liberal şi cu nimic mai bun decât celelalte, ba chiar în unele privinţe mai rău.
~Nautilus
Am citit dezbaterile din acest subsol, ca shi din multe altele de pe acest site (pe care, tre’ sa zic, il apreciez foarte mult) shi incerc shi io sa intervin cu o cestie.
Ashadar, in problema terminologiei… Nu’sh cum sunt altzii, da’ io, cand ma uit la ce acceptziuni a luat termenul de “liberal, liberalism” de-a lungul vremurilor, mi se ridica parul in cap.
Acum vreo 150 de ani, cand liberalismul era oarecum in fasha, termenul insemna ceva foarte apropiat de ceea ce numic azi socialism, mai ales in materie de protectzie sociala.
Apoi, prin anii 20, problema cu liberalismul era ca nu mai putea fi “socialist”, finca aparuse deja doctrina, asha ca, in funtzie de tzara, au inceput sa apara tot felul de distinncztii ad usum gentium locorum. De pilda, la noi, liberalismul, scapat de opozitzie cu vechii conservatori defunctzi, s-a definit prin… protectzionism, in disputa cu tzaranisshtii.
Shi tot asha.
prin “neoliberalism”, azil, se intzelege in mod conventzional un set de politici care nu au nimic cu liberalismul clasic, shi anume: reducerea deficitului bugetar, balans monetar (in functzie de situatzie shi de obicei pe invers. daca tzara importa mult, ca jamaica, moneda se depreciaza. daca tzara exporta ceva, ca argenrtina, moneda se intareshte), reducerea politicilor sociale spre zero, retragerea statului din economie (nu insa shi cand e vorba de acordarea de bail out-uri sau de stimulente), privatizarea a mai tot ce inseamna companii de stat.
Polul doctrinar al acestei strutzo-camile zace undeva la Chicago, mai ales, iar legatura cu liberalismul, clasic sau neoclasic, mie mi se pare insesazibila. gitza bizonul (ale carui comentarii le urmaresc cu mult interes finca sunt foarte interesante) a leat bine “neoliberalismul” de “libertarianism”. Cele doua viziuni sunt oarecum inrudite, diferentza e ca prima are pretentzia de a reglementa societateqa, a doua are dorintza de o “lumina” ideologic.
Personal, folosesc termenul de “neoliberal” doar in sens conventzional, atuci cand ma refer la politici bazate pe acorduri cu FMI&WB. Shi care, dupa cum shtim cu totzii, sunt toate de un real folos in ce priveshte falimentarrea statelor care le aplica, shi de o eficientza teribila: toate statele care recurg la asemenea traznai au o creshtere economica initziala destul de mare, corelata cu creshtere exponentziala a datoriei publice shi sfarshesc fie prin a da faliment, fie prin a-l evita la mustatza.
Din punct de vedere al organizării sistemului economic, cam aşa este.
Din punct de vedere social însă, e cam invers.
În prezent şi în condiţiile României epocii 2005-prezent, o ideologie “liberală” este opusă uneia “socialiste şi conservatoare” din punctul de vedere al organizării vieţii sociale, chiar dacă sistemul economic are în continuare Statul în centru, ca principal proprietar al resurselor, capacităţilor de producţie şi al numărului angajaţilor. De fapt, opoziţia dintre cele două ideologii e un fals, a fost inventată de moguli cam prin 2006 şi nu exista înainte de saltul înainte al economiei dintre anii 2004-2006.
Republica Socialistă România era din punct de vedere al discursului un Stat social şi din punct de vedere practic un Stat conservator-ţărănist, adică o struţo-cămilă.
Exemplu: una din maniile stângii în toate ţările moderne este “gratuitatea sistemului de sănătate” şi drept corolar investiţiile din partea Statului în sănătate. Îi obsedează. Îi obsedează atâta de tare încât “problema spitalelor desfiinţate de portocalii şi a doctorilor care pleacă” a ajuns în mintea lor egalul Holocaustului, iar răposatul Ceaşcă a ajuns un apărător al sănătăţii poporului.
De fapt, sistemul comunist aloca mult mai puţini bani sistemului de sănătate, iar în ultimii ani (epoca “HIV şi medicamente expirate”) calitatea tratamentului era de tot rahatul. Cu toate astea, nimeni nu se plângea de “o degradare a sănătăţii poporului în general şi a lui în special”. Cine avea ceva cu Ceaşcă, era motivat de cozi, raţii, frig etc dar nu de calitatea de 3 parale a spitalelor şi policlinicilor. Dacă opreai pe cineva trecut de vârsta mijlocie pe stradă şi îl întrebai cum o duce cu sănătatea, recita “reumatism-diabet-artrită” cu mica variaţiune “un ulcer mai vechi”, dar nu se plângeau de asta.
În condiţiile sistemului social al epocii, calitatea vieţii era diferită faţă de epoca noastră: relaţiile familiale erau MULT mai strânse (nu degeaba personajul “ţăran cazat la internat cu borcanul de carne de acasă” ajunsese subiect de bancuri). Ajutorul reciproc era garantat, în condiţii proaste de viaţă oamenii tind să coopereze. Pensionarea pe caz de boală atrăgea o pensie mică, dar care să asigure un nivel de trai suportabil, şi în plus sprijinul celor din familie sau al prietenilor. (Pensia de 240 de lei din prezent e o bătaie de joc prin comparaţie, bani de care alţii pun benzină de 2 ori.) Şi tocmai faptul că se ştia ce gaură împuţită era un spital provincial cu faianţa căzută îi speria suficient de tare ca să facă totul să nu ajungă acolo.
În prezent, sistemul de sănătate “al epocii neoliberale”, aşa sărac cum spune presa că ar fi, alocă sume uriaşe tratamentului. Interferon, terapii anti-retrovirale, operaţii chirurgicale complicate, recuperări după accidente care te fac praf. Boli care în era comunistă reprezentau un handicap social mai rău decât însemnarea cu fierul roşu azi trec după o doză masivă dintr-un antibiotic modern.
Şi, surprinzător, în ciuda regimului alimentar mai bun, a reducerii poluării şi a medicamentelor mai eficiente, incidenţa bolilor în rândul populaţiei creşte. Cam ciudat.
Diferenţa dintre “socialist clasic” şi “neoliberal” (amândoi aleşi dintre cei cu venituri medii) stă în faptul că primul era (şi este) un tip colectivist, care menţine relaţii familiale tradiţionale foarte strânse, conservator, dus pe la biserică (el e cam necredincios, dar relaţiile cu lumea din cartier trebuie menţinute), cam băutor, cam grosolan, de obicei mai puţin şcolit şi mai puţin avut, dar care îşi poate conserva calitatea vieţii fiindcă a fost obişnuit să ducă o viaţă disciplinată, să fie reţinut şi să nu aibă ambiţii, fiindcă aşa îi spunea “morala socialistă şi muncitorească”. Al doilea, “liberalul”, e un tip care a stat ceva mai mult cu burta pe carte, a avut unele avantaje, face o meserie modernă, câştigă binişor, dar nu destul ca să poată spune că e avut… şi îşi cumpără “bemveu e46 de la samsari”, “laptop de la Domo”, “costum de la Carrefour”, bate cluburile, cafenelele din Centrul Istoric, rămâne fără bani la sfârşitul lunii şi se împrumută de la colegi, are multe credite luate pentru prostii, se uită la Euforia TV, citeşte Cancan…
Niciunul dintre jurnaliştii moguleşti nu a găsit motive de natură strict economică pentru a se opune aşa-zisului “neoliberal” care de fapt nu e deloc liberal şi nici inovator, ci mai degrabă comunist îmbrăcat într-o coajă portocalie. Deci s-au reorientat, insistând că “socialismul era o formă de organizare disciplinată, demnă şi ordonată, aproape ortodoxă”, în timp ce duşmanii lor, portocaliii, sunt “o societate de manelişti, beţivi, curve, derbedei, farsori şi escroci”.
Numai că făcând asta i-au oferit de bunăvoie Cheliosului laţul făcut pentru propriul lor gât: dacă e adevărat că suntem “o societate de manelişti, beţivi, curve, derbedei, farsori şi escroci”, atunci poate că “ne-ar trebui un fel de revenire la comunism”. Sau poate “ar trebui potolite manifestările publice cam obscene”. Sau proprietăţile “obţinute prin corupţie ar cam trebui confiscate”.
Sau poate că manifestările publice împotriva autorităţii portocalii sunt apanajul golanilor, şi ar trebui să aducem nişte mineri care să-i potolească… iar dacă nu mai sunt mineri, nişte Garcea de-ai lui Igaş.
Cum se spune atunci când capeţi exact lucrul pentru care te-ai rugat?…
~Nautilus
Te rog de ce uiti pacea de la Cozia ?! Mai tii minte marsul minerilor disponibiliati (in legatura cu unele afirmatii de atunci… Nu s-a tinut cont ca minerii erau toti soldati instruiti, buna parte dintre ei gradati , sigur cativa sergenti cu diagonala si cel putin Cosma risca sa fie ofiter de rezerva) si “eliberarea” lu Ramnicu Valcea ?! Sau de ce uiti caderea guvernului Roman ? Tot minerii …
Insa ai zis bine … “golanii:* au specialitaea protestului ptr protest )
Dar ref la ideologia “liberala” Ma rog esti in dreptul tau sa contesti liberalismul actualei puteri …insa alibiul ei se bazeaza pe citarea unor mantre liberatriene sau pe aproape .
Ref la sanatate. De acord ca in RSR nu se prea aloca ptr sanatate. Ca a explodat la niveluri africane TBC ul (si azi continuam). De acord cu SIDa ascunsa sub pres. Insa desi sanatatea nu era un subiect de dezbatere publica (melodia deceniului fiind O clipa de sinceriatte te duce la Securitate!) insa in deiscuttii particulare .. se mai schimba calimera . In cercurile in care ma invarteam se discuta cam acru … inclus privind vitorul biologic si social al natiei .
Si problema cu baniii de azi. Sunt multi .. insa se pare ca cheltuiti eficent doar cand este vorba de asigurarea luxului (na o cestie … metoprolulu este mai ieftin ca darob ul …. insa de multe ori este promovat darobu de vreo 3 ori mai scump). De fapt de ani de zile cheltuielile cresc fara a fi justificate de servicii pe masura. Din contra. Eu pot s azic ca acum 15 ani puteam ajunge si lunar la un medic cardiolod .. azi 1 data pe an . Ca deh s-a facut reforma (si nu ma ducema la cardiolog doar ca sa mai imi dea o reteta .. o,luam de la dispensar!). Discutia ce are loc intre avantajele sistemului de danatate integral privat are ca substrat dor imobagtirea unora …
insa descierea ta a “liberalul”, ar atrage concluzia ca doctoru stagiar e unu care nu a facut prea multa carte …si mai trebe sa zic ca dincolo de cuvinte “morala socialista” si cea “muncit0reasca ” aveau multe in comun cu cea religioasa (sa nu comiti adulter, sa nu furi -mai ales din avuti obstesc- sa iti respecti parintii , samd. De fpat daca inlocuiai pe Dumnezu cu PCR codul eticii si decalogul erau cvasiidentice).Iar ziaristii mogulesti sunt ziaristi pru si simplu. Recrutati ptr defectele si carentele lor ! “ex grege diaboli” cum zicea prof Challanger **
*1/3 dintre ei fiind golani golani. Oar restu in cea mai amre parte coopii unor golani care au promovat social in vortutea originii lor sociale ! Stii gen Tismaneanu.
** mie imi place sa citez din romane SF . Voua din tot soiul de Sontag, Zijeci samd. Pana la urma tot aia e cu diferenta ca io m-am distrat mai bine .si ma disterez mult mai bine parodiind “intecltualimea” .
”Acum vreo 150 de ani, cand liberalismul era oarecum in fasha, termenul insemna ceva foarte apropiat de ceea ce numic azi socialism, mai ales in materie de protectzie sociala.” sigur. adica pe vremea lui stuart mill, toqueville sau bastiat. toti astia nu mai puteau de protectia sociala
daca prin protectzie sociala, intzelegi cam ce intzelegem azi (de pilda, ajutoare de shomaj sau pensii), atunci fara indoiala ca ai dreptate.
daca insa incerci sa raportezi termenul la epoca la care ma referam (i.e. – anii 1860), cand el nici macar nu se nascuse, shi daca te gandeshti un pic la clashul de idei intre liberali shi conservatori (acolo unde existau Parlamente functzionale), de pilda la disputele dintre Gladstone shi Disraeli (mai ales in problema irlandeza), ai sa intzelegi cu sigurantza mai bine la ce ma refeream. shi anume la sporirea shi garantarea drepturilor acelora care nu aveau decat shanse.
dar admit shi eu ca m-ai prins, intrucat am cam fortzat un pic termenul de protectzie sociala shi l-am cam anacronizat.
oops
exact lejeritatea asta în folosirea termenilor duce la distorsiuni majore in intelegerea lor si la aberatii in folosirea lor.
Tensiunile sociale sunt asemeni oalelor sub presiune, asa cum capacul oalei cedeaza la un anumit numar de atmosfere presiune, tot asa si “legile” date de baietii cu ochi albastri vor putea tine sub pres o anumita nemultumire sociala dar in acelasi timp vor crea premisele pentru o acumulare mai mare de tensiuni sociale si posibilitatea de manifestare a lor intr-un mod mai exploziv si necontrolat.